Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 38/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr. 12244/2/2009

3068/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 38

Ședința publică din data de 16 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Ciobanu

GREFIER: - -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției din data de 21 august 2009, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, personal, asistată de apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.11/- depusă la fila 11 dosar și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul ales al petentei depune la dosarul cauzei dovada faptului că a adus la cunoștința organului de urmărire penală adresa domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, precum și solicitarea de a beneficia de expert parte n această cauză.

Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Apărătorul ales pentru petenta solicită admiterea plângerii, arătând că nu i-au fost puse la dispoziții actele de urmărire penală, deși a solicitat efectuarea unui raport de expertiză în care să beneficieze de un expert parte, întrucât conținutul raportului de expertiză este ambiguu, în sensul că nu se menționează care sunt spectrele substanțelor cu care s-a făcut expertiza.

Solicită a se avea în vedere fotografia aflată la fila 16 din dosar în care se observă zona din contract unde au fost făcute modificările.

Intimatul solicită respingerea plângerii ca nefondată, aceasta având ca fundament doar motivația de a nu-și onora obligațiile prevăzute prin contractul de asistență juridică, fiind finalizate cu obținerea imobilului.

În ceea ce privește expertiza consideră că aceasta a cuprins toate aspectele stabilite cu titlu de obiective.

De asemenea intimatul precizează că în toate plângerile, petenta a indicat domiciliul din- A, sector 2, precum și o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură, iar pentru acest motiv pune în discuție tardivitatea plângerii formulate, lăsând această chestiune la aprecierea instanței.

Apărătorul ales al petentei consideră că plângerea nu este tardiv introdusă, arătând că a dat adresa domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură. Din înscrisurile depuse reiese că domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură este la sediul unei societăți civile de avocați. Astfel, consideră că plângerea este formulată în interiorul termenului legal de 20 zile, calculat de la momentul luării la cunoștință despre rezoluție.

Reprezentantul Ministerului Public, sub aspectul tardivității plângerii formulate consideră că singura tardivitate care poate fi invocată în fața instanței de judecată este cea prevăzută de art. 278¹alin.1 sau 2 Cod de procedură penală, iar în situația unei tardivități conform art.278 Cod de procedură penală, arată că aceasta poate fi sesizată doar de către procurorul ierarhic superior. Astfel, prin raportare la disp. art.278¹Cod de procedură penală consideră că plângerea nu este tardivă în raport de data formulării plângerii, aceasta fiind formulată la procurorul general la 24.12.2009.

Pe fondul cauzei, reprezentantul parchetului apreciază că din actele premergătoare efectuate în cauză, în special din raportul de expertiză nu rezultă nici un element care să conducă la ideea că textul care privea procentul din valoarea imobilului a fost adăugat ulterior, expertul arată că nu se poate stabili data la care a fost realizată respectiva mențiune.

De asemenea din declarațiile martorilor, nu reiese dacă acea clauză era menționată sau nu la momentul încheierii contractului.

Pentru aceste considerente apreciază soluția dată de procuro ca fiind legală și temeinică, iar în baza art.278¹lit.a Cod de procedură penală solicită respingerea plângerii ca nefondată.

Apărătorul petentei, având cuvântul în replică precizează că este specificat onorariul, iar expertul trebuia să spună dacă repasările trecute reprezentau linii prin care se anula conținutul altor clauze. Critică faptul că la dosarul cauzei nu există contractul în original.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinRezoluția nr.954/P/2008 din data de 21 august 2009(comunicată petentei personal, la cerere, în data de 09 decembrie 2009) Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în baza art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de avocatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal.

Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, prin încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din data de 19 mai 2008, în dosarul nr-, Judecătoria sectorului 1 Bad ispus în baza art.183 din Codul d e procedură civilă, suspendarea judecării cauzei privind pe contestatoarea, intimatul Cabinet Individual de Avocatură " " și terțul poprit Bank, ca urmare a cererii de înscriere în fals formulată de contestatoare prin apărător, cu privire la titlul executoriu contestat, iar printr-o adresă nedatată, Judecătoria sectorului 1 Bat ransmis Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 B, exemplarul original al contractului de asistență juridică nr.---/20 02 2006 și procesul verbal încheiat la data de 19 05 2008 (cu privire la starea înscrisului), însoțite de o copie a încheierii de ședință, cu dispoziția de efectuare a cercetărilor ca urmare a solicitării de înscriere în fals.

Totodată s-a constatat că ulterior, prin adresa nr.1718/II/2008 din data de 02 06 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Baî naintat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre competentă soluționare, documentele recepționate de la instanța judecătorească, având în vedere calitatea de avocat a făptuitorului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a stabilit că la data de 20 02 2006 între Cabinet Individual de Avocatură " " și petenta a intervenit contractul de asistență juridică nr.--- prin care prima dintre părți se obliga să acorde asistență juridică și reprezentare celei dintâi, în dosarul nr.20775/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.

Potrivit art.2 din contract, onorariul convenit de părți a fost în cuantum de 500 lei, iar la art.5 din contract (alte clauze), se stipula faptul că "în cazul unei decizii judecătorești favorabile, clienta va ceda 12% onorariu, din valoarea imobilului către Cabinet Individual de Avocatură " ", în bani sau în natură etc".

Ulterior, pe parcursul judecării cauzei ce a format obiectul dosarului nr- al Judecătoriei sectorului 1 B, având ca obiect contestație la executare, numita, în calitate de contestatoare, a formulat o cerere de înscriere în fals cu privire la contractul de asistență juridică menționat, indicând ca autor al falsului pe avocatul, iar cu prilejul audierii sale în prezenta cauză, a susținut că mențiunile stipulate la art.5 din contract, au fost completate de către avocat ulterior datei de 20 02 2006, când a semnat înscrisul la rubrica "client".

În argumentarea acuzațiilor formulate, petenta a precizat că nu a fost niciodată de acord să achite avocatului un onorariu de 12% din valoarea i mobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât acesta a avut o contribuție minoră la câștigarea procesului, în contextul în care motivele de recurs și concluziile scrise fuseseră redactate de către fostul său apărător și că nu a primit primul exemplar al contractului (sau un alt exemplar), fiind avizată cu privire la inserarea clauzei privind plata onorariului de succes abia după notificarea sa prin executorul judecătoresc în acest sens.

Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a mai stabilit că prin decizia civilă nr.5495/06 06 2006 pronunțată în dosarul nr- (20775/2004), Înalta Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei nr.1941/A din 24 09 2004 Curții de APEL BUCUREȘTI, a modificat în parte decizia atacată, în sensul admiterii contestației formulate de reclamantă, a anulat decizia fără număr din 20 03 2002 emisă de SC " " SA și a obligat pârâta să restituie în natură recurentei reclamante imobilul situat în S,-, jud.P, compus din 484 mp teren și construcție ridicată pe acesta, la judecarea recursului, recurenta reclamantă fiind asistată de avocat, în baza contractului de asistență juridică nr.---/20 02 2006.

Ulterior, după punerea sa în posesie numita a înstrăinat imobilul către SC " Imobiliare" SRL A I, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 260 000 EURO.

Din depoziția numitului s-a reținut că toate aspectele legate de obiectul dosarului, mandatul său de reprezentare, onorariul fix și onorariul de succes au fost discutate înainte de redactare și de semnare, iar aspectul legat de procentul de 12% onorariu de succes, l-au discutat chiar înainte de încheierea contractului, cuantumul acestuia fiind stabilit în considerarea faptului că a fost achitat un onorariu fix foarte modic - 500 lei.

Tot pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză s-a mai stabilit că numita a achitat avocatului suma de 1800 EURO în temeiul contractului de asistență juridică nr. ---/20 02 2006, sumă pe care acesta din urmă a explicat-o ca reprezentând un procent de 12% din suma de 13 000 EURO obținută cu titlu de avans la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu SC " Imobiliare" SRL A

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/17 07 2009, întocmit de specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică s-a concluzionat în sensul că: spectrele substanțelor scripturale cu care au fost executate mențiunile de la art.5 "alte clauze" din contractului de asistență juridică nr. ---/20 02 2006 sunt asemănătoare cu spectrele substanțelor scripturaale cu care au fost executate celelalte rubrici ale contractului (cu excepția repasărilor de la art.5 "alte clauze", a mențiunii "lei" de la art.2 "onorariul" și a mențiunii "de avocatură" de la art.6 "Locul și data încheierii. Înregistrarea contractului"; spectrele substanțelor scripturale cu care au fost executate repasările mențiunilor de la art.5 "alte clauze" sunt asemănătoare cu spectrele obținute pentru mențiunile "lei" de la art.2 "onorariul" și "de avocatură" de la art.6 "Locul și data încheierii. Înregistrarea contractului"; nu se poate stabili dacă mențiunile în litigiu au fost completate anterior sau ulterior datei de 20 02 2006.

Cu privire la acest din urmă aspect s-a comunicat faptul că nu se dispune de criterii științifice pentru a stabili data întocmirii (vechimea) unui act în raport cu modificările în timp ale materialelor de scriere. Modificările în timp ale caracteristicilor fizico-chimice ale substanțelor scripturale, precum și ale suportului de hârtie nu pot fi cuantificate printr-un model matematic din cauze ce țin de diversitatea factorilor interni și externi care intervin în timpul păstrării unui document.

În cauză a fost audiat și martorul care a arătat că a fost de față la semnarea contractului de asistență juridică, dar nu poate preciza dacă acesta era completat în totalitate la acel moment.

S-a concluzionat de către procuror că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de avocatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin.1 Cod penal, întrucât din materialul probator a rezultat că fapta sesizată nu există, susținerile numitei necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, astfel că prezumția de nevinovăție instituită în beneficiul făptuitorului nu este răsturnată.

Împotriva rezoluției procurorului de caz, s-a formulat plângere de către petenta, în data de 24 decembrie 2009, conform art.278 din Codul d e procedură penală, la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

PrinRezoluția nr.1993/II-2/2009 din data de 30 decembrie 2009în baza art.275 și urm. din Codul d e procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins, ca neîntemeiată, această plângere, constatând că rezoluția contestată este legală și temeinică.

În acest sens, s-a reținut că susținerile petentei nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, dubiul fiind în favoarea făptuitorului, iar afirmația conform căreia aportul adus de avocat în câștigarea cauzei a fost minim și nu ar justifica procentul trecut în contract, poate constitui chiar un element suplimentar al soluției adoptate de procuror.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că procurorul de caz nu ar fi făcut demersurile necesare pentru stabilirea realității în cauză, s-a precizat că imposibilitatea stabilirii cu certitudine - în lipsa unor criterii științifice - a vechimii unui act, în raport cu modificările în timp ale materialelor de scriere, face imposibilă și stabilirea cu certitudine a adevărului în cauză, împrejurare care în aceste condiții profită făptuitorului și ca atare aceste critici nu pot schimba soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată în cauză.

Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate,a formulat plângereîn termenul legalpetenta, plângerea respectivă fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală la data de 31 decembrie 2009 sub nr-.

În motivarea scrisă a plângerii (filele 1-4 din dosar), petenta a arătat că cercetarea efectuată de către procuror s-a făcut în mod subiectiv, nefiindu-i protejate interesele așa cum se cuvine, convingere bazată pe următoarele considerente: rezoluția procurorului este practic nemotivată, procurorul nearătând care a fost raționamentul pentru care a ajuns la concluzia că fapta nu există; deși a solicitat expert-parte la efectuarea constatării tehnico-științifice, cererea nu i-a fost acceptată; nu a putut formula obiecțiuni la raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/17 07 2009; acest raport constată alterări ale textului - repasări - chiar în ceea ce privește clauzele înscrise la art.5 din contractul de asistență juridică, dar procurorul care a instrumentat cauza, deși le menționează, omite să le comenteze în vreun fel; nu i-a fost solicitată nici o explicație cu privire la plata sumei de 1800 EURO cu titlu de onorariu de succes, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, menționând doar declarația avocatului; nu s-a făcut nicio remarcă cu privire la faptul că era imposibil să fie emisă o chitanță în EURO, plățile pe teritoriul României privind onorariile de avocat între un client român și un avocat român făcându-se în mod obligatoriu în lei; în mod vădit eronat, pentru a nu putea face plângere în timp util, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale i-a fost comunicată la adresa de domiciliu și nu la adresa pe care a indicat-o expres în plângere, respectiv la sediul ", și Asociații"; nu a fost analizat contractul de asistență juridică - documentul care a fost alterat în conținut după semnarea sa - care este plin de erori, întrucât o minimă analiză a acestuia ar fi scos în evidență mai multe ilegalități care coroborate ar fi putut lesne conduce la concluzia alterării documentului.

Sub cel din urmă aspect, s-a precizat că rezoluția vorbește de contractul de asistență juridică nr.--- din 20 02 2006, lucru imposibil din punct de vedere practic, deoarece acestea reprezintă totalul tuturor celor 50 de numere ale unui caiet de contracte de asistență juridică, așa cum sunt ele atribuite de către Baroul București.

De asemenea, s-a susținut că acea clauză adăugată de avocatul, instituie un pact de "quata litis", interzis în mod expres de Statutul profesiei de avocat și pe care oricum ea nu l-ar fi semnat, procurorul confundând pactul de"quata litis"cu onorariul de succes, în contextul necunoașterii de către acesta a legislației privind profesia de avocat.

În finalul plângerii, petenta a arătat că nu este dispusă să plătească o sumă foarte mare de bani (28 000 EURO) în baza unui contract care nu reprezintă voința sa și care a fost alterat prin adăugarea, după semnarea de către sine, a unei clauze nule de drept, în plus considerând că este și imoral să plătească această sumă de bani pentru faptul că un avocat s-a prezentat la un singur termen de judecată.

În vederea soluționării plângerii, la cererea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa înaintat dosarele în care au fost emise rezoluțiile contestate de petenta

În ședința publică din data de 16 februarie 2010, cu prilejul dezbaterilor orale asupra plângerii deduse judecății, intimatul a invocat tardivitatea plângerii formulate de petenta, motivat de împrejurarea că în toate cererile petenta a indicat și domiciliul din-, unde rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.954/P/2008 din data de 21 august 2009 i-a fost expediată, însă plângerea împotriva acestei rezoluții a fost făcută abia la data de 24 decembrie 2009.

Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet, Curtea constată pe de o parte că susținerile intimatului cu privire la tardivitatea formulării plângerii nu se verifică, iar pe de altă parte că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii deduse judecății, Curtea constată că, în speța de față, în actuala etapă procesuală, verificarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru formularea plângerii împotriva rezoluției sau a ordonanței de netrimitere în judecată, se poate face doar prin prisma dispozițiilor art.278¹alin.1 și 2 Cod de procedură penală, care prevăd că plângerea formulată împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată trebuie introdusă la instanța competentă în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a plângerii adresate prim-procurorului parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului ierarhic superior, iar în situația în care acesta din urmă nu a soluționat plângerea în termen de 20 de zile de la data primirii ei, sesizarea instanței de judecată trebuie să se facă într-un termen de 20 de zile, ce începe să curgă de la data expirării termenului inițial de 20 de zile în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior, trebuia să rezolve plângerea.

O atare concluzie se întemeiază pe împrejurarea că în condițiile în care plângerea petentei adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost considerată ca fiind făcută în termenul prevăzut de lege, fiind examinată pe fondul ei, Curtea, ca instanță învestită în condițiile art. 278¹din Codul d e procedură penală, nu mai are abilitarea de a verifica respectarea termenului de formulare a plângerii către procurorul general, întrucât s-ar putea ajunge la nesocotirea dreptului deja câștigat al petentei de a fi introdus plângerea înăuntrul termenului prevăzutde lege.

Or din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că plângerea formulată de petenta a fost introdusă pe rolul acestei instanțe în termen legal, respectiv chiar mai înainte de a fi luat la cunoștință de conținutul rezoluției nr.1993/II-2/2009 din 30 decembrie 2009, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care la rândul său a soluționat plângerea cu care fusese sesizat, mai înainte de expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art.277 Cod de procedură penală.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că petenta a formulat plângerea întemeiată pe disp.art.278 din Codul d e procedură penală, adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, la data de 24 decembrie 2009, aceasta fiind soluționată la data de 30 decembrie 2009 prin rezoluția nr.1993/II-2/2009, iar plângerea prin care petenta a sesizat judecătorul de la instanța competentă în condițiile art. 278¹din Codul d e procedură penală a fost formulată la data de 29 decembrie 2009, deci mai înainte de a fi luat la cunoștință de modul în care procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI îi rezolvase plângerea.

Drept urmare, Curtea va respinge ca nefondată excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimatul.

În ceea ce privește fondul plângerii formulate de petenta, Curtea constată că procurorul de caz a întreprins demersurile necesare pentru verificarea realității faptelor reclamate de petentă, administrând în faza actelor premergătoare elemente probatorii relevante cu privire la pretinsa falsificare a contractului de asistență juridică nr.--- din 20 02 2006 în modalitatea descrisă de petentă, iar pe baza acestora, în mod corect, a ajuns la concluzia că acuzațiile petentei nu se confirmă și ca atare se impune emiterea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că fapta imputată intimatului nu există.

Examinând materialul probator strâns în cauză în faza actelor premergătoare, întocmai procurorului de caz, Curtea observă că susținerile petentei, conform cărora contractul de asistență juridică nr.--- din 20 02 2006 ar fi fost falsificat de către intimatul - avocat, prin adăugarea la art.5 din contract, după momentul semnării acestui înscris, a unei clauze potrivit căreia, în cazul unei decizii judecătorești favorabile, aceasta va avea obligația de a plăti un onorariu de 12% din valoarea imobilului revendicat, nu se coroborează cu fapte sau împrejurări care să rezulte din ansamblul probelor existente în cauză, astfel că acestea nu pot servi la aflarea adevărului.

Astfel, singurul mijloc de probă obiectiv care, cel puțin din punct de vedere teoretic, ar fi avut șanse mari de a dovedi existența faptei reclamate de petentă - raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/17 07 2009, întocmit de specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică - nu confirmă însă acuzația conform căreia contractul de asistență juridică nr.---/20 02 2006 ar fi fost falsificat prin adăugarea clauzei de la art.5, ulterior momentului semnării acestui înscris de către părți, ci concluzionează că nu se poate stabili dacă mențiunile în litigiu au fost completate anterior sau ulterior datei de 20 02 2006.

Cu privire la stabilirea momentului în care au fost completate mențiunile olografe de la art.5 "Alte clauze", anterior sau ulterior datei de 20 02 2006, specialiștii care au întocmit raportul de constatare tehnico-științifică anterior menționat au precizat că nu se dispune de criterii științifice pentru a stabili data întocmirii (vechimea) unui act, în raport cu modificările în timp ale materialelor de scriere (cerneluri, paste chimice etc), iar modificările în timp ale caracteristicilor fizico-chimice ale substanțelor scripturale, precum și ale suportului de hârtie nu pot fi cuantificate printr-un model matematic din cauze ce țin de diversitatea factorilor interni și externi care intervin în timpul păstrării unui document.

În privința acestui mijloc de probă, prin plângerea dedusă judecății, apărarea petentei a invocat unele neajunsuri, însă Curtea apreciază că acestea nu sunt de natură să afecteze în nici un mod legalitatea și temeinicia acestei probe.

Astfel, a fost invocat în primul rând faptul că deși a solicitat participarea unui expert-parte la efectuarea constatării tehnico-științifice, această cerere nu i-a fost acceptată. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că dispozițiile procedurale care guvernează materia efectuării constatări tehnico-științifice (art.112, 113 și 115 din Codul d e procedură penală) nu reglementează posibilitatea participării unor experți sau specialiști desemnați de părți (așa cum se întâmplă în cazul expertizei), astfel încât din această perspectivă nu se poate reproșa organului de urmărire penală nesocotirea vreunei prevederi legale privitoare la administrarea probei constatării tehnico-științifice.

În al doilea rând, s-a susținut de către apărarea petentei că nu a avut posibilitatea de a face obiecțiuni la raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/17 07 2009. Dincolo de faptul că, în ceea ce-l privește pe procurorul de caz, această afirmație este, de vreme ce în dosarul nr.954/P/2008 nu poate fi identificată nici o cerere prin care să se solicite a se lua la cunoștință conținutul raportului de constatare tehnico-științifică și care să fi fost respinsă de procuror, în fapt, se poate lesne observa că ulterior emiterii rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petenta a uzat din plin de dreptul conferit de art.115 alin.2 din Codul d e procedură penală, făcând diverse obiecțiuni la raportul de constatare tehnico-științifică, chiar prin intermediul plângerilor pe care le-a formulat împotriva acestei rezoluții.

Tot în legătură cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză a mai fost invocat și faptul că deși acesta constată alterări ale textului - repasări - chiar în ceea ce privește clauza inserată în art.5 din contractul de asistență juridică, procurorul de caz a omis să le comenteze în vreun fel. Referitor la această chestiune, Curtea constată că atâta vreme cât proba științifică administrată în cauză nu a putut stabili dacă mențiunile în litigiu, inserate la art.5, au fost completate ulterior datei de 20 februarie 2006, existența unor repasări în conținutul acestor mențiuni nu poate conduce la concluzia existenței falsului, cu atât mai mult cu cât, însăși petenta a reclamat faptul că la momentul semnării contractului această rubrică nu a fost deloc completată, întreaga mențiune fiind adăugată ulterior, iar nu că ar fi fost modificată o clauză deja existentă.

De asemenea, Curtea constată că, nici depoziția martorului, care a fost de față la încheierea contractului de asistență juridică nu întărește afirmațiile petentei cu privire la modul de completare a acestui înscris.

În schimb, poate fi remarcat cu ușurință faptul că apărările intimatului, în sensul că mențiunile referitoare la plata unui onorariu de succes cuvenit în cazul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile petentei au fost inserate în contract mai înainte de momentul semnării acestuia sunt credibile acest caracter fiindu-le conferit de unele fapte și împrejurări ce se desprind din probatoriul strâns în cauză.

Astfel, mai întâi este de observat că onorariul fix stipulat la art.2 din contract a fost în cuantum de 500 lei, or în mod rezonabil este de presupus că o sumă atât de modică nu ar fi putut acoperi costurile reale ale contractului de asistență juridică încheiat de părți.

În al doilea rând, se constată că imediat după încheierea de către petentă cu SC " Imobiliare" SRL A I, a antecontractului de vânzare-cumpărare privind imobilul redobândit în urma procesului de revendicare, aceasta a achitat avocatului suma de 1800 EURO, care în urma unui simplu calcul matematic, se poate constata că reprezintă tocmai un procent de 12% din suma de 15 000 EURO, pe care petenta a încasat-o cu titlu de avans la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Singurele obiecțiuni pe care petenta le-a făcut referitor la acest aspect au constat în aceea că nu i-a fost solicitată de către procuror nici o explicație cu privire la plata acestei sume de bani, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale reținând doar susținerile intimatului, avocat, însă Curtea constată că nu a existat nici un impediment ca petenta să lămurească și din proprie inițiativă această chestiune, cu atât mai mult cu cât, la momentul sesizării organului de urmărire penală, această apărare a intimatului era deja cunoscută petentei, de vreme ce fusese invocată de acesta și în cadrul litigiului civil dintre părți, având ca obiect contestația la executare formulată de petentă (a se vedea în acest sens întâmpinarea atașată la filele 66-74 din dosarul nr.954/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ). În plus, nu poate fi ignorat nici faptul că petenta nu a simțit nevoia să combată această apărare a intimatului, nici în fața acestei instanțe, astfel încât nu există nici un motiv plauzibil pentru ca susținerile intimatului să fie puse la îndoială.

De asemenea, nici susținerea petentei cum că era imposibil să fie emisă o chitanță în euro pentru plata onorariului, de vreme ce pe teritoriul României plățile privind onorariile de avocat, de către un client român, către un avocat român se fac obligatoriu în lei, nu este de natură să știrbească credibilitatea apărărilor intimatului, întrucât este cert că chitanța respectivă, purtând nr.10/02 11 2007, fost emisă și înregistrată în contabilitatea cabinetului de avocatură.

De altfel, Curtea apreciază că motivația reală a defăimării de către petenta a contractului de asistență juridică nr.--- din 20 02 2006 este oferită chiar de către aceasta prin intermediul ultimei susțineri din cuprinsul plângerii adresate instanței - ". mi se pare și imoral să plătesc această sumă de bani pentru faptul că un avocat s-a prezentat la un singur termen de judecată", din această afirmație deducându-se că ceea ce o nemulțumește pe petentă este de fapt plata unui onorariu exagerat de mare, în opinia sa.

În sfârșit, Curtea găsește că toate celelalte aspecte de nelegalitate a contractului de asistență juridică și reprezentare, invocate de petentă în susținerea plângerii deduse judecății, referitoare la încălcarea dispozițiilor art.135 din Legea nr.51/1995 privind Statutul profesiei de avocat, prin instituirea nepermisă a unui pact de"quata litis",nu prezintă nici o relevanță pentru dovedirea existenței infracțiunii de fals, ele putând fi eventual valorificate prin intermediul altor mijloace procedurale. În acest sens, amintim că potrivit art.31 din Legea nr.51/1995 republicată (privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat), ontestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de către decanul baroului, decizia acestuia putând fi atacată la consiliul baroului iar, ulterior, în virtutea principiului constituțional al liberului acces la justiție, în fața unei instanțe civile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea concluzionează, pe baza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, că în cauză nu există motive de începere a urmăririi penale față de intimatul, ci dimpotrivă există cauze care împiedică în mod absolut dispunerea unei astfel de măsuri, conform art.228 alin.1 din Codul d e procedură penală, în concret cea prevăzută de art.10 alin.1 lit. din Codul d e procedură penală, întrucât fapta de falsificare a contractului de asistență juridică nr. --- din 20 02 2006 imputată avocatului nu există.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.278¹alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta, menținând în consecință rezoluțiile atacate de aceasta.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, petenta va fi obligat la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimatul.

În temeiul art.278¹alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta (domiciliată în B,-, sector 2 și cu domiciliul ales la ", și Asociații" cu sediul în B, strada - -, nr.2,.1,.1, sector1) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.954/P/2008 din data de 21 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției nr.1993/II/2/2009 din data de 30 decembrie 2009 Procurorului General al Parchetului de pe ngă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimatul.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă petenta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.

Ex.4

Președinte:Corina Ciobanu
Judecători:Corina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal: