Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 57/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
- SECȚIA PENALĂ -
DOSAR NR-
(121/2010)
SENTINȚA PENALĂ NR. 57
Ședința publică de la 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .
Pe rol, pronunțarea supra plângerii formulată de petenta împotriva Rezoluției nr. 1883/II/2/2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr. 2189/P/2007.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 26 februarie 2010 când, în aceiași compunere a dat următoarea sentință:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinRezoluția nr.2189/P/2007 din data de 17 noiembrie 2009(comunicată petentei personal, la data de 25 noiembrie 2009) Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în baza art.11 pct. 1 lit.b rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală scoaterea de sub urmărire penală a notarului public, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev.de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 3 Cod penal, iar în baza art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.b și g din Codul d e procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu prev de art.246 și art.249 din Codul penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza a constatat următoarele:
Prin Ordonanța nr.13473/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bad eclinat cauza în vederea efectuării de cercetări față de înv., notar public, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal și art.26 rap la art. 215 Cod penal.
În fapt, la data de 05 aprilie 2002 petenta a formulat o plângere penală împotriva numiților și, precum și a notarului public, în motivarea plângerii arătând că la data de 09 februarie 2001, notarul public a autentificat sub nr.172, contractul de vânzare-cumpărare prin care soții și au vândut apartamentul situat în B,-, -8,.2,.l,. 15, sector 6, lui pentru suma de 130.000.000 lei, iar cu acest prilej, ea și soțul său au fost induși în eroare, crezând că încheie contract prin care să garanteze, cu apartamentul lor, un împrumut contractat de, fiica prietenilor lor, întrucât notarul public nu le-a adus la cunoștință conținutul actului iar ei au semnat tară să citească.
Cercetările cu privire la notarul public s-au efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul penal nr.l129/P/2002 în care s-a dispus prin Rezoluția din 14.01.2003 neînceperea urmăririi penale față de notarul public și disjungerea cauzei față de și.
Petenta a formulat plângere împotriva acestei soluții, plângerea fiind însă respinsă ca neîntemeiată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin Rezoluția din 24 februarie 2004.
La data de 14 ianuarie 2003, a formulat, conform art.2781Cod de procedură penală, plângere la Curtea de APEL BUCUREȘTI, susținând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la notarul public.
Prin Sentința penală nr.78 din 18 decembrie 2003, Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, petenta a declarat recurs, admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr.3078 din 04 iunie 2004 și ca atare, s-a casat sentința atacată, s-a desființat soluția de neurmărire dispusă în dosarul nr.l129/P/2002 și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art.246 Cod penal și complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal rap. la art.215 Cod penal. Totodată, s-a dispus ca mai multe mijloace de probă să fie administrate în cauză.
Urmare a completării cercetărilor, prin Rezoluția nr.2570 din 11 octombrie 2004, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public, soluție infirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin Rezoluția din 10 decembrie 2004.
După reluarea cercetărilor, prin Rezoluția din 06 februarie 2006 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva soluției petenta a făcut plângere care a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin Rezoluția nr.343/II/2/2006 din 17 martie 2006.
Ulterior, în conformitate cu prevederile art.2781de procedură penală, petenta a formulat plângere la Curtea de APEL BUCUREȘTI care, prin Sentința penală nr.97 din 31 mai 2006 respins plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, petenta a declarat recurs care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.6018 din 23 octombrie 2006. Prin această decizie, a fost casată sentința penală atacată și desființată Rezoluția nr.343/II/2/2006 din 17 martie 2006 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI. Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 B în vederea începerii urmăririi penale.
La data de 27.02.2007, prin Rezoluția nr.1347/P/2006 din data de 07.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 B, s-a dispus începerea urmăririi penale față de notarul public pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art.246 Cod penal și complicitate la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 Cod penal.
Prin Rezoluția nr.2189/P/2007 din 13.11.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în temeiul art.220 Cod de procedură penală rap. la art.42 alin.2 Cod de procedură penală, constatându-se că sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, la data când s-a început urmărirea penală, se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale, s-a dispus infirmarea Rezoluției nr.1347/P/2006 din data de 07.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 B și implicit a Rezoluției din 27.02.2007 a Secției 21 Poliție sub aspectul începerii urmării penale față de notarul public, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.
