Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 186/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (1060/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 186

Ședința publică de la 1 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Viorica Costiniu

GREFIER - -

* * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta SRL împotriva Rezoluției procurorului adoptată în dosarul nr. 995/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI precum și împotriva Rezoluției nr. 501/II-2/2009 din 8 aprilie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta SRL - pentru care s-a prezentat apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Teleorman - Cabinet Individual și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.

Apărătorul petenteiavând cuvântul, solicită - în temeiul art. 278/1 pct. 8 lit. b Cod procedură penală - admiterea plângerii, desființarea Rezoluției procurorului adoptată în dosarul nr. 995/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI precum și Rezoluției nr. 501/II-2/2009 emisă de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmării penale față de intimat pentru comiterea prev. de art. 246 Cod penal. Consideră că soluția este netemeinică, în mod greșit procurorul apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. executorul judecătoresc, cu știință, a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu și a adus o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate - respectiv petentei, prin aceea că a ridicat utilajele agricole și i-a produs grave prejudicii. Învederează că debitorul a făcut cunoscut executorului judecătoresc că utilajele nu-i aparțin lui, ci SRL și cu toate acestea, la 21 martie 2009 s-a deplasat la domiciliul unui martor - unde se aflau depozitate respectivele utilaje - și a efectuat executarea silită, fără a întreprinde vreun act de identificare a bunurilor, nu a solicitat documente de iventar, nu a verificat seriile motoarelor și ale șasiurilor motoarelor și a tractoarelor. Cu ocazia audierii,martorul a solicitat să fie confruntat cu intimatul, lucru ce nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, nici nu a fost ascultat de procuror.

Conchizând, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată în scris și susținută oral.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, arată că din actele dosarului și actele din dosarul de urmărire penală rezultă că executorul judecătoresc nu s-a făcut vinovat de nici un fel de acte împotriva legii, executarea s-a făcut în condiții legale, intimatul nedepășindu-și atribuțiile în nici un fel. Bunurile respective aparțineau persoanei executate și nu i se poate reproșa lui neîndeplinirea vreunui act procedural în condițiile prevăzute de lege, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa comiterea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.

Pentru aceste considerente solicită respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, deliberând constată următoarele:

La data de 6.05.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, plângerea formulată de petenta, în calitate de administrator al - SRL împotriva Rezoluției din 8 aprilie 2009 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că soluțiile adoptate în cauză de organele de urmărire penală sunt nelegale, executorul judecătoresc încălcându-și cu știință atribuțiile de serviciu și săvârșind infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal. S-a solicitat ca în condițiile art.2781Cod procedură penală să fie analizată cauza sub toate aspectele, infirmându-se soluțiile Parchetului, cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr.995/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, nefiind administrate alte probatorii.

Examinând cauza în contextul prevederilor art.2781și urm. Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:

Petenta a sesizat la data de 22.02.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede cu o plângere penală împotriva executorului judecătoresc, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.246 Cod penal. S-a susținut că acesta, punând în executare sentința civilă nr.351 din 18.02.2005 a Judecătoriei de Vede, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile, cauzând o vătămare intereselor legitime ale - SRL, al cărei asociat unic și administrator este petenta.

Prin rezoluția din 26.02.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, competent în raport de calitatea persoanei față de care s-a formulat plângerea penală, a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal.

Rezoluția a reținut în esență că:

- prin sentința civilă nr.351 din 18.02.2005 a Judecătoriei de Vede s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL prin administrator împotriva pârâtului, dispunându-se obligarea acestuia la restituirea mai multor utilaje agricole;

- hotărârea a fost pusă în mod legal în executare, iar investirea executorului judecătoresc s-a făcut de asemenea cu respectarea prevederilor legale;

- atât creditorul cât și debitorul au afirmat că o parte dintre bunurile ce formau obiectul executării silite se află la domiciliul numitului, care a confirmat această împrejurare, astfel încât ele au fost identificate și lăsate în custodia sa, așa cum rezultă și din depoziția martorului;

- faptul că actualmente petenta susține că bunurile aparțin - SRL nu poate conduce la concluzia vreunei vinovății penale a executorului judecătoresc, dimpotrivă, acesta a acționat în conformitate cu dispozitivul cuprins în titlul executoriu, în limita prevederilor legale care reglementează executarea silită mobiliară.

Această soluție a fost confirmată prin Rezoluția nr.501/II-2/2009 din 8.04.2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că soluția dată de organele de urmărire penală este legală și temeinică.

Afirmațiile petentei, care nu a formulat o eventuală contestație la executare, ci o plângere penală, nu au nici un suport probator cu privire la exercitarea defectuoasă, cu știință, a atribuțiilor legale de către executorul judecătoresc. Înscrisurile existente la dosarul de executare silită, susținerile concordante ale părților, coroborate cu depozițiile martorilor, au format în mod corect convingerea organelor de urmărire penală în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, litigiul dintre părți având un evident caracter civil.

În consecință, plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 501/II-2/2009 din 8 aprilie 2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și o obligă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Dact. 4 ex./28.07.2009

Președinte:Viorica Costiniu
Judecători:Viorica Costiniu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 186/2009. Curtea de Apel Bucuresti