Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1725/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr.2780/87/2009
2579/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1725/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul-petent împotriva sentinței penale nr. 121/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, personal și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. 1732/16.11.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 18), lipsă fiind recurentul-petent, reprezentat de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. 257/20.11.2009, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că recurentul-petent a înaintat motive de recurs, prin serviciul registratură, la data de 11.12.2009.
Curtea procedează la legitimarea intimatului, pe baza cărții de identitate seria -, nr. -, CNP -, domiciliat în A, str. -, -. B,. 3,. 48, Județ
Apărătorul ales al intimatului solicită a depune înscrisuri la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al recurentului-petent arată că se opune cererii solicitate, susținând că plângerea împotriva rezoluțiilor Parchetului se judecă în baza actelor administrate la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se încuviința depunerea de înscrisuri la dosar întrucât în această fază procesuală se pot depune înscrisuri noi.
Curtea, apreciind înscrisurile ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 2781alin. 7 Cod de procedură penală, le încuviințează, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art. 38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-petent, având cuvântul, admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea plângerii si trimiterea cauzei la Tribunalului Teleorman pentru a proceda la judecarea pe fond a cauzei întrucât la dosar sunt suficiente dovezi de vinovăție a făptuitorului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Precizează că prin sentința penala nr. 121/20.10.2009, instanța de fond a respins ca neîntemeiata plângerea împotriva celor doua rezoluții ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, considerând ca in cauza nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și reținând de asemenea că între petentul-recurent și făptuitor ar fi fost încheiată o convenție potrivit cu care împreuna ar fi urmat sa cumpere acțiuni de la C SA A, ca ulterior petentul să dețină 50% acțiuni.
Or, având în vedere aceste considerente, apărătorul recurentului-petent consideră sentința penală pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală, trecându-se cu multă ușurință peste două înscrisuri importante, respectiv angajamentul din data de 10.12.1998 adresat C SA A în care recurentul-petent confirma faptul ca va participa cu suma de 250.000 M la cumpărarea acțiunilor la licitația din 16.12./998 și nota interna din data de 22.01.1999 a Băncii e potrivit căreia acesta a solicitat un împrumut pentru cumpărarea unui hotel in A de care să se ocupe nepotul său, adică făptuitorul.
Solicită a se da eficiență juridică declarațiilor martorilor propuși de mine si celor doua înscrisuri (nota interna a Băncii e si angajamentul meu din 10.12.1998), și nu declarațiilor martorilor mincinoși propuși de făptuitor și înscrisurilor mincinoase prezentate de acesta conform cărora petentul l-ar fi împrumutat si ulterior i-a făcut cadou suma de 250.000. M, plus dobânzile plătite ori achitarea cheltuielile de deplasare în tara pentru luarea in primire a hotelului.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și relațiile de rudenie dintre petent și intimat, precum și pregătirea profesională a celui din urmă în raport cu petentul care este zugrav de meserie și nu are studii juridice.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând pe fond, trimiterea cauzei la Tribunalului Teleorman spre rejudecare.
Apărătorul ales al intimatului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat în baza art.385 indice 15 alin. 1 lit.b Cod de procedură penală, apreciind sentinței penală, pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că petentul susține că prin martorii propuși si audiați a făcut dovada convenției de asociere, aspect nematerializat însă în forma scrisă. Or, nici un martor audiat nu a afirmat că a participat la discuția dintre intimat și petent, ca ar fi perceput direct si nemijlocit aceasta înțelegere care în realitate nu a existat, la dosar neexistând nicio dovada, afirmația făcuta de recurent fiind cu rea credință si nu are acoperire în probele administrate în cauză.
Referitor la înscrisul intitulat "angajament" din data de 10.12.1998, semnat si redactat numai de recurent, adresat de acesta către SC SA A, eu intimatul nu a avut cunoștință, iar această cerere emisa tot unilateral "pro causa" nu are număr de înregistrare la societate, licitația ținându-se în luna decembrie 1999, nu în luna decembrie 1998, cum se afirmă în scris în respectiva cerere.
De asemenea, arată că petentul nu recunoaște semnătura de pe contractul de împrumut, redactat după toate rigorile dreptului civil, contract ce nu a fost înscris în fals, la fel ca și celelalte înscrisuri, aflate la dosar si a căror forță probantă este conferita de lege.
Susține că clauzele contractului de împrumut din data de 07.04.1999 sunt clare și materializate în scris în 5 articole, iar la pagina 113 din vol. 7 mai există un înscris semnat de intimat și recurent unde se precizează ca acorda împrumut fără dobândă.
Învederează că în dovedirea faptului că a existat un contract de împrumut există autorizația emisa de BNR din data de 09.04.1999, prin care se autorizează "operațiunea valutara de capital, sub forma de împrumut financiar în suma de 249.600 DM, precum și rambursarea sumei în baza contractului extern (de împrumut) din 07.04.1999 între cetățeanul și.
Se coroborează astfel actul adițional nr. 1 la contractul de împrumut extern din 07.04.1999, înregistrat la BNR cu depoziția martorilor (pag. 148-151 dosar urmărire penală), care certifica faptul ca a fost de față pe data de 08.09.2001 când intimatul a restituit recurentului diferența de suma împrumutată, aspectul restituirii întregii sume fiind relatat si de martora (pag. 144-147 dosar up.)
De asemenea, arată că la paginile 157-158(dosar urmărire penală) se afla declarația martorei, care a deținut funcția de director economic, în care se arată că intimatul a cumpărat la licitație pachetul majoritar, ca nu au fost prezentate documente financiare recurentului, ca aceasta nu are cunoștință decât de un singur administrator, acela fiind intimatul.
Mai arată că, la pagina 155 se află declarația fostei contabile șefe (director economic), care afirmă ca nu are cunoștință de vreo înțelegere de asociere pentru cumpărarea pachetului majoritar între intimat si recurent.
Concluzionând, apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind sentința penală pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că susținerile petentului sunt infirmate de actele și lucrările dosarului, în urma administrării materialului probator neconturându-se elemente că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă penală, considerând că este vorba de un litigiu de altă natură și nu de săvârșirea vreunei fapte săvârșite de legea penală.
Arată că scopul pentru care s-a solicitat împrumutul a fost pentru efectuarea unor investiții într-un complex hotelier, însă la dosarul cauzei există acest contract, încheiat între petent și intimat, a fost semnat de către cele două părți.
De asemenea, precizează că la dosar există autorizația prin care Banca Națională Română a aprobat efectuarea tranzacției, fiind vorba de un împrumut din străinătate, precum și un act adiționat încheiat între cele două părți din care rezultă că petentul renunță la restituirea sumei de 242.100 mărci, reprezentând împrumutul neachitat din împrumutul extern.
Mai mult, arată că martora a relatat faptul că atunci când a fost prezent în societate, petentul a fost prezentat ca o persoană care îl sprijină financiar pe intimatul, și nu ca partener de afaceri al acestuia.
În concluzie, reprezentantul Ministerului Public apreciază că în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 10 lit. b Cod de procedură penală și solicită, în consecință, respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 121/20.10.2009 Tribunalul Teleorman - Secția Penală a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor nr. 247/P/28.05.2009 și nr. 343/II/2/29.06.2009 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman; a obligat pe petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin plângerea formulată de petent în temeiul art. 2781Cod procedură penală acesta a solicitat desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal, motivat de faptul că timp de 9 ani petentul a fost menținut în eroare și nu s-ar fi împrumutat la banca din ia, dacă nu ar fi crezut că urmează să fie asociat cu intimatul în cumpărarea unui hotel.
Instanța a constatat că infracțiunea reclamată se comite cu intenție directă iar acțiunea care formează obiectul material trebuie să se realizeze în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust.
În cauza dedusă judecății nu poate fi vorba despre obținerea unui folos material injust de către făptuitor, întrucât între părți a fost încheiat un contract de împrumut la data de 7.04.1999 în valoare de 249.600 DM cu stabilirea, de comun acord a unor clauze de restituire în 20 rate lunare -fila 20 dosar vol. VII.
De asemenea, instanța a constatat că la data de 29.09.1999 făptuitorul i-a restituit petentului suma de 7500 DM, iar cu privire la diferența împrumutului, petentul a renunțat la ea, așa cum rezultă din actul adițional la contractul de împrumut-fila 94 dosar, vol VII, iar prin adresa emisă la 26.09.2001 i-a comunicat petentului faptul că a fost actualizată baza de date potrivit actului adițional nr. 1/08.09.2009 la contractul de împrumut fără număr din 7.04.1999.
Nu rezultă din probatoriile administrate în cauză faptul că pentru petent și făptuitor a fost încheiat o convenție potrivit cu care împreună ar fi urmat să cumpere acțiunile de la SC SA A, să dețină ulterior 50 % dintre acestea pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cu declarațiile martorilor aduși în sprijinul afirmațiilor sale în sensul că aceștia au considerat că este acționar la SC SA, petentul nu a reușit să răstoarne forța probantă a contractului de împrumut încheiat între cele două părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul - prin avocat ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Atât prin motivele de recurs depuse în scris la dosar, dar și în susținerea orală a acestora petentul - prin avocat ales susține că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reclamate, iar instanța de fond nu a făcut o examinare temeinică a dovezilor existente. Nu s-a ținut seama de angajamentul din 10.12.1998 adresat SC SA A și nici de nota internă din 22.01.1999 a bănicii e, potrivit căreia petentul a solicitat un împrumut pentru cumpărarea unui hotel în A de care urma să se ocupe intimatul, care este nepotul petentului.
Nu s-a ținut seama nici de depozițiile martorilor audiați în cauză la solicitarea petentului.
Se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond, la aceeași instanță.
Curtea, examinând potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală recursul petentului, constată că acesta nu este întemeiat.
O primă observație se referă la faptul că atât plângerea cât și recursul au fost formulate pentru petent, de același avocat ales ( ), la dosarul cauzei nefiind depus un mandat special de reprezentare din partea petentului, mai ales că întreaga procedură de citare a petentului s-a realizat la domiciliul ales prin însăși plângere și recurs, respectiv Cabinetul avocatului.
În privința legalității și temeiniciei sentinței recurate se constată că prima instanță a avut la dispoziție un ansamblul probator care a condus-o la stabilirea întocmai a raporturilor juridice dintre părți.
Întra-adevăr între petent și intimat (care sunt și rude apropiate) au existat anumite înțelegeri, dar din actele dosarului rezultă că acestea s-au referit la acordarea unui împrumut de către petent intimatului.
Nicio dovadă nu probează existența unei înțelegeri în sensul asocierii celor doi la constituire unei firme de administrare a unui hotel din
Nici angajamentul invocat și nici nota internă întocmită de banca ă nu pot proba acțiunea directă/indirectă a intimatului de a induce în eroare ori de a menține în eroare pe petent.
Cum a reținut și prima instanță, în cazul infracțiunii de înșelăciune acțiunea subiectului activ trebuie să se manifeste prin acte materiale concrete, fără echivoc și care să fie de natură a determina pe cel înșelat să nu încheie convenția ori să nu continue executarea acesteia.
Or în cauză se susține că timp de 9 ani petentul a fost menținut în eroare, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la starea de pasivitate a petentului un timp așa de îndelungat.
Dacă între părți au existat anumite înțelegeri, acestea nu pot conduce la reținerea unor fapte penale, rezoluțiile atacate stabilind judicios, ca temei al măsurilor dispuse dispozițiile art. 10 lit. b Cod procedură penală, cu trimitere la posibilitatea de soluționare a eventualelor neînțelegeri pe calea acțiunii civile.
Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul petentului să fie respins ca nefondat.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 121/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul pentent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./23.12.2009.
2 ex.
Red. - Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Damian Dolache, Carmen Veronica
