Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 29/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR.29/ DOSAR NR-
Ședința publică din 17 martie 2008.
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu JUDECĂTOR 2: Claudia Ghinea
- - - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV la data de 06.02.2008 în dosarul penal nr. 572/P/2007.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta, lipsă fiind făptuitori și.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosar din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV dosarul penal nr. 572/P/2007 și lucrarea nr. 151/II/2/2008.
Petenta și reprezentantul Ministerului Public, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra plângerii.
Petenta, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea plângerii formulată, ca nefondată. Din actele premergătoare efectuate în cauză raportat și la obiectul plângerii formulată de către petenta rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit.a și g Cod procedură penală astfel cum s-a dispus prin rezoluția procurorului.
CURTEA
1. Constată că petenta a formulat o plângere penală împotriva numiților și, susținând că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, fur și lipsire de libertate, fapte care s-ar fi comis în luna aprilie și luna august 1995, respectiv în anul 2000.
Petenta a formulat, în același dosar și alte plângerii care se referă la numiții, -, G, -, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, art. 189 Cod penal, art. 264 Cod penal și art. 266 Cod penal. Aceste plângerii se referă la faptele care sunt legate de mai multe dosare penale în care petenta a fost cercetată și trimisă în judecată și condamnată definitiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum și la împrejurării legate de executarea pedepsei în regim de detenție.
2. Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa făcut verificări, luând în considerare starea de fapt susținută de către reclamantă și prin rezoluția din 6.02.2008, dată în dosarul penal nr. 572/P/2007 s-a dispus neînceperea urmării penale pentru toate persoanele arătate mai sus și pentru toate faptele reclamate.
3. Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat în termenul legal o plângere adresată Procurorului ierarhic superior.
Prin rezoluția din 25.02.2008 Procurorul General de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa apreciat că actele premergătoare efectuate de către procuror în cauză nu au confirmat susținerile reclamantei cu privire la nici una din faptele reclamate și persoanele avute în vederea de aceasta.
În ceea ce privește făptuitorii care au calitatea de polițiști, procuror, judecători, avocat și ofițerii de penitenciar, s-a constata că actele și activitățile desfășurate de aceștia în legătura cu petenta au fost îndeplinite cu bună credință și în mod corect.
În consecință, plângerea reclamantei fost respinsă.
4. Petenta s-a adresat instanței de judecată în temeiul art. 2781Cod procedură penală și a solicitat să se pronunțe soluția pe care Curtea o va aprecia ca fiind legală și temeinică, fără a se indica o anume soluție.
Se constată că plângerea adresată Curții vizează doar pe doi dintre făptuitori care au fost indicați în plângerile inițiale, respectiv pe și. Criticile cuprinse în plângere au în vedere rezoluția dată de procuror numai cu privire la acești doi făptuitori despre care petenta afirmă în continuare că ar fi autori infracțiunilor de violare de domiciliu și furt.
Prin plângere s-a solicitat ca făptuitorii să fie chemați în fața instanței de judecată și să fie ascultați cu privire la faptele reclamate. De asemenea, s-a solicitat să se depună la dosar o copie a mandatului de executare a pedepsei care se referă la petenta.
5.Curtea a procedat la examinarea actelor existente la dosar, respectiv la actele premergătoare efectuate de către procuror și constată că rezoluția dată de procuror la 6.02.2008 în dosarul nr. 572/P/2004 este legală și temeinică.
Verificările efectuate nu au confirmat niciuna din împrejurările reclamate de petenta, astfel că nu sunt nici un fel de indicii care să conducă la concluzia că făptuitori și ar fi săvârșit faptele indicate în plângere.
În cadrul procesual prevăzut de lege în art. 2781Cod procedură penală nu este posibil ca instanța să procedeze la audierea făptuitorilor respectiv să efectueze cercetare judecătorească.
De asemenea, se constată că nu are nici o relevanță în cauză mandatul de executare a pedepsei care a fost emis pe numele petentei.
Potrivit legii, o persoană care reclama săvârșirea unor infracțiuni trebuie să indice fapte și împrejurării prin care înțelege să probeze existența acestora, ceea ce petenta nu a făcut. Procurorul, din oficiu, a efectuat toate cercetările necesare în cauză și a ajuns în mod întemeiat la concluzia că faptele nu există.
După cum se constată și prin rezoluția procurorului ierarhic superior, nemulțumirile reclamantei sunt determinate de condamnările pe care le-a suferit în perioada anilor 1996- 2000, condamnări care s-au bazat pe întocmirea unor dosare penale cu respectarea tuturor dispozițiilor prevăzute în această materie.
Față de făptuitori și s-au mai efectuat cercetării, tot ca urmare a unei plângerii făcută de către petenta, pentru infracțiunile prev. de art. 191 Cod penal, art. 208 Cod penal și art. 189 Cod penal, dându-se rezoluție de neîncepere a urmării penale în dosarul nr. 1087/P/1999. Săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 Cod penal în anul 2000 nu este confirmată de cercetările interprinse în cauză.
6. Față de cele expuse mai sus în temeiul art. 278 ind.1 al.8 lit.a Cod procedură penală, Curtea urmează să respingă plângerea, ca nefondată și să mențină rezoluția atacată.
7.Potrivit art. 192 alin.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare urmează să fie suportate de către petenta căreia i s-a respins plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de și menține rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, la 06.02.2007, în dosarul penal nr. 572/P/2007.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
red. /27.03.2008
dact./27.03.2008- 2 ex.
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Claudia Ghinea