Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA NR. 43/ Dosar nr-

Ședința publică de la 24 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror șef Secție judiciară în cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta SC SRL B împotriva rezoluției din data de 26 februarie 2008 dată în dosarul nr 557/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

La apelul nominal facut in sedinta publică, la pronuntare, se constata lipsa părtilor.

Procedura indeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 21 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberarii, a amânat pronunțarea pentru 24 aprilie 2008, când,

CURTEA

Constată că la data de 08.04.2008, pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată plângerea petentei, prin reprezentant legal, împotriva rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, art.290 și art.291 Cod penal, precum și împotriva rezoluției procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, din 19.03.2008, prin care plângerea pe care a formulat-o contra primei rezoluții menționate de fost respinsă.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, faptul că a formulat plângere atât împotriva notarului public, cât și împotriva altei persoane care s-ar face vinovată de existența în dosarul civil nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașova două confirmări de primire.

Deși notarul avea interes în dosarul civil menționat, în a-și păstra încheierea de îndreptare a erorii materiale ce fusese atacată, este posibil ca altă persoană interesată să fi acționat prin falsificarea celor două confirmări de primire.

Petenta a arătat că înscrisurile menționate - unul expediat în 26.09.2005 și celălalt în 05.10.2005 - sunt scrise de aceeași persoană, atât la rubrica ce se completează de expeditor, cât și la rubrica ce se completează de factorul poștal; același scris menționează că destinatarul refuză să semneze și ni apare ștampila poștei. Pe aceste confirmări apare mențiunea, deși se întocmesc într-un singur exemplar de expeditor, la care se reîntorc după ce ajung la destinatar, aceste operațiuni fiind atestate prin ștampila poștei.

S-a apreciat că cercetarea realizată de organele de urmărire penală este superficială, nesoluționând aceste aspecte și, chiar dacă nu se putea identifica autorul falsurilor, se putea constata existența unei infracțiuni cu autor necunoscut, urmând ca cele două înscrisuri să fie anulate în instanță, fiind consecința unei fapt penale.

În consecință, petenta a solicitat trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor, depunând la dosarul cauzei, în copie, cele două confirmări de primire mai sus menționate, plângerea adresată procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, adresa de comunicare și rezoluția din 19.03.2008 a procurorului general, precum rezoluția procurorului din 26.02.2008.

În vederea soluționării cauzei, au fost atașate dosarul penal nr.557/P/2007 aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, plângerea petentei împotriva rezoluției din acest dosar, rezoluția procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV din data de 19.03.2008 prin care a fost rezolvată această plângere, adresa de comunicare a acestei soluții către petent însoțită de confirmarea de primire, precum

Totodată, pentru termenul când s-a judecat cauza în fond, a fost atașat dosarul civil nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașov.

Examinând plângerea formulată în raport de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

1. La data de 30.11.2007, petenta, prin reprezentant legal, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cu plângere penală împotriva notarul public, solicitând tragerea acesteia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, art.290 și art.291 Cod penal.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, la data de 25.07.2005, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobil teren și construcții cu SC SA, actul fiind autentificat sub nr.3768/2005 de.

Ulterior, la data de 04.10.2005, notarul a emis încheierea de îndreptare a erorii materiale nr.13238/2005, în care a făcut mențiunea "pe teren se află amplasat postul trafo care nu este proprietatea SC SA, ci proprietatea ".

Această încheiere s-a dat cu încălcarea art.53 din Legea nr.36/1995, întrucât petenta nu și-a manifestat acordul și nici nu a fost legal citată; în cauză nu a fost vorba de o eroare materială, fiind afectat însuși dreptul de proprietate

În plângerea pe care a formulat-o împotriva menționatei încheieri (dosarul civil nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașov ), notarul a depus în apărare înscrisuri, între care și confirmările de primire doveditoare ale citării la biroul notarial în 27.09.2005 și 07.10.2005.

Deși inițial au existat două confirmări care atestau că destinatarul lipsește de la adresă, care aveau ștampila poștei, în octombrie 2007, au descoperit în dosar alte două confirmări, despre care petenta afirmă că sunt false și întocmite pro causa, fiind scrise de aceeași persoană la rubricile ce se completează de expeditor, de destinatar, precum și în privința mențiunii "refuză să semneze".

Pe baza acestor confirmări de primire, petenta a pierdut procesul civil, instanță prezumând acordul său la întocmirea încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Drept urmare, petenta a solicitat identificarea persoanei vinovate de falsificarea acestor înscrisuri.

2. Prin rezoluția din data de 26.02.2008, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, s-a dispus, față de dispozițiile art.228 alin.4 rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, notarul public pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, art.290 și art.291 Cod penal.

Procurorul a reținut, în esență, faptul că petenta a adjudecat, la licitația organizată de SC SA, în data de 24.06.2005, stația de spălare mecanică cu terenul aferent, în suprafață de 2.394,47 mp, iar în procesul-verbal de licitație nr.197/24.06.2005, s-a consemnat că în cadrul bunului oferit la vânzare se afla amplasat un post trafo care nu era proprietatea SC SA, ci proprietatea.

Cu toate acestea, din eroare, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3768/25.07.2005 de a fost trecut și obiectivul proprietatea societății, aspect sesizat de către vânzător, care a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale, pentru soluționarea căreia, notarul a citat părțile, inclusiv petenta, prin scrisoare recomandată.

Bac omunicat la data de 09.05.2006 că trimiterile expeditorului figurează ca predate în 27.09.2005 și 07.10.2005, destinatarul refuzând să semneze duplicatele

Din verificările efectuate, din răspunsul redactat de din 09.05.2006, precum și din informațiile obținute de la această instituție, procurorul a reținut că duplicatele au fost completate cu datele expeditorului și destinatarului, datele prezentării actului la oficiul poștal și confirmării primirii din anul 2005 de un angajat al sau al oficiului poștal care a primit corespondența, pentru că nu s-au găsit originalele.

Data de 08.05 fost consemnată de factorul poștal și corespunde zilei anterioare redactării răspunsului de către, respectiv, 09.05.2006. ar fi reprezentat o nouă dovadă că destinatarul ar fi primit corespondența, ceea ce nu s-a realizat, motiv pentru care s-a solicitat lista "8", adică copia borderoului prin care s-au predat trimiterile recomandate din 26.09.2005 și 05.10.2005, document care nu a putut fi verificat întrucât se împlinise termenul de casare privind actele de manipulație și circulație a trimiterilor poștale, de 2 ani (conform adresei din data de 31.10.2007 a Direcției Regionale de Poștă B).

Cât privește încheierea de îndreptare a erorii materiale, s-a reținut că notarul public a acționat conform art.53 din Legea nr.36/1995, mențiunea fiind notată și în Cartea Funciară, prin încheierea nr.8414/01.02.2007 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară

S-a apreciat că nu există nici o probă din care să rezulte că notarul ar fi acționat cu rea-credință, pentru a vătăma interesele legale ale petentei, construcția la care se referă încheierea de îndreptare a erorii materiale nefăcând obiectul licitației.

De asemenea, în cauză s-a făcut dovada că trimiterea poștală figurează ca predată în data de 27.09.2005, deci anterior încheierii de îndreptare a erorii materiale din 04.10.2005.

Cât privește întocmirea celor două confirmări de primire, s-a reținut că nu are nici o contribuție. Acestea au fost completate de un funcționar poștal anterior adresei nr.453R/09.05.2006 și predate factorului poștal care trebuia să se deplaseze la destinatar și care a consemnat "refuză să semneze 08.05". Tocmai pentru că nu s-au mai găsit confirmările inițiale s-au completat altele, făcându-se mențiunea, situație în care nu s-a mai aplicat ștampila.

Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția din 19.03.2008, procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa dispus respingerea acesteia, constatând că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică, iar plângerea neîntemeiată.

În motivarea acestei rezoluții se arată că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petentei, rezultând că notarul public și-a îndeplinit în mod atribuțiile specifice, potrivit competenței sale și în conformitate cu prevederile Legii nr.36/1995 privind activitatea notarilor publici.

Nu a fost identificat nici un indiciu privind reaua-credință a notarului în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, iar cu privire la cele două confirmări de primire originale, al căror termen de păstrare a fost de 2 ani, este evident că nu putea avea nicio participare.

3. În raport de actele aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că modul în care notarul public a acționat în vederea întocmirii încheierii de îndreptare a erorii materiale nr.13238/2005 este în conformitate cu dispozițiile art.53 din Legea nr.36/1995 privind activitatea notarilor publici, neputându-se reține comiterea de fapte de natură penală.

În acest sens, se constată că, ulterior contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3768/25.07.2005, de Biroul Notarului Public, prin cererea înregistrată sub nr.265/21.09.2005, vânzătoarea a solicitat aceluiași birou notarial îndreptarea erorii materiale strecurată în actul menționat, în sensul că "postul " nu a făcut obiectul licitației și nici nu este proprietatea vânzătoarei, aspecte rezultate din procesul-verbal de licitație nr.197/24.06.2005 (fila 87 dosar penal nr.557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV ), în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Cu respectarea dispozițiilor art.53 din Legea nr.36/1995, notarul public a procedat la citarea, prin scrisoare recomandată. În acest scop, notarul a emis adresele nr.802/22.09.2005 (fila 105 dosar penal nr.557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV ) și nr.808/2005 (fila 88 dosar penal nr.557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV ), prin intermediul cărora petenta a fost invitată la sediul biroului notarial pentru îndreptarea erorii materiale.

Cât privește modul de expediere al celor două adrese, în cauză a rezultat că a fost realizat prin scrisoare recomandată, la filele 80-81 din dosarul civil nr. nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașov fiind identificate tichetele eliberate de Oficiul Poștal nr. 12 B Biroului Notarului Public urmare a depunerii recomandatelor cu numerele de prezentare 91/05.10.2005, respectiv, nr.5259/26.09.2005 (atașate în copie și la dosarul cauzei).

Aceste înscrisuri, coroborate cu adresa nr.453R/09.05.2006, emisă de B - B - B (fila 46 dosar penal nr.557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV ) dovedesc, fără putință de tăgadă, faptul expedierii de către notar a celor două recomandate, astfel încât susținerile petentei privind implicarea numitului în falsificarea documentelor poștale, precum și în încălcarea, cu rea-credință, a dispozițiilor art.53 din Legea nr.36/1995 la momentul întocmirii încheierii de îndreptare a erorii materiale apar ca nefiind fondate, lipsite de suport probator.

Cât privește cele două confirmări de primire, relativ la care petenta afirmă că sunt falsificate, se constată că, în fapt, reprezintă duplicate ale originalelor care nu s-au mai identificat și care atestă data și modul în care au fost expediate trimiterile poștale la care am făcut referire anterior.

Din verificarea dosarului civil nr. nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașov, a modului de numerotare a filelor nu s-a confirmat nici susținerea petentei referitoare la existența altor înscrisuri care să fi dispărut ulterior și să fi fost înlocuite cu confirmările de primire în discuție. Aceste documente s-au aflat în original la filele 98-99 din dosar, fiind înlocuite cu copii la data de 21.02.2008, când au fost predate procurorului care a instrumentat prezenta cauză.

De altfel, verificarea legalității încheierii de îndreptare a erorii materiale a făcut și obiectul unei acțiuni civile (dosarul nr. nr.12702/2005 al Judecătoriei Brașov ), iar prin sentința civilă nr.4272/22.05.2006, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.391/R/23.10.2007 a Curții de APEL BRAȘOV, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, reținându-se legala citare a acesteia de către Biroul Notarului Public, precum și temeinicia îndreptării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3768/25.07.2005 raportată, pe de o parte, la conținutul procesului-verbal de licitație nr.197/24.06.2005 (care stipulează clar că postul nu este proprietatea C., ci proprietatea ), iar, pe de altă parte, la dispozițiile Legii nr.318/2003 (conform cărora rețele electrice și de distribuție a energiei electrice se află sub directa coordonare și supraveghere a, titulară a licenței în acest domeniu).

Se constată așadar că, în speță, nu a rezultat că prin conduita adoptată de notarul public s-ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale vreunei persoane.

Referitor la critica petentei privitoare la împrejurarea că a formulat plângere penală atât împotriva lui, cât și împotriva altei persoane care s-ar face vinovată de falsificarea celor două confirmări de primire, iar procurorul nu a cercetat și acest aspect, Curtea constată că, potrivit art.2781alin.1 Cod procedură penală, plângerea în fața judecătorului poate fi îndreptatădoar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare urmăririi penale date de procuror.

Or, în speță, se constată că procurorul a efectuat acte premergătoare și s-a pronunțat doar în privința faptelor imputate notarului public, fără să efectueze cercetări și să pronunțe o soluție relativ la posibile activități de natură infracțională desfășurată de alte persoane. De altfel, cu ocazia audierii sale de către procuror, mandatara reprezentantului legal al SC SRL, a învederat faptul că dorește tragerea la răspundere penală a notarului public.

Față de soluțiile limitative pe care instanța le poate pronunța în această procedură, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art.2781alin.8 Cod procedură penală, solicitarea petentei de trimitere a cauzei la procuror pentru identificarea persoanelor care ar fi falsificat cele două confirmări de primire sau pentru a se dispune începerea urmăririi penale pentru autor necunoscut apare ca inadmisibilă.

Petenta are posibilitatea de a solicita Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV efectuarea de cercetări în sensul celor de mai sus, iar în ipoteza adoptării unei soluții de netrimitere în judecată, se poate adresa instanței de judecată, conform procedurii prev. de art.2781Cod procedură penală.

Așa fiind, constatând că în mod legal și temeinic s-a stabilit că nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, art.290 și art.291 Cod penal în sarcina notarului public, în temeiul art.2781alin.8 lit. a Cod procedură penală, urmează să fie respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC SRL împotriva rezoluției din data de 26.02.2008, dată în dosar penal nr.557/P/2007, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o va menține.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 26.02.2008, dată în dosar penal nr.557/P/2007, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o menține.

Obligă petenta să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petenta și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER

- -

Red. NȚ/25.04.2008

Dact MB/30.04.2008

- 2 exemplare -

Președinte:Nicoleta Țînț
Judecători:Nicoleta Țînț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Brasov