Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 598/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 598

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 213 de la 04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul cu nr-, privind pe intimații și.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - petent, lipsind intimații.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurentul - petent, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet, conform plângerii formulate, arătând totodată că în cauză este incident cazul de casare prev.de art.3859pct.10 Cod pr.penală, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură a-i garanta drepturile, respectiv nu a procedat la completarea dosarului cu actele care au dispărut; de asemenea, a invocat incidența cazului de casare prev.de art.3859pct.18 Cod pr.penală, respectiv a soluționat plângerea într-o cauză din care au dispărut probele, fără a lua vreo măsură de reconstituire a acestora și fără a dispune verificarea dispariției probelor din dosar și stabilirea făptuitorilor, solicitând, în consecință, trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor și soluționarea sesizării privind dispariția declarațiilor numiților și și alterarea declarației numitului.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, aceasta nefiind obligată să procedeze la audierea martorilor așa cum s-a invocat, ci numai să verifice rezoluția atacată pe baza actelor de la dosar.

Recurentul petent în replică invederează că de la dosarul cauzei au dispărut o serie de acte.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.213 de la 04 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a C.P.P. s-a dispus respingea plângerii formulată de petentul - fiul lui și, născut la data de 24.09.1949 în comuna, județul D, cu domiciliul în C, Calea B,.12 B,.16, județul D - împotriva ordonanței nr. 675/P/2008 din data de 04.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe făptuitorii - domiciliat în comuna, sat de, județul D - și - domiciliat în C,-,.56,.2,.9, județul

S-a menținut ordonanța nr.675/P/2008 din 04.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de februarie 2009 s-a înregistrat plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 13/II/2/2009 din data de 20.01.2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a ordonanței din data de 04.12.2008, dată în dosarul nr.675/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe făptuitorii, și.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că atât soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și, cât și rezoluția prim-procurorului sunt nelegale, solicitând desființarea lor, apreciind că în cauză nu s-au efectuat cercetări sub aspectul dispozițiilor art.20 rap.Cod Penal la art.175 lit. a, f, i Cod Penal, arătând că a avut loc tentativă de crimă, repezindu-se la el cu cuțitul, cu intenția clară și în public exprimată de a-l omorî. Totodată, s-a arătat că plângerea sa nu a fost suficient analizată, în condițiile în care fapta a fost comisă în public, făptuitorii prezentând pericol grav, în special.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, prin ordonanța din data de 04.12.2008 stată în dosarul nr. 675/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în baza dispozițiilor art. 228.C.P.P. rap. la art.10 lit. d și C.P.P. art. 25, 38, 42 și 45.C.P.P. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a, i

Cod Penal

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, competent material și teritorial pentru soluționarea plângerii și efectuarea de cercetări față de numiții și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 205 și 193.

Cod Penal

S-a reținut că, prin ordonanța cu nr.5744/P/2008 din 15.10.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea de cercetări față de numitul sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev.de art.20/174, 175 alin. 1 lit.aj din Cp.

În fapt s-a reținut că, în data de 21.04.2008, partea vătămată se afla în apropierea porții de acces în curtea Tribunalului Dolj, unde a avut un conflict spontan cu făptuitorii și, petentul fiind insultat și amenințat de către, care s-a îndreptat spre el având în mână un cuțit, fiind oprit de intervenția membrilor familiei făptuitorului.

S-a arătat de instanța de fond că, în mod evident, chiar în situația de fapt expusă de partea vătămată în plângerea formulată, rezultă fără dubii că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sesizate.

Astfel, din împrejurările relatate de partea vătămată s-a reținut că nu s-a creat premisa cerută de lege pentru existența infracțiunii de omor în forma tentativei, respectiv starea de pericol specifică acesteia.

Totodată, s-a apreciat că este evident că făptuitorul nu adoptase rezoluția infracțională de a ucide în condițiile în care chiar la intervenția membrilor familiei sale (intervenție specificată de petent în plângerea formulată), a renunțat la atitudinea sa, arătându-se că, sub nici o formă nu se poate stabili intenția acestuia de a ucide, simplul fapt de a se îndrepta cu cuțitul spre partea vătămată neputând constitui un act material specific infracțiunii de omor, apreciindu-se că nu există nici o probă certă din care să rezulte existența infracțiunii de omor în forma tentativei în lipsa oricărui act medico-legal care să confirme eventualele leziuni suferite de partea vătămată sau probe din care să rezulte că într-adevăr, chiar în situația de fapt prezentată de partea vătămată, făptuitorul ar fi intenționat să-l omoare pe petiționar dacă nu ar fi fost oprit de membrii familiei sale.

De asemenea, în cauză a fost audiat numitul, jandarmul care își desfășura serviciul în curtea Tribunalului Dolj și care, în timpul conflictului se afla în apropierea porții de intrare. Conform declarației acestuia, a rezultat că l-a observat pe însoțit de două persoane, în momentul în care se îndrepta spre poarta de acces a tribunalului, direcție în care se îndrepta și un alt grup de persoane (doi bărbați și o femeie), printre care se aflau și.Martorul a observat discuția contradictorie dintre și, aceștia aflându-se la o distanță de 1-1,5 unul de altul și nu a văzut pe nici unul din membrii familiei apropiindu-se de. De altfel, nu a observat nici un act de violență fizică pe care vreun membru al familiei să-l fi îndreptat împotriva lui.

Totodată, martorul a declarat că, în momentul în care grupurile au ajuns la poarta tribunalului l-a auzit pe, întrucât acesta ridicase vocea, spunând că este amenințat, deși nu a auzit astfel de amenințări. a fost solicitat de să intervină, întrucât este amenințat cu un cuțit, partea vătămată identificându-l pe deținătorul cuțitului ca fiind și nu.

De asemenea, în urma controlului corporal efectuat asupra lui - persoană indicată de petent ca autor al amenințării cu cuțitul - nu s-a constatat existența vreunui corp contondent sau ascuțit.

De altfel, martorul a precizat că a stat de vorbă cu vânzătoarea de la un chioșc situat în imediata apropiere a locului unde s-a derulat schimbul de replici dintre părți și care i-a declarat verbal că nu a observat nici un incident între cele două grupuri.

Drept urmare, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20/174,175 din Cp. în aceste condiții, cauza urmând a fi disjunsă și declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, competent material și teritorial pentru soluționarea acesteia și efectuarea de cercetări față de numiții și, sub aspectul săvârșirii inf. prev. de art. 205 și art. l93 din

Cod Penal

Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și, pe cale de consecință, făptuitorii să răspundă penal pentru tentativă de omor, iar prin rezoluția nr.13/II/22009 din data de 20.01.2009 s-a respins plângerea formulată de petent, arătându-se că observarea materialului de urmărire penală demonstrează pe de o parte că în fapt, activitățile materiale protestate în plângerea penală și susținute de petent, cu ocazia audierii, nu există în materialitatea lor, ceea ce "de plano" atrage incidența dispozițiilor art.10 lit.a Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta ca veridică varianta petentului, s-a arătat cu subzistă infracțiunea de omor, întrucât, prin prisma propriilor lui relatări, eventuala rezoluție infracțională nu a fost pusă în executare sub forma unui act material specific acestor fapte și de a suprima viața în lipsa intervenției unor factori extrinseci voinței autorului care să îl întrerupă.

Analizând pe fond plângerea formulată de către petentul, plângere formulată în baza dispozițiilor procedurale ale art. 2781.C.P.P. în raport cu actele și lucrările cauzei, respectiv probatoriul administrat în faza premergătoare începerii urmăririi penale, instanța de fond a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art.174, 175 lit. a, i Cod Penal, ce a fost dispusă prin ordonanța nr. 675/P/2008 din 04.12.2008 a fost atacată, în conformitate cu prevederile art. 278.C.P.P. de către petent.

La data de 20.01.2009, prin rezoluție motivată, s-a dispus respingerea plângerii.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale s-a formulat plângere în termenul procedural de 20 zile de la data comunicării, la instanță, în conformitate cu prevederile art.2781alin.1 C.P.P. comunicarea soluției către petent realizându-se la data de 02.02.2009, conform ștampilei aplicate pe plic de către Oficiul Poștal, iar plângerea fiind înregistrată la instanță la data de 17.02.2009.

Sub aspectul temeiniciei și implicit, al legalității plângerii formulate la instanță, tribunalul a reținut, conform materialului premergător începerii urmăririi penale, că la data de 21.04.2008, petentul a avut un conflict cu numiții și, susținând că primul a avut în mână și un cuțit cu care a fost amenințat de către acesta, membrii familiei făptuitorului fiind cei care au intervenit în aplanarea conflictului.

Din probele administrate de către organele de cercetare penală (martorul - jandarm în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi D ), instanța de fond a constatat că nu sunt indicii care să confirme împrejurarea că la data conflictului între petent și făptuitori, vreunul dintre făptuitori ar fi deținut vreun corp înțepător-tăietor de natură a crea temerea sau, chiar mai mult, conturarea sub aspectul stării de fapt a ipotezei că exista posibilitatea săvârșirii infracțiunii prev. de art.20 rap. la art.174, 175 lit.a, i

Cod Penal

De altfel, în plângerea formulată la data de 20.05.2007, în afară de făptuitorul - care a și fost percheziționat de către jandarmul care asigura paza instanței, respectiv a Tribunalului Dolj - petentul nu a indicat nici o altă persoană care ar fi fost înarmată cu un corp tăietor-înțepător.

Simpla afirmație făcută de petent că făptuitorul ar fi avut asupra sa un cuțit, în condițiile lipsei unor indicii care să contureze o altă stare de fapt decât cea reținută de către Parchet, în sensul că între părți s-a creat un conflictul verbal, nu reprezintă un motiv temeinic de a dispune infirmarea soluției Parchetului, iar pe parcursul judecării cauzei, petentul nu a venit cu înscrisuri sau probe noi, de natură a crea indiciile săvârșirii unei infracțiuni de către persoanele cercetate penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art.174, 175 lit.a, i

Cod Penal

În ceea ce privește plângerea formulată de petent împotriva numitei, s-a constatat de instanța de fond că - deși Parchetul nu a dispus vreo soluție referitor la această persoană, dată fiind starea de fapt conturată în urma probatoriului administrat în faza premergătoare începerii urmăririi penale, dar și starea de fapt expusă chiar de petent în plângerea formulată la 20.05.2007 - acesta poate formula plângere penală prealabilă pentru alte fapte de natură penală decât cea pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv fapta prevăzută de art. 20 rap. la art.174, 175 lit. a, i

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs - în termen legal - petentul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet, conform plângerii formulate, arătând totodată că în cauză este incident cazul de casare prev.de art.3859pct.10 Cod pr.penală, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură a-i garanta drepturile, respectiv nu a procedat la completarea dosarului cu actele care au dispărut; de asemenea, a invocat incidența cazului de casare prev.de art.3859pct.18 Cod pr.penală, respectiv a soluționat plângerea într-o cauză din care au dispărut probele, fără a lua vreo măsură de reconstituire a acestora și fără a dispune verificarea dispariției probelor din dosar și stabilirea făptuitorilor, solicitând, în consecință, trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor și soluționarea sesizării privind dispariția declarațiilor numiților și și alterarea declarației numitului.

Recursul petentului este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele de la dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, prin plângerea formulată, recurentul petent a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la numiții și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev.de art.20 Cod penal, rap.la art.174, 175 lit. Cod penal, constând în aceea că la data de 21 aprilie 2008, cei doi făptuitori l-ar fi insultat și amenințat pe petent, iar numitul în împrejurarea respectivă avea în mână un cuțit, cu care s-a îndreptat spre petent, însă a fost oprit de membrii familiei acestuia.

În mod corect, prima instanță a apreciat că ordonanța procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este legală și temeinică, din actele existente la dosar rezultând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate.

Criticile formulate de recurentul petent cu privire la o insuficientă activitate de cercetare desfășurată de procuror, nu pot fi avute în vedere deoarece în faza actelor premergătoare procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării acestora sub aspectul felului lor în funcție de natura infracțiunii reclamate în vederea dispunerii unei soluții legale și temeinice.

De asemenea, este nefondată solicitarea recurentului petent în sensul admiterii plângerii și refacerii cercetării penale, în dosarul nr.675/P/2008, deoarece în cauză au fost administrate actele premergătoare pe care procurorul le-a considerat ca fiind necesare soluționării cauzei, instanța de judecată soluționând cauza potrivit dispozițiilor art.2781alin.7 Cod pr.penală, care prevăd expres limitele de verificare și anume "judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

De asemenea, este nefondată critica recurentului petent, în sensul că de la dosarul cauzei au fost sustrase o serie de acte, întrucât analizând acest dosar, se constată, în raport de numerotarea efectuată în cauză, că nu lipsește de la dosarul cauzei nici un act, iar prima instanță s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate de petent, apreciind în mod legal că se impune încuviințarea probei testimoniale solicitate de către petent, în raport de obiectul cauzei.

În raport de aceste considerente, recursul declarat de petent este nelegal, astfel încât în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 213 de la 04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul cu nr-, privind pe intimații și.

Obligă petentul la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 5 iunie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud.: -

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ 9.07.2009

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 598/2009. Curtea de Apel Craiova