Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 62/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
SENTINȚA PENALĂ NR.62/PI/2008
Ședința publică din 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de către petentul domiciliat în com. Pietroasa, nr.1, jud.B, împotriva rezoluțiilor nr.37/P/2008 și nr.213/II.1/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, conform art.278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intimatul G - lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr.50 din 17 septembrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind petentul și intimații și.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților asupra plângerii.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petentul și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice, arătând că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel consideră că intimații au procedat în mod legal, au întocmit procesul verbal de percheziție domiciliară semnat de organele de cercetare penală și de celelalte persoane care au participat la efectuarea percheziției, fără a exista vreo obiecție din partea acestora cu privire la cele inserate în procesul verbal, percheziția efectuându-se în prezența a doi martori asistenți, a petentului și a apărătorului acestuia. Astfel din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că faptele reclamate de petent nu există. Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.
Reprezentantul petentului G avocat solicită respingerea plângerii formulată de petentul ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice, arătând că în mod corect s-a stabilit că faptele reclamate de petent nu există. Așa cum rezultă din actele de urmărire penală întocmite în cauză intimații au acționat în mod legal, iar petentul a fost prezent la efectuarea percheziției efectuate de organele de cercetare penală fiind asistat de un apărător și doi martori asistenți și nu a făcut vreo obiecție cu privire la cele consemnate în procesul verbal de percheziție domiciliară întocmit. Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată conform actelor depuse.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra plângerii împotriva actelor procurorului de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția din 21 martie 2008, dată în dosarul nr. 37/P/2008,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de numiții G, și, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 Cod penal, violarea secretului corespondenței, prevăzută și pedepsită de art. 195 Cod penal, distrugere calificată, prevăzută și pedepsită de art. 281 Cod penal, tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută și pedepsită de art. 247 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 Cod penal, asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art. 323 Cod penal și distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale, prevăzută și pedepsită de art. 360 Cod penal.
În motivarea rezoluției s-a arătat că, petentul a formulat o plângere penală împotriva numitului G, comisar de poliție în cadrul B și a altor lucrători de poliție, pe care nu i-a indicat, pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus arătate, arătând că aceștia, prin forță și fără acordul său, au intrat, în data de 19 septembrie 2006, în locuința sa, din, nr. 1, jud. B, au răscolit bunurile din casă și au sustras mai multe obiecte de valoare, respectiv un computer, un monitor, o imprimantă, câteva sute de dischete, numeroase cărți și manuscrise, reviste, afișe și alte bunuri.
S-a reținut că, din actele de cercetare penală rezultă că, în data de 19 septembrie 2006, într-adevăr, numiții G și, amândoi comisari în cadrul IPJ B, având calitatea de lucrători ai poliției judiciare, precum și numitul, inspector în cadrul IPJ B, în executarea autorizației de percheziție nr. 104 din 19 septembrie 2006, emisă de Tribunalul Bihor, au efectuat la domiciliul petentului, din, nr. 1, jud. B, o percheziție domiciliară.
S-a mai arătat că, autorizația de percheziție domiciliară a fost emisă de Tribunalul Bihor ca urmare a solicitării DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, formulată în dosarul nr. 101/D/P/2002, în care petentul era învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută și pedepsită de art. 26 rap. la art. 279 alin. 3 Cod penal, constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, confecționarea, vânzarea, răspândirea precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiunii contra și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda săvârșită prin orice mijloace în public, prevăzute și pedepsite de art. 3, 4 și 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra și omenirii. Ca urmare a efectuării percheziției, s-au ridicat bunurile indicate de petent în plângere, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal de percheziție domiciliară, semnat de cei trei intimați, ca organe de cercetare penală, care au efectuat actul procesual. De asemenea, procesul-verbal a fost semnat și de celelalte persoane care au participat la efectuarea percheziției, respectiv petentul și apărătorul ales al acestuia și cei doi martori asistenți, fără a exista vreo obiecție din partea acestora cu privire la cele arătate în cuprinsul procesului-verbal.
Astfel fiind s-a reținut că bunurile indicate în plângere au fost ridicate în mod legal din posesia numitului, condiții în care fapta materiale pentru care s-a depus plângerea nu este prevăzută de legea penală.
Procurorul de caz a mai reținut că, în fapt, plângerea petentului se referă în concret la împrejurarea că intimatul G nu s-a rezumat la a căuta doar arme, ci a ridicat și alte lucruri care nu au legătură cu acestea, respectiv reviste, cărți, manuscrise etc. și că, în executarea autorizației de percheziție, într-o cauză în care s-a început urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de OUG nr. 31/2002, nu numai că cei care au efectuat percheziția aveau dreptul să ridice orice material care poate constitui mijloc de probă, ci, dimpotrivă, obligația de a ridice acele obiecte și înscrisuri.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții în condițiile art. 278 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 30 aprilie 2008.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângerea petentul.
În motivarea plângerii sale, chiar dacă într-un stil de-a dreptul pamfletar, petentul face referire atât la rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât și la rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, susținând, în esență că, cei trei intimați au comis infracțiunile pentru care a solicitat, prin plângerea formulată, cercetarea lor și că atât procurorul general, cât și procurorul de caz nu au făcut decât să se acopere abuzurile, în mod greșit apreciindu-se că actele de urmărire penală, respectiv percheziția ar fi fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
Petentul mai face referire la faptul că poate dovedi cu martori modul în care s-au comportat cei trei intimați cu ocazia efectuării percheziției, precum și împrejurarea că apărătorul său nu a fost prezent, respectiv că avocatul care s-a aflat de față, nu este apărătorul său ales, ci unul desemnat de parchet.
Examinând rezoluția prin prisma plângerii formulate, cât și din oficiu, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petent este nefondată și va fi respinsă ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Curtea va reține că, într-adevăr, așa cum se arată și în rezoluție, în raport de calitatea intimaților, este competentă personal să soluționeze plângerea formulată de petent și că soluția atacată, de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b Cod procedură penală este temeinică și legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel, este adevărat că domiciliul este inviolabil, nimeni neputând pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reședința unei persoane fără învoirea acesteia dar, inviolabilitatea domiciliului nu este și nu poate fi absolută, deoarece, în consens cu normele Constituției, precum și ale Convenției europene a drepturilor omului (art. 8 paragraful 2), de la principiul inviolabilității domiciliului se poate deroga în cazurile limitativ prevăzute de normele constituționale sau de lege, printre altele și pentru efectuarea unei percheziții domiciliare.
Astfel, potrivit art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale și nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, siguranței publice, bunăstării economice a țării, apărării ordinii și prevenirii faptelor penale, protecției sănătății și a moralei ori protecției drepturilor și libertăților altuia.
De asemenea, potrivit art. 27 alin. 3 din Constituție, de la principiul inviolabilității domiciliului se poate deroga prin lege și în cazul percheziției dispusă de judecător, care se efectuează în condițiile și formele prevăzute de lege.
În raport de cele mai sus arătate, pentru a fi conformă prevederilor Convenției și ale Constituției, ingerința autorităților statale în exercițiul drepturilor protejate de textele mai sus citate, trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să apară ca necesară într-o societate democratică.
Totodată, ingerința statală trebuie să privească un drept apărat de Convenție și să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, ea trebuie să rezulte din activitatea unui organ judiciar, domeniu care privește și aplicabilitatearatione materiaea regulilor aparținând procesului penal.
În jurisprudența CEDO, care are autoritate de lucru interpretat pentru legislațiile naționale, cu privire la condiția ca ingerința să aibă o bază legală, s-a arătat că atingerea adusă drepturilor apărare de Convenție trebuie să fie consecința aplicării normelor care o prevăd. Totodată, s-a decis că nu este suficient ca legea să prevadă o ingerință în exercițiului unui drept, ci ea trebuie să îndeplinească două criterii, și anume să fie accesibilă tuturor, adică să fie publică, și să fie previzibilă, adică să fie suficient de precisă pentru a permite individului să-și regleze conduita în funcție de prescripțiile ei.
Potrivit hotărâriiKeslassy contra Franței, în materia percheziției domiciliare, s-a decis că o asemenea măsură urmată, eventual, și de ridicarea de obiecte, ar putea fi considerată ca legitimă, pentru a obține probe materiale ale săvârșirii unor infracțiuni, cu precizarea că legea internă trebuie să ofere toate garanțiile împotriva unor eventuale abuzuri din partea autorităților competente.
În speță, curtea va reține că, așa cum se arată și în rezoluția atacată, cei trei intimați au efectuat o percheziție domiciliară la locuința petentului, din localitatea, nr. 1, jud. B, în executarea autorizației de percheziție nr. 104 din 19 septembrie 2006, emisă de Tribunalul Bihor în baza încheierii penale nr. 44 din aceeași dată, dată în dosarul nr. 44/SP/2006.
Or, potrivit art. 101 Cod procedură penală, percheziția dispusă în cursul urmăririi penale, potrivit art. 100 din același cod, se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz de lucrători operativi, iar potrivit art. 105 Cod procedură penală, organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschisă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate. Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită, dar, obiectele și înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă se ridică totdeauna.
Potrivit art. 108 Cod procedură penală, despre efectuarea percheziției și ridicarea de obiecte sau înscrisuri se întocmește proces-verbal care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile privind data și locul unde este încheiat, ora la care a început și ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal, numele prenumele și calitatea celui care îl încheie, numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate, numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora și locul, timpul și condițiile în care înscrisurile și obiectele au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute.
Or, în speță, s-au respectat normele procedurale mai sus arătate, intimații care au efectuat percheziția procedând la ridicarea obiectelor și înscrisurilor care puteau servi ca mijloc de probă în procesul penal, în care se începuse urmărirea penală, printre altele și pentru infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002, întocmind în acest sens procesul-verbal, aflat la dosarul cauzei.
Chiar dacă petentul contestă constituționalitatea acestei ordonanțe de urgență - invocând de altminteri această excepție într-o altă cauză -, pe care însă, așa cum o dovedește în motivarea plângerii sale, o cunoaște destul de bine, dispozițiile acesteia sunt suficient de precise pentru a permite oricărui cetățean al României să-și regleze conduita în funcție de prescripțiile ei.
Mai mult de atât, petentul a semnat procesul-verbal de percheziție fără a da explicații sau a formula obiecțiuni și nici nu a uzat de posibilitatea legală, de a formula plângere, în condițiile art. 275 Cod procedură penală, potrivit căruia, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Față de cele ce preced, curtea va reține că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în cauză de procuror este temeinică și legală, și că, într-adevăr, intimații nu se fac vinovați de săvârșirea vreuneia dintre faptele penale cu privire la care petentul a solicitat cercetarea lor, aceștia nefăcând altceva decât să-și exercite atribuțiile legale și să procedeze potrivit normelor legale și procedurale precitate.
De altminteri, așa cum se arată și în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, în cazul în care intimații nu ar fi procedat la ridicarea obiectelor și înscrisurilor menționate în procesul-verbal, ținând seama de specificul cauzei penale în care se dispusese începerea urmăririi penale și se emisese autorizația de percheziție, abia atunci s-ar fi făcut vinovați de săvârșirea unor fapte de natură penală, respectiv abuz în serviciu sau neglijență în serviciu.
În considerarea celor mai sus arătate, curtea va reține că soluția de neîncepere a urmăririi penale - în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b Cod procedură penală - faptele nefiind prevăzute de legea penală -, dată prin rezoluția atacată este temeinică și legală, considerent pentru care, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea petentului, urmând ca acesta să fie obligat, în baza art. 192 alin. 2 și art. 193Cod procedură penală, la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului și la plata sumei de 1.500 lei, cu același titlu, în favoarea intimatului G-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în, nr.1, com. Pietroasa, jud.B împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 21 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.37/P/2008, menținută prin rezoluția din 30 aprilie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosarul nr.213/II.2/2008, menținând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului și la plata sumei de 1.500 lei cu același titlu, în favoarea intimatului G.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTEGREFIER
- - -
red.sent. jud. - G/06.10.2008
tehnored.GM/2 ex./08.10.2008
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe
