Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 567
Ședința publică de la 08 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Membri Onița Dumitru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 220 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul și intimații A, - și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, rezoluția atacată fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 220 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 617/P/2007 și în contradictoriu cu intimații A, - și.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția din data de 11.10.2007 dată în dosarul nr. 617/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a confirmat propunerea formulată de organele de poliție cu privire la neînceperea urmăririi penale față de intimații A, - și, pentru infracțiunile prev. de art. 246, 250 și 266. pen.
Împotriva rezoluției și în temeiul art. 278 Cpp, petiționarul s-a adresat cu plângere la primul procuror care, prin rezoluția nr. 2961/II/2/2007, din 26.11.2007 a respins-o ca neîntemeiată.
Și împotriva acestei din urmă rezoluții, petiționarul a formulat plângere la Judecătoria Tg-J, iar prin sentința penală nr. 148/ 18.01.2008 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Petiționarul a solicitat să i se aprobe numirea unui apărător din oficiu, întrucât este o persoană cu handicap și are venituri reduse. În acest sens s-a depus la dosarul cauzei copia certificatului de handicap.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că, prin ordonanța nr.434/P/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiovaa dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorii de poliție de la Poliția orașului, -, și -, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și purtare abuzivă, sesizate de petentul.
Prin aceeași ordonanță, cauza a fost disjunsă și declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru efectuarea de cercetări față de agenții de poliție A, - și în cadrul disp.art.246, art.250 și art.266 pen.
S-a reținut, în fapt că, petentul, care este persoană cu handicap, suferind de hipermetropie forte cu astigmatism și alte afecțiuni, pe fondul consumului de alcool, având mai multe conflicte cu soția sa, a determinat-o pe aceasta să solicite sprijinul organelor de poliție.
Astfel, în data de 20.02.2007 susnumita a sesizat Poliția, solicitând sprijinul, întrucât a fost agresată de.
Agenții de poliție și A de la Poliția orașului împreună cu agentul de la Poliția Comunitară l-au condus pe la poliție.
Acesta a devenit violent, determinându-i pe agenți să-l imobilizeze și să solicite intervenția cadrelor medicale care l-au transportat la Spitalul Județean Tg-J nr.1 secția psihiatrie.
S-a stabilit că la imobilizarea lui, nu au participat numiții, și -.
În noaptea de 7/ 8.04.2007 numita care, între timp introdusese acțiune de divorț, a sesizat din nou organele de poliție cu privire la faptul că petentul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a agresat-
La fața locului s-a deplasat inițial agentul de poliție împreună cu agentul comunitar și l-au găsit pe pe casa scării, lovind cu picioarele în ușa de acces a apartamentului nr.9, unde locuia soția sa.
Au încercat să-l liniștească, însă, acesta s-a dezbrăcat, rămânând în lenjerie intimă și a încercat să-i lovească cu telefonul mobil pe care l-a aruncat în direcția lor.
Între timp, la fața locului s-a deplasat inspectorul de poliție, subinspectorul - și agenții - și A, care l-au imobilizat pe transportându-l inițial la Spitalul și după aceea la Spitalul Județean nr.1 Tg-J unde a fost internat.
De fiecare dată când s-a solicitat sprijinul organelor de poliție acestea au fost însoțite de cadrele medicale, iar la internarea în Spitalul Județean nr.1 Tg-J s-a întocmit proces verbal între agenții de poliție și A și asistentul medical C în care se arăta că nu a avut bani asupra sa și că nu prezenta semne sau leziuni pe corp.
Din cercetările care s-au efectuat în cauză, a rezultat că lucrătorii de poliție nu au agresat petiționarul, că măsura internării la secția psihiatrie a Spitalului Județean Tg-J se impunea, având în vedere comportamentul violent și necontrolat al acestuia și faptul că a fost sancționat contravențional pentru acte de tulburare a liniștii și ordinii publice.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petentul, care nu s-a prezentat pentru susținerea recursului însă, prin motivele scrise depuse la dosar, a invocat că instanța de fond și organele de urmărire penale nu au administrat suficiente probe pentru aflarea adevărului și nu s-au pronunțat asupra actelor dosarului respectiv, certificatul medico-legal nr. 419 din 13 aprilie 2007.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate dar și sub toate aspectele, în conformitate cu prev. art. 3856alin.3 cod pr.penală, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 617/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție A, - și, pentru infracțiunile prev. de art. 246, 250 și 266 cod penal.
Din examinarea acestor rezoluții, se constată că procurorul nu a depus toate diligențele pentru aflarea adevărului, administrând probe doar în favoarea intimaților și nu a analizat actele depuse de petent la dosar.
Astfel, deși petentul este o persoană cu handicap și necesită protecție specială, conform certificatului nr. 2679 din 14 1973, acestuia nu i s-a luat declarație de către procuror cu privire la plângerea formulată, nu i s-a asigurat apărător din oficiu, fiind evident că nu-și poate apăra și susține interesele singur și nu a putut lua cunoștință de probele administrate în cauză.
Deși în plângerea sa face referire la doi vecini și doi prieteni, cu care a fost în seara de 7/ 8 aprilie 2007, procurorul nu s-a preocupat de identificarea acestora și audierea lor, creând în acest sens un dezechilibru procesual și privându-l pe petent de o cercetare echitabilă.
În rezoluția atacată nu se face nici o referire la leziunile traumatice descrise în certificatul medico-legal, produse pe mai multe părți ale corpului, prin lovire cu corp dur și zgâriere, care pot data de 8 aprilie 2007, concluzionându-se doar, fără nici o motivare, că intimații nu l-au agresat pe petent.
De asemenea, în condițiile în care petentul nu era cunoscut cu afecțiuni psihice, apare ca nejustificată și disproporționată internarea la secția de psihiatrie a Spitalului Tg. J, concluzia procurorului că măsura internării se impunea în raport de comportamentul necontrolat al petentului, neavând nici un temei probator.
Prin prisma acestor critici, urmărirea penală apare incompletă, urmând ca în vederea aflării adevărului și asigurării unui proces echitabil, să se dispună reluarea urmăririi penale în vederea administrării probelor testimoniale și înscrisuri, relevate în considerentele anterioare.
În consecință, în baza art. 38515pct. 2 lit. d cod pr.penală, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și, pe fond, se va admite plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 617/P/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și, în baza art. 2781alin. 8 lit. b cod pr.penală, se va desființa rezoluția de mai sus, cu trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale față de agenții de poliție A -, - și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246,250 și 266.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 220 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează hotărârea recurată și, pe fond, admite plângerea.
În baza art.2781alin. 8 lit. b desființează C.P.P. rezoluția nr.617/P/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246,250 și 266.pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 8.09.2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.OD.
IB/ 09.09.2008
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Membri Onița Dumitru, Mirela