Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 572/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENAL ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENAL NR.572/R/2008
Ședința public din 30 septembrie 2008
Instanța compus din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș Președintele
Curții de Apel Cluj
JUDECTORI: - -
: -
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin procuror.
S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul, impotriva sentintei penale nr. 366 din 19 iunie 2008 pronunțat de Tribunalul Maramure ș, in dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului adoptat de procuror în dosarul nr.29/P/2008 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure
La apelul nominal fcut în cauz se constat lipsa petentului, a învinuitei și a fptuitorilor, G, ta, A, a, ib, și.
Procedura de citare este îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei dup care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acord cuvântul în dezbaterea judiciar a recursului.
Reprezentantul Parchetului solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, apreciind c instanța în mod corect, în baza excepției inadmisibilitții, a respins plângerea petentului
CURTEA
Prin sentința penal nr. 366 din 19 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Maramure ș, în temeiul art.2781alin.8 lit.a pr.penal, s-a respins ca inadmisibil plângerea formulat de petentul, împotriva dispoziției de scoatere de sub urmrire penal a numitei și de neîncepere a urmririi penale faț de numiții, G, A, a, cuprinse în rechizitoriul din 11 martie 2008, emis în dosarul nr.29/P/2008 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure
In temeiul art.192 alin. 2.pr.penal, petentul a fost obligat s plteasc statului 100 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art.193 pr.penal s plteasc intimatei 1.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța aceast sentinț, tribunalul a reținut c prin plângerea formulat, petentul a solicitat desființarea dispoziției de netrimitere în judecat dat de procuror în dosarul nr. 29/P/2008 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure ș, și constatând c probele existente la dosar sunt suficiente, a se reține cauza spre judecare de ctre instanț.
În motivare a artat, în esenț, c dispoziția de scoatere de sub urmrire penal a învinuitei și de neîncepere a urmririi penale faț de un numr de 27 de persoane, este nelegal, impunându-se judecarea acestora pentru infracțiunea de dare de mit prev. de art. 255 al. 1 Cod penal, sau, cel puțin învinuita pentru infracțiunea de trafic de influenț prev. de art. 257 al. 1 Cod penal, persoana vtmat fiind petentul.
Examinând plângerea prin prisma motivelor invocate și a reglementrilor legale în materie, tribunalul a constatat urmtoarele:
În dosarul nr. 29/P/2008 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure ș, prin rechizitoriul din 11 martie 2008 s-a dispus trimiterea în judecat a inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 254 al. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
De asemenea, prin același act, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. d și e Cod procedur penal, s-a dispus scoaterea de sub urmrire penal a numitei pentru infracțiunea de dare de mit prev. de art. 255 al. 1 Cod penal (pct.2) și neînceperea urmririi penale faț de numiții, G, A, a, toți sub aspectul infracțiunii prev. de art. 255 al. 1 Cod penal (pct.3).
Dup înregistrarea dosarului la instanț, sub nr-, Tribunalul Maramure ș, prin sentința penal nr. 204 din 8 aprilie 2008, dispus în temeiul art. 332 al. 2 și 3 Cod procedur penal restituirea cauzei Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure ș pentru refacerea urmririi penale. Totodat, a dispus și cu privire la msura preventiv luat faț de inculpata trimis în judecat (filele 80-83).
Soluția primei instanțe de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmririi penale a fost menținut prin decizia penal nr. 273/23 aprilie 2008 Curții de Apel Cluj, instanța de recurs modificând hotrârea doar cu privire la msura preventiv a inculpatei (filele 84-96).
Potrivit dispozițiilor art. 2781Cod procedur penal, persoana vtmat, precum și orice alte persoane ale cror interese legitime au fost vtmate, pot face plângere la instanța creia i-ar reveni competența s judece cauza în prim instanț, dar numai împotriva rezoluției de neîncepere a urmririi penale sau a ordonanței ori, dup caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmrire penal sau de încetare a urmririi penale, precum și împotriva dispoziției de netrimitere în judecat cuprinse în rechizitoriu.
Cu alte cuvinte, obiectul plângerii la instanț îl poate constitui doar o soluție de neurmrire penal, iar în lipsa unei astfel de soluții, lipsește și obiectul controlului din partea instanței.
Or, în cauz, s-a constatat c nu exist o soluție de neurmrire penal dispus prin rechizitoriu. Prin hotrârea Tribunalului Maramure ș, menținut de instanța de recurs, s-a dispus reluarea urmririi penale, de unde rezult c rechizitoriul, care cuprindea și dispozițiile de netrimitere în judecat atacate, nu mai este în ființ și, prin urmare, nici aceste dispoziții.
Potrivit dispozițiilor art. 200 Cod procedur penal, urmrirea penal are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea fptuitorilor și la stabilirea rspunderii acestora, pentru a se constata dac este sau nu cazul s se dispun trimiterea în judecat.
Dispunându-se în cauz reluarea urmririi penale, în baza unor indicații ale instanțelor de judecat, procurorul este obligat s aduc la îndeplinire aceste indicații, având îns dreptul s efectueze și alte acte procesuale, pe care le crede necesare pentru lmurirea cauzei, urmând ca în final s adopte o soluție în conformitate cu dispozițiile legale faț de toate persoanele cu privire la care s-au efectuat cercetri.
Cât vreme cauza se afl în curs de urmrire penal, este evident c instanța nu poate cenzura pe aceast cale aspectele invocate în plângerea petentului. Abia dup adoptarea unei soluții, petentul are deschis calea plângerii în condițiile art. 2781Cod procedur penal.
Din perspectiva neîndeplinirii cerințelor procedurii prev. de art. 2781Cod procedur penal, respectiv existența unei soluții a procurorului atacabile, plângerea nu poate fi analizat pe fond, sub aspectul temeiniciei, și, prin urmare, nu se impunea atașarea dosarului de urmrire penal, în raport de actele existente la dosarul cauzei.
În consecinț, din moment ce dispozițiile art. 2781Cod procedur penal instituie limitativ controlul judiciar numai asupra temeiniciei și legalitții soluțiilor de netrimitere în judecat, este evident c în situația relurii urmririi penale și desființrii dispozițiilor procurorului, un asemenea control din partea instanței nu mai poate avea loc.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedur penal, plângerea a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal petentul, fr îns a depune motivele de recurs la dosar.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrrilor dosarului, Curtea constat c acesta este nefondat.
Astfel, recurentul a formulat plângere împotriva dispoziției de scoatere de sub urmrire penal a numitei dat de procuror în dosar nr.29/P/2008 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Maramure ș și neînceperea urmririi penale faț de 27 persoane dat în același dosar pentru svârșirea infracțiunii de dare de mit prev. de art.255 in.1 pen. și trafic de influenț prev. de art.257 alin.1 pen. dispoziții cuprinse în rechizitoriul prin care totodat s-a dispus trimiterea în judecat a inculpatei pentru svârșirea infracțiunii prev. de art.254 alin.1 pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000.
Fiind sesizat cu judecarea cauzei, instanța prin sentința penal nr.204/8.04.2008 a Tribunalului Maramure șad ispus în temeiul art.332 alin.2 și 3.proc.pen. restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmririi penale, sentința rmas definitiv prin Decizia nr.273/23 aprilie 2008 Curții de Apel Cluj.
Prin urmare, nici dispozițiile de scoatere de sub urmrire penal și neînceperea urmririi penale nu mai sunt în vigoare, devreme ce a fost reluat urmrirea penal, faz ce astfel este în curs de desfșurare, nefiind înc finalizat.
Așadar, prima instanț în mod corect a respins ca inadmisibil plângerea petentului devreme ce dispozițiile procurorului împotriva crora a formulat plângerea nu mai sunt în vigoare.
Evident c petentul are posibilitatea de a ataca din nou dispozițiile de netrimitere în judecat în cazul în care prin noul rechizitoriu aceste dispoziții vor fi menținute de ctre procuror.
Prin urmare recursul petentului este nefondat, sens în care în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen. îl va respinge.
Petentul va fi obligat s plteasc în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, domiciliat în A- jud.A, împotriva sentinței penale nr. 366 din 19 iunie 2008 Tribunalului Maramure
Oblig pe petent s plteasc în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitiv.
Dat și pronunțat în ședința public din data de 30 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER
- - - - -
Red.IM
Dact./3ex.
10.10.2008
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria