Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 67/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
SENTINȚA PENALĂ NR. 67/P/2008
Ședința publică din 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare cauza penală în primă instanță privind pe petenta, domiciliată în O,-,.4, județul B, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor procurorului, prev. de art.278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă petenta și intimații G și.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul parchetului solicită ca în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală să se respingă plângerea, menținerea rezoluției, prin care se constată că fapta nu îndeplinește elementele unei infracțiuni, ca legală și temeinică. executorul judecătoresc nu a săvârșit nici un abuz în momentul în care a dat curs cererii de învestire.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că s-a înregistrat la data de 09.07.2008 plângerea petentei împotriva executorului judecătoresc G, și și, arătând că au încercat prin toate tertipurile avocățești și ale executorului judecătoresc G să intre în posesia imobilului din O, -, nr. 31,. 4, infracțiunea este de abuz contra intereselor private ale persoanei, prevăzut de art. 246 Cod penal. A arătat că a avut în 1994 o cădere financiară totală din cauza unei afaceri în B -, astfel că a ajuns în incapacitate de plată, neputând să-și onoreze datoriile către creditorii săi, fapt de care acum aceștia profită.
A mai arătat petenta că în data de 09.01.2008 a fost somată atât ea cât și soțul său de către Societatea Executorului judecătoresc să achite creditorilor și suma de 87.731,07 lei, în caz contrar se va trece la executarea silită a imobilului cumpărat cu Legea nr. 112/1995 în rate care expiră în anul 2011. După aceea, a urmat un proces intentat de familia împotriva sa și a soțului său, proces la care citarea s-a făcut prin afișare pentru a nu se putea apăra iar când a primit hotărârea definitivă și irevocabilă nu a mai putut face nimic, astfel că a început executarea silită pe care au contestat-o și au cerut suspendarea.
S-a mai arătat că în cadrul executării silite a imobilului de mai sus s-a făcut o evaluare de către expertul unde un apartament cu 5 camere în suprafață de 105 mp în centrul pietonal, a fost evaluat la 71.500 euro, la cel puțin J din valoarea reală de piață, în condițiile în care la același executor dar cu alt creditor al său, același imobil a fost evaluat la 135.670 euro. Deși a comunicat acest aspect executorului judecătoresc și chiar cu procesul în desfășurare a continuat și finalizat execuția organizând licitații la sediul biroului executorului judecătoresc la o sumă derizorie de 53.625 lei.
În memoriul depus de petentă (fila 31), aceasta a solicitat admiterea plângerii arătând că cercetarea parchetului de pe lângă curtea de apel a fost superficială, de altfel abuzurile executorului G au continuat și după depunerea plângerii la parchet, după cum reiese și din cele de mai jos pe care le arată:
La data de 12.01.2008 s-a pornit executarea silită împotriva noastră la cererea creditorilor și pentru suma de 88.331,07 lei. La momentul respectiv nu a avut acești bani iar executorul după ce a înființat poprirea pe veniturile salariale ale subsemnatului reclamant și pe veniturile din pensia petentei reclamante, a trecut la executarea imobiliară.
În cadrul contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr- cu termen de judecată la data de 30.09.2008, a invocat o serie de motive care atrag nulitatea actelor de executare, implicit desființarea actelor de executare. Exemplul cel mai pertinent fiind evaluarea imobilului în care locuiesc, situat pe-,. 4, O (apartament cu 5 camere), unde în cadrul executării silite a fost evaluat la suma de 71.500 euro, în condițiile în care același imobil a fost evaluat în cadrul unei expertize judiciare la valoarea de 135.670 lei iar la licitație a fost scos la suma de 53.625 lei. A mai arătat că publicațiile de vânzare nu respectă dispozițiile imperative ale art. 504 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește licitația imobiliară din data de 5.06.2008, aceasta este lovită de nulitate absolută pentru următoarele: nu putea să participe în calitate de creditor la licitația imobiliară în condițiile în care nu are titlu executoriu împotriva subsemnaților. Executarea silită în cadrul dosarului execuțional a fost pornită numai împotriva debitoarei nu și împotriva lui. A arătat că executarea silită în dosar nr. 417/E/2006 este perimată.
Prin sentința civilă nr. 3012/23.04.2008 pronunțată de către Judecătoria Oradea, instanța a admis acțiunea lui în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 20.000 euro și dobânzile aferente, dispune partajarea imobilului care a făcut obiectul prezentei executări silite, în sensul atribuirii în natură către cu obligarea la plata unei sulte în favoarea lui în sumă de 250.000 lei.
În aceste condiții, nu putea să participe la licitație fără să achite garanția de participare de 10% din valoare iar în cazul adjudecării imobilului trebuia să achite întreaga contravaloare a acestuia. Procesul-verbal de licitație nu conține nici o mențiune despre înscrierile de sub B8 de notare a procesului menționat și de sub B9 plângere împotriva încheierii nr. 20082/2007.
Din cele expuse s-a solicitat să se observe că întreaga licitație imobiliară s-a făcut cu încălcarea tuturor dispozițiilor legale și procedurale, urmărindu-se doar obținerea unui imobil de către niște cămătari la un preț de nimic, având concursul executorului judecătoresc, care îl loc să aplice legea, o încalcă.
Toate aceste aspecte fac obiectul unor contestații la executare cu termen la data de 30.09.2008 la Judecătoria Oradea.
Totodată a formulat cererea de desființare a măsurilor de executare silită și de încetare a executării conform art. 523 Cod procedură civilă, cu termen în 3 sept. fiind consemnat tot debitul pe seama și la dispoziția creditorului.
Petenta, deși a avut termen în cunoștință, nu s-a prezentat la termenul din 24.09.2008, de asemenea nu s-au prezentat nici intimații făptuitori G și.
Reprezentantul parchetului, în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală a cerut să se respingă plângerea, menținerea rezoluției, prin care se constată că fapta nu îndeplinește elementele unei infracțiuni, ca legală și temeinică, întrucât executorul judecătoresc nu a săvârșit nici un abuz în momentul în care a dat curs cererii de învestire.
Examinând plângerea, pe baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei și rezoluțiilor atacate, se rețin următoarele:
În fapt, rezultă că petenta a solicitat să se efectueze acte de cercetare penală față de executorul judecătoresc G și față de expertul, pe considerentul că executorul judecătoresc ar fi efectuat acte de executare silită având ca obiect imobilul situat în O,-,. 4, or autoarea plângerii penale susține că datorită faptului că imobilul a fost dobândit în baza Legii 112/1995, există interdicția de înstrăinare timp de 10 ani de la data cumpărării (art. 9 din Legea 112/1995); iar cu referire la expertul (care a evaluat apartamentul la 71.500 Euro) critică lucrarea de expertiză și depune pentru comparație raportul de expertiză tehnică întocmit de ul în dosarul Judecătoriei Oradea - expert care evaluează același apartament la 135.670 euro (fără să fi avut acces în apartamentul evaluat astfel că nu a putut efectua constatări și măsurători pentru estimarea valorii de piață a apartamentului în litigiu - folosind ca material documentar constatările făcute asupra clădirii în care este situat apartamentul și o expertiză întocmită la 30 noiembrie 2006, de expert tehnic inginer ).
Prin rezoluția atacată s-a constatat just și întemeiat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal și nici a unei alte infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, deoarece executorul judecătoresc și expertul și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin.
De menționat că interdicția de înstrăinare timp de 10 ani de la data cumpărării (art. 9 din Legea nr. 112/1995 îi vizează pe cumpărătorii de imobile care dobândesc proprietatea pe temeiul acestei legi) și nu se extinde asupra executărilor silite care au ca obiect același imobil. Pe baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 2204/2007 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 1047/R/2007 a Tribunalului Bihor, și la cererea creditorilor și se întocmește dosarul execuțional nr. 14/E/2008, având ca obiect un debit de 17.500 Euro, la care se adaugă dobânzile legale până la data plății efective, cheltuielile de judecată, și cheltuielile de urmărire silită. Dintre modalitățile de executare silită prevăzute în Codul d e procedura civila executorul judecătoresc optează pentru urmărirea silita a bunurilor imobile ale debitorului, apartamentul situat în O,-;
Totodată, cu respectarea dispozițiilor art. 500 alin. 2 raportat la art. 411 alin. 3 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc recurge la expertul inginer care întocmește un raport de evaluare al imobilului. În situația în care nu există acord între debitor și creditor privind valoarea imobilului urmărit executorul solicită efectuarea unei expertize iar bunurile sunt evaluate la valoarea lor de circulație. O copie de pe raportul de expertiză se comunică și debitorului. Din publicația de vânzare nr. 1/31 martie 2008, rezultă că prețul de pornire al licitației a fost cel indicat de raportul de evaluare întocmit de expertul inginer. Valoarea de circulație stabilită prin rapoarte de evaluare are caracter orientativ în cadrul vânzării la licitație a bunului imobil, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 509 și 510 Cod procedură civilă nu este obligatoriu ca prețul plătit de adjudecatar să fie la nivelul celui stabilit în raportul de evaluare al expertului solicitat de executorul judecătoresc din prețul obținut la licitație este determinat de ofertele primite, la primul termen de vânzare prin licitație strigările vor începe de la prețul cel mai mare oferit de persoanele care vor să cumpere imobilul, iar în lipsa unui astfel de preț, de la cel fixat în publicația de vânzare. Atunci când nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat vânzarea se amână pentru un alt termen și la acest termen licitația începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat; dacă nu se obține prețul de începere al licitației bunul este vândut la cel mai mare preț oferit (creditorii urmăritori nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, etc).
Criticile petentei sunt neîntemeiate întrucât raportul de evaluare întocmit de un alt într-o execuție silită cerută de alți creditori față de aceeași debitori și - inginer nu are concludență și utilitate în dosarul execuțional 14/E/2008 al societății de executori judecătorești, deoarece, în dosarul execuțional 14/E/2008 raportul de evaluare este întocmit de un alt expert - inginer. Raportul de evaluare întocmit de inginer care stabilește pentru apartamentul de pe- o valoare de circulație de 135.670 euro, nu este fondat pe constatările și măsurătorile necesare pentru estimarea valorii de piață apartamentului, deoarece debitorul nu a permis acest lucru.
În mod argumentat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de intimații făptuitori - executorul judecătoresc G și expertul, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, întrucât se constată, așa cum reține și Curtea, că lipsește latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii.
Mai mult, prin rezoluția din 26.06.2008 sub nr. 351/II/2/2008, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa respins ca neîntemeiată plângerea petentei.
Instanța va avea în vedere așa cum corect au reținut și reprezentanții parchetului că rapoartele de evaluare întocmite de un alt nu sunt concludente și utile în dosarul execuțional nr. 14/E/2008 înregistrat la executorul judecătoresc G și s-a luat în calcul în mod legal valoarea stabilită de către expertul.
De menționat că susținerile petentei privind nulitatea execuției silite și a licitației imobiliare nu sunt probate cu nimic, nerezultând din actele depuse și materialul probator de la dosar că executorul judecătoresc și expertul ar fi încălcat dispozițiile legale în materie și cum nu suntem în prezența infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, plângerea petentei se va respinge în consecință, cu menținerea în totul a rezoluțiilor întocmite de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Curtea de apel constată că executorul judecătoresc G și expertul și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin și nu sunt întrunite elementele constitutive a nici unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Așa cum a afirmat petenta, aspectele invocate de aceasta fac obiectul unor contestații la executare și de desființare a măsurilor de executare silită.
Rezoluțiile atacate intră în sfera de legalitate și temeinice, urmând ca în baza art. 278/1 alin.8 lit."a" Cod procedură penală, să respingă ca nefondată plângerea formulată de petenta, cu domiciliul în O,-,. 4, jud. B, împotriva rezoluției din 5 iunie 2008 emisă în dosarul nr. 86/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, menținută prin rezoluția nr. 351/II.2/2008 din 26 iunie 2008 dată în dosarul nr. 351/II.2/2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petenta să plătească statului suma de 50 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278/1 alin.8 lit."a" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondată plângerea formulată de petenta, cu domiciliul în O,-,. 4, jud. B, împotriva rezoluției din 5 iunie 2008 emisă în dosarul nr. 86/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, menținută prin rezoluția nr. 351/II.2/2008 din 26 iunie 2008 dată în dosarul nr. 351/II.2/2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta să plătească statului suma de 50 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.: - 09.10.2008
Tehnored. - 2 ex. - 09.10.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela