Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1725/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DOSAR NR-

2586/2009

DECIZIA PENALĂ NR.1725/

Ședința publică din data de 14 decembrie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 2: Damian Dolache

JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de contestatoarea împotriva Deciziei penale nr.1326/R din data de 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta contestatoare, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta contestatoare a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 10 decembrie 2009, un set de înscrisuri și un CD (atașate la filele 9-63).

Curtea procedează la legitimarea recurentei contestatoare, pe baza cărții provizorii de identitate seria -, nr.-, constatând că aceasta are CNP - și domiciliază în B,-, sectorul 5.

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității recursului, față de împrejurarea că acesta a fost declarat împotriva unei decizii prin care Tribunalul București, ca instanță de recurs, a respins contestația în anulare formulată de contestatoare. Or, legea procesuală nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva unei astfel de decizii, care este definitivă.

Recurenta contestatoare, personal, având cuvântul asupra excepției invocate, consideră că recursul pe care l-a declarat este admisibil și solicită a fi admis, astfel cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinDecizia penală nr.1326/R din data de 14 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:

A respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva Deciziei penale nr.451/R din data de 03 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.

A obligat pe contestatoare la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, analizând conform art.391 din Codul d e procedură penală, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare cu care a fost sesizat, a constatat următoarele:

rin Sentința penală nr.2253/F din data de 18 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 5 B, în temeiul art.2781alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală, a respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații, și, împotriva rezoluției din data de 28 februarie 2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

Împotriva acestei sentințe, petenta a declarat recurs.

Prin Decizia penală nr.451/R din data de 03 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală a respins, ca tardiv, acest recurs, reținând că petenta a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc în data de 18 decembrie 2008, când s-a și pronunțat sentința recurată, însă a declarat calea de atac abia la data de 06 ianuarie 2009, cu depășirea termenului legal de 10 zile, care se calculează de la data pronunțării sentinței.

Petenta a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, invocând și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.386 și art.389 din Codul d e procedură penală, pe motiv că ele nu permit analiza tardivității recursului pe această cale.

De asemenea, făcând referire la mențiunile contradictorii din dovezile de comunicare a citațiilor emise pe numele intimaților, a invocat incidența cazului de contestație în anulare prevăzut de art.386 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate, Tribunalul a constatat că, în speță, a fost pronunțată o hotărâre definitivă, prin respingerea ca tardiv a recursului petentei, iar formularea unei căi extraordinare de atac (contestația în anulare), în cadrul căreia aceasta a invocat excepția respectivă, nu a urmărit decât asigurarea accesului la instanța de contencios constituțional, fapt nepermis de Legea nr.47/1992, care nu reglementează o acțiune directă la Curtea Constituțională.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat că apărările petentei, în sensul invocării neconstituționalității dispozițiilor anterior menționate, nu pot fi calificate drept o excepție, în condițiile art.29 din Legea nr.47/1992, cu atât mai mult cu acestea tind în fapt la completarea dispozițiilor respective într-un sens care să permită instanței învestite cu judecarea unei contestații în anulare să cenzureze soluția de respingere a recursului ca tardiv, deși Curtea Constituțională nu are atribuțiile unui legislator pozitiv.

În același timp, Tribunalul a reținut că analiza motivelor pe care se întemeiază contestația în anulare, inclusiv prin prisma corespondenței dispozițiilor ce o reglementează cu prevederile constituționale, poate avea loc numai în măsura în care această cerere ar fi admisibilă în principiu.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că petenta nici nu justifică un interes în invocarea apărărilor sale pe calea excepției în discuție, întrucât chiar aceasta a solicitat să se constate incidența dispozițiilor art.386 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală.

Cu referire la condițiile de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, Tribunalul a constatat că, potrivit art.386 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, se poate formula contestație în anulare atunci când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Or, din practicaua Deciziei penale nr.451/R din data de 03 aprilie 2009, rezultă că petenta a fost prezentă personal la soluționarea recursului, astfel încât nu poate invoca lipsa de procedură în ceea ce o privește.

Totodată, petenta nu poate invoca lipsa de procedură cu partea adversă, întrucât acest aspect nu este de natură a-i provoca o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că numai partea incorect citată are deschisă calea contestației în anulare, prin care să obțină reformarea unei hotărâri definitive, legea nedând terțului posibilitatea să invoce încălcarea unui drept procedural al altei părți.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a concluzionat că motivul invocat în susținerea contestației în anulare nu o vizează pe petentă, astfel că aceasta este inadmisibilă, fiind de altfel și lipsită de interes.

Împotriva deciziei Tribunalului,a declarat recursla data de 19 octombrie 2009contestatoarea, care însă, în cererea scrisă, a indicat ca fiind apel calea de atac exercitată în cauză.

Contestatoarea, invocând dispozițiile art.392 alin.4 cu ref. la art.362 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală, a solicitat casarea deciziei recurate și, pe fond, în urma rejudecării, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimații la care s-a referit plângerea sa inițială (întemeiată pe dispozițiile art.2781din Codul d e procedură penală).

La termenul de astăzi, 14 decembrie 2009, reprezentantul Ministerului Publica invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care Curtea a pus-o în discuția părților.

Pronunțându-se asupra excepției invocate, Curtea constată că, într-adevăr,recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit art.3851alin.1 lit.e din Codul d e procedură penală, pot fi atacate cu recurs numai "deciziile pronunțate,ca instanțe de apel, de tribunale".

De asemenea, conform art.281pct.3 din Codul d e procedură penală, Curtea de Apel, ca instanță de recurs, judecă numai"recursurile împotriva hotărârilor penalepronunțate de tribunale în apel".

În speță, recursul declarat de contestatoare se referă la o decizie pronunțată de Tribunalul București într-o contestație în anulare ce a vizat o hotărâre anterioară prin care același Tribunal, cainstanță de recurs, s-a pronunțat într-o cauză având ca obiect o plângere îndreptată împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată, cauză în care nu se putea exercita în mod legal apel, singura cale de atac prevăzută de lege (art.2781alin.10 din Codul d e procedură penală) fiind recursul.

Or, recursul a fost judecat, prin hotărâre definitivă, de către Tribunal, potrivit competenței materiale a instanței respective (art.27 pct.3 din Codul d e procedură penală), astfel cădeciziapronunțată de aceeași instanță într-o contestație în anulareeste ea însăși definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată la instanța ierarhic superioară (Curtea de Apel), astfel cum a procedat contestatoarea.

În acest context, se constată și faptul că referirea contestatoarei la dispozițiile art.362 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală (ce reglementează "persoanele care pot face apel") este lipsită de orice temei.

Pe de altă parte, contestatoarea invocă în mod eronat, ca temei al căii de atac exercitate în prezenta cauză, dispozițiile art.392 alin.4 din Codul d e procedură penală - potrivit cărora"sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului"- întrucât aceste dispoziții se referă, conform chiar denumirii marginale și conținutului normativ ale articolului în discuție, exclusiv la sentința (iar nu la decizia) dată în"procedura de judecare"a contestației în anulare, în situația în care aceasta a fost, în prealabil, admisă în principiu, iar ulterior decizia contestată a fost și ea anulată, dispunându-se rejudecarea pe fond a cauzei.

Or, în speță, nici nu s-a declanșat procedura de judecare propriu-zisă a contestației în anulare, ci aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.391 din Codul d e procedură penală pentru a fi admisă în principiu.

Cum art.391 din Codul d e procedură penală - ce reglementează "admiterea în principiu" a contestației în anulare -nu prevede nicio cale de atacpentru decizia de respingere, ca inadmisibilă, a unei astfel de cereri, rezultă o dată în plus căhotărârearespectivăeste definitivă, ea neputând fi supusă vreunei căi ordinare de atac.

Față de toate aceste considerente, constatând că, în prezenta cauză, a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.a teza a II-a din Codul d e procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea împotriva Deciziei penale nr.1326/R din data de 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

Obligă pe recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. jud.

Ex.2 / 18.12.2009

/ / - II.

Președinte:Vasile Băjan
Judecători:Vasile Băjan, Damian Dolache, Carmen Veronica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1725/2009. Curtea de Apel Bucuresti