Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 38/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.38/D/2008
Ședința publică din 13 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului formulată de petentul ATILA.
La apelul nominal făcut în cauză la ora 12,00, la prima strigare, se constată lipsa petentului Atila și a intimaților, și.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se constată lipsa petentului Atila și a intimaților, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea plângerii petentului având în vedere motivele atunci când s-a adoptat soluția dată de procuror și faptul că nu s-au comis fapte de natură penală de către făptuitori.
CURTEA
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr-, petentul ATILA.în C N-,.5, jud.C, a contestat rezoluția nr.1277/II/2/2007, susținând că în mod greșit s-a apreciat ca fiind introdusă peste termen plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a polițiștilor care au dat într-un magazin de bijuterii, au făcut cercetări ilegale și au întocmit un proces verbal fără a respecta prevederile legale, comițând astfel un abuz grosolan.
S-au criticat rezoluțiile parchetului pe motiv că cei trei ofițeri de poliție care au procedat astfel, nu au comunicat procesul verbal unei persoane avizate, iar petentul că ar fi achitat amenda contravențională aplicată prin procesul verbal.
În același timp, petentul a susținut că cei trei polițiști au comis un abuz prin confiscarea cantității de aur găsite în magazinul de bijuterii fără acte.
Examinând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin rezoluția atacată nr.266/P/21.11.2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluja dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul de poliție, agentul șef de poliție și agentul șef principal de poliție, toți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.și ped.de art.246 pen.
S-a apreciat că din actele premergătoare rezultă că în anul 2003 cei trei intimați și-au desfășurat activitatea în calitate de polițiști la fostul al poliției economico-financiare din cadrul Poliției mun.C și conform art.26 din Legea nr.218/2002, aveau atribuția legală de a constata contravenții și a aplica sancțiuni contravenționale, inclusiv pentru contravențiile prev.de Legea nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
În continuare, s-a reținut că în 12.03.2003, cei trei au efectuat un control la SC" "SRL C N în prezența petentului - administratorul societății comerciale - constatând că acesta deținea pentru vânzare bijuterii din aur fără documente legale de proveniență.
a întocmit procesul verbal de contravenție seria M nr.-/12.03.2003, reținând că administratorul societății a comis contravenția prev.de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, aplicând sancțiunea amenzii contravenționale și dispunând confiscarea bijuteriilor din aur conform art.6 al.1 din actul normativ menționat.
Se arată în continuare că petentul nu a contestat procesul verbal de contravenție, pe care l-a primit chiar la data controlului și a achitat în ziua următoare J din minimul amenzii contravenționale aplicată pentru contravenția reținută.
Pe baza acestora, s-a concluzionat că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, neproducând o vătămare a intereselor legale ale petentului și s-a apreciat că nu există faptă penală în cauză.
Într-adevăr, cele reținute rezultă cu certitudine din actele premergătoare efectuate în cauză; astfel, petentul a fost amendat contravențional cu 2.000.000 ROL pentru că în data de 12.03.2003 în C N, a comercializat bijuterii la punctul de lucru de pe- fără a deține acte de proveniență pentru acestea, fapte prev.de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 republicată iar in baza art.6 al.1 s-au ridicat in vederea confiscării bijuterii enumerate în anexa procesului verbal (6).
Bijuteriile au fost depozitate la Trezoreria CN( 18).
Susținerea petentului că agenții de poliție au dat în magazinul său de bijuterii și au confiscat fără drept o parte din acestea, este netemeinică deoarece din actele de la dosar rezultă fără dubiu că intimații își desfășurau activitatea în cadrul biroului economico-financiar al poliției municipale și aveau competența să efectueze controale economice.
Aceștia au procedat conform dispozițiile legale referitoare la constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, dispunând în baza temeiul legal prev.de art.6 din Legea nr.12/1990 confiscarea bijuteriilor pentru care nu existau acte de proveniență.
Afirmația petentului că nu i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție este contrazisă chiar de către conținutul procesului verbal în care s-a menționat că acesta a recunoscut contravenția și a semnat această rubrică după cum a semnat și de luare la cunoștință a procesului verbal.
Aceste împrejurări coroborate cu aceea că petentul a plătit a doua zi amenda contravențională, denotă conformitatea celor reținute în procesul verbal de contravenție cu realitatea.
Conform art.246 pen. constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, de unde rezultă că această faptă, în speță, nu există.
Singur aspect temeinic al plângerii este acela că plângerea adresată procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost formulată în termen; astfel, art.278 al.3 pr.pen. prevede că în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 zile de la comunicarea copiei de pe rezoluție, persoanei interesate.
Rezoluția de neîncepere a fost dată în data de 21.11.2007 și în aceeași dată s-a întocmit de către parchet o adresă petentului în care se menționează că i se trimite un exemplar al rezoluției.
Adresa prin care se atestă că s-a trimis un exemplar al rezoluției, nu face dovada că acestuia i-a fost comunicată rezoluția deoarece nu există nici un proces verbal de predare-primire a comunicării și a copiei de pe rezoluție iar în lipsa comunicării plângerea se consideră efectuată în termen, indiferent de timpul care a trecut de la data emiterii rezoluției atacate.
În acest sens sunt disp.art.182 pr.pen. conform căruia comunicarea actelor de procedură se face potrivit dispozițiilor referitoare la comunicarea citației.
Așa fiind, în baza art.278/1 al.8 lit.a pr.pen. va respinge plângerea petentului ca nefondată.
Văzând disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulata de petentul ATILA.în C N-,.5, jud.C împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 21.11.2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj in dosarul nr. 266/P/2007.
Mentine rezoluția atacată.
Obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.03.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.VC/MR
18.03.08/3 ex.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean