Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1560/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2145/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1560R
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează pronunțarea asupra recursului declarat de către petenta SRL, împotriva sentinței penale nr. 761/10.08.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea de la data de 19 octombrie 2009 la data de 26 octombrie 2009, când, în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față
La data de 31.03.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală a fost înregistrată sub nr-, plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției emise la data de 16.03.2009 de procurorul șef de secție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul nr. 163/P/2002.
Astfel, prin plângerea formulată petenta a solicitat desființarea rezoluției nr. 163/P/2002 din data de 11.02.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției și trimiterea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale față de făptuitorii și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.257 Cp. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.
În motivarea plângerii s-a arătat că procurorul a dat o interpretare eronată la noua probă depusă la dosar, care relevă fapte susținute și demonstrate și că în mod greșit a reținut procurorul șef serviciu că acuzațiile, având ca obiect fapte de corupție aduse învinuitului, au ca unică sursă probatorie declarația denunțătorului.
De asemenea s-a mai arătat nemulțumirea petentei față de faptul că organele de cercetare ale DNA au demonstrat o superficialitate în soluționarea corectă a dosarului, în sensul că s-au limitat în a reține doar aspecte care îi disculpă pe cei doi făptuitori și.
La dosar au fost atașate copia plângerii formulate de petentă și depusă la procurorul șef de secție, rezoluția nr. 131/II-2/2009 din data de 16.03.2009 emisa de procuror șef al Secției de Combatere a corupției din cadrul DNA, precum și dosarul de urmărire penală nr. 163/P/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin rezoluția nr. 163/P/2002 din 31.08.2006 a - Secția de combatere a corupției s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.
S-a reținut faptul că denunțătorul, administrator al - SRL, a susținut că la data de 24.08.2001 s-a întâlnit în parcarea Hotelului din B, cu învinuitul (la acea dată director de cabinet în cadrul aparatului de lucru al primului ministru), ocazie cu care acesta din urmă i-ar fi pretins suma de 2,5 milioane USD, pentru a-și trafica influența pe lângă persoane competente să dispună prelungirea contractului de funcționare a firmei.
a mai arătat că, după aproximativ două luni, reprezentant al firmei menționate, ar fi fost contactat de învinuita (fost consilier de stat) care a reiterat cererea având ca obiect foloase materiale formulată de învinuitul.
In urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că nu există nicio dată sau indiciu concret în legătură cu faptele de corupție sesizate pe baza cărora să se poată dovedi fără echivoc vinovăția celor doi presupuși vinovați, declarația cu caracter extrajudiciar a denunțătorului nu este susținută decât în mod indirect de către un alt angajat al SC, care nu face decât să relateze afirmațiile denunțătorului.
Împotriva acestei rezoluții s-a formulat plângere, conform art. 278/1 Cod procedură penală, care prin sentința penală nr.804/31.05.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată, constatându-se legalitatea și temeinicia rezoluției atacate.
Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1388/27.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de petenta.
Prin ordonanța nr. 115/C/2008 din 25.04.2008 a procurorului șef adjunct al a fost infirmată soluția enunțată, întrucât reprezentanții D au depus o probă nouă care a impus continuarea cercetărilor în vederea stabilirii corecte și complete a stării de fapt, proba nouă constând în copia unei înregistrări audio a discuțiilor purtate în luna octombrie 2001 de martorul cu învinuita, la domiciliul acesteia din urmă.
PrinRezoluția din 11.02.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie - Secția de Combatere a Corupțieiîn dosarul nr. 163/P/2002, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și, pentru infracțiunea prev. de art. 257 Cp. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 (republicată), întrucât din actele de urmărire penală efectuate nu a rezultat existența acestor fapte.
Pentru a dispune astfel parchetul a constatat următoarele:
Actele de urmărire penală efectuate în cauză au stabilit că partenerii de dialog ai discuțiilor purtate în luna octombrie 2001, discuții înregistrate și depuse ca probă nouă în cauză, sunt, într-adevăr, învinuita și martorul.
Fiind audiat, martorul a confirmat că una din cele două voci ce apar pe înregistrare îi aparține, însă a negat că ar fi efectuat personal înregistrarea. De asemenea a declarat că a apelat la sprijinul învinuitei - cealaltă persoană a cărei voce se regăsește pe înregistrare - pentru a-i solicita sprijin în vederea rezolvării problemei cu care se confrunta SC SRL vizând prelungirea contractului de funcționare. Discuțiile înregistrate pe suportul predat organelor de urmărire penală au ca obiect această solicitare.
Analizând conținutul dialogului s-a constată că învinuita nu a pretins sume de bani sau alte foloase pentru a-și trafica influența în vederea rezolvării situației cu care se confrunta SC SRL.
De asemenea nici nu a făcut vreo ofertă sau vreo promisiune în acest sens învinuitei.
Cei doi fac referiri la învinuitul, lăsând să se înțeleagă că acesta, la o dată anterioară celei la care se poartă discuția, ar fi pretins sume mari de bani de la reprezentantul legal al SC SRL, cu promisiunea că în schimb va uza de influența sa pe lângă persoanele abilitate să decidă cu privire la prelungirea contractului firmei.
Din declarația martorului rezultă că la data de 24.08.2001, administratorul SC SRL s-a întâlnit cu învinuitul în parcarea Hotelului din B, ocazie cu care acesta din urmă i-ar fi pretins primului 2,5 milioane euro în scopul arătat.
Martorul, în depoziția sa, a confirmat fapta relatată de precizând că a refuzat satisfacerea pretențiilor materiale ale învinuitului.
Discuția purtată de reprezentantul SC SRL cu înv. a fost adusă la cunoștința martorului care, la rândul său, a relatat-o martorei.
Din analiza conținutului înregistrării ce constituie probă nouă în prezenta cauză și din coroborarea ei cu celelalte probe administrate a rezultat că nu se poate reține în sarcina învinuitului sau a învinuitei săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență.
Aceasta deoarece acuzațiile având ca obiect fapte de corupție, aduse de martorul învinuitului au ca unică sursă probatorie declarația denunțătorului.
S-a apreciat că susținerile martorului în sprijinul cărora a prezentat înregistrarea ce constituie probă nouă precum și conținutul mesajului transmis lui prin poșta electronică (voi. I, filele 327-328) în care redă propriile impresii în legătură întrevederea avută cu învinuita nu pot fundamenta o eventuală răspundere penală a învinuiților pentru fapte de corupție.
Concluzia s-a impus deoarece, ca și în cazul precedent, în dialogul celor doi nu s-au făcut oferte, promisiuni sau pretinderi de foloase materiale în scopul prelungirii contractului de funcționare al SC SRL ci doar referiri cu acest conținut vizându-1 pe învinuitul.
Referitor la mesajul transmis lui de același martor se observă că acesta conține mai multe date decât cele rezultate din înregistrare. Constatarea coroborată cu refuzul martorului de a preda originalul înregistrării, în condițiile în care este dovedit faptul că tehnica folosită s-a aflat pe corpul său, precum și data "descoperirii" și predării suportului tehnic dovedesc lipsa de cooperare pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt.
Împrejurarea că noua probă prezentată a fost creată la 23.04.2008 (deși înregistrarea s-a realizat în luna octombrie 2001), precum și faptul că nu este originală și redă doar un fragment al discuției rezultă și din raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/04.09.2008 întocmit de specialiști din cadrul Institutului pentru Tehnologii.
Dificultatea stabilirii adevărului în cauză este potențată și de depoziția învinuitei care, deși a confirmat vizita efectuată în luna octombrie 2001 la domiciliul său de, a precizat că a discutat cu martorul generalități și nu-și mai amintește dacă au vorbit despre probleme de natură profesională.
La data de 18.07.2008, fiind audiat, învinuitul a negat infracțiunile de corupție reținute în sarcina sa precizând următoarele: "De fapt persoanele care acționează în numele lui și care au promovat acțiunea comercială la dar a și furnizat proba care a permis redeschiderea prezentei cauze penale sunt cele care doresc să obțină câștig de cauză și despăgubiri substanțiale de la statul român în afacerea dutty-free-urilor [.] ".
Din înscrisurile predate organelor de urmărire penală de reprezentanții legali ai, a rezultat că această societate a formulat la Curtea de Arbitraj Internațional a Centrului Internațional pentru Reglementarea Referitoare la Investiții (), o cerere prin care a solicitat despăgubiri statului român pentru prejudiciile suferite în cursul derulării activității SC SRL vizând magazinele cu regim dutty-free din Aeroportul Otopeni.
Printre probele aduse în sprijinul pretențiilor formulate se numără și înregistrarea efectuată în luna octombrie 2001 cărei admisibilitate a fost tranșată de Tribunalul Arbitraj astfel: "Cererea reclamantului din 23 aprilie 2008 cu privire la admiterea probelor noi este respinsă".
În cadrul aceluiași litigiu, la cererea părților, înregistrarea a format obiectul unor expertize de specialitate efectuate la cererea fiecăreia din părți care s-au finalizat cu concluzii divergente de natură să creeze dubii cu privire la valoarea sa probatorie.
Față de cele expuse s-a constatat că în sarcina învinuiților și, nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență motiv pentru care în baza art 10 lit. a Cod procedură penală s-a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală.
Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut că soluția dată de procuror și menținută de procurorul ierarhic superior este legală și temeinică, având corespondent atât în probele administrate în cauză, cât și în dispozițiile legale ce reglementează această materie.
Noile probe administrate în cauză, probe ce au determinat infirmarea rezoluției nr.163/P/2002 din 31.08.2006 a - Secția de combatere a corupției și începerea urmăririi penale față de cei doi învinuiți, nu sunt suficiente pentru a dovedi fără dubiu existența faptei reclamate.
Astfel, declarațiile martorilor - și, date după începerea urmăririi penale și la aproximativ 7 ani de la data comiterii presupusei fapte penale reclamate, nu pot fi reținute ca probe indubitabile de vinovăție a învinuiților deoarece acestea suntprobe indirecte,respectiv faptele și împrejurările relevante cauzei, relatate de către martori nu au fost percepute în mod direct de aceștia, prin propriile simțuri, ci le-au fost relatate de către numitul, denunțătorul. În atare situație, în mod corect a reținut procurorul faptul că acuzațiile având ca obiect fapte de corupție aduse de martorul învinuitului au caunică sursă probatorie declarația denunțătorului.
De asemenea, nici copia înregistrării audio a discuțiilor purtate în luna octombrie 2001 de martorul cu învinuita, la domiciliul acesteia din urmă, copie depusă de denunțător la dosarul cauzei la data de 24.04.2008, la aproximativ 7 ani de la data comiterii presupusei fapte penale reclamate, nu poate fi reținută ca o probă indubitabilă de vinovăție a învinuiților, întrucât nu este originală și redă doar un fragment al discuției, aspect ce rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/04.09.2008 întocmit de specialiștii din cadrul Institutului pentru Tehnologii.
De altfel, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că societatea petentă a mai încercat și dovedirea unei pretenții de natură civilă cu aceeași înregistrare, însă Curtea de Arbitraj Internațional a Centrului Internațional pentru Reglementarea Referitoare la Investiții () a respins cererea reclamantului cu privire la admiterea acestei probe, dat fiind faptul că înregistrarea a format obiectul unor expertize de specialitate efectuate la cererea fiecăreia dintre părți care s-au finalizat cu concluzii divergente de natură să creeze dubii cu privire la valoarea sa probatorie.
Nu este de neglijat nici faptul că martorul a refuzat predarea originalului înregistrării,în condițiile în care este dovedit științific că tehnica folosită la înregistrare s-a aflat pe corpul său, că data "descoperirii" și predării suportului tehnic dovedesc lipsa de cooperare pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt, că noua probă prezentată a fost creată la 23.04.2008, deși înregistrarea s-a realizat în luna octombrie 2001.
Astfel fiind, Tribunalul a reținut că denunțătorul nu a sesizat în timp util
organele de urmărire penală în vederea efectuării unei interceptări în mediul
ambiental și organizării unei acțiuni de prindere în flagrant - activități care ar fi
putut să lămurească aspectele susținute de acesta. Or, în cazul infracțiunilor de
corupție realizarea unui probatoriu suficient este extrem de dificilă în condițiile
inexistenței unei acțiuni de prindere în flagrant ori a unor interceptări audio-video
momentului săvârșirii faptei, simpla declarație a denunțătorului nesusținută de alte
probe directe, indubitabile de vinovăție, neputând conduce la concluzia, dincolo de
orice îndoială rezonabilă, săvârșirii unei infracțiuni, aspecte corect reținute de
procuror.
Față de considerentele anterior expuse, prin sentința penală nr.761/10.08.2009 Tribunalul București Secția I Penală, în baza art. 278 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 163/P/2002 din data de 11.02.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, menținând rezoluția atacată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta, solicitând casarea hotărârii și admiterea plângerii formulate, arătând în acest sens că materialul probator existent la dosar a fost analizat cu superficialitate atât de către parchet cât și de către instanța de fond, din acesta rezultând săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.257 pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 de către și.
Analizând sentința recurată, atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856alin. 3.proc.pen. Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. 1.proc.pen. plângerea împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de netrimitere în judecată poate fi formulată de cătrepersoana vătămatăprecum și orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Curtea constată că, în raport de infracțiunea pentru care s-a formulat plângere penală împotriva celor doi intimați, petenta nu are calitatea de parte vătămată, și nici nu și-a dovedit vătămarea vreunui interes legitim care să îi confere calitatea procesuală de a formula plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781.proc.pen.
Astfel, instanța de recurs reține că organele de urmărire penală au fost sesizate cu plângere penală formulată de către numitul, administrator al - SRL, care a susținut că la data de 24.08.2001 intimatul, ce deținea funcția de director de cabinet în cadrul aparatului de lucru al primului ministru, i-ar fi pretins suma de 2,5 milioane USD, pentru a-și trafica influența pe lângă persoane competente să dispună prelungirea contractului de funcționare a firmei, cerere ce ar fi fost reiterată de către, fost consilier de stat.
Cei doi intimați au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art.257 pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, infracțiune care are ca obiect juridic special relațiile sociale a căror normală desfășurare implică combaterea și reprimarea faptelor acelor persoane, care, speculând influența lor pe lângă un funcționar, creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea acestuia dar și cu privire la buna reputație de care trebuie să se bucure orice instituție.
pasiv principal este instituția publică sau persoana juridică în al cărui serviciu se află funcționarul pentru a cărei influență subiectul activ primește, pretinde ori acceptă promisiunea de daruri, etc, infracțiunea presupunând și unsubiect pasiv secundarcare este chiar funcționarul în ale cărei atribuții de serviciu intră efectuarea actului pentru care este cumpărată influența.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1.proc.pen. parte vătămată este persoana ce a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială (deci persoana vătămată), care participă în procesul penal. Așadar în plan procesual, aceasta este chiar subiectul pasiv al raportului de drept penal substanțial.
În raport de cele reținute, în mod evident petenta societate al cărei administrator este numitul, (denunțătorul) nu are calitatea de persoană vătămată în prezenta cauză.
Așa cum s-a arătat anterior, prin art. 2781alin. 1.proc.pen. s-a acordat și altor persoane posibilitatea de a formula plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, respectiv celorale cărorinterese legitimeau fost vătămate. Textul preia formularea din art. 275.proc.pen. care arată că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta i s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Dispozițiile sunt similare celor de la art. 362 alin. 1 lit. f proc.pen. care permit oricărei persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau un act al instanței să exercite împotriva hotărârii calea de atac a apelului, respectiv a recursului (art. 3852.proc.pen.).
Se constată astfel că legiuitorul a lărgit sfera persoanelor care pot ataca o soluție, limitând-o totodată la cele care dovedesc încălcarea unui interes legitim. Ca atare, textele nu au în vedere interesului general al societății (acela ca orice persoană vinovată de săvârșirea unei infracțiuni să fie trasă la răspundere penală) care, de altfel, în cadrul procesului penal, este apărat de către Ministerul Public, ci interesul particular, personal, care are la bază un drept ce se susține că ar fi fost încălcat.
Instanța de recurs reține că aceasta este și practica Curții care, în mai multe împrejurări, a decis că dispozițiile Convenției nu garantează dreptul la o"actio popularis". De aceea, atât existența interesului legitim cât și a vătămării acestuia trebuie dovedite.
Curtea constată că, în cauză, petenta nu a justificat nici un interes legitim, nici un drept care să fi fost încălcat prin soluția de scoatere de sub urmărire penală a celor doi intimați. Punându-i-se în vedere aceste împrejurări de către instanța de recurs, petenta, prin apărător, nu a putut preciza în cel fel a fost vătămată prin rezoluția atacată, motivându-și doar interesul de a recura hotărârea primei instanței (susținând netemeinicia soluției), confundând practic cele două probleme.
În raport de cele reținute, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a procedat la soluționarea plângerii pe fondul său, fără a analiza condițiile de admisibilitatea a acesteia. Având însă în vedere împrejurarea că petenta este singura care a recurat hotărârea, principiulnon reformatio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 3858alin. 1.proc.pen. împiedică instanța de recurs să pronunțe o soluție de respingere a plângerii ca inadmisibilă. Acest principiu nu obligă însă la perpetuarea greșeala făcută de instanța de fond și analizarea fondului plângerii, în condițiile în care aceasta era inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul petentei SC SRL, soluție în raport de care aceasta va fi obligată la palta cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta SC SRL împotriva sentinței penale nr.761/10.08.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Pentru judecător aflat în CO semnează Președintele completului
GREFIER
Red.LR-26.11.2009
Dact.EA-05.11.2009/2ex
-Jud.VV
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Florică Duță
