Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 24/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.24/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Stanca
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de petenții SRL A și împotriva sentinței penale nr.89/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul ales al petenților recurenți SRL A și, avocat, apărătorul ales al intimatului și avocat, apărătorul ales al intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorii părților și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al petenților recurenți SRL A și solicită în principal admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și a se trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
În subsidiar solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune admiterea plângerii astfel cum a fost formulată în sensul condamnării intimaților pentru toate infracțiunile reclamate.
Învederează în susținere sub un prim aspect că în cauză s-au încălcat normele de competență materială, plângerea trebuia soluționată de către Judecătoria Sibiu, iar recursul de către Tribunalul Sibiu.
Sub un alt aspect, pe fondul cauzei învederează că la ribunalul Sibiu au invocat unele excepții de procedură, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestora, prim-procurorul respingând plângerea, motivând-o printr-o singură frază, însă neindicând temeiul juridic al respingerii.
Mai arată că petentul a solicitat cercetarea intimaților și pentru infracțiunea de fals însă procurorul făcut cercetări doar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu. Mai învederează că primul certificatul de urbanism a fost valabil, fiind prelungit, astfel că acesta a intrat în circuitul civil și a produs consecințe juridice.
Avocat, apărătorul ales al intimatului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Învederează că în cauză corect s-a stabilit competența ca aparținând Tribunalului Sibiu.
Pe fondul cauzei arată că certificatul de urbanism este un act de informare, petenții neavând certificat de mediu. Cu cheltuieli judiciare.
Avocat, apărătorul ales al intimatului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată, în cauză nefiind întrunită latura subiectivă a infracțiunilor reclamate de petenți.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Învederează că în mod corect competența judecării plângerii a revenit Tribunalului Sibiu, raportat la infracțiunile reclamate, iar rezoluțiile atacate au fost temeinic motivate. Arată că instanța corect a dispus respingerea plângerii întrucât în cauză nu există indicii că intimații ar fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Constată că prin sentința penală nr.89/05.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr- s-a respins plângerea formulată de petenții formulată de petentii, și SC. SRL, cu sediul la Ferma, nr., jud. Sibiu împotriva rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 383/II/2/2007 din 20.09.2007 emisă în dosar nr. 604/P/2007, pe care o menține.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. au fost obligați petenții la cheltuieli judiciare în favoarea statului în cuantum de 480 lei fiecare.
În motivare instanța a reținut că la data de 30.03.2007 petentul a formulat plângere penală împotriva numiților, în calitate de președinte al Consiliului Județean Sibiu, în calitate de secretar general al Consiliului Județean Sibiu și, arhitect șef al Județului Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Intr-un prim ciclu procesual urmărirea penală s-a efectuat de -Serviciul Anticorupție AIs ub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000. în dosar nr. 83/P/2006 al - Serviciul Anticorupție A I, s-a pronunțat rezoluția din 23.03.2007 de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d C.P.P. întrucât în cauză nu s-a dovedit existența indiciilor temeinice privind săvârșirea infracțiunii cercetate.
S-a disjuns cauza sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cp. și s-a dispus trimiterea acesteia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu spre competentă soluționare. Ulterior, cauza, urmare a declinării competenței de la parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiua fost înregistrată și soluționată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Prin rezoluția din 17.08.2007 emisă în dosar nr. 604/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 al. 1 Cp. fapta nu există.
Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cp. s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât din probele administrate nu a rezultat că acțiunea făptuitorilor de emitere a certificatului de urbanism nr. 545/III/A/3 din 7.11.2006 ar fi rezultatul unei activități defectuoase prin are să se cauzeze o vătămare a intereselor legale ale petentului.
Împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângere petentul solicitând infirmarea soluției și începerea urmăririi penale.
Plângerea astfel formulată a fost respinsă de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu prin rezoluția cu nr. 383/II/2/2007.
Tribunalul analizând prioritar aspectele procesuale ce se impun a fi verificate în soluționarea prezentei plângeri, a făcut următoarele precizări: întrucât petentul nu a înțeles să atace rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ci numai rezoluția prim procurorului de soluționare a plângerii, potrivit dispozițiilor art. 2781.C.P.P. prezenta plângere nu a fost calificată ca inadmisibilă pentru considerentele următoare:
Din economia dispozițiilor art. 2781.C.P.P. după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278.C.P.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Legiuitorul a prevăzut în acest mod ca o garanție a respectării legislației în procesul penal posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, să adreseze plângere instanței, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
În acest context, tribunalul a apreciat că interesul petentului este acel a prin atacarea rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, să atace implicit și rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Manifestarea de voință a petentului în sensul că este nemulțumit de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, a rezultat cu claritate din toate demersurile pe care le-a efectuat pe parcursul judecării cauzei, depunând în acest sens înscrisuri ca mijloace de probă. În concluzie, prin verificarea rezoluției prim procurorului, Tribunalul a avut obligația de a analiza întreaga cercetare penală efectuată pe fondul cauzei.
Al doilea aspect procesual ce se impune a fi analizat, legat de limitele investirii acestei instanțe privește infracțiunile pentru care a formulat plângere petentul și în raport de care s-au efectuat cercetări.
Astfel, în plângerile penale înregistrate la organele de urmărire penală, petentul atât în nume propriu cât și în calitate de administrator al SC. SRL, s-a plâns sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 și art. 254 Cp. Numai în aceste limite instanța este legal investită, chiar dacă, după înregistrarea plângerii la instanță, petentul și-a completat plângerea solicitând efectuarea de cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și prev. de art. 289 Cp. și uz de fals prev. de art. 291 Cp.
Cu privire la aceste două infracțiuni, întrucât petentul nu a sesizat în mod legal organele de urmărire penală, în cauză nu s-au efectuat acte de cercetare penală, așa încât nu pot fi supuse controlului judiciar.
Analizând pe fondul cauzei prezenta plângere Tribunalul a constatat că actele de urmărire penală sunt legale, iar rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale și rezoluția de respingere a plângerii sunt conforme cu legea.
Astfel, cu privire la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 Cp. în cauză nu există nici un indiciu temeinic al săvârșirii acestei fapte.
În cauză nu s-a dovedit în nici un mod întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 254 Cp. în sarcina intimatului, simpla afirmație a petentului nu poate constitui un indiciu pertinent. în egală măsură, instanța este datoare să constate în temeiul principiului constituțional al egalității în drepturi a tuturor cetățenilor, că prezenta plângere îmbracă un caracter abuziv, interesul formulării plângerii fiind acela de a obține autorizarea efectuării unor lucrări, pe care petiționarul le-a demarat fără a obține în prealabil toate avizele necesare prevăzute de lege.
În concret, petentul a formulat o cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism.
Potrivit art. 6 din Lg. 50/1991 certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile locale în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic economic și tehnic al terenurilor și construcțiile existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Potrivit art. 6 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
Dispoziția legală menționată dovedește faptul că certificatul de urbanism în sine nu poate da naștere nici unui drept subiectiv, și în nici un caz nu îndreptățește titularul acestuia la efectuarea unor lucrări de construcții.
Ca atare, revocarea certificatului prin care s-a prelungit valabilitatea certificatului de urbanism inițial, nu are efecte prejudiciabile pentru interesele petentului și a societății pe care o administrează.
În mod legal, intimații au procedat la revocarea prelungirii certificatului de urbanism, întrucât potrivit strategiei și planului de dezvoltare a județului Sibiu pentru perioada 2006-2007-2013, nu este admisă construirea pe raza județului Sibiu a unui incinerator de deșeuri spitalicești și alte deșeuri periculoase. Așadar, demersul administrativ al intimaților a avut în vedere intrarea în legalitate, și respectarea prevederilor cuprinse în Planul Urbanistic General și Regulamentul de Urbanism aferent, cu atât mai mult cu cât interesul construirii unui incinerator de deșeuri spitalicești, prin impactul pe care acesta l-ar avea asupra mediului, depășește sfera intereselor individuale și vizează interesul general de protejare a mediului.
Împotriva hotărârii au declarat recurs petenții și SC SRL.
În motivarea recursului petenții au invocat următoarele: excepția de necompetență materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și pe cale de consecință a Tribunalului Sibiu, deoarece, în urma disjungerii cauzei de DNA- Serviciul Anticorupție A I, dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu preluat cauza spre soluționare, urmare a unui simplu referat întocmit de poliția judiciară.
S-a invocat faptul că, deși sesizarea a fost făcută în mod expres și sub aspectul infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, dar soluțiile pronunțate nu se referă și la aceste infracțiuni.
Pe fondul cauzei se arată că făptuitorii se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, deoarece s-a întocmit și eliberat unilateral și abuziv certificatul de Urbanism nr.545/7.11.2006 prin care au fost vătămate interesele legale și drepturile civile ale petenților.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând ne vom referi la aspectele privind competența atât a organului de urmărire penală cât și a instanței de judecată.
În mod corect cauza a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, deoarece, printre faptele sesizate se făcea referire și la infracțiunea de luare de mită prev. de art.25/4 Cod penal, care atrage competența de soluționare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în conformitate cu dispozițiile art.209 alin.3 și alin.4 Cod procedură penală.
Totodată, Tribunalul Sibiua fost instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva rezoluției din 17.08.2007 dispusă în dosar penal nr.604/P/2007, în baza dispozițiilor art.278/1 alin.1 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art.27 al.1 lit.a Cod procedură penală.
Tot cu privire la cele susținute de recurent, se impune precizarea că Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu nu a preluat cauza spre soluționare în baza dispozițiilor art.209 alin.4/1 Cod procedură penală, deoarece aceste dispoziții se referă la preluarea cauzelor de competența parchetelor ierarhic inferioare.
Ori, în speța de față, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.45 al.1 raportat la art.42 Cod procedură penală privind declinarea de competență, deoarece așa cum am arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind competent din punct de vedere material să efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.254 Cod penal.
În ceea ce privește critica adusă organelor de urmărire penală, care nu s-ar fi pronunțat cu privire la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals deși erau obligați, o apreciem ca fiind nefondată.
Mai întâi, prin plângerea pe care petentul a depus -o la data de 24.11.2006 (fila 4 ), nu se face referire în mod expres la vreuna din infracțiunile de mai sus.
Nici declarația din 19.01.2007 nu cuprinde vreo mențiune în acest sens (fila 8 ).
Doar în declarația din 3.07.2007 solicită organelor de urmărire penală să efectueze cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri și acte de corupție. (18 ).
Cu toate acestea, organul de urmărire penală nu este obligat să efectueze cercetări sub aspectul încadrării juridice pe care partea o indică în actul de sesizare sau în vreuna din declarațiile următoare, ci, pe baza stării de fapt ce rezultă din actul de sesizare, în cazul de față, plângerea persoanei vătămate, organul de urmărire penală stabilește încadrarea juridică a faptelor, după care pronunță soluția raportat la aceasta. Sesizarea organelor de urmărire penală vizează starea de fapt și nu o anumită încadrare juridică a acestora.
Deoarece, raportat la starea de fapt puteau fi luate în considerare doar infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art.246 Cod penal și de luare de mită prev. de art.254 Cod penal. în mod corect soluția a vizat doar aceste infracțiuni.
Pe fondul cauzei, se reține că în mod corect s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal și nici ale infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 Cod penal, aceasta din urmă nefiind criticată prin motivele de recurs.
Nu se poate reține că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal, deoarece prin revocarea prelungirii certificatului de urbanism nr.517/III/-A-3/11.11.2005, s- îndreptat de fapt, un act eliberat cu încălcarea HCL Hotărârea nr.38/27.04.2006 a Consiliului Local Sibiu, prin care se interzice construirea de incineratoare de deșeuri pe întreg teritoriul administrativ al județului Sibiu.
De asemenea, luând în considerare perioada scurtă de timp dintre data acordării prelungirii -24.10.2006 și aceea revocării actului - 7.11.2006, nu s- provocat nicio vătămare persoanei vătămate, aceasta nefăcând dovada că a demarat activități în baza acordului de prelungire certificatului de urbanism.
La eliberarea Certificatului de urbanism nr.545/III- A-3 din 7.11.2006 nu au fost încălcate dispozițiile legale în materie, referindu-se aici la dispozițiile art.1 al.6 Legea 544/2004 actualizată.
În conformitate cu aceste dispoziții un act administrativ unilateral nelegal poate fi revocat de autoritatea publică emitentă, dacă nu a intrat în circuitul civil și nu produs efecte juridice.
Cum în cazul de față, având în vedere perioada scurtă de timp dintre momentul când a fost acordată prelungirea certificatului de urbanism și acela al revocării acesteia, timp în care nu s-au efectuat acte în baza acesteia, se poate concluziona în sensul că actul administrativ nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte, motiv pentru care putea fi, în mod legal revocat.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de petenții SC SRL A jud. Sibiu și împotriva sentinței penale nr. 89/5.05.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Va obliga pe fiecare recurent să plătească statului suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Va obliga pe fiecare recurent să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de petenții SC SRL A jud. Sibiu și împotriva sentinței penale nr. 89/5.05.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Obligă pe fiecare recurent să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -CO
Semn. președintele de complet
- - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/2.02.2009
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Stanca
