Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 346/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 346/
Ședința publică din 21 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței penale nr.31 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru petentă consilier juridic și pentru intimat avocat, lipsind intimatul.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilierul juridic, având cuvântul pentru petentă, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și a rezoluțiilor și să se dispună tragerea la răspundere penală lichidatorului pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă.
Avocatul ales, având cuvântul pentru intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută. Pentru a ne afla sub incidența art.214 Cod penal, trebuia să se facă dovada creării unei situații de fapt păgubitoare pentru bunurile încredințate, iar urmarea faptei trebuia să constea în diminuarea patrimoniului, fiind necesar ca paguba să fie una materială, efectivă și certă.
Astfel, acțiunea intimatului privind întocmirea sau refuzul de a întocmi unele acte nu a dus la crearea unui prejudiciu și la diminuarea patrimoniului societății falite. Nu există nici o dovadă în acest sens.
Depune concluzii scrise în acest sens pentru a fi avute în vedere la soluțio narea recursului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existența vreunei pagube sau reaua-credință lichidatorului.
CURTEA:
Asupra recursului penal formulat;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.31 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, n baza art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, s-a respins plângerea formulată de petenta DIRECȚIA FINANTELOR PUBLICE V împotriva rezoluțiilor nr.201/P/2008 din 4.11.2008 și nr.1479/II/2/2008 din 11.12.2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca nefondată, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr. penală, a fost obligată petenta la 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 03.04.2008, petenta Direcția Generală Finanțelor Publice județului V, introdus plângere împotriva numitului, solicitând tragerea la răspundere penală acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, motivat de faptul că, în calitate de lichidator judiciar al SC Râmnicu V, și- exercitat atribuțiile conferite de legea falimentului în defavoarea creditorilor înscriși în tablou și în favoarea reprezentaților debitoarei, care au interese în altă societate, SC, îngreunând în acest mod derularea procedurii falimentului.
Prin rezoluția din 04.11.2008 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 201/P/2008, în baza art.228 alin.6 și art.10 lit. Cod pr.penală, fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de nu se începe urmărirea penală față de intimat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 144 din Legea nr. 85/2006.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultat că prin sentința nr.171/19.02.2007 Tribunalului Vâlcea, numitul fost desemnat lichidator judiciar al debitoarei SC Râmnicu V, administrată de și.
La data de 01.07.2007, lichidatorul judiciar procedat la inventarierea bunurilor debitoarei, în prezența foștilor asociați și la predarea unora dintre acestea care nu au fost valorificate către, în baza unui contract de închiriere încheiat între cele două societăți la data de 01.03.2005, pe perioadă de 10 ani, acțiunea prin care creditoarea Direcția Generală Finanțelor Publice solicitat anularea acestuia fiind respinsă irevocabil prin decizia nr. 305/R/07.03.2008 Curții de Apel Pitești.
În ceea ce privește neîncasarea contravalorii chiriei, din verificările efectuate reieșit că lichidatorul judiciar emis mai multe notificări către chiriaș, pe care l- somat să plătească suma datorată.
De asemenea, s- stabilit că lichidatorul sesizat organele de urmărire penală în legătură cu refuzul de predare actelor contabile de către foștii administratori al SC, iar la data de 18.02.2008 adus la cunoștința judecătorului sindic faptul că restaurantul debitoarei fost reamenajat și modernizat fără acordul său, solicitând sistarea lucrărilor.
Avându-se în vedere aceste aspecte, s- apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii gestiune frauduloasă, deoarece lichidatorul judiciar nu provocat pagube materiale cu rea-credință în administrarea și lichidarea bunurilor debitoarei, sancțiunea în cazul neîndeplinirii corespunzătoare atribuțiilor prevăzute de lege fiind înlocuirea acestuia, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției din 04.11.2008, fiind, astfel, respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca neîntemeiată.
În termen legal, petenta s- adresat instanței cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală.
În motivarea plângerii, petenta arătat că ambele rezoluții sunt greșite și nu sunt în concordanță cu probele administrate la dosar.
S- susținut, că organele de cercetare penală nu au avut în vedere un aspect determinant și anume că SC este administrată de aceeași persoană care și debitoarea SC, și anume.
Una dintre împrejurările care dovedesc săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă este aceea că lichidatorul judiciar, fără acordul creditorilor, lăsat bunurile mobile ale debitoarei în custodia SC, facilitând folosirea acestora tot de către administratorii societății falite, măsură ce fost desființată de judecătorul sindic.
Apoi, deși creditorii nu au fost de acord cu închirierea spațiului aparținând debitoarei și au indicat ca lichidatorul să urgenteze valorificarea sa, solicitându-se se proceda la denunțarea contractului de locațiune încheiat cu SC, totuși spațiul respectiv fost predat locatarului, fără se întreprinde demersuri serioase în vederea desființării contractului și, implicit, satisfacerii intereselor creditorilor.
Totodată, lichidatorul nu procedat la încasarea chiriei de la SC, măsură care, dacă ar fi fost luată, ar fi avut ca efect încasarea de creanțe care să acopere datoriile către creditori.
Prin urmare, în cadrul dosarului de faliment al SC lichidatorul nu demonstrat că administrarea bunurilor debitoarei s- realizat în interesul creditorilor, nefăcând nici un act în acest sens, ci, din contră, acesta dat dovadă de rea-credință în efectuarea lucrărilor și acestea s-au realizat numai în defavoarea creditorilor, fiind evidentă săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.144 din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul, însă, a apreciat că soluția procurorului este legală și temeinică, neexistând motive pentru desființarea acesteia.
In acest sens, a arătat că potrivit textului incriminator, săvârșește infracțiunea de gestiune frauduloasă cel care, având încredințate bunurile unei persoane spre conservare ori administrare, pricinuiește, cu rea-credință, pagubă acesteia.
În speță, ținând seama și de modul de îndeplinire atribuțiilor prevăzute de dispozițiile legale în materie ( art. 25 din Legea 85/2006), nu se conturează săvârșirea infracțiunii ce făcut obiectul cercetărilor.
De asemenea, tribunalul reține că, acțiunile ori manifestarea unor rețineri ale intimatului de întreprinde anumite activități au avut la bază motive de oportunitate, unele dintre acestea care au atras nemulțumirile petentei, inclusiv sub forma unei sesizări penale, fiind cenzurate de judecătorul sindic, tocmai în virtutea unor asemenea considerente.
De aceea, apreciază tribunalul, actele intimatului efectuate în legătură cu bunurile supuse administrării (conservării), nu pot fi caracterizate ca fiind intenționat păgubitoare, cum îndreptățit s- apreciat și de organele de urmărire penală, pentru fi în prezența infracțiunii reclamate.
Mai mult, motivează tribunalul, deși s- imputat intimatului că nu acționat pentru denunțarea contractului de închiriere încheiat cu Sc, totuși, după declanșarea procesului în cadrul căruia s- solicitat acest lucru, respectiv dosarul nr- al Tribunalului Vâlcea, nu s- urmărit finalizarea acestui demers, având în vedere că instanța în acest caz luat act de renunțarea la judecarea cererii venite din partea noului lichidator desemnat, fără exista opoziție petentei sub acest aspect.
În consecință, față de cele arătate, constatând că actele premergătoare au fost în mod corect evaluate în cauză, conform art. 2781alin. 8 lit. a Cod pr. penală, tribunalul respins, ca nefondată, plângerea introdusă împotriva soluției de netrimitere în judecată.
Impotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice V, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, în esență, pentru următoarele motive:
-Intimatul-lichidator a procedat la inventarierea bunurilor mobile ale debitoarei, iar acestea au fost lăsate în custodia " ", această măsură fiind dispusă de lichidator, fără a avea acordul adunării creditorilor sau al comitetului creditorilor.
-Deși s-a solicitat ca lichidatorul să procedeze la denunțarea contractului de închiriere între debitoarea " " administrată de aceeași persoană ca și " ", acesta nu a făcut dovada depunerii de diligență, în vederea urgentării soluționării dosarului și obținerea unei soluții în vederea denunțării contractului, fiind evidentă prejudicierea creditorilor.
-Lichidatorul nu a procedat la încasarea chiriei de la " ", ajungându-se și în această modalitate la prejudicierea creditorilor.
-Față de aceste situații și împrejurări arătate, având atribuțiile prevăzute de lege ce trebuie să le îndeplinească lichidatorul judiciar, cel care administrează și conservă bunurile debitoarei, recurenta consideră că interesele creditorilor au fost afectate, intimatul-lichidator dând dovadă de rea-credință, astfel că se face vinovat de infracțiunea de gestiune frauduloasă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că motivele invocate de recurentă nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în opinia curții, la fel ca și în aprecierea tribunalului, nu sunt realizate în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.144 din Legea nr.85/2006, vizând infracțiunea de gestiune frauduloasă.
In primul rând, din întreg materialul probator administrat, nu rezultă că intimatul a acționat cu rea-credință, aspect esențial cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, susținerile că activitatea lichidatorului desemnat s-a făcut în frauda creditorilor, nefiind întemeiate, întrucât, insuficiența demersurilor, faptul că administratorul firmei custode era și asociatul la firma falită, lipsa de diligență pentru denunțarea contractului de dare în custodie și acesta cu titlu gratuit aflat pe rolul instanței - în condițiile în care petenta nu a făcut nici o poziție când instanța a luat act de renunțare la judecarea cererii venite din partea noului lichidator desemnat - neîncasarea chiriei de la chiriași, în situația în care lichidatorul a inițiat demersuri pentru introducerea unei plângeri penale, toate acestea nu pot fi asimilate unei conduite și activități care să antreneze reaua-credință, așa cum susține în esență petenta în criticile arătate.
Mai mult, nici nu este dovedită în cauză existența unei pagube certe, efective ca element al infracțiunii de gestiune frauduloasă, simplele aprecieri asupra unei pagube nefiind suficiente pentru dovedirea acesteia.
Așa fiind, cum nu există aceste două elemente constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, și anume reaua-credință și paguba, nu poate subzista această infracțiune.
De altfel, în cauză mai degrabă poate fi vorba de un litigiu comercial în cadrul procesual de natură civilă, așa cum rezultă și din acționarea în instanță pe cale civilă și nicidecum nu poate fi vorba de o faptă penală care să fie circumscrisă unui proces penal.
Ca atare, cum motivele invocate nu pot fi primite și cum nu există nici alte motive care invocate din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, ar atrage reformarea hotărârii atacate, curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentă.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE V, împotriva sentinței penale nr.31 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
10 iunie 2009
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Constantin Duțescu, Dumitru
