Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 61/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 61/2009

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Boer Judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petenții, și împotriva rezoluției procurorului din data de 29.06.2009 dată în dosar nr.283/P/2008 al parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, menținută prin rezoluția procurorului general din 22 iulie 2009 dată în dosar nr.545/II/2/2009 al parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, privind pe intimații, T, și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. și cercetare abuzivă, prev.de art.266 alin.2 pen. cu aplic.art.33 lit.a pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al petenților, av., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea plângerii.

Apărătorul petenților solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor pronunțate de procuror și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și cercetare abuzivă. Nu se puteau efectua două percheziții concomitent cu privire la aceeați persoană vătămată. Cu privire la percheziția din 26.01.2008, s-a arătat că nu mai era necesară prezența petentului deoarece proprietatea fusese vândută. Această argumentație nu poate înlătura vinovăția penală a celor care au efectuat percheziția deoarece spațiul respectiv deși vândut, fusese închiriat prin act notarial. Potrivit art.104 alin.5 pr.pen. este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor, împiedică persoana la care se face percheziția să participe la percheziție. Petentul era obligat să participe la o percheziție în localitatea Șomcuta M, anunțând anchetatorii să aștepte finalizarea acesteia pentru a se deplasa la B Referitor la cea de-a doua percheziție, arată că infracțiunea nu putea fi programată de vreme ce s-a obținut în prealabil autorizație, efectuarea acesteia fiind abuzivă pentru că nu s-a început urmărirea penală în cauză. De asemenea, autorizația a fost obținută în altă cauză. Atât timp cât autoritățile dețineau informații privitoare la anumite ilegalități, obținând autorizație de percheziție, efectuarea acesteia în afara cadrului orar stabilit de lege este abuzivă. Conform art.100 alin.6 pr.pen. percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înaintea începerii urmăririi penale, ori în speță urmărirea penală nu era începută. A solicitat a se efectua cercetări și pentru infracțiunea de cercetare abuzivă, însă nu s-a administrat nicio probă, nefiind audiați niciunul din martori și nici petenții. Solicită a se avea în vedere decizia nr.7030 din 13.12.2005 a ÎCCJ, potrivit căreia este nelegală respingerea plângerii ignorându-se faptul că organul de cercetare penală nu a întreprins acte premergătoare în vederea verificării susținerilor petentului. De aceea se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua cercetări cu privire la infracțiunea sesizată de petenți.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petenți ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice. Se ridică problema administrării probatoriului, dar dosarul a fost declinat la DNA. Urmează ca acel procuror să se pronunțe asupra probatoriului. Lucrătorii de poliție au acționat conform dispozițiilor legale și în baza autorizației de percheziție emisă de instanță. S-au efectuat acte premergătoare în cauză, din care a rezultat că nu se poate demara urmărirea penală împotriva intimaților. Solicită respingerea plângerii și obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, petenții, și au solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 29 iunie 2009, dată în dosarul nr. 283/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, confirmată prin rezoluția nr. 545/II/2/2009, prin care procurorul general a dispus respingerea plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pe baza actelor existente la dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, la 27.08.2008, petenții, și au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, T, și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 și 266 alin. 2.pen.

S-a reținut că la data de 26.01.2008, făptuitorii, și au efectuat o percheziție la "", în prezența numitului, personal cu atribuții de pază a societății. Deși petenții și-au manifestat dorința de a participa la efectuarea percheziției, datorită faptului că în acel moment participau la percheziția efectuată la "", situată la o distanță de 35 km. au fost în imposibilitate de a participa la efectuarea percheziției.

La data de 01.08.2008, orele 0,15 făptuitorul și alți lucrători de poliție au pătruns în sediul "", prin escaladarea gardului împrejmuitor și imobilizarea personalului cu atribuții de pază, polițiștii săvârșind astfel infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de dispozițiile art. 266 alin. 2.pen.

S-a susținut astfel că, deși în cauză nu era începută urmărirea penală, iar lucrătorii de poliție au deținut autorizația într-o altă cauză în care s-a dispus anterior începerea urmăririi penale. De asemenea, prin decizia nr. 1086/20.11.2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. 1 teza I pen. în sensul că apărătorul învinuitului are dreptul a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Ori, făptuitorul a condiționat prezența apărătorului de formularea unei cereri prealabile aprobate de procuror.

Prin rezoluția din data de 29.06.2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție judiciară, T, și pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. 2.pen.

În ceea ce privește percheziția din data de 26.01.2008 efectuată la "", s-a reținut că, din actele premergătoare, urmării penale rezultă că "" are un singur asociat, și anume, -, iar administrator este. "" are un singur administrator, și anume, -, iar "TP " are ca asociat pe - și soția sa -, iar administrator este -.

"TP " are ca asociat și administrator pe -.

Prin încheierea nr. 171/24.01.2008, Judecătoria Baia Marea admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare și a dispus efectuarea unei percheziții la punctul de lucru aparținând "", "", "Trans " În data de 26.01.2008 s-a procedat la efectuarea percheziției la punctele de lucru ale "" și "" între orele 19,15 - 23,35.

Din procesul-verbal de percheziție întocmit în cauză ( 104 - 107) rezultă că la adresa situată în B M,-, unde se găseau punctele de lucru ale "" și "", a fost identificat numitul care avea atribuții de pază. Din cuprinsul aceluiași proces-verbal rezultă că acesta a luat legătura telefonic în repetate rânduri cu intimații și cărora le-a adus la cunoștință scopul sosirii în unitate a organelor de poliție solicitându-le să se prezinte personal ori prin reprezentant pentru deschiderea ușii de acces în societate. Ulterior, s-a procedat la deschiderea ușii de acces de către organele de poliție în conformitate cu dispozițiile art. 105.proc.pen.

În același interval orar s-a efectuat, în baza autorizației de percheziție nr. 2/24.01.2008, o percheziție la punctul de lucru al "TP " unde a participat intimatul -.

Prin încheierea penală nr. 1702 din 29 iulie 2008, în temeiul art. 100.proc.pen. s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare în imobilele situate în Șomcuta,- (sediul "" și Trans TP )- (sediul și ) și, județul M (proprietatea TP ), ca atare, în 01.08.2008 s-au efectuat trei percheziții în localitatea - la punctul de lucru al "", iar prezența administratorului în localitatea Șomcuta M la punctele de lucru ale "" și Trans TP și în localitatea la punctele de lucru ale În ceea ce privește percheziția organizată la sediul, în cauză s-a procedat la organizarea unui flagrant întrucât, datorită modalității de organizare a activității, a măsurilor de prevedere luate pentru a nu fi depistate și a faptului că fabricarea alcoolului avea loc după orele 1700, când se termină programul de lucru. S-a procedat la escaladarea porții de intrare, în fabrică, au identificat și imobilizat cei 5 muncitori, după care în fabrică a intrat și restul echipei de control, procedându-se la filmarea percheziției.

În cauză, urmărirea penală a fost începută (in rem) la 19.12.2007 pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, iar după efectuarea flagrantului s-a început urmărirea penală și pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 lit. b din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246.pen. în speță, nu există indicii ale săvârșirii acestei infracțiuni, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrucât ofițerii de poliție împotriva cărora a fost formulată plângere penală au procedat la efectuarea mai multor percheziții în baza unor autorizații emise de instanță.

De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii de comitere a infracțiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266.pen. în sensul că lucrătorii au fost amenințați și supuși la violențe, întrucât ulterior organizării flagrantului, aceștia au fost puși să dea declarație.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă plângerea formulată de petenți, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. petenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenții, și împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 29 iunie 2009 dată în dosarul nr. 283/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ confirmată prin rezoluția din 22 iulie 2009 Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ dată în dosarul nr. 545/II/2/2009.

Obligă petenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 100 lei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.MB/dact.MM

3ex./19.11.2009

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 61/2009. Curtea de Apel Cluj