Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 9289/2/2009
2340/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 6
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea plângerii formulate de către petenta, împotriva Rezoluției nr. 1335/II/2/2009 din data de 07 septembrie 2009 Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanței nr. 253/P/2008 din data de 28 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care a fost dispusă neînceprea urmăririi penale față de numiții, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns petenta, personal și asistată de apărător ales - dl. avocat -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 28 dosar, lipsă fiind intimații făptuitori, și.
Intimatul făptuitor a fost reperezentat de apărător ales - dl. avocat -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 41 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.
Apărătorul ales al petentei susține oral plângerea formulată de clienta sa pentru motivele scrise aflate în dosar, filele 1-2, dosar. În baza art. 2781alin. 8 lit. Cod procedură penală solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției și a ordonanței atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Depune note scrise în care detaliază criticile formulată de către petentă.
Apărătorul ales al intimatului făptuitor solicită respingerea excepției ca nefondată și menținerea rezoluției atacate ca fiind netemeinică. Consideră că atât plângerea inițială formulată de către petentă cât și plângerile ulterioare formulate de către aceasta, nu reprezintă decât încercări disperate de revizuire a unei cauze civile definitiv și irevocabil pierdută. Lipsa semnăturii clientului pe împuternicirea avocațială nu are relevanță. Depune la dosar extrase dintr-un articol publicat în Revista de Drept de către dl. profesor referitor la falsul în înscrisuri. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată și de obligare a petentei la plata cheltuielilor judiciare. În ceea ce privește faptele sesizate în sarcina intimaților și, o plângere similară a fost soluționată, definitiv, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Referitor la intimatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care a fost formulată plângere.
CURTEA,
La datele de 23.01.2008 și 28.01.2008 la Parchet s-au înregistrat plângerile formulate de împotriva lui, și avocatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 290 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 293 Cod penal, art. 292 Cod penal și art. 323 Cod penal, constând în faptul că au semnat fără drept împuterniciri avocațiale, în numele lui și le-au depuse în dosare civile aflate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI.
De asemenea, a fost reclamată săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 - 258 Cod penal de către avocat, constând în influențarea instanțelor de judecată în scopul pronunțării unor hotărâri judecătorești favorabile lui și.
Prin ordonanța nr. 253/P/2008 din 28.07.2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, și cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 290 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 292, art. 293 Cod penal și art. 323 Cod penal, pentru primii doi, întrucât există autoritate de lucru judecat, iar pentru ultimul, întrucât faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost cercetat și anume intenția ca element al laturii subiective.
Plângerea formulată la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 07.09.2009.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere în instanță petenta, pentru motivele consemnate în partea introductivă.
Plângerea este nefondată.
În cuprinsul celor două plângeri penale numita a susținut că numiții, și, fără a avea calitatea de reprezentant al numitei, prin folosirea împuternicirii avocațiale nr.21/01.02.2006 falsă, au formulat cereri în dosarul civil nr- (nr. vechi 3605/2005) privind recursul declarat de numita, în contradictoriu cu pârâții și împotriva sentinței civile nr.347/25.03.2004 a Judecătoriei Urziceni (dosar civil având ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr.1395/2001, încheiat între soții și numita ), în baza acestor înscrisuri Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a lll-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie pronunțând decizia civilă nr.235/01.02.2006.
În motivarea plângerii penale, numita a precizat că împotriva deciziei civile nr.235/01.02.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a lll-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin care a fost admis recursul declarat de numita, a formulat contestație în anulare care a format obiectul dosarului civil nr- al instanței de judecată anterior menționată, cauză în care numiții, și au depus împuternicirea avocațială nr.74/27.04.2006 semnată în fals la rubrica "client/reprezentant", numita fiind reprezentată nelegal de către susnumiți, prin folosirea acestui înscris nereal Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a lll-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie pronunțând decizia civilă nr. 1013/28.04.2006 prin care s-a respins, ca nefondat, respectiva contestație în anulare.
Din actele premergătoare existente în dosarul penal nr.253/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa rezultat că în ceea ce privește solicitarea numitei de a se efectua cercetări penale față de numiții și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 Cp. fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cp. uz de fals, prev. de art.291 Cp. fals în declarații, prev. de art.292 Cp. fals privind identitatea, prev. de art. 293 Cp. și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art.323 Cp. se constată că aspectele sesizate de numita în prezentul dosar penal sunt identice cu cele care au format obiectul dosarului penal nr.159/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în care a fost adoptată, în conformitate cu disp.art.228 al.6 și C.P.P. art.10 lit.d prin C.P.P. rezoluția din 22.02.2008, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.
Astfel, prin rezoluția nr.159/P/2007 din data de 22.02.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomițaa apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care numita solicită cercetarea penală a numiților și întrucât, pe de o parte, prin procura nr.2785/05.08.2004 numitul a fost împuternicit de numita să o reprezinte în fața tuturor instanțelor care vor judeca cauza având ca obiect rezilierea contractului de întreținere referitor la imobilul în litigiu, atât în fond, cât și în căi de atac ordinare sau extraordinare, va putea face încasări și plăți, va putea solicita învestirea titlului cu formulă executorie și va putea substitui alți mandatari, va putea angaja avocați și să facă tot ceea ce ar face ea pentru realizarea acestui mandat, "fără ca cineva să poată opune vreo limitare, impreciziune ori imperfecțiune a mandatului", mandat în baza căruia numitul l-a angajat pe avocatul să le asigure asistența și reprezentarea în fața instanțelor de judecată, iar pe de altă parte, conform Statutului profesiei de avocat, semnătura de la rubrica client nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
Această soluție de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul penal nr.159/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița fost menținută, în mod succesiv, prin ordonanța nr.109/ll-2/2008 din 18.07.2008 emisă de Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și sentința penală nr.247 pronunțată la data de 31.10.2008 de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr- (nr. vechi 1803/2008), hotărâre judecătorească rămasă definitivă la data de 03.02.2009 prin respingerea de către Tribunalul Ialomițaa recursului declarat de numita.
Ca atare, se constată că există autoritate de lucru judecat întrucât în cauză instanța penală a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la acțiunea penală, astfel încât nu se mai poate exercita o nouă acțiune penală
împotriva acelorași persoane și cu privire la aceleași fapte.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva Rezoluției nr. 1335/II/2/2009 din data de 07.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Obligă petenta la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2010.
PREȘEDINTE
- - -
GREFIER
- -
Red.
Dact./12.02.2010.
2 ex.
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar