Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 618/
Ședința publică din 20 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel
Judecător G-
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de recurentul - petent, împotriva sentinței penale nr.264/07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petentul-recurent în stare de arest, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se aduce la cunoștința recurentului faptul că apărarea în cauză nu este obligatorie, având calitatea de petent.
Recurentul-petent solicită sancționarea cu amendă judiciară a intimatei întrucât nu a respectat dispozițiile instanței.
Instanța arată că aceasta este o cerere pe care recurentul nu o poate invoca în favoarea sa și nu are nicio relevanță.
Recurentul solicită recuzarea avocatului și citarea acestuia în calitate de martor. De asemenea, arată că există pe rol mai multe cereri privind strămutarea dosarului.
Instanța arată că a fost soluționară cererea de strămutare prin respingerea acesteia și nu împiedică instanța să pășească la soluționarea cauzei faptul că nu s-a soluționat cererea de strămutare în cea de a doua cauză.
Recurentul solicită amânarea cauzei pentru a studia dosarul întrucât nu a avut această posibilitate până în prezent și pentru a-și angaja apărător.
De asemenea, arată că doamna a susținut actul de acuzare unde el a avut calitatea de inculpat și nu avea dreptul să facă cercetarea din prezenta cauză.
Instanța apreciază că acestea sunt chestiuni de fond și pot fi invocate drept motive de recurs.
Curtea întreabă părțile dacă mai sunt alte cereri prealabile de formulat.
Recurentul solicită amânarea cauzei pentru administrarea probei cu înscrisuri pe care nu a avut posibilitatea să le depună la dosar, multe înscrisuri avându-le la locul de detenție.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererilor formulate de recurentul - petent întrucât acestea exced cadrului procesual. Se opune cererii de amânare a cauzei nu este primul termen de judecată recurentul avea posibilitatea să studieze dosarul. De asemenea, învederează instanței că nu se opune administrării probei cu înscrisuri solicitată de recurent.
Curtea apreciază că nu se impune amânarea judecării cauzei deoarece la termenul din 15 septembrie 2009 petentul a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărător, astfel că a doua cerere tot pentru a-și angaja apărător este inadmisibilă.
În ceea ce privește probele solicitate respectiv cea de audiere a unui martor, în această procedură, curtea apreciază că este inadmisibilă, ea nu poate fi administrată întrucât legalitatea și temeinicia soluției adoptate de procuror se apreciază în raport de actele și lucrările dosarului atașat dosarului de instanță. În legătură cu proba cu înscrisuri, curtea apreciază că nu se impune amânarea judecării cauzei pentru același motiv, respectiv legalitatea și temeinicia poate fi apreciată în raport de actele depuse la dosar și de cele nou depuse de petiționar.
In legătură cu denunțurile depuse la acest termen instanța pune învederează recurentului că acestea pot fi depuse organelor abilitate și nu prin intermediul instanței.
Recurentul petiționar arată că denunțurile depuse la acest termen sunt dovezi că au fost formulate acestea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Recurentul petent arată că nu este vinovat, a fost condamnat dar el nu a săvârșit nicio faptă. Arată că aceeași procurori au susținut actul de acuzare în dosarul nr-. De asemenea, arată că în prezent nu s-au făcut niciun fel de cercetări cu toate că a denunțat zeci de fapte penale, iar prima instanță nu a respectat nicio dispoziție legală procedurală. Arată că toate motivele de recurs se află la dosar.
În concluzie, se solicită de recurent admiterea recursului, admiterea plângerii sale, anularea dispozițiilor ilegale, abuzive și trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări penale a faptelor penale reclamate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de petent, menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, menținerea rezoluției date de procuror ce a fost administrată în baza probelor administrate. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 264 din 07 iulie 2009, Tribunalul Argeșa hotărât, în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală, respingerea ca nefondată plângerea formulată de petentul fiul lui și, născut la 23.07.1974, în Colibași, domiciliat în, sat Stânii, jud A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași împotriva rezoluției din 02.03.2008 adoptate în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș nr. 485/P/2008.
A obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, deși reclamantul pretinde că una dintre cele două fete rezultate din concubinajul său cu făptuitoarea a fost ucisă, în realitate nu există dubii cu privire la cauzele morții.
Potrivit actelor medicale, decesul copilului s-a datorat unei pneumopatii neonatale pe fond de naștere prematură, motiv față de care s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere pe latură obiectivă și subiectivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința admiterii plângerii și desființării rezoluției atacate, pe motiv că există la dosar probe care dovedesc vinovăția intimatei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii aduse, cum și sub toate aspectele, astfel cum obligă dispozițiile art. 385/6 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin plângerea înregistrată la data de 27.10.2008, recurentul - petent a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș efectuarea de cercetări față de intimata pentru comiterea infracțiunii de pruncucidere ( 14 și 17 dosar de urm. penală), constând în aceea că, imediat după naștere, ar fi ucis, la data de 07.06.2006, pe una dintre fetele, și anume pe minora.
Cercetările efectuate în cauză au demonstrat netemeinicia acestor acuzații, astfel încât, prin rezoluția nr. 485/P/2008 din 02.03.2008 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoare.
Această soluție a fost atacată de petiționar în fața prim procurorului parchetului, iar acesta din urmă, pronunțându-se în temeiul art. 278 din Codul d e procedură penală, a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii (rezoluția nr. 213/II/2/2009).
În adevăr, actele medicale aflate la dosar dovedesc faptul că la data de 06.06.2009 făptuitoarea, ce a trăit în conbcubinaj cu recurentul - petent, a dat naștere la două fete - - și.
La data de 07.06.2006, minora a decedat, iar cauza decesului a fost, potrivit actului constatator al decesului, o pneumopatie neonatală, pe fondul nașterii premature.
Decesul minorei a survenit în spital, sub supravegherea cadrelor medicale, iar cealaltă minoră, -, a supraviețuit complicațiilor ivite la naștere, fiind externată cu același diagnostic, de pneumopatie neonatală congenitală ( 34).
Față de această situație, în mod judicios s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș neînceperea urmăririi penale față de intimată, rezoluția nr. 485/P/2008 din 02.03.2008 fiind legală și temeinică.
În consecință, sentința atacată cu recurs, prin care plângerea a fost respinsă, urmează a fi menținută de către instanța de control judiciar, prin respingerea ca nefondat a recursului, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2, va fi obligat recurentul - petent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de -, în prezent aflat în Penitenciarul d e Maximă Siguranță Colibași, împotriva sentinței penale nr. 264 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - Gh.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./09.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Raluca Elena Șimonescu DiaconuJudecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Marius Gabriel