Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 177/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- - 22.05.2009

SENTINȚA PENALĂ NR. 177/PI

Ședința publică din 24 iunie 2009

PREȘEDINTE: Florin Popescu

GREFIER: - -

Parchetul este reprezentat de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petentul prin împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 96/P/2009 din 04.03.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă numita pentru petentul, pentru intimata lipsă, se prezintă avocat, în substituirea apărătorului ales avocat.

Procedură de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, umita depune la dosar copia unei procuri judiciare autentificate sub nr. 1497/23.06.2009 la Biroul Notarului Public " " din Reșița - jud. C-S, prin care numitul o împuternicește pe numita ca în numele lui și pentru el să îl reprezinte la Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală în dosarul nr-. Mai depune la dosar și alte înscrisuri.

Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității sub două aspecte: lipsa calității persoanei care a formulat plângerea la instanță și natura actului atacat (rezoluția procurorului general, în loc de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale), excepție invocată de apărătorul intimatei la termenul de judecată trecut.

Totodată instanța pune în discuția părților excepția tardivității introducerii plângerii la instanță, ridicată din oficiu la termenul trecut de judecată.

Avocatul, pentru intimata, solicită admiterea excepției inadmisibilității plângerii pentru două motive. Primul motiv, plângerea a fost formulată printr-o persoană care nu are calitate de mandatar cu procură specială, iar cu privire la al doilea motiv, arată că singurul act care putea fi atacat în baza art. 2781.C.P.P. era rezoluția dată de procurorul G la data de 04.03.2009, nicidecum rezoluția dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA. Cu privire la excepția tardivității introducerii plângerii, arată că aceasta este admisibilă deoarece plângerea a fost formulată după împlinirea termenului legal de 20 de zile. Depune la dosar concluzii scrise.

Numita arată că plângerea este admisibilă deoarece a atacat rezoluția care trebuia și că nu este tardiv introdusă, comunicarea ajungând la poștă în 29.04 iar ea găsind-o în poartă la 04.05 (luni).

Procurorul arată că ambele excepții invocate se justifică, întrucât procura judiciară este dată ulterior, la 23.06.2009, iar termenul de 20 zile pentru introducerea plângerii a fost depășit.

INSTANȚA ,

Deliberând, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 22.05.2009, numita a atacat, în numele și pentru, rezoluția de respingere a plângerii nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, solicitând infirmarea soluțiilor date și pronunțarea unei soluții temeinice și legale (filele 3-5).

La plângere a fost atașată, printre alte înscrisuri, copia unui înscris intitulat "procură specială", autentificat sub nr. 985/16.03.2007 la Biroul Notarului Public " " din Reșița - jud. C-S (fila 6).

Au fost atașate dosarele nr. 96/P/2009 și nr. 317/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 96/P/2009 din 26.02.2009, numita a reclamat, în numele și pentru, faptul că certificatul de moștenitor emis de notarul public (fost notar de stat) în dosarul nr. 467/03.10.1991 al notariatului de Stat Reșița ar fi fost întocmit în fals, notarul comițând infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289.pen. iar în baza acestuia ar fi fost întocmit ulterior un contract de întreținere.

Prin rezoluția dată la 04.03.2009 în dosarul nr. 96/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus, în baza art. 10 lit. g) proc.pen. neînceperea urmăririi penale față de notarul public pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289.pen.

Împotriva acestei rezoluții, numita a formulat plângere, în numele și pentru, la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, respinsă prin rezoluția nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009.

Numita a formulat apoi, în numele și pentru, plângere la instanță, înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 22.05.2009.

Examinând materialul cauzei, instanța constată că plângerea formulată de numita este inadmisibilă.

Potrivit art. 2781alin. 1.proc.pen. upă respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerii adresate instanței i-a fost atașată copia unui înscris intitulat "procură specială", autentificat sub nr. 985/16.03.2007 la Biroul Notarului Public " " din Reșița - jud. C-S, prin care numitul o împuternicește pe numita ca în numele lui și pentru el să primească succesiunea la care are dreptul în calitate de nepot al defunctului său bunic și în calitate de fiu al defunctului său tată și să îl reprezinte la dezbaterea succesorală a defuncților, până la eliberarea certificatului de moștenitor; de asemenea, o autorizează să formuleze cerere de acceptare și deschidere a succesiunii, de inventariere a bunurilor succesorale, să ia cunoștință de sarcinile succesiunii, de existența unor eventuale testamente, donații, vânzări deghizate și în caz de nevoie să formuleze acțiuni de anulare, reducțiuni, predare legat și partaj (fila 6).

Rezultă că numita nu a fost împuternicită să formuleze plângere penală și, cu atât mai mult, plângere în fața instanței împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de procuror în urma plângerii penale.

Dacă în cazul plângerii penale formulată de numita nu se pune problema calității sale, întrucât acest demers poate fi calificat denunț, în privința plângerii în fața instanței împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de procuror trebuie analizat aspectul calității persoanei care a formulat-

Astfel, persoana care poate formula plângere conform art. 2781alin. 1.proc.pen. este persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

În cauză, persoana vătămată este numitul, iar nu.

În privința celei de-a doua categorii de persoane care pot face plângerea la instanță, se observă că numita nu justifică vreun interes legitim care ar putea fi vătămat prin soluția de netrimitere în judecată dată de procuror. Chiar dacă numita este mama numitului, interesul legitim aparține acestuia din urmă, vocația succesorală și dreptul la moștenire având caracter personal.

La termenul de judecată de azi, numita a depus la dosar copia unei procuri judiciare autentificate sub nr. 1497/23.06.2009 la Biroul Notarului Public " " din Reșița - jud. C-S, prin care numitul o împuternicește pe numita ca în numele lui și pentru el să îl reprezinte la Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală în dosarul nr- (dosarul de față).

Instanța remarcă faptul că această procură judiciară este ulterioară momentului introducerii plângerii la instanță. Mai mult, procura este dată pentru reprezentare în fața instanței în prezentul dosar, nu și pentru formularea plângerii la instanță.

Așa cum s-a statuat și în practica judiciară a instanței supreme, mandatul special pentru formularea plângerii la instanță trebuie să fie dat în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, lipsa de calitate procesuală a persoanei care a introdus plângerea neputând fi acoperită printr-un mandat dat după depășirea acestei faze a procesului.

Din cele expuse mai sus reiese că numita nu are calitatea de a formula plângere în fața instanței împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de procuror.

Sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care sunt efectuate acte pe care legea nu le îngăduie este inadmisibilitatea.

Față de această împrejurare, instanța constată că nu poate analiza și celelalte două excepții invocate, respectiv excepția inadmisibilității sub aspectul naturii actului atacat și excepția tardivității introducerii plângerii la instanță.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de numita împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 96/P/2009 din 04.03.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781alin. 8 lit. a) proc.pen. respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de numita (domiciliată în or., str. -,. 2,. 1,. 10, jud. C-S, CNP - -) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 96/P/2009 din 04.03.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.

Președinte,

- -

GREFIER,

Red /03.07.2009

Dact 2 ex./03.07.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- - 22.05.2009

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 177/PI

În baza art. 2781alin. 8 lit. a) proc.pen. respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de numita (domiciliată în or., str. -,. 2,. 1,. 10, jud. C-S, CNP - -) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 96/P/2009 din 04.03.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 317/II/2/2009 din 16.04.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.

Președinte,

- -

Președinte:Florin Popescu
Judecători:Florin Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 177/2009. Curtea de Apel Timisoara