Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 293/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2291/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 293
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
GREFIER: - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției din data de 20.07.2009, dispusă în dosarul nr. 900/P/2007 și a rezoluției nr. 1327/II-2/2009 din data de 28 august 2009, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenții și, cum și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea plângerii ca nefondată, apreciind rezoluțiile Parchetului ca fiind temeinice și legale, cu obligarea petenților la cheltuieli judiciare către stat.
Susține că în urma cercetărilor efectuate nu s-au conturat elemente constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3.pen. și art. 290.pen, fapte ce ar fi fost comise de intimat, conform afirmațiilor petenților.
În opinia reprezentantului Parchetului, aceste afirmații ale petenților, în sensul că acea clauză nu ar fi existat la momentul la care au semnat contractul, fără a fi susținute de probe, nu pot conduce la concluzia că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor.
În concluzie, nefiind dovedite aspectele invocate de petenți, solicită respingerea plângerii ca nefondată, considerând că rezoluțiile Parchetului sunt temeinice și legale, și obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la 28.09.2009 petenții și au criticat rezoluția dispusă dosarele nr. 900/P/2007 (din 20.07.2009) și nr. 1327/II/2/2009 (din 28.08.2009) ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, solicitând desființarea acestora și reținerea cauzei pentru judecare, față de intimatul (avocat) sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal și cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.
În motivarea plângerii petenții susțin că la examinarea plângerii adresate procurorului nu s-a avut în vedere și dosarul instanței civile în care au fost asistați/reprezentanți de intimat în calitate de avocat și cu care au încheiat un contract de asistență juridică ce nu prevedea o clauză privind "onorariul de succes", aceasta fiind adăugată ulterior de intimat pentru a-i prejudicia pe petenți.
Se arată că intimatul a comis infracțiunile reclamate și a început executarea silită a petenților pentru plata "onorariului de succes" deși acesta nu era revăzut și nici nu l-au discutat vreodată.
S-au atașat la dosarul instanței dosarele nr. 900/P/2007 și nr. 1327/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului potrivit art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, reține următoarele:
Prin rezoluția din 18.02.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal și de art. 290 Cod penal, făcând aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutiv ale infracțiunilor.
Petenții au reclamat că între părți a fost încheiat un contract de asistență juridică (nr. -/12.04.2005) pentru cauza civilă ce a format obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6
Potrivit susținerilor petenților contractul nu prevedea o clauză privind plata unui onorariu de succes reprezentând 10% din prețul de vânzare al bunului imobil obținut în urma soluționării litigiului civil (dosar civil nr. 3697/25.05.2006). Această clauză a fost adăugată de intimat (avocat) ulterior, clauză în temeiul căreia a și început executarea silită a petenților pentru suma de 24.200 Euro, întrucât aceștia nu au achitat de bună voie onorariul de succes.
Procurorul a reținut prin rezoluție că intimatul nu a indus în eroare pe petenți, avea calitatea cerută de Legea nr. 51/1995, pentru a putea desfășura activitățile la care s-a obligat prin contract.
Prin rezoluția din 25.03.2008 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins ca neîntemeiată plângerea petenților formulată împotriva rezoluției din 18.02.2008.
Urmare plângerii formulate de petenți la instanță împotriva acestor rezoluții, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, prin sentința penală nr.141/03.06.2008 a admis plângerea, a desființat rezoluțiile și a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru suplimentarea mijloacelor de probă administrate, indicându-se în sentință și care sunt acestea.
În urma suplimentării actelor premergătoare, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin rezoluția din 20.07.2009 a dispus aceeași măsură de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, invocând același temei prev. de art. 10 lit. d Cod procedură penală. Se arată că nu s-a putut stabili că intimatul a înscris unilateral clauza referitoare la onorariul de succes în contractul de asistență juridică, ori că acesta ar fi atestat nereal că această clauză reprezintă înțelegerea părților.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 215 alin1,2,3 Cod penal s-a reținut că îi lipsește conținutul material al laturii obiective, dar îi lipsește și latura subiectivă.
Pentru infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal s-a reținut că îi lipsește latura subiectivă.
Prin rezoluția din 28.08.2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI respinge ca neîntemeiată plângerea petenților formulată împotriva rezoluției din 20.07.2009, constatând că avocatul - intimat a acordat asistență juridică în baza contractului menționat cu clauza privind onorariul de succes, contract semnat de părți.
Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză instanța reține că rezoluțiile criticate sunt temeinice și legale, procurorul a suplimentat actele premergătoare dispuse de instanță prin sentința penală nr. 141/03.06.2008, fără a putea constata existența elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Între părți s-a încheiat un contract de asistență juridică, contractul inițial fiind pierdut de către intimat, pierderea adusă la cunoștința publică prin intermediul presei (ziarul "România Liberă"). Potrivit dispozițiilor legale acest contract s-a încheiat în două exemplare, originalul fiind remis petenților, dar se constată că, deși aceștia reclamă existența unor fapte penale, nu au putut prezenta acest înscris original care nu ar fi asemănător cu cel întocmit ulterior pierderii de către intimat (în copie conformă cu originalul fila 24 dosar nr. 900/P/2007) și care ar conține o clauză neexistentă în contractul original încheiat inițial, respectiv clauza onorariului de succes, și în baza căruia s-a solicitat executarea silită. Adevărat că cel întocmit ulterior are adăugat de către intimat suma de 24.200 Euro, dar aceasta nu s-a făcut - așa cum s-a reținut prin rezoluție - cu intenția de a falsifica înscrisul și de a induce în eroare pe petenți, ci doar pentru a concretiza procentul de 10% regăsit în contrat, inclusiv în cel original întocmit inițial, ceea ce în fapt reprezintă o chestiune de executare a unei obligații asumate și neexecutată de bună voie.
Cum în cauză s-au efectuat toate actele premergătoare necesare dar și dispuse de instanță, și nu s-a constatat că intimatul a comis faptele penale, și cum petenții nu au făcut dovada celor susținute prin depunerea înscrisului original al contractului și care le-a fost remis, se constată că nu poate fi dispusă nici trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, dar nici reținerea cauzei pentru judecată. În cauză nu s-au administrat probe în faza de urmărire penală pentru a le considera suficiente în vederea judecării cauzei, dar nici nu mai este necesară efectuarea de alte acte premergătoare pentru lămurirea aspectelor cauzei.
Așa fiind, potrivit art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală va fi respinsă plângerea petenților ca nefondată, cu menținerea rezoluțiilor atacate și cu obligarea petenților la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală
Respinge ca nefondată, plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției din 20.07.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr. 900/P/2007 și a rezoluției din 28.08.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarele nr.1327/II/2/2009 în contradictoriu cu intimatul.
Menține rezoluțiile atacate.
Obligă pe petenți la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.10.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.
Dact./06.11.2009
2 ex.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan