Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 37/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE FOND

SENTINTA PENALĂ NR.37

Ședința publică de la 15 februarie 2010

PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

Grefier - -

Ministerul Public - reprezentat de procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

S-au luat în examinare plângerile formulate de petenții și, împotriva ordonanței nr.161/P/2009 din 31 iulie 2009, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații, și G.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, asistat de avocat alea, lipsă fiind petentul, reprezentat de același avocat.

Au lipsit intimații, și

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.

Apărătorul petenților, susține plângerile, potrivit motivelor arătate în scris, în raport de care invocă soluția prev.de art.2781pct.8 lit.b Cod pr.penală, solicitând instanței desființarea rezoluției procurorului de caz, cu consecința trimiterii cauzei la acesta, în vederea începerii urmăririi penale față de cei trei intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 și art.249 Cod penal.

Procurorul apreciază că, dimpotrivă, plângerile celor doi petenți sunt nefondate, solicitând să fie respinse, ca atare, întrucât, așa cum a rezultat din verificări și actele premergătoare, faptele penale atribuite intimaților magistrați nu sunt demonstrate, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art.228 alin.6 rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală și art.38, 42 și 45 din același cod, trebuie menținută, fiind legală și temeinică.

Petentul solicită admiterea plângerii pentru motivele arătate în scris și dezvoltate oral de apărătorul ales.

CURTEA

Asupra plângerilor de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr.161/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art.228 alin.6 rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală și art.38, 42 și 45 Cod pr.penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și G de la Tribunalul O l t, sub aspectul infracțiunilor prev.de art.246 și 249 Cod penal.

S-a disjuns materialul de urmărire penală și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.44 alin.1 din Legea nr.161/2003.

Prin plângerea formulată la 7 ianuarie 2009 și înregistrată la Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub nr.85/II/2/2009, persoanele vătămate și, au sesizat faptul că, în mod nelegal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt -, a calificat o "plângere penală" ca fiind un memoriu și, pe cale de consecință, l-a depus la dosarul cauzei (dosar nr.482/PA/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t). În cuprinsul aceleiași plângeri, s-a solicitat infirmarea măsurii prim procurorului și soluționarea plângerii formulate.

Conform plângerii din 4 iunie 2008 și primite la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt la data de 13 iunie 2008, persoanele vătămate și au solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 și 249 Cod penal față de persoanele care se fac vinovate de păstrarea și manipularea suportului original al înregistrărilor efectuate de Serviciul de Informații de Protecție Internă O, în seara zilei de 22 martie 2006, în alte condiții decât cele prevăzute de art.913Cod pr.penală, precum și "identificarea suportului original al înregistrărilor" efectuate și "asigurarea folosirii lui" în condițiile legii în dosarul nr.482/PA/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O l

În fapt, s-a arătat că între ordonanțele nr.482/PA/2006 din 15 ianuarie 2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, în care se menționează că O a pus la dispoziția parchetului "casetă originală rezultată în urma interceptării din 22 martie 2006, probă ce a fost înaintată în plicul nr.36084", și raportul de expertiză criminalistică din 29 februarie 2008, întocmit de INEC B, în care s-a reținut că "înregistrarea audio-video de pe magnetică a casetei mini DV nu este autentică" există contradicții care conduc la concluzia că păstrarea și manipularea suportului magnetic al înregistrării din 22 martie 2006, nu au fost făcute în conformitate cu dispozițiile art.913Cod pr.penală.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, magnetică sau orice alt tip de suport trebuiau păstrare la grefa instanței, în locuri speciale, iar potrivit modificărilor aduse prin Legea nr.356/2006 suportul original se păstrează la sediul parchetului. Contrar acestor dispoziții legale, s-a arătat în plângere că la data de 22 decembrie 2007, caseta originală se afla la, iar prin acest fapt, inculpații și sunt grav vătămați în "exercitarea dreptului la apărare și în dovedirea nevinovăției".

Examinând actele premergătoare de la dosar, procurorul de caz, a constatat că faptele în legătură cu care s-a solicitat efectuarea de cercetări penale nu există, motiv pentru care în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art.10 lit.a Cod pr.penală.

Astfel, s-a stabilit că la data de 22 martie 2006, inspectorul principal G din cadrul IPJ Oas esizat faptul că numitul, din B, i-a oferit bani pentru a propune neînceperea urmăririi penale într-o cauză în care acesta efectua cercetări penale față de fiul său, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.197 Cod penal.

Urmare denunțului formulat, prin ordonanța nr.482/PA/2006 din 22 martie 2006 Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, confirmată de instanța de judecată prin încheierea nr.8 din 23 martie 2006, procurorul a dispus autorizarea cu titlu provizoriu pe o perioadă de 24 ore a interceptării și înregistrării pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport audio-video în mediu ambiental.

Prin încheierea nr.26 din 23 martie 2006, în dosarul nr.479/P/2006 al Tribunalului O l t, în baza procesului-verbal de prindere în flagrant, a denunțului formulat, cât și a declarațiilor de martori, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.255 alin.1 Cod penal.

Conform procesului-verbal din 9 august 2006, magistratul judecător G de la Tribunalul Olta procedat la vizionarea înregistrărilor video transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, în prezența procurorului, inculpaților și a apărătorilor acestora, avocații escu și, apoi a dispus ca " magnetică cu înregistrarea convorbirii însoțită de transcrierea integrală și copia de pe procesul-verbal încheiat de procuror, să se păstreze la grefa instanței, într-un loc special, în plic sigilat".

Prin rechizitoriul nr.482/PA/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.255 alin.1 Cod penal, rap.la art.7 alin.2 din Legea 78/200 și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.255 alin.1 rap.la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, art.20 rap.la art.197 alin.1 Cod penal, art.20 rap.la art.197 alin.2 Cod penal și art.189 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin încheierea nr.945 din data de 20 februarie 2007 ÎCCJ a admis cererea de strămutare formulată de inculpații și și a dispus judecarea cauzei de către Tribunalul Sibiu.

Tribunalul Sibiu, prin sentința penală nr.108/9 mai 2007, în baza art.332 Cod pr.penală, a dispus restituirea cauzei privind pe cei doi inculpați la Parchetul de pe lângă Tribunalul O l Hotărârea primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.132 din 18 septembrie 2007, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de parchet și părți.

După restituirea cauzei la parchet, dosarul a fost repartizat pentru soluționare procurorului, care a solicitat Tribunalului Olt restituirea celor 2 CD-uri și copiilor IM înaintate de procurorul la data de 8 august 2006.

Tribunalul Olta înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt "copiilor CD-urilor nr.- și nr.-.ma-copyma 52X", iar cu adresa nr.478/P/2006 din 29 mai 2008 au fost înaintate parchetului "CD-urile nr.- și -".

Prin ordonanța nr.482/PA/2006 din 15 ianuarie 2008 Parchetului de pe lângă Tribunalului O l t, procurorul a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească autenticitatea înregistrării efectuate pe magnetică a unei casete mini DV marca.

În cuprinsul raportului de expertiză criminalistică cu nr.45/2008, întocmit de INEC B, s-a concluzionat că înregistrarea audio-video de pe bandă magnetică a casetei mini DV, expertizată, nu este autentică și este posibil să reprezinte "o copie a unei înregistrări autentice efectuate la 22 martie 2006".

La data de 21 iulie 2008 procurorul a dispus efectuarea unei alte expertize criminalistice care să stabilească dacă înregistrarea de pe cele 2 DV-uri caseta cu nr.- și caseta mini DV cu nr.-, conțin urme ale intervenției tehnice, în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii conținutului înregistrărilor și să precizeze dacă prima concluzie a raportului de expertiză, întocmit de INEC, cu nr.45/2008, este în sensul că înregistrările audio-video de pe caseta expertizată conțin urme de intervenție tehnică în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii înregistrărilor.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică nr.169/2008 întocmit de INEC B, s-a reținut că înregistrările audio-video de pe cele 2 CD-uri, caseta și caseta mini DV nu conțin urme de intervenție tehnică, în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii înregistrărilor și că, în mod identic, concluzia nr.1 a raportului de expertiză criminalistică nr.45/2008, este în sensul că înregistrările audio-video de pe caseta mini DV, expertizată, nu conțin urme de intervenție tehnică în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii înregistrărilor.

S-a stabilit că respectiva casetă analizată și prezentată în raportul de expertiză nr.45/2008, reprezintă un duplicat doar al secvențelor de interes din înregistrarea de pe caseta mini DV analizată în cuprinsul raportului nr.169/2008.

A rezultat așadar că, în cauză, nu au fost comise acte sau fapte prin care să fie prejudiciate interesele persoanelor vătămate și.

CD-urile conținând înregistrarea convorbirilor în mediu ambiental și surprinderea în flagrant, au fost înaintate de procurorul, conform art.913Cod pr.penală, instanței de judecată, care cu ocazia procesului-verbal întocmit la 9 august 2006, după ce a ascultat procurorul și părțile a hotărât că informațiile pe care le conțin prezintă interes pentru soluționarea cauzei și a dispus păstrarea la grefa instanței în locuri speciale în plic sigilat.

După restituirea cauzei la procuror, Tribunalul Olta restituit CD-urile parchetului, acesta dispunând efectuarea unei expertize care să stabilească autenticitatea înregistrărilor sau eventualele intervenții tehnice asupra lor, după ce, în prealabil, a fost efectuată o expertiză criminalistică asupra unei casete mini DV în legătură cu care, prin raportul de expertiză criminalistică nr.45/2008, s-a stabilit că nu este autentică.

Raportul de expertiză nr.169/2008, a mai stabilit că atât înregistrările audio-video de pe cele 2 CD-uri, dar și înregistrările de pe caseta și caseta mini DV, nu conțin urme de intervenție în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii conținutului înregistrărilor, că proba analizată și expertizată în cadrul expertizei (raport nr.45/2008), reprezintă cu duplicat și că înregistrările audio-video de pe caseta și caseta mini DV sunt autentice și au fost efectuate cu aparatura

Prin urmare, s-a reținut că în raport de diferitele stadii procesuale pe care le-a parcurs cauza privind pe inculpații și, suportul înregistrărilor efectuate de O care au fost certificate de procuror și în legătură cu care instanța de judecată a stabilit că reprezintă interes pentru soluționarea cauzei, a fost deținut de organul judiciar competent, conform art.913Cod pr.penală.

Câtă vreme în cuprinsul raportului de expertiză nr.169/2008 s-a stabilit că înregistrările audio-video de pe cele două CD-uri, caseta și caseta mini DV nu conțin urme de intervenție tehnică, chiar și în ipoteza în care unul dintre suporturile originale ale înregistrărilor ar fi rămas în posesia O, procurorul de caz a apreciat că aceste împrejurări nu au produs o vătămare intereselor legale ale persoanelor vătămate și, și, în consecință, prin ordonanța nr.161/P/2009 din 31 iulie 2009, adoptat cu privire la cei trei magistrați, doi dintre aceștia - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, iar cel de-al treilea judecător în cadrul acestei instanțe, o soluție de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul infracțiunilor reclamate de petenți, acelea prev.de art.246 și art.249 Cod penal.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, petenții și, au formulat plângeri la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând, în esență, aceleași aspecte pe care și-au sprijinit plângerile anterioare.

Prin ordonanța nr.1563/II/2/2009 din 26 august 2008, soluția procurorului de caz a fost menținută, ca urmare a respingerii, ca nefondate, a plângerilor formulate de cei doi petenți.

Invocând dispozițiile art.2781Cod pr.penală, petenții s-au adresat cu plângere la Curtea de Apel Craiova, apreciind că materialul de la dosarul cauzei, confirmă învinuirile aduse intimaților magistrați, considerente pentru care, după admiterea plângerilor, s-a solicitat desființarea ordonanței de neînceperea urmăririi penale, cu consecința trimiterii cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi.

Plângerile sunt nefondate.

judicios rezultatul verificărilor și al actelor premergătoare efectuate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a stabilit lipsa oricărui indiciu de natură a contura existența faptelor atribuite de petenți celor trei intimați, acelea prev.de art.246 și art.249 Cod penal, cât și a altor fapte prevăzute de lege.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale este întemeiată pe constatările unor mijloace de probă științifice, legal administrate, împrejurările de fapt stabilite prin acestea conturând concluzia că înregistrările audio-video de pe cele două CD-uri, caseta și caseta DV (întrebuințate cu ocazia surprinderii în flagrant) nu conțin urme de intervenție tehnică, în sensul ștergerii, inserării, modificării sau contrafacerii înregistrărilor (care s-au stabilit a fi autentice, fiind efectuate cu tehnica operativă ).

Prin urmare, câtă vreme nu s-a demonstrat că în desfășurarea activității lor specifice, atât cei doi procurori - și, cât și judecătorul G, nu au adus vătămări drepturilor celor doi petenți, se va aprecia că soluția de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 și art.249 Cod penal, este legală și temeinică.

Așa fiind, în baza art.2781pct.8 lit.a Cod pr.penală, plângerile formulate vor fi respinse, ca nefondate.

Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petenții și, împotriva ordonanței nr.161/P/2009 din 31 iulie 2009, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații, și G.

Obligă petenții la câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 15 februarie 2010.

G -

Grefier,

- -

PS/31.03.2010

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 37/2010. Curtea de Apel Craiova