Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 163/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 2978/2/2009
709/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINĂȚA PENALĂ NR. 163
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale, dată în dosarul 2212/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul și intimații, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 289/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază rezoluțiile parchetului ca fiind legale și temeinice, din actele dosarului nu s-au conturat elemente care să ducă la concluzia existenței vreunei fapte de natură penală, motiv pentru care solicită respingerea plângerii ca nefondată cu obligarea petentului la cheltuieli către stat.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin plângerea depusă la această instanță la data de 27.03.2009 petentul a solicitat desființarea rezoluției din 11.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dispusă în dosarul nr. 289/II/2/2009 și a rezoluției din 19.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dispusă în dosarul nr. 2212/P/2007 și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimații magistrați.
În motivarea plângerii se arată că plângerea formulată la parchet nu a fost soluționată corect, nu a fost solicitat petentului să prezinte dovezi și nici nu a fost citat.
La dosarul instanței s-au atașat dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr. 289/II/2/2009 și nr. 2212/P/2007.
Petentul, deși a fost legal citat nu s-a prezentat personal și nici prin reprezentant pentru susținerea plângerii, dar nici nu a administrat înscrisuri noi.
Curtea, examinând în temeiul art. 2781alin. 7 Cod procedură penală plângerea petentului în raport de lucrările dosarului constată legalitatea și temeinicia celor două rezoluții criticate pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată procurorului petentul a criticat soluția de achitare dispusă în dosarul nr- al Judecătoriei Giurgiu, atât sub aspectul modului de administrate a probelor, pentru al favoriza pe numitul G, dar și în ce privește stabilirea rezultatului deliberării și scrierea minutei.
Prin rezoluția din 19.02.2009 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei patru magistrați (trei judecători și un procuror) sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, art. 247 Cod penal, art. 248 Cod penal, art. 264 Cod penal, art. 253 Cod penal, art. 26 rap. la art. 246 Cod penal, art. 26 rap. la art. 247 Cod penal, art. 26 rap. la art. 248 Cod penal, art. 26 rap. la art. 264 Cod penal, art. 26 rap. la art. 253 Cod penal, constatându-se că faptele nu există, iar nemulțumirile petentului pot constitui posibile motive de reformare a unei hotărâri judecătorești, iar nu elemente care să atragă răspunderea penală.
Se mai arată că petentul a fost citat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dar nu s-a prezentat.
Procurorul General soluționând plângerea petentului a constatat legalitatea și temeinicia rezoluției din 19.02.2009 întrucât criticile nu constituie un motiv de formulare a unei plângeri penale, iar hotărârea poate fi reformată în căile de atac.
Se constată astfel că petentul este nemulțumit de o hotărâre judecătorească pe care o putea ataca prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, căi nefolosite însă, ceea ce nu-l îndreptățește la formularea unei plângeri admisibile.
Modul în care intimații magistrați au soluționat cauza în dosarul nr- al Judecătoriei Giurgiu, nu poate face obiectul unei plângeri penale în lipsa unor elemente de natură penală, pentru că în această modalitate, pe cale ocolită, prin eludarea căilor de atac prevăzute de lege s-ar ajunge la reformarea unor hotărâri judecătorești definitive.
Se constată că petentul deși a formulat plângeri, la procuror și la instanță și a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru susținerea plângerii și pentru a contribui la lămurirea aspectelor criticate, ceea ce duce la concluzia exercitării unui drept procesul prin abuz de drept.
Așa fiind, cum se constată legalitatea și temeinicia rezoluțiilor atacate, urmează ca potrivit art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală plângerea petentului să fie respinsă ca nefondată, cu menținerea celor două rezoluții.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 11.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dispusă în dosarul nr.189/II/2/2009 și a rezoluției din 19.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Menține rezoluțiile atacate.
Obligă pe petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.06.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
G -
Red.
Dact./12.06.2009
2 ex.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan