Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 75/

Ședința publică din 16 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Andreescu dr. - -, judecător

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea penală formulată de petentul, domiciliat în Curtea de A, str. -, --12, scara B, AP.23, județul A, împotriva ordonanței din data de 17 martie 2008, emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, în dosarul nr.31/P/2007.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondată, menținerea ordonanței date de parchet din data de 17 martie 2008, în dosarul nr.31/P/2007, apreciază că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică

CURTEA

Constată că, petiționarul, a formulat plângere penală, în conformitate cu disp.art.278/1 Cod procedură penală, împotriva ordonanței din 17 martie 2008, pronunțată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.

În motivarea scrisă a plângerii, petiționarul apreciază că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de față de intimatul, cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, abuz în serviciu și fals, este neîntemeiată.

Totodată, petiționarul consideră ca neîntemeiată soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de aceeași unitate a Ministerului Public, față de numitul G, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Din probatoriul administrat în cauză, curtea reține următoarele:

La data de 30 iulie 2007, - Serviciul Teritorial Piteștia fost sesizat de câtre Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, cu dosarul penal nr.99/P/2007 privind pe - ofițer de poliție în cadrul Poliției municipiului Curtea de A, cu gradul profesional de comisar de poliție și G - primar al municipiului Curtea de

În cuprinsul actului de sesizare se rețineau săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție și abuz în serviciu.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse, - Serviciul Teritorial Pitești, prin ordonanța din 17 martie 2008 pronunțată în dosarul nr.31/P/2007 a dispus, în baza art.10 lit.a și d Cod procedură penală, art.38, art.42, art.45 și art.192 Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 rap.la art.254 Cod penal; art.6 din Legea nr.78/2000 rap.la art.257 Cod penal; art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 Cod penal; art.26 Cod penal rap.la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 Cod penal și art.18/1 și 2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 Cod penal.

Prin același act juridic s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 Cod penal.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe, cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.193 și art.250 Cod penal. S-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.

În esență, s-a avut în vedere faptul că din probatoriul administrat, infracțiunile de serviciu reclamate în sarcina intimaților și G, fie nu au fost săvârșite de către aceștia, fie conținutul constitutiv nu este îndeplinit prin lipsa elementului material a laturii obiective sau a cerințelor esențiale ce condiționează existența infracțiunilor de serviciu reclamate.

Plângerea formulată de către petent împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția cu numărul 199/II-2 din 23 aprilie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție.

Curtea constată că, soluția dispusă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, prin ordonanța din 17 martie 2008 dată în dosarul nr.31/P/2007 este legală și temeinică.

În mod corect în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reținându-se în principal dispozițiile art.10 lit.a și d Cod procedură penală.

Nu există probe potrivit cărora intimații au săvârșit infracțiunea de trafic de influență. De asemenea, nici infracțiunea de luare de mită nu poate fi reținută, deoarece nu s-a putut demonstra că intimatul a primit o sumă de bani pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale comunității europene, în mod corect s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive, deoarece din documentația anexată la dosar, rezultă că fondurile au fost utilizate conform destinației contractate.

În mod corect s-a stabilit de către organul de urmărire penală, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul.

În acest sens, din probele administrate rezultă că atribuirea în concesiune a unor terenuri din domeniul public al municipiului Curtea de A s-a realizat în condițiile prevăzute de lege.

În raport cu aceste considerente, constatându-le legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, în baza disp.art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, se va respinge plângerea formulată de petiționarul, împotriva ordonanței din 17 martie 2008, pronunțată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești în dosarul nr.31/P/2007.

Se va menține ordonanța atacată.

În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de petiționarul, domiciliat în Curtea de A, str. -, --12, scara B, AP.23, județul, împotriva ordonanței din 17 martie 2008, pronunțată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr.31/P/2007.

Menține ordonanța atacată.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

Dr.

Grefier,

Red.dr.:

Tehn.

3 ex.

25.09.2008.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Pitesti