Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.2781p-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 295
Ședința publică de la 24 Martie 2009
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - - - JUDECĂTOR 3: Mircea
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 20 martie 2009, dezbateri consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face corp comun cu prezenta decizie, privind soluționarea recursului declarat de petenții și, împotriva sentinței penale nr. 7 pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Constată că la data de 06.05.2008, petenții și au formulat plângere împotriva rezoluției din data de 19.03.2008 adoptată în dosarul nr.818/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmării penală față de făptuitorii, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 174, art.175 lit.i și art.176 lit.b cod penal, plângerea fiind înregistrată la această instanță sub nr-.
S-a arătat că nu s-a dat dovadă de rol activ, în sensul că nu au fost depuse diligențe pentru a se stabili adevărul în cazul morții celor două victime și nu au fost audiate toate persoanele pe care le-a indicat, ci numai făptuitorii și rudele acestora; că nu s-a efectuat un experiment judiciar pentru a se demonstra dacă într-o țeavă cu circumferința dată pot intra două persoane de gabaritul celor doi minori și cu ce parte a corpului au intrat fiecare dintre cei doi minori în țeava respectivă. Totodată acest experiment era necesar pentru a se stabili debitul apei cât și adâncimea acesteia, precum și existența curenților în punctul unde s-au înecat cei doi minori, curenți care să fi produs leziunile constate pe corpul victimelor.
S-a criticat și faptul că respectiva constatare medico-legală trebuia să stabilească cât timp au stat sub apă corpurile celor doi minori, locul unde victimele au intrat în apă, locul unde au fost găsite cadavrele acestora, precum și distanța dintre aceste locuri, pentru a se vedea dacă într-adevăr leziunile au fost produse datorită curenților de apă.
A mai precizat că cercetarea penală a fost făcută în mod necorespunzător și neglijent și că în raportul de constatare medico-legală nu se explică proveniența și modul de producere a celor două excoriații ovalare brun-roșcate 1/3 inferior subiacent braț stâng.
Prin sentința penală nr. 313/2008 a Tribunalului Dolj - Secția penală, s-a respins plângerea și s-a menținut rezoluția contestată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul.
Prin decizia penală nr. 789/2008 a Curții de APEL CRAIOVAs -a admis recursul acestuia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea judecării de către un complet specializat din cadrul Secției pentru minori și familie.
La data de 12 noiembrie 2008, fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr-, plângerea formulată de către petenții și, împotriva aceleiași rezoluții.
La termenul de judecată din data de 22.01.2009 s-a dispus conexarea dosarului nr- la cauza de față, ambele cauze având ca obiect plângere împotriva aceleași rezoluții de neînceperii a urmăririi penale față de făptuitorii, și dată în dosarul nr.818/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ce privesc aceleași părți.
Prin sentința penală nr.7 din 12 februarie 2009, Tribunalul Dolja respins plângerea formulată de petenții și, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii, și, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la data de 19 martie 2008 în dosarul nr.818/P/2007.
S-a menținut rezoluția contestată și au fost obligați petenții la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat următoarele:
Petenții și au formulat plângere penală, sesizând organele de urmărire penală pentru a se efectua cercetări în legătură cu moartea fiului în vârstă de 13 ani și a lui, care au fost găsiți decedați în canalul de irigații ce se află în apropierea lacului de pe raza localității.
Au arătat că în realitate, cei doi minori ar fi fost omorâți și aruncați în canal de făptuitorii, și.
Din actele premergătoare efectuate de organele de urmărire penală s-au reținut următoarele:
În ziua de 26 iulie 2007, numiții (zis ), și alți tineri au mers pentru a înota în canalul de irigații din comuna, unde după câtva timp au sosit și și împreună cu alți tineri, care au rămas să înoate în acel loc.
După un timp, cei menționați au plecat spre casă însă, când au ajuns în apropierea stației 18, s-au întâlnit cu, și soțiile lor, precum și cu, care înotau în acel loc.
a oprit căruța și s-a oprit să discute cu, moment în care persoanele aflate în căruță, precum și cele două victime, au coborât și au mers să înoate în canalul de irigat.
La început a intrat în apă în dreptul țevii de scurgere, minorul care l-a chemat și pe pentru a vedea cum este trasă apa prin țeava de irigat.
La un moment dat a strigat la persoanele aflate pe mal, că cealaltă victimă nu mai iese la suprafață după care, a intrat și acesta sub apă pentru al salva pe.
Între timp a trecut prin acel loc martorul, care a intrat în apă și a observat că în partea inferioară a canalului, cele două victime se aflau prinse în țeava de scurgere.
Cu ajutorul unei frânghii și a celor de pe mal, victimele și au fost scoși la mal și s-a încercat resuscitarea, însă nu s-a reușit, constatându-se decesul de către organele medicale, care au venit la fața locului. Întocmindu-se rapoartele de necropsie a celor două victime, s-a constat că moartea acestora a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin înec.
Cu privire la minorul, raportul de constatare medico - legală concluzionează că acesta a prezentat în sânge 0,40 gr alcool, iar pe corp prezenta leziuni de violență, care s-ar fi putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în timpul vehiculării corpului de curenții de apă, iar aceste leziuni nu au legătură de cauzalitate cu decesul.
Aceleași concluzii privind prezența unor leziuni de violență se găsesc și în raportul de constatare medico - legală privind pe, leziuni care s-ar fi putut produce prin lovirea de corpuri dure în timpul submersiei în apă și ca urmare a manevrelor de scoatere din apă, fără a exista însă legătură de cauzalitate între aceste leziuni și deces.
Coroborând concluziile rapoartelor de constatare medico legală (de autopsie) cu depozițiile martorilor audiați în faza de cercetare penală - A, s-a constatat că acuzațiile aduse de persoanele care au formulat plângere nu se confirmă, constatându-se că cele două victime au intrat de bună voie în apă în acel loc, anterior nu au fost agresați și decesul lor s-a produs datorită asfixiei mecanice prin înec.
În consecință, în temeiul art.228 alin.6 și art.10 lit. d cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 174,175 lit.i, art.176 lit.b cod penal, deoarece fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluții dată în dosarul de urmărire penală sub nr.818/P/2007, în conformitate cu prevederile art.275,278 cod procedură penală, - minorului, au formulat plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care prin rezoluția din data de 24 aprilie 2008, respins plângerea, considerând soluția dată de procuror ca fiind legală și temeinică și în conformitate cu probatoriul administrat în cauză.
Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, s-a constatat că aceasta nu este fondată și că în mod legal s-a dispus neînceperea urmării penale față de, și, aceștia nesăvârșind infracțiunea prev. de art. 174, 175 lit. i, art.176 lit. b cod penal, iar decesul celor doi minori survenind accidental.
Chiar dacă din rapoartele de necropsie a reieșit că pe corpurile victimelor s-a sesizat existența unor leziuni traumatice, din probele administrate a rezultat că astfel de leziuni s-au putut produce prin lovire și târâre în timpul vehiculării corpurilor de curenții de apă, sau în timpul manevrelor de extragere din apă de către martorul, cu ajutorul persoanelor aflate pe mal.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit pentru s-a observat că se menționează: "coloana cervicală a cadavrului este integră, peretele osos integru, oasele toracice - cu pereți supli, diafragmă fără leziuni traumatice, abdomenul are peretele fără infiltrate hemoragice, de asemenea scheletul membrelor inferiore este integru și victima prezintă plămân de înecat". De altfel, raportul de constare medico - legală concluzionează că moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin înec și nu există nici o legătură de cauzalitate între leziunile observate pe corp și mecanismul tanatogenerator.
Aceleași concluzii sunt cuprinse și în raportul de constatare medico legală privind pe victima.
Mai mult, din declarațiile luate martorilor audiați de organelor de cercetare penală, A, a rezultat că victimele au coborât de bună voie din căruță, când au ajuns în dreptul acelei stații de irigat au intrat în apă pentru a mai înota, nu s-au certat și nu au fost agresați de nimeni.
De altfel și martorul, care a intrat în apă pentru a-i salva, a declarat că persoanele aflate pe mal, inclusiv prezumtivul făptuitor, i-au acordat tot ajutorul în manevra de a-i scoate din apă și acesta intrând sub apă a constat că practic corpurile celor doi erau trase în interiorul țevii care extrăgea apa din lacul pentru aoc onduce în canalul de irigat și că în acel punct existau curenți și apa era destul de adâncă peste 1,60 metri în acel loc, chiar dacă în alte locuri apa era mult mai mică.
Chiar dacă organele de urmărire penală nu au procedat la audierea tuturor martorilor propuși de petentul, instanța a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză au condus indubitabil la concluzia că decesul celor două victime a fost accidental și s-a datorat asfixiei mecanice prin înec. De altfel persoanele a căror audiere s-a solicitat de către petenți nu au asistat la cele întâmplate.
Pentru aceste considerente, instanța a considerat soluția de neîncepere a urmării penale dispusă de procuror ca legală și temeinică, în conformitate cu probatoriul administrat, astfel încât în baza disp.art.2781pct.8 lit. a cod procedură penală, s-a respins plângerea formulată de petenți, menținându-se rezoluția din 19.03.2008, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul de urmărire penală nr.818/P/2007.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, petenții au fost obligați la câte 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs petenții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la parchet pentru redeschiderea anchetei, întrucât cercetarea nu este completă, iar instanța de fond doar a copiat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. A mai arătat că nu s-a făcut un experiment judiciar pentru a se constata dacă cei doi copii, în greutate de 80 și respectiv 50 kg, puteau să încapă în țeava cu diametrul de 50 cm, în condițiile în care curenții nu erau atât de puternici. Au mai arătat că au existat martori ale căror declarații infirmă concluziile anchetei, nu au fost audiați alți 7-8 martori astfel cum s-a solicitat de petenți, fiind în mod nejustificat respinsă cererea de audiere a acestora. Au mai arătat că raportul medico-legal a fost neglijent întocmit, deoarece existau leziuni de legare a mâinilor, care nu au fost relevate de raportul medico-legal și că pentru a fi scoși din apă au fost legați cu frânghia de trup, nu de mâini, astfel că leziunile de la mâini nu puteau fi justificate astfel.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că probatoriul administrat în faza actelor premergătoare și pe care s-a fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de omor este incomplet.
Instanța apreciază că organul de urmărire penală și-a întemeiat soluția îndeosebi pe rapoartele de constatare medico-legală, care au concluzionat că moartea celor doi minori a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin înec. Or, această împrejurare nu exclude în nici un fel posibilitatea ca victimele să fi fost lovite ori agresate de făptuitori cu un spray paralizant și apoi împinse în apă, sau ținute sub suprafața apei, astfel cum s-a arătat de către petenți, iar aceste susțineri ale petenților trebuiau verificate de organul de urmărire penală, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Astfel, se constată că în mod greșit a fost respinsă, prin rezoluția de la 25.02.2008, cererea formulată de petenta privind audierea numiților, A, deși petenții au insistat în cererea de audiere a acestor martori, arătând că aceștia cunosc aspecte esențiale pentru cauză, ce privesc exercitarea de violențe de către făptuitori asupra victimelor anterior aruncării acestora în apă, iar motivarea procurorului în sensul că martorii arătați nu au fost prezenți la locul incidentului nu indică modul în care organul de urmărire penală a ajuns la această concluzie (la care s-ar fi putut ajunge cu certitudine numai după audierea efectivă a acestor martori).
Totodată, în temeiul art. 202.C.P.P. privind rolul activ al organului de urmărire penală, acesta avea obligația să verifice și susținerile petenților potrivit cărora victimele aveau pe corp mai multe leziuni decât cele descrise în actul medico-legal, mai ales în condițiile în care în cauză s-au efectuat la fața locului, superficial, numai câteva fotografii judiciare alb-negru, care nu oferă imagini de detaliu, clare, ale victimelor.
De altfel, la dosar nu există nici fotografiile care se efectuează obligatoriu cu prilejul examinării medico-legale și întocmirii raportului de constatare medico-legală - autopsie.
Nu a fost lămurită contradicția existentă între declarațiile martorilor audiați, care au arătat că cei doi copii au fost scoși din apă la scurt timp după ce a survenit înecul, și concluzia din raportul medico-legal privind pe, care a arătat că leziunile de violență de pe corpul acestuia s-au putut produce prin lovirea de corpuri dure și târâre, în timpul vehiculării corpului de curenții de apă (împrejurare ce presupune că acel cadavru ar fi stat în apă un timp mai îndelungat, pentru a putea căpăta leziunile respective). Aceeași contradicție - care ar fi trebuit lămurită - există și în privința victimei, cu privire la care se arată în raportul de autopsie că a prezentat pe corp leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure în timpul submersiei în apă; or, martorii audiați au arătat că apa avea o adâncime mică, iar cadavrul a fost scos din apă la scurt timp după producerea morții.
Organul de urmărire penală competent - procurorul, pornind de la premisa desprinsă din rapoartele medico-legale în sensul că moartea a fost accidentală, în mod greșit a respins cererile de probatorii formulate de petenți, audiind numai doi martori, probatoriu insuficient față de complexitatea cauzei și obiectul acesteia, ce îl constituie moartea violentă a doi copii minori.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciind că în cauză soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a bazat pe un probatoriu incomplet, văzând și disp. art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. va fi admis recursul, va fi casată sentința și în baza art. 2781alin. 8 lit. b C.P.P. va fi admisă plângerea, va fi desființată rezoluția nr.818/P/2007 din 19.03.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și se va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimații, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.174,175 lit.i și art.176 lit.b cod penal.
După începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală va proceda la audierea martorilor indicați de petenți, respectiv, A,.
Totodată, se constată că în recurs petenții au depus la dosar declarații extrajudiciare ale numiților și, care privesc aspecte ale cauzei, astfel că instanța apreciază că se impune audierea în calitate de martori și a acestor persoane.
Vor fi audiați martorii și se vor administra probele necesare pentru a se lămuri modul în care au fost legate victimele pentru a fi scoase afară din apă, în declarațiile luate de lucrătorii de poliție arătându-se doar că a fost legat cu frânghia de una din mâini, fără a se preciza care anume, iar despre nu s-a putut preciza de care parte a corpului a fost legat (nici chiar martorul, care este cel care a scos victimele din apă, nu a fost întrebat cu privire la aceste aspecte, pentru a se putea aprecia dacă anumite leziuni de pe corpul victimelor ar fi putut fi într-adevăr produse prin manevrele de extragere din apă, astfel cum s-a concluzionat în raportul medico-legal).
Se vor solicita fotografiile efectuate cu prilejul examinării medico-legale și întocmirii raportului de constatare medico-legală - autopsie, pentru a se verifica susținerile petenților în sensul că au existat pe corpul victimelor și alte leziuni care nu au fost descrise în certificatul medico-legal, pentru a se dispune, în caz afirmativ, o expertiză medico-legală care să stabilească mecanismul de producere a acestora.
Se vor verifica prin probe (cercetare locală, experiment judiciar) susținerile petenților în sensul că în locul unde s-a produs moartea celor doi copii apa avea adâncimea de numai 1,50m, iar forța curenților nu era de natură să ducă la prinderea celor două corpuri în țeava ce ducea în canalul de irigat.
Totodată, organul de urmărire penală va administra orice alte probe considerate necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenții și, împotriva sentinței penale nr. 7, pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Casează sentința.
Admite plângerea, desființează rezoluția nr.818/P/2007 din 19.03.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimații, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.174,175 lit.i și art.176 lit.b cod penal.
În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud/-
F/
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Liana Balaci, Mircea