Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 355/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1451/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR. 355

Ședința publică de la 2 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Risantea Găgescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect plângerea formulată de petentul-persoană vătămată împotriva rezoluției nr. 727/II/2/2009 din 25.05.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva soluției emise la data de 30.03.2009 în dosarul nr. 18/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-persoană vătămată, aflat în stare de detenție, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, lipsind intimații-făptuitori, și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului-persoană vătămată, având cuvântul, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, să se constate netemeinicia și nelegalitatea ordonanței adoptate de către procurorul de anchetă și primul procuror, să se dispună infirmarea celor două soluții și, potrivit dispozițiilor art. 278 ind.1 alin. 8 lit.b Cod procedură penală, trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea cercetărilor, pentru a se lămuri aspectele referitoare la diferențele dintre datele la care au fost emise actele, în raport de data la care s-a săvârșit presupusa faptă. Apreciază că este neclar ca niște acte să poată fi folosite ca justificare, în condițiile în care ele sunt emise post factum, după realizarea faptelor. In raport de această împrejurare și având în vedere că până în prezent nu sunt lămurite aceste aspecte esențiale, consideră că se impune și reaudierea persoanelor făptuitoare, solicită admiterea plângerii, apreciind întemeiate toate criticile formulate.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată, arătând că menține concluziile expuse la termenul de judecată din 09.07.2009, înainte de repunerea cauzei de rol. Apreciază că înscrisurile depuse la dosarul cauzei după data de 23.07.2009, fiind vorba de acte emise la data de 22.11.2008, deci anterior efectuări transferului condamnatului la Penitenciarul din C, justifică dispoziția de transfer. Solicită să se aibă în vedere caracterul acestora de "secret de serviciu", motiv pentru care nu au putut fi aduse la cunoștința persoanei condamnate, înscrisurile din 21.11.2008 fiind desecretizate la data de 31.12.2008; așa cum rezultă din cuprinsul lor, dispoziția de transfer a fost motivată de faptul că, prin metode specifice, au fost identificate persoanele private de libertate, cu rol de organizatori în protestul colectiv care a avut loc în Penitenciarul Jilava la acea dată, iar din informații obținute, de asemenea, prin metode specifice, s-a ajuns la concluzia că anumiți deținuți, care dețineau telefoane mobile, puteau să contribuie la intensificarea acestor evenimente, existând posibilitatea să ia o amploare mai mare, astfel încât dispoziția de transfer este justificată. De asemenea, solicită să se constate că, prin această dispoziție, condamnatului nu i s-a adus o vătămare, la data de 09.02.2009 revenind la B de la Penitenciarul Craiova. Pentru aceste motive, solicită respingerea plângerii, apreciind că este nefondată.

Personal, petentul-persoană vătămată arată că se afla la Penitenciarul Rahova unde nu a existat vreo revoltă, iar asupra sa nu s-a găsit nici un telefon mobil; în plus, există acte medicale la dosar din care rezultă că, în urma transferului efectuat la Penitenciarul Craiova, a suferit un infarct, care i-a afectat grav starea de sănătate.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față:

Prin rezoluția din 30.03.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale față de subcomisar, comisar, comisar și comisar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și 247 din Codul penal.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:

Transferul condamnatului din Penitenciarul București - în Penitenciarul Craiovaa fost dispus prin dispoziția de transfer nr. -/-/2008 a Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar luarea acestei măsuri nu intră în atribuțiile directorului penitenciarului, acesta având atribuții numai în ceea ce privește aducerea la îndeplinire a măsurii.

Având în vedere aceste motive, procurorul a constatat a fi îndeplinite prevederile art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită de intimatul.

Deasemenea, s-a mai reținut de către procuror că măsura luată de Administrația Națională a Penitenciarelor a fost justificată de necesitatea menținerii unui climat de ordine și disciplină în rândul persoanelor private de libertate, că transferul persoanelor deținute s-a realizat la locuri de deținere apropiate de B și că s-au respectat dispozițiile legale, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor lipsind intenția, elementul material al laturii obiective și urmarea imediată.

Apreciindu-se că sunt îndeplinite prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal față de comisar, comisar și comisar, care au semnat dispoziția de transfer.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 247 Cod penal s-a constatat de către procuror că, din actele premergătoare efectuate în cauză fapta nu există, așa încât s-a făcut aplicarea art. 10 lit. a Cod procedură penală.

Împotriva acestei rezoluții, în termenul prev. de art. 278 alin. 3 Cod procedură penală, a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 25.05.2009.

Pentru a dispune astfel, Procurorul General a constatat că transferarea deținutului în alt penitenciar s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 275/2006.

Împotriva acestor rezoluții, pententul cu respectarea termenului prev. de art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, a formulat plângere ce a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 17.06.2009 sub nr. 5559.

Prin plângerea sa, susține că în mod abuziv s-a dispus transferarea sa la de la Penitenciarul București - la Penitenciarul Craiova, atâta timp cât s-a făcut fără încunoștințarea și semnătura sa, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 9 din Decizia nr. 487/13.08.2008 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vigoare la data de 22 - 23.11.2008, când a avut loc evenimentul reclamat.

Deasemenea, a mai susținut că nu a existat nicio împiedicare a sa în organizare, instigarea, sprijinirea sub orice formă de ajutor sau de participare la proteste, cu atât mai mult cu cât astfel de proteste nu au existat niciodată la unitatea penitenciară, situație care este reglementată expres de dispozițiile Deciziei nr. 487/13.08.2008 a Direcției Generale a ANP în art. 1 alin. 1 lit. h, art. 3, art. 7 alin. 1, în conformitate cu care este necesar ca o astfel de activitate să fie desfășurată întrun cadru reglementat.

Deși legal citați intimații, și nu s-au prezentat în instanță la termenele de judecată din 25.06.2009 și 09.07.2009.

În raport de actele premergătoare existente la dosarul nr. 18/P/2009, Curtea a considerat că este absolut necesară prezența intimaților -subcomisar, comisar, comisar și comisar -, motiv pentru care a repus cauza pe rol la data de 23.07.2009.

Având în vedere că pentru termenul de judecată din 01.11.2009 Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut precizările necesare soluționării cauzei prin adresa nr. -//28.09.2009, atașând totodată actele privitoare la transferarea petentului de la Penitenciarul București - la Penitenciarul Craiova în seara zilei de 22.11.2008, acte ce nu se regăsesc la dosarul nr. 18/P/2009, Curtea a revenit asupra măsurii luate în data de 23.07.2009, dispunând citarea intimaților la proces fără mandate de aducere.

Verificând rezoluția atacată în conformitate cu art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

Conform art. 228 alin. 1 Cod procedură penală începerea urmăririi penale se poate dispune de către procuror numai atunci când din cuprinsul actelor de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 Cod procedură penală, cu excepția celei prev. de lit.1.

La fila 57 dosar instanță se află adresa nr. -//28.09.2009 prin care Administrația Națională a Penitenciarelor face cunoscut instanței de judecată, motivele transferării deținutului, de la Penitenciarul București - la Penitenciarul Craiova în seara zilei de 22.11.2008 și, anume:

În a doua Jal unii noiembrie 2008 mai multe persoane private de libertate din Penitenciarele B, B Jilava și Spital B Jilava au fost semnalate cu preocupări privind declanșarea unor forme de protest colectiv pe fondul unor nemulțumiri legate de punerea în aplicare a prevederilor ordinului ministerului justiției nr. 2714/C/28.10.2008, cu privire la durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și nr. pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Existența unei stări de pericol cu privire la ordinea și liniștea publică din penitenciarele mai sus arătate, precum și existența unei situații conflictuale ce putea duce la vătămări corporale, distrugeri de bunuri și împiedicarea desfășurării activităților în bune condiții, au fost sesizate de către Direcția pentru Prevenirea și din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru evitarea propagării formelor de protest și în celelalte unități penitenciare din Municipiul B, având în vederea împrejurarea că în Penitenciarul București - Jilava la acea dată era încarcerat un nr. de 1358 persoane private de libertate, suficient de mare astfel încât situația să scape de sub control, în condițiile în care folosirea telefoanelor mobile nu constituia un impediment, unele persoane private de libertate au fost transferate la alte unități: 35 de persoane private de libertate de la Penitenciarul București - Jilava la Penitenciarele S, C și Colibași, 10 de la Penitenciarul București - la Penitenciarul Craiova și 4 de la Spitalul Penitenciar B - Jilava la Penitenciarul Colibași.

Prin intermediul folosirii telefoanelor mobile deținuții aflați în Penitenciarele din Municipiul B puteau coordona acțiunile de protest, informându-se despre derularea evenimentelor.

Se mai reține în adresă că deținuții transferați au fost participanți activi în pregătirea și desfășurarea actelor de revoltă de la Penitenciarul București - Jilava, măsura a fost necesară pentru înlăturarea acțiunilor ce lezau ordinea de drept fiind luată pentru menținerea unui climat de ordine în locurile de deținere.

După transferarea celor 49 de deținuți acțiunile de protest au încetat, activitățile din penitenciare decurgând normal.

Față de împrejurarea că actele ce au stat la baza transferării petentului la Penitenciarul Craiova au fost emise ulterior datei de 22.11.2008, apărarea a solicitat în conformitate cu art. 2781alin. 8 lit. b Cod procedură penală, trimiterea cauzei la procuror pentru completarea cercetărilor cu privire la faptele reclamate ce se încadrează în dispozițiile art. 246 Cod penal și 247 Cod penal.

Potrivit art. 200 Cod procedură penală urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privirea la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Or, probele existente la dosarul cauzei nu confirmă existența infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 Cod penal, pentru a se stabili răspunderea penală a intimaților, și, cum prevăd dispozițiile legale mai sus invocate.

La fila 61 dosar se află adresa nr. S/- ce a fost clasificată secret de serviciu din care rezultă că petentul, condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie, a avut rolul de organizator alături de alți deținuți în vederea desfășurării unor acțiuni de protest colective.

Se mai constată că transferul deținutului a fost dispus la data de 22.11.2008 conform adresei nr. 38300/28.11.2008 a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Deasemnea se poate lesne observa că prin nota internă avizată de intimatul și aprobată de intimatul, intimatul face vorbire de protestul din 23.11.2008, precum și de măsurile luate pentru mutarea mai multor deținuți în alte unități de penitenciar printre care și.

În art. 34 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 se prevede că în termen de 10 zile de la primirea în penitenciar, directorul penitenciarului evaluează situația condamnatului în raport de pedeapsa aplicată sau pedepsele ce trebuie executate, vârsta și personalitatea acestuia, precum și de distanța dintre penitenciar și familia condamnatului, apreciind după consultarea prealabilă a condamnatului, dacă este necesar transferul întrun alt penitenciar.

Or, transferarea petentului din Penitenciarul București la Penitenciarul Craiova nu se putea dispune cu consultarea prealabilă a acestuia având în vedere că activitățile întreprinse de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor aveau un caracter secret, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului.

În atare situație, nu se poate reține existența unor fapte și împrejurări ce ar determina completarea cercetărilor penale în vederea începerii urmăririi penale, cum susține apărarea.

Așa fiind, Curtea în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de împotriva rezoluției din 30.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Va menține rezoluția atacată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de împotriva rezoluției din 30.03.2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în dosarul nr. 18/P/2009.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red.

Dact./04.01.2010

2 ex.

Președinte:Risantea Găgescu
Judecători:Risantea Găgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 355/2009. Curtea de Apel Bucuresti