Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 165/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 165/PI
Ședința publică din 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul prin mandatar, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește petentul și mandatarul acestuia, lipsind intimatul, pentru care se prezintă avocat ales și intimatul C pentru care se prezintă avocat ales C, ambii apărători aleși fiind din cadrul Baroului T, cu împuterniciri avocațiale la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pentru intimatul, avocat solicită respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petent, rezoluțiile atacate fiind temeinice și legale. Din probele administrate rezultă că s-au verificat acuzele aduse de petent și s-a conchis că intimatul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, dosarul de executare rămânând fără obiect întrucât titlul a fost dus la îndeplinire de debitor. Solicită cheltuieli de judecată și depune copia facturii și chitanței de plată a onorariului de avocat.
Pentru intimatul C, avocat C solicită respingerea plângerii formulate de petent ca nefondată. executorul trebuia să comunice, și a și comunicat mandatarului că debitorul a achitat suma datorată, astfel că nu se face vinovat de cele imputate de petent. Solicită cheltuieli de judecată și depune copia chitanței de plată a onorariului avocațial.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de petent, în cauză nefiind elemente care să o contureze, iar rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de numitul în calitate de mandatar al petentului, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În motivarea plângerii a criticat modul în care au fost soluționate demersurile acestuia pe plan administrativ și juridic în legătură cu modul de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate referitoare la unele clădiri aparținând (fost IAS ), jud. T, reproșând executorilor judecătorești C și modul în care și-au efectuat atribuțiunile de serviciu.
În cauză au fost atașate dosarele nr. 554/P/2008 și nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești, respectiv C, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 205.Cod Penal și art. 246.Cod Penal, respectiv art. 246.
Cod PenalÎn motivarea rezoluției s-a arătat că persoana vătămată a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 623/2008, iar executorul judecătoresc C în dosarul execuțional nr. 94/2007, i-au cauzat o vătămare a intereselor legale prin modul în care și-au exercitat atribuțiile de serviciu, iar cu privire la executorul judecătoresc s-a mai precizat că l-ar fi insultat și l-ar fi dat afară din sediul biroului la data de 3 noiembrie 2008.
S-a arătat că dosarul execuțional nr. 623/2008 al a avut ca obiect punerea în aplicare a dispozitivului sentinței civile nr. 317/2008 a Judecătoriei Deta, prin care Primăria a fost obligată să înainteze Prefecturii T adresa nr. 3954/27.06.2006 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar, executorul judecătoresc a emis o somație, iar Primăria primind somația, a emis un comunicat către că dispozitivul sentinței a fost executat la 23.05.2008, situație în care dosarul execuțional a rămas fără obiect.
S-a mai arătat că acest aspect i-a fost comunicat numitului, care nu a fost de acord cu explicațiile executorului judecătoresc, motiv pentru care l-a contactat în repetate rânduri, telefonic și prin deplasări efective la sediul
Cu ocazia unei deplasări, la data de 3 noiembrie 2008, numitul nu a acceptat din nou explicațiile executorului judecătoresc, motiv pentru care s-a creat o situație relativ tensionată, dar fără suport penal, executorul judecătoresc refuzând să mai dialogheze, punându-i în vedere că dacă are nemulțumiri, se poate adresa instanței de judecată.
În ceea ce-l privește pe executorul judecătoresc C, s-a arătat că dosarul execuțional nr. 94/2007 instrumentat de acesta, a avut ca obiect punerea în executare a sentinței civile nr. 1582/2004 a Tribunalului Timiș, prin care s-a dispus anularea dispozițiilor nr. 332 și 333 din 19.04.2004 emise de către Primarul Comunei, iar executorul judecătoresc prin proces-verbal a constatat îndeplinirea de către Primarul Comunei a dispozițiilor instanței de judecată, motiv pentru care a dispus încetarea executării silite, comunicând acest aspect părților din dosar, numitul nefiind de acord cu acest lucru.
Procurorul a concluzionat în final că nu există în cauză vreo faptă penală care să poată fi reținută în sarcina executorilor judecătorești și C, mandatarul petentului având posibilitatea să valorifice prev. art. 53 din Legea nr. 188/2000.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere numitul, care a fost respinsă prin rezoluția din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere numitul, în calitate de mandatar al petentului, fiind nemulțumit de soluțiile adoptate de către procurori, dar și de modul în care executorii judecătorești și C și-au exercitat atribuțiile de serviciu, făcând și critici cu privire la modul în care instituțiile statului au gestionat problema retrocedării unor clădiri aparținând.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că plângerea formulată de petentul prin mandatarul, este nefondată.
Ca urmare a analizării documentației existente la dosarul cauzei, s-a constatat că executorii judecătorești și C, având de instrumentat dosarele execuționale nr. 623/2008 al și nr. 94/1007 al C, și-au exercitat atribuțiunile de serviciu fără a comite fapte de natură penală, adică nu au creat vreo vătămare a intereselor legale ale petentului, prin neefectuarea sau efectuarea în mod defectuos a vreunui act în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, neputându-se reține celor doi intimați vinovăția în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246.Cod Penal
În ceea ce privește acuzația petentului că față de mandatarul acestuia, s-ar fi săvârșit infracțiunea de insultă prev. de art. 205.Cod Penal cu ocazia deplasării acestuia la sediul la data de 03.11.2008, acest lucru nu a fost confirmat de probele dosarului, ci doar faptul că a avut loc o discuție în contradictoriu în legătură cu oprirea executării în cadrul dosarului execuțional nr. 623/2008.
Pentru aceste considerente, văzând că nu au fost invocate motive de natură a schimba soluția adoptată de procurori, criticile formulate în plângere având un caracter general, instanța urmează să respingă ca nefondată plângerea formulată de petentul prin mandatar, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le va menține ca fiind temeinice și legale.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și art. 193.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul prin mandatar, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 193.C.P.P. obligă petentul la plata sumei de 1000 lei către intimatul C, respectiv 1190 lei către intimatul, reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G - - -
Red.Gh./18.06.2009
Tehnored./5 ex./19.06.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 165/PI
Ședința publică din 15 iunie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul prin mandatar, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 193.C.P.P. obligă petentul la plata sumei de 1000 lei către intimatul C, respectiv 1190 lei către intimatul, reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky
G -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
COPIA SENTINȚEI PENALE NR. 165/PI
Ședința publică din 15 iunie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul prin mandatar, împotriva rezoluției din 5 martie 2009 dată în dosar nr. 554/P/2008 și rezoluției din 14.04.2009 dată în dosar nr. 307/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 193.C.P.P. obligă petentul la plata sumei de 1000 lei către intimatul C, respectiv 1190 lei către intimatul, reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE,
ss. indescifrabil
Pentru conformitate cu originalul,
GREFIER,
- -
Tehnored.
5 ex./17.06.2009
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky