Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 318/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.318/
Ședința publică de la 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr.138 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere în temeiul dispozițiilor art.2781Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul petent, care a lipsit, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.43169/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet de avocat.
Se constată lipsa intimaților făptuitori și și Asociații.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Avocat pentru recurentul petent, depune la dosar, în xerocopie "Certificat de înregistrare mărcii".
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul petent solicită a se observa că cele 13 perechi de pantofi sport nu purtau semnul distinctiv al mărcii ci erau inscripționate cu numele, astfel cum rezultă și din planșele aflate în dosarul de urmărire penală - filel 7 și 8. Având o emblemă oarecum asemănătoare cu cea firmei pentru care oricum există Certificat de înregistrare eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Menționează că produsele erau vândute într-un mic magazin din pasajul.
Cu privire la cele două ceasuri ce purtau inscripția precizează faptul că petentul a achiziționat un număr mai mare de ceasuri, printre care și pe acestea două, pentru care i s-a întocmit factura fiscală aflată la fila 17 dosar urmărire penală, astfel încât, nu societatea comercială administrată de petent se face vinovată de punerea acestora în circulație ci firma de la care acesta le-a achiziționat în mod legal. Precizează că reprezentanții firmei nu s-au constituit parte civilă în această cauză.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța și pe fond, înlăturarea amenzii administrative a amenzii întrucât în cazul perechilor de pantofi sport consideră că fapta nu există, iar cu privire la cele două ceasuri cu inscripția, consideră că fapta nu a fost săvârșită de petent, întrucât nu societatea comercială pe care o administrează le-a pus în circulație. Dacă se va reține în sarcina petentului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.83 lit.b) Legea nr.84/1998, privind cele două ceasuri consideră că acesta s-a aflat în eroare de fapt, întrucât le-a achiziționat în mod legal, iar firma nu reprezintă o marcă de notorietate în materia fabricării ceasurilor.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de petentul, ca nefondat și de menținere a sentinței de fond, de confirmare a ordonanțelor ca temeinică și legală. Petentul a fost depistat oferind spre vânzare două ceasuri și 13 perechi de pantofi sport contrafăcute și fără autorizația titularilor de marcă. Nu se poate susține că petentul s-a aflat în eroare de fapt, atâta timp cât bunul poartă o siglă extrem de cunoscută. Înscrisurile depuse astăzi în ședință nu modifică situația de fapt.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față:
Prin ordonanța nr.925/P/2007 din 04.11.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1000 lei învinuitului pentru infracțiunea prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998 deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, confiscându-se produse cu marca "" și "".
Pentru a dispune această soluție, Parchetul a reținut că administrator al "LIV " SRL C, la data de 27.04.2007 la punctul de lucru al societății, învinuitul oferea spre vânzare 2 ceasuri purtând marca "" și 13 perechi de pantofi sport purtând semnul distinctiv al mărcii "", fără a deține autorizație din partea titularilor de marcă și existând indicii că produsele sunt contrafăcute fapta prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998, dar fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite.
Prin sentința penala nr.138 din data de 2 aprilie 2009, Tribunalul Constanțaa respins, în baza art.2781alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ nr.925/P/2007 din 04.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Pentru pronuntarea hotararii, instanta a retinut urmatoarele:
Situația de fapt se confirmă prin mijloacele de probă existente în dosar -în special procesul-verbal de constatare, fotografiile pantofilor sport cu sigla "", dovada funcționării firmei învinuitului și a calității acestuia de administrator, facturile fiscale de cumpărare a unor ceasuri și pantofi sport, elementele din care rezultă că pantofii sport poarta însemnele "" și în același timp elementele din care rezultă că acești pantofi sunt contrafăcuți, precum și precizările în același sens ale reprezentanților firmei "" privind cele doua ceasuri.
În raport de aceste mijloace de probă, se confirmă elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998, respectiv că învinuitul a expus spre vânzare bunuri contrafăcute.
În ceea ce privește latura subiectivă, intenția învinuitului de a oferi spre vânzare bunuri contrafăcute, știind că sunt contrafăcute, rezultă din mai multe elemente de probă, astfel:
- având în vedere că cele două mărci sunt cunoscute pe piață, că producătorii respectivi ( și ) își desfac produsele proprii prin reprezentanți care să le asigure interesele, precum și având în vedere calitatea de comerciant a învinuitului, cu experiență în domeniul produselor, mărcilor, distribuitorilor autorizați, sau cel puțin a faptului că aceștia există, rezultă că învinuitul nu poate fi considerat că a cumpărat cu bună credință produse originale de la societăți precum International SRL și Serina SRL, față de locul de unde le-a cumpărat -Complexul Europa, de notorietate ca având produse ieftine, ce nu pot fi originale și ale unor firme de prestigiu, care în mod obișnuit își desfac produsele în magazine corespunzătoare.
De asemenea, prețurile modice ale pantofilor sport," cumpărați -23,53 lei/pereche, conform facturii, și ale ceasurilor," -ce nu depășesc 10 lei cele mai scumpe, conform facturii, demonstrează că învinuitul a cunoscut că aceste mărfuri nu pot fi originale.
În consecință, există intenția indirectă, respectiv prevederea și acceptarea faptului că produsele achiziționate în scopul revânzării sunt contrafăcute și, deci, ca învinuitul intră sub incidenta Legii nr.84/1998.
Întrucât sunt demonstrate atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a infracțiunii, în mod întemeiat procurorul a reținut existența acesteia.
Soluția de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ fiind cea mai favorabilă petentului în circumstanțele date, nu se impune desființarea ordonanței procurorului. De asemenea, în raport cu faptele concrete, sancțiunea de 1000 lei aplicată, reprezentând o sumă modică, nu se impune a fi redusă.
Pentru considerentele expuse, plângerea formulată de petent este nefondată.
Împotriva hotărârii, petentul a declarat recurs pentru înlăturarea amenzii administrative întrucât în cazul perechilor de pantofi sport fapta nu există, cu privire la cele două ceasuri cu inscripția "", fapta nu a fost săvârșită de petent, întrucât nu societatea comercială pe care o administrează le-a pus în circulație, iar, în cazul reținerii existenței faptei, să se constate eroarea de fapt.
Criticile sunt neîntemeiate.
Pe baza probelor efectuate în cursul urmăririi penale procesul-verbal de constatare, fotografiile pantofilor sport cu sigla "", facturile fiscale de cumpărare a unor ceasuri și pantofi sport, precizarile în același sens ale reprezentanților firmei "" privind cele două ceasuri, precum și față de notorietatea firmelor, de faima nu tocmai pozitiva a furnizorului, prețurile reduse ale produselor, rezultă fără dubiu că, în ziua 27.04.2007, administrator al "LIV " SRL C, la punctul de lucru al societății, învinuitul oferea spre vânzare 2 ceasuri purtând marca "" și 13 perechi de pantofi sport purtând semnul distinctiv al mărcii "", fără a deține autorizație din partea titularilor de marcă și existând indicii că produsele sunt contrafăcute fapta prevăzută de art.83 lit.b) din Legea nr.84/1998.
Prin urmare, niciunul dintre argumentele invocate de recurent în apărare nu este susținut de probe, apărarea nu a reușit să dovedească netemeinicia probelor acuzării așa încât nu se poate reține nevinovăția sa în comiterea faptei cu consecința imposibilității schimbării temeiului scoaterii de sub urmărire penală, respectiv a înlăturării amenzii administrative.
Cum nu s-a gasit nici vreun caz de nulitate a hotărârii atacate, recursul este nefondat și, baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, va fi respins.
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală;
Respinge recursul penal declarat de petentul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr.138 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref.
2 ex./16.06.09
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Adriana Ispas