Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 736/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 736
Ședința publică de la 29 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci
- - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de G împotriva sentinței penale nr. 74 din 3 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, asistat de avocat, apărător ales și petentul, asistat de avocat, apărător ales, lipsind petenta SC " " SRL prin lichidator
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că nu mai sunt cereri sau excepții, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul intimat a solicitat admiterea recursului și respingerea ca nefondată a plângerii formulată de către împotriva rezoluției nr.19/II/2/2008 a Prim Procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, având în vedere lipsa calității de parte vătămată a petentului, în condițiile în care din anul 2004 acesta nu mai deținea nici o calitate în cadrul societății SC SRL C, ca urmare a declanșării procedurii de rea organizație judiciară și faliment împotriva acesteia - fiind astfel incidente disp.art.197 alin.2
C.P.P.De asemenea, apărătorul recurentului a arătat că soluția recurată este nelegală, deoarece plângerea formulată de către petentul este tardivă prin raportare la data luării la cunoștință a soluției Prim Procurorului și nu sunt incidente în cauză disp.art.2781alin.8 lit.b p, deoarece expertiza dispusă de instanță este inutilă, prin raportare la ansamblul probatoriului administrat până la acea dată, acesta dovedind că intimatul G nu poate fi trimis în judecată pentru infracțiunile care fac obiectul cercetării la urmărirea penală.
Avocat pentru petentul a arătat că acesta putea să formuleze plângere împotriva Ordonanței Prim Procurorului, deoarece era o persoană interesată în calitate de fost administrator al SC SRL C, la dosarul cauzei există dovezi certe cu privire la crearea unui prejudiciu de către inculpat atât societății SC SRL, cât și altor 8 societăți cu care a avut relații comerciale și le-a livrat aceeași sămânță de sfeclă de zahăr, toate intrând în faliment, laboranta societății unde intimatul era administrator a fost sancționată cu amendă administrativă pentru fals, efectuarea expertizei este concludentă și utilă cauzei, având în vedere contradicțiile rezultate din celelalte acte de specialitate existente la dosarul cauzei, concluzionând că se impune respingerea recursului ca nefondat.
În replică, avocat pentru recurent a arătat că beneficiara subvenției de la stat nu a fost societatea intimatului G, ci SC SRL
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece motivele invocate de către recurent nu se încadrează în nici una din situațiile limitativ prevăzute de art.197 alin.2 p, iar soluția Tribunalului Olt este legală, deoarece numai o expertiză de specialitate poate să stabilească cu certitudine dacă sămânța de sfeclă de zahăr a fost aptă pentru producție, cu atât mai mult, cu cât la dosar există puncte de vedere contradictorii între raportul de expertiză efectuat în litigiul comercial și punctul de vedere al Institutului Național de specialitate.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 73 din 3 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în baza art.278 ind.1 al.8 lit.b C.P.P. s-a admis plângerea formulată de petentul în calitate de fost administrator al SC SRL C, s-a desființat rezoluția nr.393/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și rezoluția nr.19/II/2/2008 a Prim Procurorului acestui parchet și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru efectuarea unei expertize care să stabilească din ce cauze s-a distrus cultura de sfeclă de zahăr și să elucideze contradicțiile dintre concluziile expertizei efectuate în cauza civilă și precizările Institutului pentru Protecția.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr-, SC SRL C, cu sediul în str. - -.8,.2, jud O, societate aflată în lichidare prin lichidator G, prin, fost administrator al societății, în termen legal a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 393/P/20.12.2007a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt șinr.19/II/2/4.02.2008 a prim procurorului acestui parchet prin care s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală împotriva numitului u pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 215 și 291 și de art. 49 din Legea 266/2002 și Legea 78/2000 și prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluției Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, solicitând ca prin hotărâre să se dispună admiterea acesteia, desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
In motivarea plângerii petentul a arătat că rezoluția Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt prin care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva soluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este nefundamentată juridic și în contradicție cu materialul probator administrat în cauză întrucât societatea pe care a administrat-o a fost indusă în eroare de către producătorul de semințe SC prin schimbarea etichetelor după ce le-a vândut o sămânță de calitate inferioară ca fiind de calitate superioară, această faptă constituind infracțiune.
Petentul a susținut că în toamna anului 2003, SC SRL C al cărei administrator era, a încheiat cu SC C un contract având ca obiect înființarea de către prima societatea a unei culturi de sfeclă de zahăr și livrarea recoltei către cea de a doua societate iar în vederea înființării culturii SC C s-a obligat să pună la dispoziția cultivatorului sămânța de sfeclă de zahăr necesară, precum și un avans de 100 kg. zahăr/ ha. la înființare, respectiv 100 kg./ha. după răsărire, sămânță care a fost achiziționată de la SC SA.
Totodată, petentul a susținut că societatea făptuitorului i-a livrat sămânță veche tratată cu mult înaintea datei de 4.02.2003 și din această cauză, la momentul însămânțării, pierduse efectele tratamentului aplicat datorită depășirii perioadei de valabilitate a acestui tratament, această sămânță fiind inferioară calitativ și rămasă din anii anteriori, fapt pe care l-a ascuns prin falsificarea etichetelor de pa sacii cu sămânță livrați de SC SA.
De asemenea, petentul a mai susținut că pe parcursul cercetărilor penale nu s-a verificat modul, data și nici loturile de semințe pentru care au fost comandate, tipărite și plătite etichetele din seriile BV ---, BV 36977--, BV ---, pentru că dacă s-ar fi efectuat această verificare, s-ar fi constatat că au fost comandate pentru sămânța tratată din stocurile anului 2002, cu un tratament învechit a cărui durată de valabilitate expirase la momentul când a fost livrată.
Petentul a arătat că neanalizarea acestor aspecte și pronunțarea rezoluției doar pe baza unui raport de expertiză care nu a fost dispusă în cauza în care s-a pronunțat această rezoluție, constituie o abordare unilaterală a probatoriului, situație în care se impune a reanalizare a acestuia s-a constatat ca fondată sub acest aspect astfel că a fost admisă.
Verificând actele și lucrările dosarului de cercetare penală nr. 393/P/2007 s-a apreciat că în cauză nu s-au efectuat cercetări complete și nu s-au elucidat contradicțiile existente între probele administrate, iar soluția se întemeiază pe un raport de expertiză care a fost întocmit cu ocazia soluționării unui dosar civil.
Astfel, observând rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt se constată că acest aspect se confirmă întrucât în cuprinsul acesteia se menționează că " pe parcursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, specialistul concluzionând că SC SRL C se face vinovată de aplicarea defectuoasă a tehnologiei pe suprafața de 250 ha. teren iar tehnologia de prelucrare a seminței livrată de SC SA a fost corespunzătoare Legii 266/2002 și s-a înscris în normele fitosanitare, fiind tratată și prelucrată cu substanțe corespunzătoare și în instalații moderne."
Așadar, soluția organului de urmărire penală s-a bazat pe o probă extrajudiciară, respectiv o expertiză efectuată într-un dosar civil și ale cărei concluzii sunt în contradicție cu relațiile comunicate de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice a Românei care cu adresa nr. 1085/ 15.06.2005 a comunicat societății petentului că fusarioza se transmite de la un an la altul, inclusiv prin sămânță iar tratamentul necorespunzător al acesteia (în concentrații prea mici sau cu produse expirate) expune plantulele la acțiunea patogenă a ciupercilor de sol ( spp și ) care pot duce la compromiterea culturii.
In aceeași adresă s-a menționat că în cazul unui atac puternic al celor două ciuperci, deși se respectă riguros dozele de erbicid recomandate pentru cultura sfeclei de zahăr, erbicidul reprezintă un factor de stres pentru dezvoltarea plantelor.
Având în vedere aceste considerente, respectiv faptul că soluția se bazează pe o probă (expertiză) care nu a fost administrată pe parcursul cercetărilor penale, iar concluziile acesteia sunt contradictorii cu relațiile furnizate de Institutul de cercetări din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice, s-a apreciat că plângerea este întemeiată, astfel că în baza art. 2781alin. 8 lit. b a C.P.P. fost admisă, s-a desființeze rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și a prim procurorului acestui parchet și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pe parcursul căreia să se efectueze o expertiză de specialitate care să stabilească din ce cauză s-a distrus cultura de sfeclă de zahăr și să se elucideze contradicțiile dintre concluziile expertizei efectuată în cauza civilă și precizările Institutului pentru Protecția din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice.
În situația în care expertiza care se va efectua, va concluziona în același sens cu expertiza efectuată în cauza civilă se vor elucida de asemenea contradicțiile cu precizările Institutului de Cercetări din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice.
Cu ocazia cercetărilor se vor verifica și susținerile petentului cu privire la calitatea seminței achiziționate în raport cu cea contractată la tratamentul aplicat seminței și la comandarea și tipărirea etichetelor în discuție.
Împotriva soluției Tribunalului Olta formulat în termen legal recurs G criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică deoarece, în esență, instanța nu a soluționat legal excepția referitoare la lipsa calității lui de a formula plângere împotriva rezoluției procurorului în condițiile în care acesta la acea dată nu mai avea nici o calitate în cadrul SC SRL C - societatea fiind în faliment, instanța nu a soluționat nici excepția tardivității formulării plângerii de către în condițiile în care nu a verificat data comunicării soluției Prim Procurorului către acesta, iar, pe fond, soluția de admitere a plângerii este nelegală, motivarea acesteia fiind deficitară deoarece nu se indică în mod expres faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate, cât și mijloacele de probă ce vor fi administrate, în conformitate cu art.2781pct.8 lit.b p, impunându-se astfel admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Olt și, fiind soluționată din nou plângerea, urmează a se respinge aceasta ca nefondată.
În drept, s-au invocat disp.art.3859pct.1,2,9 și 10
C.P.P.Examinând recursul formulat, instanța urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.bn p, să-l respingă ca nefondat.
Referitor la lipsa calității petentului, de a formula plângere împotriva rezoluției din 20.12.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din dosarul nr.393/P/2007 - menținută de Prim Procurorul aceluiași parchet, Curtea va constata că temeiul legal al acesteia îl reprezintă dispozițiile art.2781pct.1 p coroborat cu dispoz.art.278 p, ambele texte prevăzând drept condiție esențială pentru formularea plângerii împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, existența, pe lângă calitatea de parte vătămată și a unor interese legitime vătămate.
Din actele și lucrărilor dosarului rezultă că a îndeplinit funcția de administrator al SC SRL C, până în anul 2004, când împotriva acestei societăți s-a declanșat în mod irevocabil, procedura prevăzută de Legea 64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul. Cum acest act normativ cuprindea dispoziții exprese cu privire la existența unei responsabilități a persoanelor care au organizat și coordonat activitatea unei societăți intrate sub incidența ei, și cum - în calitate de fost administrator, a invocat prin plângere ca drept motiv esențial al intrării societății sub incidența Legii 64/1995, prejudiciul cauzat în urma livrării de către SC SA Județul B - al cărui administrator este G, a unor semințe de sfeclă de zahăr care nu îndeplineau condițiile legale de calitate, Curtea va constata că, chiar și la data formulării plângerii (ulterioară pierderii calității de administrator) justifică existența unui interes legitim vătămat prin soluția parchetului, deoarece, în ipoteza în care nu s-ar stabili existența vreunei vinovății din partea recurentului G, există posibilitatea ca actualul lichidator al SC SRL C să se îndrepte împotriva administratorului, în vederea recuperării de la acesta a pagubelor cauzate în funcția exercitată.
În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția referitoare la lipsa calității de persoană la care se referă art.2781pct.1 p, în ceea ce-l privește pe nu este întemeiată, instanța urmând să o respingă, cu toate consecințele care decurg de aici referitoare la plângerea împotriva soluției Primului Procuror formulată de același,
Referitor la tardivitatea formulării plângerii de către, Curtea va constata că la dosarul nr- al Tribunalului O l t, la filele 79 - 81 s-a depus atât rezoluția din 04.02.2008 pronunțată de Prim Procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr.19/II/2/2008, cât și adresa de înaintare a acesteia către, aceasta din urmă cuprinzând data de 04.02.2008. Coroborând această dată cu data expedierii plângerii formulată de împotriva rezoluției sus menționate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt (11.02.2008 - conform ștampilei de pe plicul de expediție de la fila 5 a dosarului), Curtea va constata că petentul a formulat plângerea împotriva rezoluției Prim Procurorului în termenul prevăzut de art.2781pct.1 p ( 20 zile de la data comunicării), Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt desesizându-se în conformitate cu art.2781pct.13 p, și înaintând plângerea organului judiciar competent, respectiv Tribunalul O l
În ceea ce privește fondul deciziei recurate, Curtea va constata că la data pronunțării soluției de către Tribunalul O l t, 03.07.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțase decizia în interesul Legii 26 din 02.06.2008 prin care a precizat că în cazul soluției de admitere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată în conformitate cu disp.art.3781alin.8 lit.b p, mențiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi constatate și mijloacele de probă, se vor indica numai în considerentele hotărârii.
Examinând sentința recurată, se constată că instanța de fond nu numai că s-a conformat recursului în interesul legii, menționând în considerentele hotărârii faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate - stabilirea cauzei care a determinat distrugerea culturii de sfeclă de zahăr de pe suprafața de teren cultivată de SC SRL C, și mijloacele de probă ce se vor administra - efectuarea unei expertize de specialitate în dosarul de urmărire penală pentru a stabili cauza distrugerii culturii de sfeclă de zahăr, pornind de la contradicțiile existente între concluziile expertizei efectuată în cauza civilă și precizările Institutului pentru Protecția din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice, dar, suplimentar, a reluat aceste fapte și mijloace de probă și în dispozitiv, aspect care nu poate fi considerat în nici un caz un element criticabil în raport cu recursul în interesul legii sus menționat.
Concluzionând, Curtea va constata că nici unul din motivele de critică invocat de către recurentul G nu este întemeiat, astfel încât urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b p, să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și art.192 pct.2 p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de G împotriva sentinței penale nr. 74 din 3 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică 29 octombrie 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
Gh.
IB.04.12.2008
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Liana Balaci