Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 3/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

La ordine pronunțarea asupra cauzei penale directe, având ca obiect "plângere rezoluție procuror " promovată de petenții și - împotriva rezoluției dată în dosarul nr.849/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI la data de 29.10.2009.

La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 14.01.2010, când:

INSTANȚA

Asupra acțiunii penale de față;

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr. 145/2009 petenții - și au solicitat instanței de judecată desființarea rezoluției procurorului din data de 29 septembrie 2009 emisă în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, menținută prin rezoluția nr. 849/II/2/2009 din 29 oct. 2009 prin care s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a și b Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de numita -, avocat în cadrul Baroului I sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal.

În motivarea plângerii petenții au susținut că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, impunându-se tragerea la răspundere penală a apărătorului ales întrucât nu și-a îndeplinit sarcinile ce-i reveneau în baza contractului de asistență juridică încheiat în dosarul nr. 1752/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, iar suma încasată cu titlu de onorariu de avocat nu este justificată și trebuie restituită.

Curtea, examinând rezoluția atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și a înscrisurilor prezentate de petenți, constată următoarele:

Petenții și - au formulat plângere împotriva numitei - - avocat în cadrul Baroului I și au solicitat angajarea răspunderii penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Au susținut că în anul 2007 au încheiat cu avocata două contracte de asistență juridică vizând consultarea, respectiv, acordarea de asistență juridică în dosarul nr. 1752/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dosar în care se efectua urmărirea penală față de pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, constând în accidentarea morală a fiului lor și au achitat un onorariu în sumă de 31.900.000 lei (Rol), fără a semna contractul de asistență juridică din data de 24 martie 2008 și fără a primi chitanța la remiterea banilor.

Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asistență juridică încheiate impune restituirea sumei de bani încasată cu titlu de onorariu de avocat.

Prin rezoluția din 29 septembrie 2009 dată în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată cu motivarea că, activitatea desfășurată de avocat în baza contractelor de asistență juridică încheiate fiind una de diligență și nu de rezultat, nu poate atrage răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate, iar nemulțumirea petenților cu privire la cuantumul și restituirea onorariului poate fi soluționată doar prin intermediul unei acțiuni civile.

În urma plângerii formulate de petenți soluția adoptată în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa fost supusă controlului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI care, prin rezoluția nr. 849/II/2/2009 din 29.10.2009 a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Investită în condițiile art. 2781Cod procedură penală cu judecarea plângerii formulate de petent, Curtea constată că soluția dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a probelor administrate.

Din verificările efectuate rezultă că - - avocat în cadrul Baroului Iaf ost angajată de petenții și - în dosarul nr. 1752/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în care se efectuau cercetări împotriva numitului, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, constând în accidentarea mortală a fiului petenților,.

Contractele de asistență juridică încheiate la 19 martie 2007 și 24 martie 2008 cu soții și - stabilesc onorariile și obligațiile asumate de către avocat. Doamna avocat a efectuat pe parcursul a doi ani de zile atât activitățile prevăzute în contract, cât și altele extra contractuale în scopul trimiterii în judecată a persoanei vinovate de uciderea fiului petenților, activități ce au vizat: consultarea dosarului, introducerea plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, numeroase audiențe la persoanele implicate în soluționarea cazului (ofițeri de la Poliția Rutieră, procurorul de caz, procurori ierarhic superiori) a formulat obiectivele expertizei tehnice și a introdus petiții la persoanele responsabile de tergiversarea soluționării cauzei.

Contractele de asistență juridică au fost încheiate în baza convențiilor verbale dintre părți și avocat și poartă seria și nr. actelor de identitate ale petenților și semnătura acestora, contrar celor susținute, fără a exista vreun indiciu că ar fi contrafăcut semnătura petenților. În baza contractelor încheiate s-au emis chitanțele (seria - nr. - din 16 mai 2008 pentru suma de 1.500 lei și seria - nr. - din 12 iunie 2008 pentru suma de 1.700 lei) care atestă primirea sumelor stabilite cu titlu de onorariu de avocat de la soții și -.

În conformitate cu prevederile art. 137 din Statutul profesiei de avocat, nemulțumită de activitatea de asistență juridică desfășurată de avocată petenta - s-a adresat conducerii Baroului I pentru restituirea onorariului, plângerea sa fiind admisă prin decizia nr. 2 din 03 martie 2009.

Consiliul Baroului I, în conformitate cu dispozițiile art. 532lit. u din Legea nr. 51/1995 prin decizia nr. 3 din 06 mai 2009 dispus exonerarea avocatei - de restituirea onorariului încasat de la petentă, iar din referatele întocmite de consilierii delegați care au analizat activitatea prestată de avocată rezultă că aceasta și-a îndeplinit sarcinile care îi reveneau în baza contractelor de asistență juridică încheiate cu petenții.

Potrivit art. 115-116 din Statutul profesiei de avocat, obligațiile unui apărător sunt obligații de diligență și nu de rezultat, iar buna credință de care trebuie să dea dovadă în apărarea intereselor persoanei căreia îi acordă asistență, conform art. 116-117 din Statutul profesiei de avocat și art. 38 din Legea nr. 51/1995 trebuie analizată de organele de conducere ale baroului și nu de organele judiciare, o astfel de faptă nefiind incriminată de legea penală, ci calificată drept abatere disciplinară prin teza ultimă a art. 38 din Legea nr. 51/1995.

Mai mult, toate litigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea, interpretarea și executarea contractului de asistență juridică pot fi supuse regulilor de arbitraj și regulilor de procedură prevăzute de lege și de Statutul profesiei de avocat.

Cum singurul temei al răspunderii penale este săvârșirea unei infracțiuni, existența infracțiunii implică în mod necesar existența unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice.

Din probele dosarului nu rezultă indicii privind comiterea vreunei acțiuni sau inacțiuni susceptibile de a se circumscrie conținutului infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și art. 290 Cod penal, astfel încât soluția pronunțată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o justă evaluare a probelor administrate.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală urmează să se respingă ca neîntemeiată plângerea promovată de petenți.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală petenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și - împotriva rezoluției din data de 29.09.2009 emisă în dosarul nr. 113/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a și b din Codul d e procedură penală neînceperea urmăririi penale față de numita - - avocat în cadrul Baroului I, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, rezoluție pe care o menține.

În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petenții să plătească statului câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petentul și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

28.01.2010

2 ex.

Președinte:Gabriela Scripcariu
Judecători:Gabriela Scripcariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 3/2010. Curtea de Apel Iasi