Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- (2324/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la data de 24 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LINGA CURTEA DE APEL - reprezentat prin procuror.
Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenta, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.1243/II/2/2009 dată în dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petenta personal, lipsă fiind intimații,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții atașarea relațiilor solicitate de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Petenta personal solicită încuviințarea completării probatoriului cu acte noi.
Reprezentantul Parchetului, consideră că s-a discutat o astfel de cerere la termenul anterior și solicită respingerea cererii de completare a probelor.
După deliberare, respinge cererea de completare a probatoriului considerând că s-au administrat toate probatoriile car au fost solicitate și încuviințate de către instanța de judecată, urmând a amâna pronunțare pentru a-i da posibilitatea petente să depună concluzi scrise.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta personal arată că prezenta plângere a formulat-o împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1243/II/2/2009, dată în dosarul 159/P/2009 în care au fost reunite două plângeri penale către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și care se referă la abuzurile săvârșite de magistrații în timpul desfășurării procesului care avea ca obiect desfacerea contractului său individual de muncă de la Spitalul de unde era asistentă medicală.
În esență, arată că prima plângere a sa se referă la abuzul în serviciu făcut de magistratul, la atitudinea părtinitoare inadmisibilă, la presiunea psihologică făcută permanent asupra sa pentru a nu prezenta înscrisurile și nu a se ține cont de ele, aceasta făcându-se vinovată și de săvârșirea faptelor prev. de art. 247 Cod penal. Menționează că a formulat plângere penală și împotriva numitei pentru instigarea și complicitate la comitere de infracțiuni, plângerea fiind însă disjunsă cu privire la aceasta. În ceea ce privește a doua plângere penală se referă la un incident foarte grav care a avut loc în sala de judecată, respectiv la momentul depunerii documentelor cu care făcea dovada corectitudinii și atitudinii integre pe care a avut-o și a faptelor false pe care le-a susținut numita față de persoana sa, magistratul a permis avocatului părții adverse, anume, pe care o acuză de declarații mincinoase date în fața instanței și instigare la comitere de infracțiuni, prezentarea unui înscris în care formula grave instigări referitor la faptul că ar fi o persoană lipsită de discernământ și ca atare nu are calitatea să se reprezinte singură în instanță. Consideră că a fost un act deliberat primirea acelui înscris jignitor la adresa sa, și în plus, procesul s-a judecat în lipsa sa.
Concluzionând, solicită a se constata că magistratul se face vinovată pentru infracțiunile de abuz în serviciul, de fals intelectual, de uz de fals și de asemenea, avocata care și-a depășit atribuțiile de avocat și care prin gestul de a prezenta în instanță documente instigatoare care nu aveau legătură cu cauza respectivă, se face vinovată de comiterea infracțiunii de instigare la comitere de infracțiuni. Solicită admiterea plângerii penale conform art. 278 alin. 8 lit. c Cod procedură penală și a se dispune trimiterea cauzei la Parchet pentru completarea probatoriilor și începerea urmăririi penale.
Reprezentantul Parchetului arată că s-a criticat mult rezoluția și ordonanța sub aspectul soluției dispusă cu privire la, ori față de aceasta procurorul a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de infracțiunile precizate și ca atare, criticile formulate sunt neîntemeiate.
Solicită menținerea ordonanța și rezoluția procurorului ierarhic superior care a cenzurat ordonanța din 23.07.2009 având în vedere cele arătate în cuprinsul acesteia, în sensul că atât magistratul cât și avocatul nu au făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în raport de independența care este asigurată de fișa postului.
Concluzionând, solicită respingerea plângerii formulată de către petentă ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
Pentru a da posibilitate petentei să depună concluzii scrise la dosar și având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu dispozițiile art. 306 Cod procedură penală,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 03 martie 2010.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la data de 03 martie 2010
CURTEA,
În aceiași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 10 martie 2010.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 martie 2010.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(2324/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR.80/
Ședința publică de la data de 10 martie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LINGA CURTEA DE APEL - reprezentat prin procuror.
Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenta, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.1243/II/2/2009 dată în dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24 februarie 2010 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea,având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la 03 martie 2010 și apoi la 10 martie 2010 când a pronunțat următoarea sentință penală
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, deliberând constată următoarele:
La data de 1.10.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, secția a II-a penală, plângerea formulată de petenta, în baza dispozițiilor art.2781Cod procedură penală împotriva Rezoluției din 8.09.2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, despre care a arătat că este nelegală și netemeinică.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că există dovezi concludente în sensul că judecătorul, soluționând dosarul nr- al Tribunalului București - secția a VIII-a (litigiu de muncă), în care este contestatoare, a săvârșit infracțiunile de:
- abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art.247 Cod penal), deoarece
i-a încălcat dreptul la apărare în proces;
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 Cod penal);
- fals intelectual și uz de fals (art.289 și art.291 Cod penal);
- favorizarea infractorului (art.264 Cod penal).
Petenta a mai arătat că numita, manager al Spitalului Clinic de Urgență B, care i-a desfăcut în mod nelegal contractul de muncă (acesta fiind obiectul procesului aflat pe rolul Tribunalului București ), se face vinovată de instigare și complicitate la infracțiunile săvârșite de judecătorul, la care se adaugă instigarea la tentativă de lipsire de libertate și asociere în vederea comiterii de infracțiuni.
Petenta a cerut de asemenea ca numita, avocat, care a apărat în instanță interesele intimatei Spitalul Clinic de Urgență, să fie condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații și instigare la comiterea celorlalte fapte penale.
Petenta a mai solicitat admiterea plângerii, infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința condamnării celor trei făptuitoare. În privința laturii civile a cauzei, petenta s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 lei împotriva judecătorului, reprezentând daune morale.
A fost atașat dosarul nr.159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI iar petenta a depus, în copie, mai multe înscrisuri din dosarul civil având ca obiect contestația sa împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța din 23.07.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în dosarul penal nr.159/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele:
-, judecător în cadrul Tribunalului București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și favorizarea infractorului;
-, avocat în cadrul Baroului B, pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la uz de fals, uz de fals, fals în declarații și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe numita în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnături privată, asociere pentru săvârșire de infracțiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals și declinarea cauzei referitor la aceasta în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În cuprinsul ordonanței se motivează soluția de neîncepere a urmăririi penale, în ceea ce îl privește pe magistratul, în sensul că petenta este nemulțumită de sentința civilă nr.3019 din 8.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - secția a VIII-a - Conflicte de muncă și Asigurări sociale. Prin această sentință s-a admis contestația petentei, a fost anulată decizia de sancționare nr.30 din 9.04.2008, obligarea intimatului Spitalul Clinic de Urgențe de aor eintegra pe postul avut anterior, cu plata integrală a drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă; au fost însă respinse solicitările contestatoarei privind plata de daune materiale și morale. Petenta a declarat recurs, afirmând că magistratul a reținut la dosarul cauzei un înscris prin care era calificată drept "o persoană iresponsabilă".
În ordonanță s-a arătat că din examinarea materialului probator nu se conturează elementele săvârșirii vreunei infracțiuni, magistratul îndeplinindu-și îndatoririle de serviciu în conformitate cu prevederile legale, fără a arăta părtinire în soluția adoptată, care este, în cea mai mare măsură, favorabilă petentei.
În ceea ce o pivește pe numita, avocat, ordonanța a reținut că în sarcina acesteia nu s-au stabilit elemente ale săvârșirii vreunei infracțiuni, ea îndeplinindu-și mandatul în condiții legale.
Împotriva acestei ordonanțe petenta a formulat plângere, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând trimiterea în judecată a persoanelor reclamate.
Prin Rezoluția din 9.09.2009, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins, cu o motivare similară, plângerea petentei.
Examinând plângerea formulată de petentă în condițiile art.2781Cod procedură penală și având în vedere întregul material probator administrat, Curtea reține că aceasta este nefondată.
În ordonanță și în rezoluția care a confirmat-o s-a concluzionat în mod corect că nu există, în ceea ce le privește pe magistratul și avocatul, elemente ale săvârșirii vreunei infracțiuni. Nemulțumirea subiectivă a petentei față de modul în care aceste persoane și-au îndeplinit atribuțiile profesionale nu poate constitui, în lipsa oricăror dovezi privind săvârșirea de infracțiuni, temei pentru urmărirea lor penală și cu atât mai puțin pentru condamnare, așa cum s-a solicitat. Legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate sunt verificate prin exercitarea căilor de atac și nu prin intermediul plângerilor penale.
În ceea ce o privește pe numita, în mod justificat s-a apreciat că nu există dovezi privind exercitarea nelegală a mandatului avocațial.
În fine, măsura disjungerii și a declinării competenței referitor la numita apare ca fiind legală, competența materială și teritorială revenind Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Așa fiind, cum rezoluția atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, plângerea va fi respinsă ca nefondată, potrivit prevederilor art.2781alin.8 lit.a Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 8.09.2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./29.04.2010
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu