Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 05 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

Grefier - - -

SENTINȚA PENALĂ NR.16

Ministerul Public reprezentat de procuror -

La ordine fiind judecarea plângerii împotriva rezoluției procurorului formulată de petenta SC SRL I împotriva ordonanței din data de 16 iulie 2007, dată în dosarul nr. 110/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

La apelul nominal lipsă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei hotărâri, când, pentru a fi depuse concluzii scrise de către petenta SC SRL, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 5 februarie 2008.

INSTANȚA

Asupra plângerii penale de față.

Prin cererea înregistrată la această in ștanță sub nr- din 3.09.2007 petenta "" SRL I prin administrator a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 110/P/2007 din 16.07.2007 a procurorului Parchetului de pe lângă de Apel Iași și a Rezoluției nr. 799/II/2/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea plângerii petentul arată că în mod greșit Parchetul a dispus prin Ordonanța nr. 110 din 16.07.2007 neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate pentru faptele reclamate, întrucât acestea se fac vinovate de faptele respective.

Arată petenta că ancheta a fost făcută superficial de organul de cercetare penală, fiind formală, deficitară și tendențioasă, dorind să favorizeze învinuiții, nefiind citată pentru a-și susține cauza, învinuiții nefiind audiați, neadministrându-se probele cu expertiză grafologică și topometrică solicitată.

Se invocă încălcarea dispozițiilor art. 3,4,64, 200 și 202 din Codul d e procedură penală.

Se solicităcompletareacercetărilor și pentru alte fapte art. 290-291 din Codul penal cu privire la actul datat 1985 și art. 215 al.2 Cod penal, cu privire la determinarea Comisiei Județene I de fond funciar la reconstituirea nelegitimă a dreptului de proprietate, uzându-se de acte contrafăcute.

Se arată că în mod greșit s-a reținut că există autoritate de lucru judecat întrucât în cele 3 dosare penale 2 sunt pe rolul instanțelor de judecată și privesc alte persoane, iar în dosarul penal nr. 1219/P/2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași nu avea competența să-l soluționeze.

Petenta arată că este de acord cu disjungerea cauzei și declinarea competenței la. pentru efectuarea de cercetări privitor la, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, dar cercetările trebuie făcute față de toți învinuiții din plângere, întrucât toți sunt vinovați și complici la infracțiunile arătate mai sus.

În ce privește învinuitul și ceilalți, aceștia se fac vinovați și de fals în declarații art. 292 Cod penal, întrucât au încălcat art. 87 ind. 2 din Legea 169/1997 prin declararea unor suprafețe de teren mai mici față de suprafața deținută, solicitându-se extinderea cercetărilor și sub acest aspect.

Prin cererea depusă la dosar la termenul de judecată din 23 octombrie 2007, petenta "" SRL I prin administrator precizează că dorește să se judece în cauză doar cu persoanele reclamate:,., G și, fiind nemulțumit de soluția dată în ce privește persoanele reclamate Orest, și.

Persoanele cercetate, G nu s-au prezentat în instanță, solicitând prin apărătorii aleși respingerea plângerii ca nefondată.

Deși legal citate, persoanele cercetate -, nu s-au prezentat în instanță și nu și-au precizat poziția în cauză.

Instanța din oficiu a dispus atașarea dosarului penal nr. 110/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în care s-a dat rezoluția din 16.07.2007 și rezoluția nr. 795/II/2/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele.

Prin Ordonanța nr. 110/P/2007 din 16.07.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iașis -a dispus:

1. Neînceperea urmăririi penale, privind pe:

- avocatul - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor "fals intelectual" prev. de art. 289 al.1 Cod penal, "uzul de fals" prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- fost subprefect în cadrul Prefecturii I, Orest, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor "abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 Cod penal, "falsul intelectual" prev. de art. 289 al. 1 Cod penal și "uzul de fals" prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- fost prefect al județului I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- fost secretar al Prefecturii I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

-, director general al Direcției generale pentru Agricultură și Alimentație Publică I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- director al Oficiului de cadastru și Organizarea Teritoriului I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- consilier juridic al și I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

2. Disjungerea cauzei și declinarea competenței după calitatea persoanei de a efectua urmărirea penală și de soluționare a cauzei cu privire la fost subprefect al Județului I pentru săvârșirea infracțiunii "luare de mită" prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. l 254 al. 1 Cod penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii "dare de mită" prev. de art. 255 al. 1 Cod penal, în favoarea procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Serviciul Teritorial Iași, unitate căreia îi vor fi înaintate actele procedurale menționate în cuprinsul prezentei ordonanțe.

3. Rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate pentru cauză.

Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 2614/P/2006, din data de 10.04.2007, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iașis -a dispus, în baza prevederilor art. 281pct. 1 lit. b Cod procedură penală declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numitul - în calitate de avocat în cadrul Baroului de Avocați I, în calitate de subprefect în cadrul Prefecturii I, Orest în calitate de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, a în calitate de registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

În cuprinsul ordonanței s-a reținut faptul că, persoana vătămată a sesizat nemulțumirea sa pentru modul în care a fost pus în posesie numitul cu suprafața de 2.000. teren conform titlului de proprietate nr. -/06.10.1992 emis de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, reclamând că - și celelalte persoane anterior menționate, ar fi comis mai multe falsuri de care ar fi și uzat.

Din examinarea materialului probator existent în dosarul cauzei se constată faptul că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de nici una dintre persoanele cercetate deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunile "abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art.246 Cod penal, "falsul intelectual" prev. de art. 289 al. 1 Cod penal, "uzul de fals" prev. de art. 291 Cod penal, referitor la faptele sesizate în legătură cu eliberarea titlului de proprietate nr. -/06.10.1992 pe num,ele lui de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor fiind incident cazul reglementate de prevederile art. 10 lit. g Cod procedură penală pentru toate persoanele cercetate.

Pentru numiții și este aplicabil și cazul prevăzut de art. 10 lit. j Cod procedură penală, existând autoritate de lucru judecat.

De asemenea, există autoritate de lucru judecat cu privire la infracțiunea "abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art.246 Cod penal, sesizată în legătură cu eliberarea titlului de proprietate nr. 4 (codul -)/17.11.2004 pentru persoana juridică Mănăstirea de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, având aplicabilitate cazul prevăzut de art. 10 lit. j Cod procedură penală, din următoarele motive de fapt:

Titlul de proprietate nr. - (codul -) a fost eliberat pe numele lui, pentru suprafața de 2000. teren situat pe teritoriul municipiului I, la data de 5.10.1992 de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Titlul de proprietate a fost semnat de către prefectul județului I, secretarul Prefecturii I, directorul General al Direcției Generale pentru Agricultură și Alimentație I, directorul Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului I,.

Urmează ca, soluția să fie dispusă și cu privire la aceste persoane.

În conformitate cu prevederile art. 121 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală iar în baza prevederilor art. 122 al. 2 Cod penal, termenul de prescripție se socotește de la data săvârșirii infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 122 al. 1 lit. d Cod penal termenul de prescripție este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunile săvârșite pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Infracțiunea prev. de art. 291 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Infracțiunea prev. de art. 289 al. 1 se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Numiții, au fost cercetați penal pentru aceleași infracțiuni în dosarul penal nr. 8398/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dispunându-se prin rezoluția procurorului, din data de 09.06.2006, neînceperea urmăririi penale în baza prevederilor art. 228 al. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 289 Cod penal.

S-a reținut faptul că în calitate de funcționari ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor susmenționate deoarece au dispus intabularea dreptului de proprietate pentru asupra suprafeței de 2000 mp teren în baza documentației pusă la dispoziție de către acesta cât și a măsurătorilor efectuate în teren, neîntocmind nici un act fals în acest sens.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale se află la 46-47 volumul 3 al dosarului prezent.

Cu privire la in fracțiunea prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, sesizate de către în legătură cu eliberarea titlului de proprietate nr. 4 (cod -) la data de 17.11.2004 (anterior alte două titluri de proprietate sub același număr, la data de 9.04.2003 (primul) iar al doilea fără dată) (fila 19 vol. I dosarul prezent) s-a efectuat cercetarea penală în dosarul nr. 1219/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin rezoluția procurorului, din data de 11.11.2005, s-a dispus în baza prevederilor art. 228 al. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de:

-, consilier juridic al și I, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 246 Cod penal;

-, secretar general al Prefecturii I pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal;

-, foști prefecți ai județului I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.;

-, director al Oficiului Județean de Cadastru, și Cartografie pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal;

- -, fost consilier juridic al Prefecturii I pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal;

- și, funcționari ai Primăriei I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal;

- G, primar al municipiului I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal;

- și, funcționari în cadrul Direcției Silvice I pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal. Rezoluția nr. 1219/P/2005 se află la filele 15 -17 vol. 1 din prezentul dosar.

Având în vedere faptul că, în plângerea formulată de către la data de 5.09.2006 adresată Ministrului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, înregistrată la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție I sub numărul -/05.09.2006 și ulterior sub nr. 207/P/2007, la data de 10.04.2007, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, acesta sesizează "cazul care privește în mod special pe actualul subprefect care a emis 3 titluri de proprietate cu același număr, cod dar suprafețele diferite respectiv de 30 ha cât prevedea Titlul inițial nr. 4 din 09.04.2003 la 87 ha cât prevede titlul 17/XI.2004. Titlul de proprietate emis pentru Mănăstirea "" I se va dispune disjungerea cauzei și declinarea competenței, după calitatea persoanei în favoarea procurorului din cadrul - Serviciul Teritorial Iași în conformitate cu prevederile art. 45 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 38 Cod procedură penală, art. 45 al. 12și al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 42 Cod procedură penală cu referire la art. 13 al. 1 lit. b din OUG nr. 43/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Menționează că, "această MITĂ de 58 ha nu este întâmplătoare, ci este o recompensă acordată de și I, prin consilierul ei juridic celor care s-au implicat în retrocedarea unităților de cult din județul Iap este 3.000 ha teren din Domeniile Statului fără a existat în suport acte de proprietate și fără a dovedi: Exproprierea și vechile amplasamente cerute de legile în vigoare (Legea 18/1991; Legea 169/1997 și Legea nr. 1/2000)" cât și " sufi9ciente probe și-mi asum toată responsabilitatea pentru această sesizare în calitate de persoană interesată și vă stau la dispoziție cu orice acte și informație".

În conformitate cu prevederile art. 13 al.1 lit. b din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare sunt de competența infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de subprefecți. În cauză au aplicabilitate prevederile art. 40 al. 1 lit. a Cod procedură penală.

Infracțiunea sesizată împotriva lui de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu referire la art. 254 al. 1 Cod penal a fost săvârșită în perioada cât acesta a avut funcția de subprefect al Județului I, având legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

Infracțiunea de "dare de mită" prev. de art. 255 al. 1 Cod penal sesizată ca fiind săvârșită de către consilierul juridic al și I, este conexă cu cea sesizată împotriva fostului subprefect, urmând a fi dispusă declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale și de soluționare tot în favoarea procurorului din cadrul - Serviciul Teritorial Iași.

Unității susmenționate i se vor înainta, în copie xerox: sesizarea numitului, din data de 5.09.2006; titlul de proprietate nr. 4 (cod -) emis la data de 9,04.2003 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe numele persoanei juridice Mănăstirea; titlul de proprietate nr. 4 (cod -) emis fără dată de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe numele persoanei juridice Mănăstirea; titlul de proprietate nr. 4 (cod -) emis la data de 17.11.2004 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe numele persoanei juridice Mănăstirea, cât și un exemplar al prezentei ordonanțe, din data de 16.07.2007.

Față de considerentele de fapt reținute și expuse, în baza prevederilor art. 209 al. 4 Cod procedură penală; art. 228 al. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. g și j Cod procedură penală; art. 45 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 42 Cod procedură penală, cu referire la art. 13 al. 1 lit. b din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare; art. 192 al. 3 Cod procedură penală s-a hotărât conform dispozitivului.

Prin rezoluția nr. 795/II/2/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iașis -a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de "" SRL I împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr. 110/P/2007.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate este temeinică și legală și nu se impune a fi infirmată, întrucât din probele administrate nu a rezultat întrunirea elementelor constitutive ale vreunei fapte prevăzute de legea penală.

S-a reținut că este nefondată critica petentei cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale față de faptele reclamate cu privire la emiterea în anul 1992 titlului de proprietate pe numele lui, și nu și cu privire emiterea succesivă de titluri de proprietate pe numele Mănăstirii iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași avea competența materială de efectuare a cercetărilor în raport de faptele penale și personale reclamate.

Se arată că faptele reclamate de "" SRL I prin administrator au constituit obiectul dosarelor penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași sub nr. 2127/P/2004; 1219/P/2005 și 8398/P/2005 iar prin rezoluțiile emise de procuror s-a dispus în cele 3 dosare menționate a nu se începe urmărirea penală față de persoanele cercetate întrucât din probele administrate nu a rezultat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate iar împotriva acestor rezoluții partea vătămată a făcut plângere atât la prim -procurorii Parchetului cât și la instanța de judecată, însă soluțiile nu au fost infirmate, neputându-se efectua alte cercetări cu privire la aceste fapte și persoane.

Coroborând actele și lucrările cauzei, instanța constată că plângerea petentei "" SRL I formulată prin administrator este nefondată, urmând a fi respinsă în baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. "a" Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:

Investită cu efectuarea actelor premergătoare prin Ordonanța nr. 2614/P/2006 din 10.04.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași care și-a declinat competența în baza art. 281pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în urma probelor administrate aflate în volumele 1,2,3 atașate cauzei, a dispus în mod legal neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 al. 1 Cod penal și art. 291 Cod penal;, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, 289 al. 1 Cod penal, 291 Cod penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal.

Situația de fapt reținută de procuror este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate, nefiind acte noi depuse în fața instanței de judecată din care să rezulte altă situație de fapt.

S-a reținut că în cauză incidența art. 10 lit. "g" Cod procedură penală întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunile sesizate, prev. de art. 246 Cod penal, 289 al. 1 Cod penal și 291 Cod penal, referitor la eliberarea titlului de proprietate nr. 81529/06.10.1992 pe numele lui.

În ce privește infracțiunile sesizate, prev. de art.246 Cod penal, referitoare la eliberarea titlului de proprietate nr.4 (cod -)/17.11.2004 pentru persoana juridică Mănăstirea s-a reținut în mod legal că există autoritate de lucru judecat, fiind incidente disp. art. 10 lit. "j" Cod procedură penală, numiții și fiind cercetați pentru aceleași infracțiuni și în dosarul penal nr. 8398/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. De altfel, petenta "" SRL I nu a făcut plângere la Curtea de Apel Iași împotriva Ordonanței și cu privire la soluția dată față de aceștia.

Petenta SC "" SRL Ias esizat săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, 289 al. 1 Cod penal și art. 291 Cod penal în legătură cu eliberarea titlului de proprietate nr. 4 (cod -) la data de 17.11.2004, însă cu privire la aceste fapte s-au făcut anterior cercetări în dosarul penal nr. 1219/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și prin rezoluția din 11.11.2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, -, G, și, reținându-se că faptele nu există, în baza art. 228 al. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. "a" Cod procedură penală.

Față de această situație în mod temeinic și legal s-a reținut că există autoritate de lucru judecat, nemaiputându-se efectua cercetări cu privire la aceleași fapte și persoane.

În cursul judecării plângerii formulate în temeiul art. 278 ind. 1 Cod procedură penală nu se poate solicita extinderea cercetărilor sub aspectul săvârșirii altor fapte de către alți făptuitori, decât cele sesizate anterior pentru care s-a dispus prin Ordonanță sau rezoluția atacată și nici nu pot fi administrate probe cu privire la acestea. Codul d e procedură penală prevede în art. 2781al. 7 că "judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau Ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate" iar în al. 11 se stipulează că persoana în privința căreia s-a dat o hotărâre cu privire la o faptă nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, în mod corect procurorul nu a reluat cercetările privitor la faptele și persoanele pentru care s-a dispus prin rezoluția nr. 1219/P/2005 din 11.11.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, reținând existența autorității de lucru judecat.

Avându-se în vedere prevederile art. 45 al. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 38 Cod procedură penală, art. 45 al.1 ind. 2 și al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 42 Cod procedură penală cu referire la art. 13 al.1 lit. "b" din nr.OUG 43/2002 cu modificările și completările ulterioare, în mod temeinic și legal s-a disjuns cauza și s-a declinat competența după calitatea persoanei în favoarea procurorului din cadrul - Serviciul Teritorial Iași pentru efectuarea de cercetări în legătură cu faptele de corupție și făptuitorii sesizați prin plângerea petentei ""

Față de cele elaborate, în baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. "a" Cod procedură penală se va respinge ca nefondată plângerea petentei "" I împotriva Ordonanței 110/P/2007 din 16.07.2007 și a rezoluției nr. 795/II/2/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le va menține.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC "" SRL, prin administrator împotriva Ordonanței nr. 110/P/2007 din 16.07.2007 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a Rezoluției nr. 795/II/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petentă și de la comunicare pentru persoanele cercetate.

Pronunțată în Ședință publică, azi. 05.02.2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

06.03.2008

CURTEA DE APEL IAȘI

Dosar nr-

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC SRL, prin administrator împotriva Ordonanței nr. 110/P/2007 din 16.07.2007 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a Rezoluției nr. 795/II/2007 din 28.08.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petentă și de la comunicare pentru persoanele cercetate.

Pronunțată în Ședință publică, azi. 05.02.2008.

Grefier,

- -

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Iasi