Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 241/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ NR. 241

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierea de amânare a pronunțată de la data de 11 2008, încheiere care, împreună cu încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din data de 17 2008, fac parte integrantă din prezenta sentință penală având ca obiect plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 363/P/2008 din 09 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA prin rezoluția nr. 1141/II/2/2008 de la 18 iunie 2008, privind pe intimatul - inspector principal în cadrul Poliției M, județul

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Deliberând;

CURTEA:

Asupra plângerii penale de față;

Constată că, prin rezoluția cu nr. 363/P/2008 din 09 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A - inspector principal de poliție în cadrul Poliției orașului M - pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că, la 23 aprilie 2008, persoana vătămată a formulat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA plângere penală îndreptată împotriva inspectorului principal de poliție, din cadrul Poliției orașului M, solicitând efectuarea de cercetări penale față de acesta sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susținând în fapt că făptuitorul are spre instrumentare dosarul nr. 1409/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M și, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu a îndeplinit unele acte de cercetare care nu se impuneau, iar pe de altă parte, nu a procedat la audierea unor persoane, deși acest lucru îi fusese solicitat.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat o stare de fapt contrară susținerilor persoanei vătămate, ce reliefează manifestarea de către făptuitor a unui rol activ în epuizarea materialului probator în cauza nr. 1409/P/2004, cauză care este înregistrată cu "autor necunoscut".

În cauză s-a reținut că, în dosarul cu nr. 108/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vându M, prin ordonanța din 19 august 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 32 din nr.OUG 96/1998 și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Totodată, prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către Postul de Poliție M, în vederea identificării autorilor infracțiunii prevăzută de art. 32 din nr.OUG 96/1998 din Legea cu nr. 26/1996, în dauna persoanei vătămate, faptele având ca obiect material cantitatea de 2o metri cubi de material lemnos, comise în cursul anului 2003.

În cursul anului 2006, dosarul cu nr. 1409/P/2006 a fost preluat spre instrumentare de către inspectorul principal, acesta efectuând toate actele de cercetare penală, respectiv atât cele solicitate de către persoana vătămată, cât și pe cele cu privire la care a apreciat că vor contribui la justa soluționare a cauzei.

Astfel, contrar celor susținute de petent, ofițerul de poliție a procedat la audierea numiților și la data de 07 februarie 2007 și respectiv 15 februarie 2007, în timp ce a fost audiat la data de 15 martie 2007 de către lucrători din cadrul Postului de Poliție

Pe de altă parte, din actele existente la dosar a rezultat că atât cât și alte persoane, au fost audiate, încercând astfel obținerea de date ce ar fi putut conduce la identificarea autorului sau autorilor tăierii și sustragerii celor 20 metri cubi de material lemnos, precum și la stabilirea fără echivoc a vinovăției lor, astfel că analiza tuturor actelor de cercetare penală efectuate în cauza nr. 1409/P/2006 denotă manifestarea rolului activ pentru finalizarea cercetărilor și nicidecum existența pasivității organului de anchetă, cu atât mai mult a comiterii vreunei fapte de natură penală.

Nefinalizarea cercetărilor în cauza sus menționată nu a putut fi astfel imputată ofițerului de poliție, sub aspectul vinovăției acestuia în raport de infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal, ci s-a apreciat că a fost determinată, în principal, de trecerea unui interval M de timp de la momentul comiterii faptei, factor obiectiv, independent de voința făptuitorului, ceea ce a dus implicit la întârzierea sau zădărnicirea obținerii rezultatului final al anchetei.

Împotriva acestei rezoluții date de procurorul de caz, a formulat plângere petiționarul, iar prin rezoluția nr. 1141/II/2/2008 din 18 iunie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVAa dispus respingerea acestei plângeri, ca fiind neîntemeiată, constatând în esență că nu se impune infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale dată în cauză, inspectorul principal efectuând cu ritmicitate toate actele de cercetare penală pe care le-a apreciat relevante pentru identificarea autorilor faptei de tăiere și sustragere a materialului lemnos și audiind în dosarul de urmărire penală cu nr. 1409/P/2004 al Parchetul de pe lângă Judecătoria M mai multe persoane, printre care și pe cele precizate de petent în plângerea sa.

Împotriva acestor rezoluții, conform prevederilor art. 2781Cod procedură penală, petentul a formulat plângere la instanță, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-, la data de 19 august 2008.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea extinderii cercetărilor de către Poliția M, precum și în vederea începerii urmăririi penale, prin conexarea tuturor dosarelor întocmite pe baza multiplelor nereguli procedurale comise de organele de cercetare penală care s-au ocupat în ultimii cinci ani de faptele de tăiere și sustragere a materialului lemnos, în dauna sa.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că probele din cauză au fost greșit apreciate, întrucât acestea confirmă că intimatul - făptuitor nu și-a îndeplinit, cu știință, atribuțiile de serviciu, întrucât nu a identificat autorul furtului de lemne, deoarece nu a lămurit împrejurările cauzei și a tergiversat administrarea probelor, petentul indicând următoarele dovezi pe care le-a apreciat concludente pentru cauză: corelarea între plata prestației totale și conținutul prestației, verificări la beneficiarii indicați și verificarea condițiilor de asigurare a pazei pădurilor de către Ocolul Silvic, efectuarea de confruntări și verificarea neregulilor procedurale semnalate, inclusiv privind sintagmele utilizate în motivarea rezoluțiilor.

În vederea soluționării a cauzei, instanța a dispus atașarea în cauză a dosarului de urmărire penală nr. 363/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și a reținut că petentul a depus, în copie: adresa nr. 743 din 09 2003 emisă de M prin care se comunică rezultatul verificărilor la sesizarea petentului, privind tăierea unor lemne din pădurea acestuia de către numitul; adresa nr. 13441/5384/08 ianuarie 2004 emisă de M, privind sesizarea petentului referitoare la echivalența între cantitatea de lemn ridicată de numitul și prestația datorată de petent; procesul-verbal de constatare a contravenției silvice din 11 februarie 2004, din care rezultă că petentul nu a asigurat paza pădurii proprietate personală, fiind sancționat pentru contravenția prevăzută de art. 8 lit. b din nr.OG 97/1998; adresa nr. 101/02.03.2004 emisă de Garda Națională de Mediu, privind infracțiunea prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 constând în tăierea ilegală a cantității de 40,304 mc. masă lemnoasă din pădurea situată pe raza comunei M, în punctul "", pentru care s-a reconstituit drept de proprietate numitei, pe suprafața de 0,15 ha.; copii ale declarațiilor numiților, - date în dosarul de urmărire penală nr. 12/P/2004; copia procesului-verbal de cercetare locală din 15 februarie 2004, privind situația pădurii deținute de numitul; referatul din 08 martie 2004 conținând propunerea de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 din nr.OUG 96/1998.

Analizând plângerea petentului, în raport de toate înscrisurile depuse la dosar, se constată:

Petentul a fost cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 108/P/2004, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria M, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 32 alin. 1, alin. 4 lit. a din nr.OG 96/1998 și art. 25 Cod penal raportat la art. 98 din Legea nr. 26/1996, alături de făptuitorii, G-, și, pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. 1, alin. 4 lit. a din nr.OG 96/1998 și art. 98 din Legea nr. 26/1996, prin ordonanța din 19 august 2004, dispunându-se: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului în temeiul art. 10 lit.1Cod procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 3.000.000 lei ROL - pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 32 din nr.OG 26/1998; neînceperea urmăririi penale față de toți făptuitorii, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală - pentru celelalte infracțiuni.

În fapt, s-a reținut că petentul este proprietarul coindivizar al unui teren împădurit în suprafață de 0,74 ha. situat pe raza comunei M, județul M, iar în perioada iunie - august 2003, acesta s-a înțeles cu făptuitorii să taie material lemnos din pădurea respectivă, fără a se respecta procedurile de marcare, respectiv 40 mc. (patru remorci), din care petentul și-a însușit J, iar diferența a reprezentat contravaloarea lucrărilor de tăiere și transport la domiciliul său.

Prin aceeași ordonanță nr. 108/P/2004 din 19 august 2004 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria M, s-a reținut că petentul a sesizat tăierea unei cantități mai mari de arbori, în afara înțelegerii realizată cu făptuitorul - înțelegând să formuleze plângere pentru infracțiunile prevăzute de art. 432 din G.nr. 96/1998 și de art. 98 din Legea nr. 26/1996, și să solicite identificarea făptuitorilor, în vederea tragerii la răspundere penală a acestora - astfel că, pentru aceste infracțiuni, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către Postul de Poliție

Această ordonanță a fost atacată de petent prin plângere întemeiată pe dispozițiilor art. 2781Cod procedură penală, adresată Judecătoriei M, care a pronunțat o soluție de respingere a plângerii prin sentința penală nr. 1149 din 15.12.2004, definitivă prin decizia penală nr. 195 din 04 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, stată în dosarul nr. 945/2005.

În aceste condiții, plângerea formulată de petentul, disjunsă prin ordonanța nr. 108/P/2004, a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1409/P/2004 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria M, respectiv M - Poliția M, cauza fiind în curs de soluționare la data prezentei cauze.

Astfel, se reține că intimatul - făptuitor a efectuat cercetări în această cauză, conform atribuțiilor funcției îndeplinite - inspector principal în cadrul Poliției M, procedând la audierea martorilor, și, precum și a martorilor, G, în perioada aprilie - noiembrie 2006 (după cum rezultă din conținutul declarațiilor atașate în copie, la filele 35 - 46 în dosarul de urmărire penală).

Din analizarea declarației date de petentul la data de 07 2006 (fila 47), rezultă că acesta a solicitat audierea martorilor, și, ceea ce în cauză s-a realizat, declarațiile acestor martori fiind luate de intimatul - făptuitor la datele de 07 august 2007 ( ), 15 august 2007 ( ), iar pentru martorii și, s-a reținut că au fost audiați la data de 15 martie 2007, în aceeași cauză (filele 31 și 56).

Se reține de asemenea că acte de cercetare s-au efectuat și în perioada martie - mai 2008, respectiv audierea martorilor și - pentru care s-a încheiat proces verbal de căutare - petentul formulând plângerea din prezenta cauză la data de 23 aprilie 2008.

Ori, în condițiile în care urmărirea penală nu a fost finalizată, până la data formulării plângerii neputându-se identifica persoanele care au sustras cantitate de 20. material lemnos din pădurea proprietatea petentului, nu se poate reține întemeiat că intimatul - făptuitor, în calitate de agent instrumentator al cercetărilor penale, ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, astfel cum este prevăzută de art. 246 Cod penal.

Astfel, se constată că de la data reînregistrării dosarului de urmărire penală nr. 1409/P/2004 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria M, respectiv M - Poliția M, s-au efectuat cercetări în cauză, intervalul de timp intervenit de la data înregistrării plângerii petentului datorându-se unei imposibilități obiective de administrare a probatoriului, ca urmare a înaintării dosarelor de urmărire penală parchetelor ierarhic superioare - respectiv instanțelor de judecată - în vederea soluționării plângerilor formulate de petent în baza art. 2781Cod procedură penală:- împotriva ordonanței nr. 108/P/2004 din 19 august 2004 finalizată la 25 noiembrie 2005 prin decizia penală nr. 1113/25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți; - plângerea formulată împotriva aceleiași ordonanțe, respinsă prin sentința penală nr. 248 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria M, pentru autoritate de lucru judecat; - împotriva rezoluției nr. 73/P/2005 din 22 martie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, privind pe intimatul - subcomisar de poliție în cadrul Poliției M, față de care petentul a formulat plângere penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 289 Cod penal, la data de 11 martie 2005.

Ori, reținând această situație de fapt, raportat la criticile formulate de petent în conținutul plângerii (fila 2 - dosar fond), se constată caracterul nefondat al plângerii, întrucât cererile de probatorii arătate de petent în susținerea neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către intimat, au fost în realitate valorificate, probele respective fiind administrate prin audierea martorilor solicitați; în ceea ce privește actele de cercetare constând în verificări la cumpărătorii materialului lemnos, se constată că s-a procedat în cauză la identificarea acestora, după cum rezultă din depoziția martorului (care a învederat că a cumpărat material lemnos de la, dar că arborii respectivi proveneau din pădurea numitului ), cercetările fiind în curs de derulare.

Totodată, reținând că în plângerea adresată instanței, petentul a solicitat administrarea unor probe, criticile formulate vizând de fapt ordonanța nr. 108/P/2004, respectiv sancționarea administrativă a petentului, cercetat în acea cauză în calitate de învinuit și neînceperea urmăririi penale față de ceilalți făptuitori (după cum rezultă din conținutul paragrafului 2 al plângerii), se constată că nu există indicii privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 Cod penal de către intimatul.

În consecință, reținând că obiectul plângerii pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal față de făptuitorul, este reprezentat de omisiunea administrării probelor solicitate de petent și tergiversarea cercetărilor, se constată că aceste fapte nu există, din analizarea materialului probator de la dosar rezultând că, pe de o parte, probele testimoniale solicitate au fost administrate, iar pe de altă parte, cercetările au fost întrerupte pe perioadele necesare soluționării plângerilor formulate de același petent și adresate Parchetelor ierarhic superioare și instanțelor de judecată.

Față de acestea, se reține că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 09 mai 2008, față de intimatul, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 363/P/2008, este legală și temeinică, plângerea petentului fiind nefondată și urmând a fi respinsă, în conformitate cu prevederile art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul - domiciliat în comuna M, județul M - împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 363/P/2008 din 09 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA prin rezoluția nr. 1141/II/2/2008 de la 18 iunie 2008, privind pe intimatul - inspector principal în cadrul Poliției M, județul

Obligă petentul la plata a 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Dact. 3 ex./ - 06 ianuarie 2009

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 241/2008. Curtea de Apel Craiova