Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 368/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 1838/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 368
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea plângerii formulate de petentul în temeiul art.2781împotriva C.P.P. soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr.438/P/2009.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru ca apărătorul petentului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 7.12.2009, respectiv 14.12.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra cauzei penale de față
Prin rezoluția din data de 11.05.2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr.438/P/2009 s-a dispus, în baza art. 228 al. 4.proc.pen. rap. la art. 10 lit. a, proc.pen. neînceperea urmăririi penale față de cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246.pen. art. 291.pen. și art. 242.pen.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că la data de 05.03.2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI plângerea formulată de împotriva cms. din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului B - Serviciul Cercetări Penale sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 246.pen. și art. 291.pen.
În plângere petentul a arătat faptul că a fost cercetat într-un dosar penal pentru uciderea din culpă a soției sale, iar în timpul derulării cercetărilor, a manifestat o atitudine incorectă, încercând să influențeze soluția din rapoartele de expertiză dispuse în cauză și a folosit, în cadrul anchetei de fotografii false, trucate.
De asemenea, s-a susținut că a încălcat prezumția de nevinovăție prev. de art. 66.proc.pen. și obligația sa legală de a strânge probe atât în defavoarea cât și în favoarea sa, refuzând să audieze martori esențiali, oculari, martori ce aveau să fie audiați abia în faza cercetării judecătorești.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului s-au reținut următoarele:
La data de 12.05.2005, în jurul orelor 1518de Poliție Rutieră a fost sesizată că pe str. -, sector 2 s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. La locul producerii accidentului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat cercetarea la fața locului, aspectele reținute cu acest prilej fiind consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto și schița locului accidentului.
Lucrarea penală înregistrată sub nr.-/2005 a fost repartizată spre instrumentare cms. din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului B - Serviciul Cercetări Penale.
Din cercetările efectuate s-a reținut că la data de 12.05.2005 fiind în parcarea de pe str. - nr.32, numitul a manevrat cu spatele autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-46-, accidentând-o mortal pe soția sa, I, care îl dirija pentru a ieși din parcare.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului și planșe fotografice aferente, rapoartele de expertiză tehnică auto efectuate în cauză privind dinamica producerii accidentului, expertiza și actele medico-legale, declarațiile numitului și ale martorilor, și .
Prin referatul din data de 11.07.2007, cms. a propus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului.
Prin rechizitoriul nr. 6272/P/2005 din data de 09.10.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bad ispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a numitului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2.pen.
Parchetul a apreciat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare împotriva numitului întrucât declarațiile petentului nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, fiind combătute de întregul material probator.
S-a arătat că prin sentința penală nr. 238/27.03.2009, nedefinitivă, Judecătoria Sectorului 2 B 1-a condamnat pe numitul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
In cursul cercetării judecătorești, au fost audiați:, martorii, loniță, și C, a fost încuviințată proba cu expertiză medico-legală fiind atașat dosarului cauzei raportul de nouă expertiză medico-legală și opinia separată a expertului, avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" și proba cu înscrisuri.
S-a arătat că, pentru a servi drept temei pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în cursul cercetărilor judecătorești în mod nemijlocit, oral și contradictoriu, în ședință publică, conform art. 289.proc.pen. și art. 290.proc.pen.
Numai după verificarea acestor probe, inclusiv cu privire la legalitatea obținerii lor, cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii, contradictorialității și publicității și după administrarea din oficiu sau la cererea părților a oricăror probe necesare aflării adevărului, instanța poate reține, motivat, care dintre probe exprimă adevărul și, pe această bază, să pronunțe soluția ca unicul rezultat impus de probe.
Parchetul a constatat că prin încheierea din 28.01.2008, s-a constatat legalitatea procesului-verbal de cercetare la fața locului întocmit, precizându-se că mențiunile din procesul-verbal vor fi reținute în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate sau care se vor administra în cauză.
S-a dispus atașarea la dosarul prezentei cauze a CD-ul conținând fișiere reprezentând toate imaginile aflate pe filmul utilizat de lucrătorul criminalist din cadrul de Poliție Rutieră pentru fixarea aspectelor constatate cu ocazia cercetării locului faptei în cazul accidentului de circulație produs la data de 12.05.2005 pe str. -. -, nr. 31, victimă fiind I și un nr. 15 fotografii color reprezentând aspectele fixate cu ocazia cercetării locului faptei.
Fiind audiat, numitul a declarat că în cauză au fost efectuate expertize tehnice și suplimentele de expertiză tehnice solicitate de cu respectarea în totalitate a normelor procedurale, sub directa îndrumare a procurorului de supraveghere, fără a exercita presiuni asupra persoanelor implicate.
În raport de cele reținute, parchetul a concluzionat că nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a organelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva polițistului care a efectuat urmărirea penală în cauză.
Plângerea formulată de către petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția 925/II-2din 29.06.2009 a procurorului general al Parchetului de pa lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Împotriva acestei rezoluții, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 2781alin. 1.proc.pen. susținând că în cauză nu s-au efectuat cercetări în raport de aspectele învederate în plângerea penală, cu motivarea că în prezent cauza se află în fața instanței de judecată. S-a arătat că intimatul ar fi înlocuit pozele efectuate cu ocazia cercetării la fața locului cu alte fotografii, din care ar rezulta că victima ar fi fost lovită de către autoturismul condus de petent.
Analizând plângerea formulată, în raport de materialul probator administrat în cauză Curtea reține următoarele:
Petentul a fost cercetat în dosarul penal înregistrat sub nr.-/2005 de către intimatul din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului B - Serviciul Cercetări Penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 al. 2.pen. În sarcina sa s-a reținut că, la data de 12.05.2005 fiind în parcarea de pe str. - nr.32, ar fi manevrat cu spatele autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-46-, accidentând-o mortal pe soția sa, I, care îl dirija pentru a ieși din parcare.
Ulterior, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea acestei infracțiuni și condamnat de către prima instanță, Judecătoria Sectorului 2 B la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin plângerea penală formulată împotriva intimatului, petentul a învederat faptul că pe parcursul urmăririi penale fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la fața locului ar fi fost trucate, în acestea apărând o femeie îmbrăcată diferit decât era îmbrăcată victima la momentul accidentului, respectiv în pantaloni, pe care se observau urme de pneuri (în acest fel justificându-se lovirea sa de către autoturism), pe când victima purta sacou și fustă.
În primul rând, instanța constată că aspectele legate de existența urmelor de pneuri pe hainele persoanei decedate a reprezentat un element esențial în cauză care a condus, atât pentru organul de urmărire penală, cât și ulterior pentru instanță, la concluzia că victima a fost lovită de către mașina condusă de soțul său, în timp ce acesta încerca să efectueze o manevră de mers cu spatele, pentru a ieși din parcare (decesul acesteia s-a produs urmare a asfixiei mecanice prin obstrucție cu sângele provenit de la fractura de bază de craniu, consecutivă unui traumatism cranio cerebral).
Cutea reține că, în cadrul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză, sub aspectul celor învederate în plângerea penală au fost audiați mai mulți martori, respectiv, toți aceștia confirmând susținerile petentului. Astfel, sosită la locul accidentului după ce victima decedase, arată că aceasta era îmbrăcată într-o rochie sau o fustă, în nici un caz pantaloni, întrucât era acoperită cu un cearșaf și se vedeau picioarele de la genunchi în jos(fila 16 );, menajera familiei, susține că, victima a plecat de acasă, în ziua accidentului, îmbrăcată într-un costum, fustă și sacou (fila 33 );, martor ocular la accident, susține că victima îmbrăcată într-un deuxpieces cu fustă (filele 45-49 ); - medic stomatolog, care, lucrând în zonă, a fost solicitat și i-a acordat primul ajutor victimei, arată că victima era îmbrăcată într-un taior cu fustă (filele 61-62 );, persoană cu care petentul și soția lui urmau să se întâlnească în acea zonă, aceasta susținând că a văzut victima decedată, cu partea de sus a corpului acoperită, văzându-i fusta și picioarele (fila 73 );, martor ocular la accident, agent de pază la un obiectiv din acea zonă, și care a ajutat și la urcarea victimei în salvare, și acesta arătând că victima purta fustă (filele 167-168),
De asemenea, se constată că susținerile petentului din prezenta plângere penală nu sunt ulterioare condamnări sale, ci au reprezentat poziția sa constantă pe parcursul cercetărilor și ulterior în față instanței (cu precizarea că inițial din fotografiile prezentate acesta nu și-a recunoscut soția, recunoaștere ce a intervenit ulterior, când i s-au pus la dispoziție fotografii care prezentau și fața acesteia - fila 149 ). În ceea ce-i privește pe martori, Curtea reține că, în cursul urmăririi penale au fost audiați doar și (acesta din urmă nefiind însă întrebată în legătură cu îmbrăcămintea victimei), martora susținând aceleași împrejurări ca cele anterior reținute. Ceilalți martori au fost ascultați numai în cursul judecății (când au învederat aceleași aspecte legate de îmbrăcămintea victimei), petentului fiindu-i respinsă, în cursul urmăririi penale, cererea formulată în acest sens (rezoluția in 10.07.2007). Ascultat în calitate de martor în cadrul actelor premergătoare, fostul apărător al învinuitului arată că încă de la prima audiere acesta a contestat faptul că soția sa purta pantaloni, și în acest sens au solicitat audierea mai multor martori, printre care un doctor și o cosmeticiană de la, cerere care a fost respinsă, după cum a fost respinsă și cererea de ascultare a martorei, cu motivarea că aceasta nu a văzut cum s-a produs accidentul.
Este adevărat căn susținerile petentului privind "trucarea" fotografiilor efectuate cu ocazia cercetării la fața locului sunt aparent neverosimile, însă, nu se poate afirma, astfel cum se motivează în rezoluția atacată, că acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, în condițiile în care alți 6 martori (în privința cărora nu s-a demonstrat că ar avea vreun interes în cauză, și fiind persoane care nici nu îl cunoșteau anterior pe petent sau pe soția acestuia) afirmă că victima, la momentul producerii accidentului, purta o altă îmbrăcăminte decât cea în care apare în fotografiile de la dosar.
Parchetul și-a motivat soluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a proc.pen. pe împrejurarea că aceeași martori au fost audiați și de către instanța de judecată, și că, în ciuda acestor declarații a fost dispusă condamnarea petentului, constatându-se astfel legalitatea mijloacelor de probă. Curtea apreciază că o atare interpretare golește de conținut dispozițiile art. 394 lit.c și d proc.pen. constatare legalității unor mijloace de probă, neexcluzând de plano, posibilitatea verificării lor ulterioare, în cazul în care se invocă că acestea sunt consecința săvârșirii unei infracțiuni.
Curtea apreciază că, în condițiile în care aspectele invocate de către petent prin plângere sunt confirmate de alte 6 persoane (care, astfel cum s-a arătat anterior, nu există indicii că ar avea vreun interes în susținerea variantei acestuia), parchetul nu să constate că faptele reclamate nu există și să dispună o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Este adevărat că în cauză au fost audiați, în calitate martori și polițiștii care au efectuat cercetarea la fața locului, unul dintre aceștia, precizând că victima era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni și jachetă (fila 171 ). Fără a contesta în nici un fel buna credință a acestui martor, Curtea constată însă că afirmația sa nu poate fi suficientă în susținerea soluției dispuse, dat fiind intervalul de timp scurs până la momentul ascultării, respectiv 4 ani, precum și faptul că acesta nu este primul și nici ultimul accident la care martorul a participat în calitatea sa de lucrător criminalist, împrejurări care nu exclud eventuale confuzii.
Instanța apreciază că, pentru clarificarea împrejurărilor reclamate se impunea efectuarea, în cadrul actelor premergătoare, a unei constatări tehnico - științifice care să stabilească dacă s-a intervenit sau nu asupra conținutului digital al fotografiilor efectuate cu ocazia cercetării la fața locului. În lipsa acestor verificări, Curtea este în imposibilitatea cenzurării temeiniciei fondului soluției de neîncepere a urmăririi penale, situație ce impune desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea cercetărilor prin efectuarea constatării tehnico-științifice anterior menționate.
Faptul că o atare soluție nu este prevăzută de dispozițiile art. 2781alin. 8.proc.pen. nu poate conduce la concluzia inadmisibilității sale, întrucât aceasta ar însemna o încălcare a principiului liberului acces la justiție, ajungându-se la situații străine de voința legiuitorului și la transformarea procedurii de control a soluțiilor de netrimitere în judecată într-una pur formală, instanței nefiindu-i permisă desființarea unei rezoluții într-o cauză în care nu s-au efectuat nici un fel de cercetări sau acestea sunt incomplete.
În concluzie, principiul liberului acces la justiție reglementat de dispozițiile art. 21 din Constituție, stă la baza soluției ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, de admitere a plângerii, de desființare a rezoluțiilor atacate și trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, pentru completarea cercetărilor, în sensul arătat.
În raport de soluția ce urmează a fi pronunțată, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE.
Admite plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.438/P/2009 din 11.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției nr.925/II-2/2008 din data de 20.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Desființează rezoluțiile atacate și trimite cauza, pentru efectuarea de cercetări față de intimatul, la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.LR.28.01.2010
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog