Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
SENTINTA PENALA NR. 59
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE I - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea cauzei penale directe, avand ca obiect "plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 Cod procedura penala)", formulata depetentulimpotriva rezolutiei din data de 07.12.2008 dată in dosarul nr.378/P/2007 de Parchetul de pe langa Curtea de Apel I si a rezolutiei procurorului general nr.7/II/2/2007 din 01.02.2008 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta petentul asistat de av., care substituie pe av. - aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati Lipsa fiind persoanele cercetate.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Av. sustine ca substituie pe doamna av. si depune in instanta delegatia doamnei avocat precum si delegatia de substituire, care se ataseaza la dosarul cauzei.
Instanta invedereaza ca s-a acordat termen in vederea pregatirii apararii.
Interpelat de catre instanta, av. sustine ca, in principiu nu are nici o cerere de formulat, doar daca instanta va binevoi sa mai acorde inca un termen de judecata să se prezinte aparatorul titular.
Instanta invedereaza ca nu va mai acorda inca un termen, doamna avocat trebuia sa se prezinte la termenul de astazi, i s-a acordat un termen in acest sens, ca substituient trebuie sa onoreze mandatul titularului.
Av. sustine ca doamna av. are o problema de sanatate si nu s-a putut prezenta astazi.
Instanta invedereaza ca doamna avocat nu are justificare la dosar, si-a indeplinit obligatia de a asigura substituirea.
Reprezentantul Ministerului Public luand cuvantul, apreciaza cauza in stare de judecata.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea plangerii formulata de petentul.
Av. avand cuvantul, sustine ca petentul a formulat o plangere penala impotriva mai multor magistrati de la Judecatoria I si Tribunalul I, că s-ar face vinovati de abuz in serviciu pe temeiul art.246 Cod penal.
Asa cum s-a retinut in ordonantele si dispozitiile prin care procurorii au solutionat aceasta plangere, petentul s-a plâns cu privire la nerespectarea judecatii anumitor cauze. Sub acest aspect s-a retinut faptul că petentul n-ar putea promova plangere cu privire la comiterea unor infractiuni, in conditiile in care a atacat hotararile respective la instantele superioare.
In aceste conditii, solicita a se aprecia in raport de materialul probator administrat in aceasta cauza si in raport de solutiile prevazute de dispozitiile art.278 ind.1 alin.8 Cod procedura penala dacă se impune una din solutiile prevazute acolo.
In aceste conditii, dacă instanta va considera ca se impune admiterea plangerii formulata de petent, va dispune in raport de continutul acestor dispozitii legale, dacă nu, tot in raport de dispozitiile codului d e procedura penala, a se pronunta o solutie temeinica si legala.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine ca plangerea vizeaza solutia pronuntata intr-o cauza penala, in care petentul a reclamat pe magistrati, fiind nemultumit de solutiile date de aceștia.
intr-o cauza dedusa judecatii, o parte va fi nemultumita daca nu are câștig de cauza. Așa s-a obișnuit de o bucată de vreme, ca cei nemultumiti să se planga nu numai instantei care este abilitata sa cenzureze sau sa verifice temeinicia si legalitatea hotararii, ci sa se planga impotriva judecatorilor că aceștia ar fi comis infractiunea de abuz in serviciu.
La fel si in aceasta cauză, in care petentul considera ca achitarea, in doua dosare, a inculpatului pentru infractiunea de insultă, se fac vinovati de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, iar intr-o cauză civilă s-au facut cercetari prealabile de catre procurorul Curtii de Apel I si s-a constatat ca judecatorul a dat o solutie in raport de probele administrate in cauza, iar faptul ca legiuitorul nu permite ca pentru anumite infractiuni să se foloseasca calea de atac a apelului, aceasta nu poate fi considerat un abuz in serviciu de catre JUDECĂTORI: Iulia Elena Ciobanu
Prin urmare, apreciaza ca solutiile date de catre judecatori au fost legale si temeinice, solutia procurorului in ce priveste cercetarea prealabila fata de cei 4 magistrati este legala si temeinica, iar plangerea neintemeiata. Solicita a fi respinsa, ca nefondata, plangerea formulata de petent.
Avand ultimul cuvant petentul solicita admiterea plangerii penale, considera ca a fost prejudiciat. Conform art.151 alin.3 din Constitutie solicita a fi scutit de taxa judiciara de timbru.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față;
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr. 113 din 12.02.2008, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 07.12.2007 dată în dosarul nr. 378/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, de neîncepere a urmăririi penale față de numiții, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal, precum și rezoluției procurorului ierarhic superior nr. 7/II/2/2007 din 01.02.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice.
În esență, reiterând în plângerea adresată instanței motivele de nemulțumire invocate în plângerea adresată procurorului, petentul arată că persoanele menționate au comis un abuz în serviciu contra intereselor sale personale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în sensul că prin hotărârile pronunțate în mai multe cauze în care petentul a fost parte a protejat, în dauna propriilor interese, persoanele cu care acesta s-a judecat.
Astfel, în ceea ce-i privește pe judecătorii și din carul Judecătoriei Iași, petentul invocă,faptul că în cursul cercetărilor judecătorești în cauzele penale în care petentul a avut calitatea de parte vătămată au fost încălcate dispozițiile procedurale în sensul că fie nu s-au pronunțat asupra unor cereri formulate de părți, fie au dispus amânarea succesivă a pronunțării ulterior datei la care cauza a rămas în pronunțare.
Prin aceeași plângere petentul susține că hotărârile pronunțate de către cei doi judecători au fost consecința încălcării dispozițiilor legale astfel că soluțiile de achitare a inculpaților sunt nelegale.
În ceea ce-i privește pe judecătorii și, judecători în cadrul Tribunalului Iași, petentul invocă aceleași aspecte de încălcare a dispozițiilor legale (spre exemplificare, respingerea unei cereri de amânare a cauzei).
Examinând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că actele premergătoare efectuate de către procuror în soluționarea plângerii formulate de către petent sunt legale și temeinice, probelor administrate dându-li-se o corectă apreciere ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții conforme cu dispozițiile legale.
Ca situație de fapt, se reține că în dosarul 5619/2005 completul format din magistratul judecător a pronunțat sentința penală nr. 1999/21.04.2006 prin care a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie și insultă față de și.
Instanța a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.
În dosarul nr. 18.658/2004, judecătorul a pronunțat sentința penală nr. 2071/22.04.2005 prin care în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală a achitat inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 206 Cod penal.
Sentința menționată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 82/24.01.2006 a Tribunalului Iași prin care s-a respins ca nefondat recursul promovat de partea vătămată.
În dosarul nr. 11.374/2005, judecătorul prin sentința civilă nr. 664/E/28.03.2007 a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Instanța a constatat că acțiunea este nefondată. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 544/2001 orice persoană are dreptul la accesul liber și neîngrădit la orice informație de interes public.
Art. 2 lit. "c" din Legea nr. 549/2001 stabilește că"prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informației".
De asemenea, art. 12 alin. 1 lit. "d" din aceeași lege prevede că "se exceptează de la accesul liber al cetățenilor prevăzut la art. 1, următoarele informații d) informațiile cu privire la datele personale potrivit legii".
Din perspectiva textelor de lege evocate instanța a constatat că reclamanta a solicitat să i se comunice numele, prenumele și funcția persoanelor care fac parte din componența Consiliului de Administrație al Școlii date care însă sunt protejate prin dispozițiile Legii nr. 544/2001 - art. 12 și Legea nr. 677/2001.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 504/E/30.09.2005 (definitivă prin sentința civilă nr. 17/CA a Curții de APEL IAȘI ) și sentința civilă nr. 401/E/2005 (definitivă prin decizia civilă nr. 256/CA) judecătorul a respins acțiunile formulate de reclamanta.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauzele în care magistrații judecători, și au pronunțat hotărârile judecătorești indicate în plângerea penală de către petenții, au fost respectate dispozițiile legale.
Hotărârile menționate au ost supuse și controlului instanțelor ierarhic superioare urmare căilor de atac promovate de petentul (prilej cu care s-a constatat că acestea au fost pronunțate cu respectarea legii (a se vedea deciziile prin care s-a dispus respingerea recursurilor promovate).
Prin dispozițiile art. 246 cod procedură penală, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fapte reclamate de petentul,constă în "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".
În cauză, nici una din condițiile de existență ale acestei infracțiuni, atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv, nu este îndeplinită.
Din actele premergătoare efectuate de procuror în vederea declanșării sau nu a urmăririi penale, nu rezultă nici o probă materială, obiectivă care să confirme susținerile inculpatului ori să ofere indicii cu privire la existența infracțiunii, în sensul că nu rezultă că persoanele cercetate și-ar fi îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu.
Astfel cum a reținut și procurorul de caz, simpla nemulțumire a unei din părțile unui litigiu cu privire la soluția pronunțată nu constituie un argument în sensul că în cauză s-au exercitat abuzuri și, pe cale de consecință, să fie antrenată răspunderea penală a magistratului.
De altfel, asupra activității de judecată a magistratului părțile pot exercita controlul prin exercitarea căilor de atac, de natură să declanșeze un control jurisdicțional atât asupra soluției pronunțate cât și a modului de desfășurare a procesului. Însă, nici desființarea unei hotărâri pe calea controlului ierarhic nu constituie o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în activitatea de jurisdicție aceștia fiind independenți.
În altă ordine de idei, controlul instanței cu privire la plângerile împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale vizează legalitatea și temeinicia cercetării desfășurate de acesta și nu existența sau inexistența infracțiunii reclamate.
Raportat acestor considerente și probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că cercetarea efectuată de către procuror este legală și temeinică, având la bază un amplu material probator, ce sprijină cu suficiență concluzia că infracțiunile reclamate de către petent nu există în materialitatea lor.
Așa fiind, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică atât rezoluția procurorului prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală față de persoanele cercetate, în cauză neexistând infracțiunile reclamate, cât și rezoluția procurorului ierarhic superior de menținere a acestei rezoluții și de respingere a plângerii petentului.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală să respingă, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul și să mențină rezoluțiile procurorilor.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 07.12.2007 dată în dosarul nr. 378/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și a rezoluției procurorului general nr. 7/II/2/2007 din 01.02.2008 a Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, pe care le menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 150 lei Ron, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, va fi suportată din fondurile
Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.05.2008.-
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu
-
Grefier,
Red. -
Tehnored. /04.06.2008/2 ex.-
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu