Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 189/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 189/PI
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petentul împotriva ordonanței și rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 396/P/2008 și dosar nr. 295/II/2/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește petentul.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea cauzei.
Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată și de menținere a rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, petentul a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună desființarea ordonanței și rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 396/P/2008 și nr. 295/II/2/2009.
În motivarea plângerii s-a precizat că ordonanța, respectiv rezoluția procurorului sunt netemeinice, solicitând să se dispună scoaterea sa de sub urmărire penală, în baza prevederilor art. 11, pct. 1, lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
A fost acvirate dosarele în care au fost pronunțate ordonanța, respectiv rezoluția a cărei desființare se solicită, din care rezultă următoarele: la data de 10.10.2004, a solicitat avocatului-făptuitor să dea dată certă la două antecontracte de vânzare-cumpărare.
Obiectul unuia dintre antecontracte privea imobilul situat în T, înscris în CF nr. 2322, pe care și l-au vândut SC " Farm"SRL căruia i-a dat dată certă la 19.10.2003 și nu la 10.10.2004 cum era corect, iar avocatul a atestat contrar realității că a verificat identitatea părților, deși antecontractul nu era semnat de cumpărător și părțile nu s-au prezentat în fața avocatului, iar cel de-al doilea antecontract privea vânzarea de către către SC SRL reprezentată de a imobilului înscris în CF nr. 99396 T căruia i s-a dat o dată certă la 10.10.2003, și s-a atestat că a fost verificată identitatea părților, ambele mențiuni fiind false.
Ambele antecontracte au fost folosite de către petentul, pentru a justifica sumele delapidate de către acesta.
a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/D/P/2006 din 06.05.2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, prin același rechizitoriu față de avocatul-făptuitor dispunându-se disjungerea cauzei sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal.
Prin ordonanța și rezoluția pronunțată, procurorul reține că făptuitorul nup oate susține în mod justificat, în calitatea sa, că a dat dată falsă celor două antecontracte și a verificat identitatea părților fără intenție.
Această motivare a celor două acte pronunțate de procuror nu este întemeiată deoarece ar conduce la concluzia că față de un avocat, niciodată nu se poate face aplicarea art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, întrucât el are pregătire juridică.
În declarația de la fila nr. 42 -verso, dosar de urmărire penală precizează: "Nu îl cunosc pe avocatul ", astfel că existența unei înțelegeri între acesta și avocatul făptuitor, privind caracterul fals al datei și verificării identității părților, precum și al efectelor pe care urma să la antreneze punerea în circuitul civil al celor două antecontracte, este exclusă.
În declarația de la fila nr. 48 dosar urmărire penală, făptuitorul precizează "Referitor la darea de dată certă nr. 18/10.10.2003, constat că în registrul meu, apare 2004, sens în care consider că anul 2003 fost trecut din eroare", iar cu privire la încheierea de dată certă nr. 3/19.07.2003, acesta precizează: "nu pot să-mi explic de ce am trecut încheierea de dată certă cu nr. 3/19.07.2003, când actul a fost încheiat în oct.2003, constatând că la poziția 10/2003 eu am lăsat o rubrică goală, ca dovadă că eu nu am finalizat încă darea de dată certă".
Acestea dovedesc lipsa intenției făptuitorului, ca element constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, astfel că fiind întemeiată plângerea sub acest aspect, în baza art. 2781alin.8, lit. c Cod procedură penală, aceasta va fi admisă, iar ordonanța și rezoluția procurorului vor fi desființate în parte, în sensul că se va modifica temeiul scoaterii de sub urmărire penală a făptuitorului -avocat din dispozițiile art. 11 pct.1, lit. b Cod procedură penală raportat la prevederile art. 10 lit.1Cod procedură penală, în prevederile art. 11 pct. 1, lit. b Cod procedură penală raportat la prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În baza prevederilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul prevederilor art. 2781alin.8, lit. a Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul, împotriva ordonanței și rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA,în dosar nr. 396/P/2008 și respectiv dosar nr. 295/II/2/2009.
Desființează ordonanța și rezoluția pronunțată și rejudecând cauza, modifică temeiul scoaterii de sub urmărire penală din prevederile art. 11 pct. 1, lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, în prevederile art. 11 pct. 1, lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15 iulie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
. ID/17.07.2009
Tehnored. CP /23.07.09
3 ex /
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 189/PI
În temeiul prevederilor art. 2781alin.8, lit. a Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul, împotriva ordonanței și rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA,în dosar nr. 396/P/2008 și respectiv dosar nr. 295/II/2/2009.
Desființează ordonanța și rezoluția pronunțată și rejudecând cauza, modifică temeiul scoaterii de sub urmărire penală din prevederile art. 11 pct. 1, lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, în prevederile art. 11 pct. 1, lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15 iulie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă