Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 359/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 9111/2/2009

2293/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 359

Ședința publică de la 04 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulată de către petiționara, împotriva rezoluției emisă la data de 28.08.2009, în dosarul nr. 1357/II-2/2009, de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, personal, lipsind petiționara, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 340 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul petiționarei având cuvântul, consideră că plângerea este întemeiată, solicitând în baza dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. b Cod procedură penală, admiterea acesteia, desființarea celor două rezoluții emise de procuror și trimiterea cauzei la Parchet, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale a intimatei, pentru infracțiunile menționate în plângere. Apreciază că, în faza inițială nu s-a analizat conținutul contractului încheiat cu intimata, nu s-a întocmit expertiza grafologică privind semnătura contestată, depunând la dosar copii xerox de pe actele deja existente în dosarul de urmărire și note de concluzii scrise.

Intimata având cuvântul, solicită respingerea plângerii pe care o consideră nefondată și menținerea soluțiilor emise de procuror, având în vedere că, nu se face vinovată de săvârșirea nici unei infracțiunii indicate în plângere de petiționară, declarațiile și contractul încheiat cu defunctul sunt în regulă, semnătura acestuia nu este falsificată, iar din actele existente la dosar nu rezultă că se face vinovată de încălcarea legii.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea plângerii, ca nefondată, având în vedere că, partea vătămată a recunoscut că a semnat în alb nefiind astfel necesară efectuarea unei expertize grafologice. Precizează că, intimata nu a încălcat legea care reglementează profesia de avocat, astfel încât aceasta nu a încălcat legea penală. Solicită să se constate că, partea vătămată, a fost prezent în sală alături de intimată la termenele fixate de către instanță și avea posibilitatea să declare că nu a încheiat contract de reprezentare cu aceasta. Pentru aceste considerente, solicită menținerea soluțiilor emise de către procuror, pe care, le consideră legale și temeinice.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza dispozițiilor art. 306 Cod procedură penală, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 04 decembrie 2009.

Dată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER,

Dosar nr. 9111/2/2009

2293/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 359

Ședința publică de la 04 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - -

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulată de către petiționara, împotriva rezoluției emisă la data de 28.08.2009, în dosarul nr. 1357/II-2/2009, de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Dezbaterile au avut loc, în ședința publică de la data de 27 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care, face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 04 decembrie 2009, când, în aceiași compune, a dat următoarea sentință:

CURTEA,

Deliberând asupra plângerii penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată și dispusă la această instanță sub nr-, petenta în calitate de moștenitoare a defunctului a formulat plângerea în temeiul dispozițiilor art.278/1 Cod procedură penală împotriva intimatei avocat, privind rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.1357/II-2/2009 din 28.08.2009.

Plângerea petentei ce a făcut obiectul rezoluției din 19.06.2009 în dosarul nr.990/P/2007, se referă la săvârșirea de către intimată a infracțiunilor dispozițiilor de art.215, 288 și 291 Cod penal și care constau, în esență, într-o acțiune de inducere în eroare a defunctului de a semna un contract de asistență juridică în alb, fără ca acesta să fi fost completat la data încheierii lui iar exemplarul 1 să-i fi fost înmânat așa cum prevede statutul avocațial.

Curtea a luat spre examinare rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub aspectul dispozițiilor art.278/1 pct.7 și constată că înscrisuri noi nu au fost depuse la dosar.

Astfel, Curtea constată că prin rezoluția din 19.06.2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI au fost analizate în mod judicios actele depuse la un moment dat de și s-a făcut dovada că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art.288 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, uz de fals prevăzut de art291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, fals în declarații prevăzută de art.292 Cod penal și evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr.1357/II-2/2009 din 28.08.2009 emisă de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Constatăm, în urma verificării actelor din cele 3 dosare 990/P/2007, că în mod corect a stabilit împrejurarea că numita a semnat în numele și pe seama lui în virtutea împuternicirii acordate mai multe înscrisuri pe care le- depus la instanțele de judecată, nu reprezintă o contrafacere a subscrierii în sensul menționat de norma penală ceea ce este important în acest caz fiind lipsa urmăririi imediate, adică cererea unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate, înscrisurile astfel folosite producând consecințe în favoarea persoanei a cărei semnătură a fost contrafăcută, respectiv numitul avocatul comportându-se ca un adevărat mandatar, redactând înscrisurile semnându-le în scopul de al scuti pe mandant să facă aceste operații, astfel încât aspectul laturii subiective ale infracțiunilor prevăzute de art.288 și 291 Cod penal dar și art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal fiind aplicate de Parchet dispozițiile art.10 lit.d Cod procedură penală.

În ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 și fals în declarații prevăzută de art.292 Cod penal s-a constatat că din actele premergătoare realizate nu au rezultat date privind existența acestor infracțiuni în mod corect au fost reținute dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală și a fost adaptată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Față de aceste împrejurării plângerea petentei este nefondată și se respinge în temeiul dispozițiilor art.278/1 pct.8 lit.a Cod procedură penală și menține rezoluția nr.1357/II-2/2009 din 28.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de cu reședința în municipiul P N,-, - rt.4,.14, jud.N în calitate de moștenitoare a defunctului împotriva rezoluției nr.1357/II-2/2009 din data de 28.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.-04.01.2010

Dact./04.01.2010/3ex

Președinte:Petre Popescu
Judecători:Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 359/2009. Curtea de Apel Bucuresti