Procurorul a reținut că din cuprinsul actelor de cercetare penală efectuate în prezenta cauză, a reieșit că, la data 09.02.2001 notarul public a autentificat un contract de vânzare-cumpărare, sub nr.l72, în baza căruia numiții și, au vândut locuința lor situată în B,-, -8,.2,.l,. 15, sector 6, numitului, prețul fiind de 130 milioane lei (ROL).
În plângerea formulată petenta a precizat că atât ea, cât și soțul ei, au avut convingerea că actul semnat este un contract de împrumut cu garanție imobiliară, lucru pe care l-au tăcut la rugămintea numitei, care avea nevoie urgentă de o sumă de bani. Aceștia au relatat că au semnat actul fără a-i citi conținutul și că notarul public nu le-a citit înscrisul întocmit.
S-a constatat, astfel, în urma examinării actelor înaintate de către Biroul Notarului Public " ", că redactarea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr.l72/09.02.2002, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.36/1995 și ale regulamentului de punere în aplicare a acestui act normativ.
În acest sens, s-a reținut că notarul public a procedat la redactarea și autentificarea respectivului contract, ca urmare a cererii formulate și semnate de către părți, în care se menționează că actul a cărui întocmire și autentificare se solicită, este "vânzare-cumpărare" a imobilului situat în B,-, -8,.2,. 1,. 15, sector 6.
Totodată s-a reținut că așa cum prevede art.70 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, notarului public i-au fost prezentate, în scopul verificării situației proprietății și sarcinilor bunului, titlul de proprietate pentru imobilul în cauză, iar în momentul încheierii contractului, numitul - în calitate de cumpărător - a precizat că îi scutește pe vânzători de a prezenta certificatul de sarcini, specificând că are cunoștință despre situația juridică a apartamentului.
În cuprinsul certificatului fiscal se specifică că, acest înscris a fost emis pentru a servi "la notariat pentru vânzare" (certificat nr.-/09.02.2001, emis de către Primăria Sectorului 6 B), iar părțile au semnat cele șapte exemplare ale contractului de vânzare-cumpărare, în fața notarului public, așa cum prevede art.50 lit.a din Legea nr.36/1995, identitatea acestora fiind stabilită pe baza buletinelor de identitate. După citirea înscrisurilor, părțile au consimțit la autentificarea actului.
La data de 03.12.2002, notarul public a întocmit o "notă" în care a consemnat că, părțile au luat cunoștință de cuprinsul înscrisului, de două ori, înainte de a-l semna: o dată după editarea acestuia - în secretariat și a doua oară în biroul notarului, unde vânzătorii au fost întrebați și dacă au primit prețul, fapt pe care l-au confirmat.
Utilitatea mijloacelor de probă, în prezenta cauză, se raportează la aptitudinea acestora de a confirma sau nu coincidența dintre voința internă și voința externă a vânzătorilor în momentul semnării contractului.
Sub acest aspect s-a reținut că martora a arătat că nu a fost la notariat, dar ulterior a aflat de la că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Martora a arătat că nu a intrat în biroul notarului și nu știe ce tip de contract s-a încheiat.
Martorul a arătat că nu a intrat în biroul notarului și nu știe ce tip de contract s-a încheiat.
Prin urmare, s-a concluzionat că afirmațiile părților vătămate cum că au fost induse în eroare și nu au știut ce semnează sunt contrazise de mijloacele de probă examinate mai sus.
Mai mult, per a contrario, ar rezulta că petenții pornesc de la premiza că nu cunosc și nu înțeleg legea, fapt ce contravine principiului "nemo censetur ignorare legem"- nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
De asemenea, s-a arătat că pentru infracțiunea de abuz în serviciu, față de prevederile art.122 alin.1 lit.d Cod penal, se constată că în cauză a intervenit și prescripția răspunderii penale conform art.10 lit.g Cod de procedură penală.
În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune, din materialul probator existent în cauză nu rezultă date ori indicii că notarul public ar fi desfășurat activități nelegale și dolozive în vederea inducerii în eroare a petenților.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar ca făptuitorul să prezinte ca adevărată o faptă mincinoasă ori ca mincinoasă o faptă adevărată, prin inducerea în eroare a cocontractantului, în scopul determinării acestuia de a încheia contractul, or, înșiși petenții în plângere acuză notarul public că nu le-a citit actul înainte de a fi semnat, fară a arăta, în conformitate cu art.122 Cod de procedură penală în ce a constat actul doloziv.
În aceste condiții, procurorul de caz a reținut că redactarea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr.l72/09.02.2002 s-a tăcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.36/1995 și a regulamentului de punere în aplicare a acestui act normativ, fapta nefiind de natură penală conform art.10 lit. b Cod de procedură penală.
În ceea ce privește pe numiții și, s-a constatat că aceștia sunt cercetați pentru aceiași fapte în dosarul nr.512/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 B, disjuns din dosarul inițial prin Rezoluția nr.1129/P/2002 din 14.01.2003, unde au calitatea de învinuiți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal, în cauză nemaifiind necesară și posibilă aplicarea art. 38 Cod de procedură penală
Împotriva rezoluției procurorului de caz, s-a formulat plângere de către petenta, în data de 30 noiembrie 2009, conform art.278 din Codul d e procedură penală, la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
PrinRezoluția nr.1883/II-2/2009 din data de 17 decembrie 2009(comunicată petentei prin scrisoare recomandată la data de 28 decembrie 2009) în baza art.278 alin.1 din Codul d e procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins, ca neîntemeiată, această plângere, constatând că rezoluția contestată este legală și temeinică.
În acest sens, s-a reținut că din examinarea conținutului acestei plângeri rezultă că petenta consideră soluția netemeinică și nelegală, întrucât nu ar fi fost administrate mijloace de probă relevante, ori, din examinarea dosarului cauzei se constată că a fost stabilit cu certitudine faptul că notarul public nu a indus în eroare petenta la autentificarea actului, astfel încât mijloacele de probă solicitate au un caracter superfluu și nu pot modifica situația de fapt și de drept, astfel cum a fost reținută.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că petenta nu învederează alte împrejurări față de cele ce au fost avute în vedere la adoptarea soluției de netrimitere în judecată și ca atare, soluția pronunțată în cauză este temeinică și legală, impunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate,în condițiile art.2781Cod de procedură penalăa formulat plângere petenta, plângerea respectivă fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală la data de 14 ianuarie 2010 sub nr-.
În motivarea scrisă a plângerii (filele 1-2 din dosar), petenta a arătat că rezoluțiile contestate sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele considerente: deși prin Decizia penală nr.3078/04 06 2004 sunt enumerate probele ce trebuie administrate, nu au fost administrate decât o parte din acestea, respectiv au fost audiați martorii și, omițându-se a fi audiate exact persoanele implicate în încheierea contractului, și, o atare situație constituind o nerespectare a unei decizii irevocabile a instanței supreme; nu a fost ridicată cererea de eliberare a certificatului de sarcini, a certificatului fiscal și a cererii de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare pentru verificarea semnăturilor; nu s-au solicitat specimene de semnături în vederea efectuării unor expertize grafologice, susținându-se în acest context că cererea depusă la Serviciul de Finanțe Publice Locale al sectorului 6, nu a fost scrisă și semnată de către ea, ca de altfel nici cererea de autentificare a contractului; nu a fost avut în vedere decalajul de aproape 10 luni existent între data autentificării contractului și data întocmirii de către notarul public a "notei" în care a consemnat că părțile au luat la cunoștință de conținutul înscrisului de două ori, respectiv înainte și după ce l-au semnat; numitul nu a fost verificat și sub aspectul comiterii altor fapte similare celei pentru care este cercetat în cauza de față; nu au fost efectuate confruntări între părțile implicate în încheierea contractului.
În considerarea acestor argumente s-a solicitat de către petenta anularea rezoluțiilor contestate și continuarea cercetărilor față de notarul public prin administrarea următoarelor mijloace de probă: expertiză grafologică cu privire la scrisul și semnătura de pe cererea de eliberare a certificatului fiscal și la scrisul și semnătura de pe cererea de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare; audierea numiților și; efectuarea de confruntări între și, precum și între ea, respectiv soțul său și.
În vederea soluționării plângerii, la cererea instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa înaintat dosarele în care au fost emise rezoluțiile contestate de petenta.
În ședința publică din data de 16 februarie 2010, reprezentantul Ministerului Publica invocat tardivitatea plângerii formulate de petenta, motivat de împrejurarea că în raport de data la care a fost formulată plângerea adresată Procurorului General al parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI (30 noiembrie 2009, fiind transmisă prin intermediul serviciilor poștale) și respectiv de data la care a fost formulată plângerea adresată instanței de judecată (14 ianuarie 2010) a fost depășit termenul limită în care putea fi formulată plângerea întemeiată pe dispozițiile art.2781Cod de procedură penală, respectiv termenul cumulat de 40 de zile calculat în conformitate cu prevederile alin.2 ale art. 2781Cod de procedură penală, acest termen fiind unul de decădere așa cum s-a statuat și printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Excepția anterior menționată a fost supusă discuției contradictorii a părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată pe de o parte că susținerile reprezentantului Ministerului Public cu privire la tardivitatea formulării plângerii deduse judecății nu se verifică, iar pe de altă parte că plângerea cu care a fost sesizată este fondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii deduse judecății, Curtea reține că potrivit art.2781alin.1 și 2 Cod de procedură penală, plângerea formulată împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată trebuie introdusă la instanța competentă în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a plângerii adresate prim-procurorului parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului ierarhic superior, iar în situația în care acesta din urmă nu a soluționat plângerea în termen de 20 de zile de la data primirii ei, sesizarea instanței de judecată trebuie să se facă într-un termen de 20 de zile, ce începe să curgă de la data expirării termenului inițial de 20 de zile în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior, trebuia să rezolve plângerea.
Din economia acestor dispoziții legale, dar și prin raportare la prevederile art.277 din Codul d e procedură penală conform cărora "procurorul este obligat să rezolve plângereaîn cel mult 20 de zile de la primire" se deduce că regula generală aplicabilă în materia termenelor procedurale ce trebuie respectate în cazul sesizării instanței de judecată cu plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată este aceea că atunci când procurorul ierarhic superior rezolvă plângerea ce i-a fost adresată în condițiile art.278 Cod de procedură penală într-un termen de 20 de zile de la data primirii acesteia, plângerea adresată instanței competente trebuie introdusă în termen de maxim 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a plângerii adresate procurorului ierarhic superior, indiferent dacă această comunicare s-a făcut înăuntrul sau după expirarea termenului prevăzut de art.277 Cod de procedură penală, întrucât legea nu distinge, iar numai în situația excepțională în care procurorul ierarhic superior nu soluționează plângerea în termen de 20 de zile de la data primirii acesteia, partea interesată este obligată, sub sancțiunea decăderii, de a nu rămâne în pasivitate și de a formula plângerea adresată instanței într-un termen cumulat, de 40 de zile, ce începe să curgă de la data când procurorul ierarhic superior a primit plângerea formulată în condițiile art.278 Cod de procedură penală. A raționa în sensul că în situația în care deși procurorul ierarhic superior soluționează plângerea în termen de 20 de zile de la data primirii acesteia, totuși soluția dispusă de acesta nu este comunicată înăuntrul aceluiași termen, partea interesată trebuie să se raporteze la termenul peremptoriu prevăzut de art.2781alin.2 Cod de procedură penală, înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu este permis în materia dreptului procesual penal.
Verificând situația plângerii formulate de petenta prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că aceasta a fost introdusă la instanța competentă cu respectarea termenelor de decădere prevăzute în mod imperativ de acestea.
Astfel, este de observat că plângerea petentei adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost într-adevăr formulată la data de 30 noiembrie 2009, fiind transmisă către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin intermediul serviciilor poștale, însă a fost înregistrată la această instituție la data de 04 decembrie 2009, or potrivit art.277 din Codul d e procedură penală, "procurorul este obligat să rezolve plângereaîn cel mult 20 de zile de la primire", de unde rezultă fără echivoc că data care prezintă relevanță pentru calcularea termenelor procedurale înăuntrul cărora sub sancțiunea decăderii trebuie sesizată instanța competentă, în situația excepțională prevăzută de alin.2 al art. 2781din Cod de procedură penală, este aceea la care procurorul ierarhic superior a primit plângerea ce i-a fost adresată în temeiul art.278 Cod de procedură penală, adică în speța de față data de 04 decembrie 2009, când procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa putut în mod obiectiv să ia la cunoștință despre plângerea cu care a fost învestit.
În continuare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a rezolvat plângerea petentei înăuntrul termenului de 20 de zile prevăzut de art.277 Cod de procedură penală, respectiv prin Rezoluția nr.1883/II-2/2009 din data de 17 decembrie 2009, care i-a fost comunicată petentei la data de 28 decembrie 2009, astfel că plângerea adresată de aceasta la data de 14 ianuarie 2010 judecătorului de la instanța competentă cu judecarea fondului cauzei apare ca fiind făcută cu respectarea termenului prevăzut de art.2781alin.1 Cod de procedură penală (20 de zile de la comunicarea Rezoluției nr.1883/II-2/2009 din data de 17 decembrie 2009 Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ).
De altfel, chiar dacă, pur ipotetic, ne-am raporta și la termenul prevăzut de dispozițiile art.2781alin.2 din Codul d e procedură penală se constată că plângerea petentei a fost introdusă pe rolul acestei instanțe mai înainte de expirarea unui termen de 40 de zile, calculat de la data când Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a primit spre rezolvare plângerea acesteia întemeiată pe dispozițiile art.278 Cod de procedură penală (04 decembrie 2009).
Drept urmare, Curtea va respinge ca nefondată excepția tardivității formulării plângerii, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
În ceea ce privește fondul plângerii formulate de petenta, Curtea constată că aceasta este întemeiată în considerarea următoarelor argumente:
Fără a mai rememora întreg itinerarul procesual pe care prezenta cauză l-a parcurs până în momentul de față, Curtea reamintește doar că prin Decizia penală nr.6108 din 23 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a admis recursul declarat de petenta împotriva Sentinței penale nr.97 din 31 mai 2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală pe care a casat-o în întregime, a desființat Rezoluția nr.2570/P/2004 din 06 februarie 2006 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B în vederea începerii urmăririi penale, pentru a se conforma dispozițiilor Deciziei penale nr.3078 din 04 iunie 2004 Înaltei curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
În considerentele acestei decizii s-a reținut în esență că procurorul de caz nu s-a conformat dispozițiilor Deciziei penale nr.3078 din 04 iunie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, în sensul de a începe urmărirea penală împotriva notarului public, nerespectând astfel dispozițiile art.2781alin.8 lit.b cod de procedură penală, nu a depus diligențe pentru depunerea, identificarea și verificarea originalului cererii de eliberare a certificatului fiscal și nici nu a audiat martorii indicați - și.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în urma reinvestirii organului de urmărire penală în modalitatea anterior menționată, procurorul s-a conformat doar în parte dispozițiilor instanței de judecată, în sensul că a dispus începerea urmăririi penale față de notarul public pentru infracțiunile de complicitate la înșelăciune prev.de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 3 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cod penal (prin Rezoluția nr.1347/P/2006 din 07 martie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B, infirmată ulterior parțial prin Rezoluția nr.2189/P/2007 din data de 13 noiembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în ceea ce privește începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cod penal, pentru care s-a constatat intervenția prescripției răspunderii penale), iar sub aspect probator a procedat doar la audierea numitei, în calitate de învinuit, ignorând practic dispozițiile date în două rânduri de către instanța supremă, ca instanță de recurs (prin Deciziile nr.3078 din 04 iunie 2004 și nr.6018 din 23 octombrie 2008) cu privire la completarea probatoriului necesar aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Procedând astfel, procurorul a nesocotit dispozițiile imperative ale art.273 alin.11Cod de procedură penală care stabilesc că în cazul admiterii de către judecător, în condițiile art.2781Cod de procedură penală, a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.
Mai mult decât atât, contrar opiniei procurorului de caz, Curtea constată că aspectele probatorii la care instanța supremă a făcut referire în cuprinsul ultimei decizii pronunțate în cauză sunt utile justei soluționări a cauzei, pentru lămurirea corectă și completă a acesteia impunându-se chiar și administrarea unor elemente probatorii suplimentare.
Astfel, Curtea constată că la dosarul cauzei nu se regăsește nici o declarație din partea numiților și care se pare că sunt cercetați în calitate de învinuiți în legătură cu aceleași fapte în dosarul nr.512/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 6 B, or este inadmisibil a verifica pretinsa conduită infracțională a persoanei acuzate de săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții, în lipsa oricăror informații cu privire la atitudinea procesuală a acelora despre care se pretinde a fi autorii infracțiunii respective.
În al doilea rând, în raport de împrejurarea că soții, proprietarii apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.172/09 februarie 2001 de către intimata - notar public, au susținut în mod constant că nu ei au scris și semnat cererea de eliberare a certificatului fiscal adresată Serviciului Public de Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei sectorului 6 B, se impunea efectuarea unei expertize grafologice asupra acestui document (care potrivit adresei aflată la fila 6 vol.II al emisă de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei sector 6 B se pare că a fost înaintată în original la data de 18 11 2002, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru dosarul nr.1129P/), pentru ca pe baza comparării de scripte să se stabilească dacă această cerere a fost sau nu scrisă și semnată de către vreunul dintre soții ori de către pretinșii făptuitori sau.
Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât, rezoluției de scoatere de sub urmărire penală contestată, impută petentei faptul că de vreme ce în conținutul certificatului fiscal nr.-/09 februarie 2001, eliberat de Primăria sector 6 B se menționează că acesta a fost emis pentru a servi "la notariat pentru vânzare", a avut deci cunoștință despre natura contractului încheiat, fără însă a ține seama de susținerile acesteia cum că nici ea și nici soțul său nu au obținut respectivul document.
De asemenea, în condițiile în care petenta și soțul acesteia au negat cu vehemență completarea și semnarea cererii adresate notarului public de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în B,-, -8,.2,.1,.15 era necesar ca această susținere a petentei să fie verificată pe calea unei expertize grafologice a înscrisului cu pricina, fiind de neînțeles pe baza căror elemente probatorii procurorul a stabilit prin rezoluția contestată că "notarul public a procedat la redactarea și autentificarea respectivului contract ca urmare a cererii redactate și formulate de părți (???) în care se se menționează că actul a cărui întocmire și autentificare se solicită estevânzare-cumpărare.".
Nu în ultimul rând, dat fiind faptul că singurele persoane care s-au aflat în biroul notarului public în momentul încheierii contractului despre care petenta și soțul său pretind că au avut convingerea că este un contract de împrumut cu garanție imobiliară, au fost soții, presupușii făptuitori și și notarul, se impune și efectuarea unor confruntări între aceste persoane pentru a se stabili dacă și în ce modalitate soții au luat la cunoștință cu acel prilej de conținutul real al contractului de vânzare-cumpărare pe care l-au semnat.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.2781alin.8 lit.b din Codul d e procedură penală, va admite plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata, împotriva Rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr.2189/P/2007 din data de 17.11.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, și a Rezoluției nr.1883/II/2/2009 din 17.12.2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, va desființa aceste rezoluții și va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea redeschiderii urmăririi penale față de învinuita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate de înșelăciune prev.de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 3 Cod penal, urmând ca în conformitate cu prevederile art.273 alin.11Cod de procedură penală, organul de urmărire penală să se conformeze dispozițiilor acestei instanțe cu privire la faptele și împrejurările pe care trebuie să le constate și la mijloacele de probă pe care trebuie să le administreze, indicate în cuprinsul prezentei hotărâri.
Întrucât în privința infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev.de art.246 Cod penal și neglijență în serviciu prev.de art.249 Cod penal a intervenit prescripția răspunderii penale, Curtea constată că această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.10 alin.1 lit.g din Codul d e procedură penală, împiedică în mod absolut dispunerea unei soluții de începere a urmăririi penale, astfel că, dispoziția de neîncepere a urmăririi penale dată față de intimata prin Rezoluția nr. 2189/P/2007 din data de 17.11.2009 cu privire la aceste fapte este corectă.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată excepția privind tardivitatea plângerii invocată de reprezentantul Ministerului Public.
În temeiul art.2781alin.8 lit.b din Codul d e procedură penală, admite plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata, împotriva Rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr.2189/P/2007 din data de 17.11.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, și a Rezoluției nr.1883/II/2/2009 din 17.12.2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Desființează rezoluțiile sus-menționate și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea redeschiderii urmăririi penale față de învinuita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate de înșelăciune prev.de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 3 Cod penal,
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și petentă și de la comunicare pentru intimată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.
Ex
Președinte:Corina Ciobanu
Judecători:Corina Ciobanu
