Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Încheierea 75/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.75/2009

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, prin decizia penală nr. 1136 din 27 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, a cauzei penale privind plângerea formulată de petenții, și, împotriva rezoluției procurorului din 20 iunie 2007 dată în dosar nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul personal asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului B, cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul petentei, av., din cadrul Baroului B, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsa fiind petenții, și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, petentul învederează instanței că insistă cu plângerea formulată.

Apărătorul petenților și, depune la dosar un memoriu cuprinzând note cu privire la răspunsul intimatei. În continuare înțelege să formuleze expres anumite cereri în probațiune în cauză, apreciindu-le necesare pentru dezlegarea pricinii pe fondul său, pentru întărirea concluziei de vinovăție din partea notarului public raportat la infracțiunile supuse cercetării, cu luarea în considerare și a îndrumărilor cu caracter obligatoriu regăsite în cuprinsul deciziei de casare a.

Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat.

Instanța, pune în discuția părților, prealabil discutării pe cereri în probațiune solicitate în cauză, anumite incidente de ordin procedural desprinse din considerentele deciziei de casare cu trimiterea cauzei pentru rejudecare precum și îndrumările cu caracter obligatoriu regăsite în aceeași hotărâre, respectiv că instanța de rejudecare va trebui să administreze efectiv probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei, obligația verificării realității copiilor actului de renunțare la succesiune din partea fabricantului față de mama sa. Pe de altă parte, în funcție de disp. art. 278/1 al.7 proc.pen. procedura de instrumentare a plângerilor împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată este una specială în sensul că verificarea se face prin prisma materialului dosarului și doar a unor noi înscrisuri depuse. Pentru a se putea proceda la demararea unei proceduri în deplină legalitate, acordă cuvântul părților.

Apărătorul petenților și, arată că încă de la început, după consultarea dosarului și luarea la cunoștință a conținutului deciziei de casare s-a gândit la astfel de probleme procedurale, singura variantă pe care o are instanța de rejudecare fiind aplicarea disp. art. 278/1 al. 8 lit. c proc.pen, sens în care solicită admiterea plângerilor formulate, desființarea rezoluției procurorului și reținerea cauzei spre judecare, cu consecința trimiterii cauzei în vederea repartizării aleatorii la un alt complet de judecată.

Reprezentantul Parchetului are aceeași solicitare.

CURTEA

Prin decizia penală nr.1136 din 27 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de petiționarii, și împotriva sentinței penale nr.130 din 19 noiembrie 2008 Curții de APEL CLUJ, Secția Penală și de Minori.

S-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza la Curtea de APEL CLUJ, pentru rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că la data de 28 august 2006, și s-au adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând să fie efectuate cercetări cu privire la, și pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și de fals în declarații, prevăzute în art.291 și 292 din Codul penal.

S-a susținut, în cuprinsul plângerii, că, prin mandatar, a deschis procedura succesorală, la BNP din T, în vederea obținerii certificatului de moștenitor al numitei (născută ), decedată la 29 martie 1959, pretinzând că aceasta i-ar fi bunică în linie maternă.

S-a relevat că, deși nu a fost rudă cu născută, bunica sa în linie maternă fiind născută, notarul public a emis la 24 noiembrie 2003 certificat de moștenitor, pe numele, certificat de moștenitor folosit de aceasta la obținerea restituirii imobilelor ce aparținuseră proprietarei tabulare născută.

S-a mai susținut că pe baza acestui certificat de moștenitor, emis în urma reprezentării sale de mandatara, cu ajutorul martorei, care a făcut declarații cu conținut ne adevărat în fața notarului public, a reușit să obțină, sub forma restituirii, două imobile ce aparținuseră proprietarei născută.

Ținându-se seama că, pe parcursul cercetărilor, petiționarii, cărora li s-a alăturat ulterior și, au solicitat cercetarea notarului public, care a eliberat certificatul de moștenitor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin ordonanța din 4 mai 2007, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procurorul desemnat să examineze plângerea, ajungând la concluzia că din actele premergătoare efectuate rezultă că notarul public și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu bună credință, prin ordonanța din 20 iunie 2007, emisă în dosarul nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a dispus neînceperea urmăririi penale față de acest notar public, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art.289, art.291 și art.246 din Codul penal, precum și disjungerea cu declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe celelalte persoane vizate în plângere, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Ulterior, prin rezoluția nr.657/1I/2/2007 din 8 august 2007, procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (delegat cu exercitarea atribuțiilor de procuror general) a admis plângerea formulată de petiționari și, infirmând în parte rezoluția din 20 iunie 2007, cu privire la neînceperea urmăririi penale față de notarul public, a dispus redeschiderea urmăririi și reluarea cercetărilor penale pe motiv că probatoriul era incomplet, iar soluția adoptată, chiar dacă ar fi fost corectă, trebuia întemeiată pe dispozițiile art.l0 lit.e din Codul d e procedură penală.

Ca urmare, reanalizându-se actele dosarului de către procurorul nou desemnat, tot din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din 30 octombrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art.289, 291 și 246 din Codul penal.

Fiind formulată plângere și împotriva acestei rezoluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția emisă la 25 ianuarie 2008, a respins noua plângere ca neîntemeiată, considerând că în mod judicios s-a reținut I că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunilor de fals intelectual în înscrisuri oficiale și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor deoarece notarul public nu a acționat cu vinovătie.

Petenții, și, întemeindu-se pe dispozițiile art.2781 alin.1 din Codul d e procedură penală, au formulat plângere împotriva ultimei rezoluții, adresând-o Curții de Apel Timișoara. Prin această plângere (înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr- din 3 martie 2008), s-a susținut că soluțiile succesive de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public și de respingere a plângerii adresate procurorului ierarhic se întemeiază doar pe decizia civilă nr.2854 A din 3 noiembrie 2000, care nu era definitivă și irevocabilă, fără să se aibă în vedere că din actele de stare civilă aflate la dosar rezultă că nu este nepoata proprietarei tabulare, calitatea de moștenitoare fiindu-i atribuită pe bază de acte și interpretări necorespunzătoare adevărului.

Fiind formulate cereri de strămutare de către cei șase petenți, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a admis aceste cereri, prin încheierea nr.819 din 5 mai 2008, strămutând judecarea cauzei la Curtea de APEL CLUJ.

Ca urmare, cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Timișoara, formându-se la Curtea de APEL CLUJ - Secția penală și de minori dosarul nr-.

Examinând cauza, Curtea de APEL CLUJ - Secția penală și de minori, prin sentința penală nr.130 din 19 noiembrie 2008, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții, -, și împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007, emisă în dosarul nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ce a fost menținută prin rezoluția nr.7/1I/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general de la acel parchet.

S-a motivat că din actele dosarului reiese că, prin certificatul nr.164 din 24 noiembrie 2003, notarul public a stabilit calitatea de moștenitor pentru (născută ), după (născută ), decedată la 29 martie 1959, pe baza actelor de stare civilă ce i-au fost prezentate și a declarației martorei.

-se că au existat mai multe procese civile având ca obiect acțiuni în revendicare sau constatarea nulitătii certificatului de moștenitor eliberat pe numele, s-a subliniat că prin sentința civilă nr.1163/2004 a Tribunalului Timișa fost obligat primarul municipiului T să emită decizie de restituire în natură a imobilelor revendicate de în calitate de moștenitoare legală a defunctei, că această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr.320/2005 a Curții de Apel Timișoara, în cuprinsul căreia s-a învederat că atribuirea calității numitei de succesoare legală a defunctei născută a fost examinată și în cadrul altor procese, fiind irevocabil validată prin decizia nr.1373/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

S-a mai arătat că și prin decizia civilă nr.2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timișs -a confirmat, cu autoritate de lucru judecat, că are calitate de succesoare legală a defunctei născută, încât nu poate fi acceptată cererea de anulare în instanță a unei atari calități pe baza sentinței civile nr.6817/2007 a Judecătoriei Timișoara câtă vreme această sentință a fost infirmată în apel prin decizia civilă nr.179/2008 a Tribunalului Timiș în sensul respingerii acțiunii în constatarea nulității certificatului de moștenitor.

Conchizându-se, s-a învederat că, în acest context, nu se poate considera că notarul public ar fi menționat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în actul pe care l-a emis, astfel că nu a încălcat atribuțiile Legii notarilor publici referitoare la îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției sale.

Făcându-se referire la inadvertențele existente între unele acte de stare civilă cu privire la numele părinților defunctei (născută ), ale cărei imobile au fost revendicate, și numele părinților defunctei (născută ), care este bunica reală a numitei, s-a explicat, prin considerentele sentinței, că aceste inadvertențe au fost înlăturate de notarul public pe baza interpretării mențiunilor din alte acte de stare civilă, pe care le-a coroborat cu relatările martorei. În această privință, s-a scos în evidență că recurgerea la procedura rectificării actelor de stare civilă neconcordante ar fi fost lipsită de finalitate în condițiile în care din cercetările efectuate la Direcția județeană Ta A rhivelor Naționale a reieșit că registrele au fost completate doar începând cu anul 1924, precum și că pe raza municipiului T și a orașului nu au fost identificate persoane având numele sau.

S-a mai motivat că, din moment ce nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că moștenitorii sau alte persoane interesate s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor, nu erau îndeplinite condițiile privind suspendarea procedurii succesorale, precum și că nu s-a impus restituirea cauzei la procuror în vederea administrării de probe.

În fine, s-a subliniat că aspectele de neconcordanță între copiile legalizate depuse în dosarul succesoral întocmit de notarul public, cum și în dosarul disjuns, având ca obiect plângerea penală cu privire la, și, sunt lipsite de relevanță cât timp soluția pronunțată în cauză de instanță se bazează pe actele dosarului succesoral în original, așa cum au fost avute în vedere și la adoptarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale de către procuror.

Împotriva acestei sentințe, petenții au declarat recurs.

Prin motivele de casare formulate de petenții și se susține, în esență, că prima instanță nu a ținut seama, la adoptarea soluției, de faptul că notarul public a încălcat în mod vădit dispozițiile art.1, 2, Il, 12 și 13 din Legea nr. 119/ 1996 prin înscrierea în certificatul de moștenitor ce l-a emis a unor relații de rudenie inexistente între și.

S-a relevat că aprecierea primei instanțe că decizia civilă nr.2854/2000 a Tribunalului Timiș ar avea autoritate de lucru judecat într-un proces penal este eronată deoarece în cele două dosare nu există identitate de părți, obiect și cauză, așa cum nu i se poate atribui o atare autoritate nici deciziei civile nr.179/2008 a aceluiași tribunal, care a fost, de asemenea, invocată.

S-a scos în evidență că prima instanță nu a dat semnificația cuvenită împrejurării că la fila nr.2 din cele două exemplare ale aceluiași dosar succesoral se află documente diferite, care trebuia să impună concluzia că notarul public a desigilat și resigilat unul din dosare, pentru înlocuirea actului aflat la acea filă.

S-a învederat că numai printr-o interpretare eronată a actelor din dosar s-a ajuns la concluzia că imobilul situat în Bulevardul nr.22 din T, preluat prin naționalizare de la proprietara, ar fi aparținut defunctei, care este adevărat a bunică a moștenitoarei.

În concluzie, s-a arătat că atât prin rezoluțiile emise de procurori, cât și prin sentința de respingere a plângerilor adresate instanței de petenți, s-a dat o interpretare eronată actelor de stare civilă din dosar, urmărindu-se să fie menținut ca valabil un certificat de moștenitor a cărui legitimitate nu este dovedită.

La rândul lor, petenții, și au susținut, prin motivele de recurs depuse la dosar, că notarului public nu-i era îngăduit de lege să procedeze la emiterea certificatului de moștenitor cât timp din actele de stare civilă ce i s-au prezentat reieșea că este nepoata defunctei născută, iar nu a defunctei născută, căreia i-a fost nationalizat imobilul din Bulevardul nr.22.

S-a arătat și în cuprinsul acestor motive că a obținut certificatul de moștenitor prin încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 1, 2, 11, 12 și 13 din Legea nr. 119/ 1996, potrivit cărora notarul public nu era îndreptățit să dea interpretări depășind sensul actelor de stare civilă ce i s-au prezentat, în condițiile în care din acele acte reieșea că imobilul în discuție fusese proprietate a persoanei născute cu numele, cu care nu putea fi în vreun grad de rudenie.

S-a relevat că, din moment ce notarul public a eliberat certificatul de moștenitor cu vădita încălcare a dispozițiilor legale referitoare la interpretarea actelor de stare civilă și fără să țină seama că acele acte nu o îndreptățeau pe să acceadă la masa succesorală rămasă de pe urma decesului proprietarei născută, se impunea ca prima instanță să considere că dosarul conține suficiente date de natură a justifica admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat recursurile ca fiind întemeiate:

În urma cererilor adresate la 24 noiembrie 2003 de, mandatar pentru, prin care s-a solicitat deschiderea procedurilor succesorale privind pe, decedată la 29 martie 1959, precum și pe și, au fost formulate, în cadrul Biroului notarului public, dosarele nr.212/2003, 213/2003 și nr.214/2003, acestea fiind conexate, prin încheierea din aceeași zi, în dosarul succesoral nr.212/2003.

Pe baza încheierii finale din ședința de la 24 noiembrie 2003, a fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr.164 din 24 noiembrie 2003, prin care notarul public a certificat că:

-succesiunea defunctei, născută, decedată la 29 martie 1959, revine fiicei sale (născută ), decedată la 5 martie 1966;

-succesiunea defunctei revine soțului acesteia, decedat la 1 iulie 1973, precum și fiicei, născută la 13 noiembrie 1926;

-succesiunea defunctului revine fiicei sale (născută ).

În legătură cu emiterea acestui certificat de moștenitor, petenții, și au susținut constant că notarul public a constatat greșit, cu încălcarea atribuțiilor funcției sale, că născută, decedată la 29 martie 1959, ar fi mama numitei născută, care a decedat la 5 martie 1966, arătând că, în realitate, părinții acesteia din urmă au fost și născută, astfel că numai printr-o interpretare abuzivă a actelor de stare civilă s-a ajuns la concluzia că, fiica născută, ar fi moștenitoarea născută.

În această privință, este de observat că în extrasul din registrul de naștere s-a consemnat că s-a născut la 12 ianuarie 1897, având ca tată pe, iar ca mamă pe (filele 93 și 61 dosar primă instanță), aceiași părinți fiind menționați și în extrasul din registrul de botezați (fila 159 de la același dosar). Totodată, în extrasul din registrul de căsătorie s-a menționat că la data de 28 septembrie 1920 a intervenit căsătoria între - și -, născută la 12 ianuarie 1897, părinții acesteia fiind și, specificându-se că la 26 februarie 1947 s-a încuviințat schimbarea numelui patronimic al soțului în "" (filele 94 și 160 dosar urmărire penală).

În extrasul din registrul de naștere depus la dosarul notarial s-a înscris că la data de 13 noiembrie 1926 a fost născută -, menționându-se că la 10 martie 1947 s-a pronunțat desfacere a căsătoriei dintre și Edita, că la 12 aprilie 1947 a intervenit căsătoria acesteia cu, de care a divorțat la 7 februarie 1957, că s-a căsătorit din nou la 10 martie 1957 cu -, de care a divorțat la 8 iunie 1961, recăsătorindu-se la 23 ianuarie 1964 cu de la care a preluat numele "" (fila 19 dosar notarial).

În raport cu mențiunile din acest ultim act, coroborate cu celelalte acte de stare civilă la care s-a făcut referire, aflate și în dosarul notarial (la filele 17, 18 și 20), apare evident că, pentru care notarul public a emis certificatul de moștenitor nr.164 din 24 noiembrie 2003 (fila 32 din dosarul notarial), este fiica defunctei (fostă ), născută, care este, la rândul ei, fiica defunctei () născută.

Așa fiind, devine inexplicabil de ce notarul public a mentionat în certificatul de calitate de moștenitor nr.164 din 24 noiembrie 2003 că născută, bunica moștenitoarei, ar fi născută "".

Sub acest aspect, se impunea să se aibă în vedere diferențele ce rezultă în ansamblu între actele de stare civilă de la dosar.

Într-adevăr, în certificatul de moarte aflat în copie xerox la fila 2 din dosarul notarial se menționează că, având tată pe, s-a născut în localitatea și a decedat la 29 martie 1959, în vârstă de 83 ani.

De asemenea, în copia actului de cununie aflată la fila 22 din dosarul notarial s-a consemnat că, în vârstă de 18 ani, fiica lui și a, s-a căsătorit, la data de 31 iulie 1893, cu, pentru ca în copia actului de deces din 14 octombrie 1941 a fostului ei soț, trecut cu numele incomplet, să fie menționată, ca soție a acestuia, tot (fila 14 din același dosar).

În raport cu aceste vădite inadvertențe dintre actele de stare civilă prezentate de cu privire la ascendenții săi materni, se impunea ca să se conformeze dispozițiilor art.45 alin.1 și 2 din Legea nr.36/ 1995, prin care se prevede imperativ că "notarul public are obligația să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-I încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice", precum și că "el trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară".

Dar, inexplicabil, nu a mai stăruit pentru obținerea certificatului de naștere a numitei și nici pentru verificarea pe alte căi a împrejurării dacă, căreia i-a aparținut imobilul naționalizat ce a fost revendicat de este, într-adevăr, bunica acesteia din urmă.

Apare deci fie ca o consecință a insuficientei sale preocupări de a clarifica raporturile juridice pentru care i s-a cerut să încheie actul, fie ca o modalitate de a escamota adevărul pe care nu a dorit să-I stabilească.

Acest mod de a proceda, coroborat cu interpretarea ce a dat-o notarul public actelor de stare civilă, în sens vădit favorabil persoanei pentrucarea emis certificatul de moștenitor, nu putea să nu ducă la suspiciuni privind buna sa credință cât timp, potrivit art.l din Legea nr.119/ 1996, "actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane", prin art.ll alin.l din aceeași lege se stabilește că, pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate corespunzătoare, din cuprinsul art.12 alin.2 rezultă că numai serviciul public local de evidența persoanelor competent este îndreptățit să anuleze sau să elibereze un nou certificat, dar numai în caz când există neconcordanțe cu datele din actul pe baza căruia a fost eliberat, iar în art.14 se precizează că "pentru tot ceea ce reprezintă constatări personale ale ofițerului de stare civilă, actele de stare civilă fac dovada până la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă".

Or, față de toate aceste reglementări privind actele de stare civilă și, îndeosebi, în raport cu valoarea atribuită constatărilor făcute prin actele de stare civilă, notarul public nu-și putea aroga puterea de a interpreta actele de stare civilă în sensul de a stabili că datele din unele acte s-ar referi, în realitate, la o altă persoană decât aceea vizată în cuprinsul lor (mențiunile din extrasele sau certificatele privind nașterea, botezul, căsătoria și decesul persoaneicareși-a început viața cu numele bet).

De aceea, soluția de neîncepere a urmăririi penale și, respectiv, de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluții, ca și respingerea de către prima instanță a plângerii formulate de către petenți apar a fi consecința văditei încălcări a principiilor de bazăcareguvernează procesul penal, referitoare la scopul acestuia, la aflarea adevărului și rolul activ, astfel cum sunt înscrise în art.l, art.3 și art.4 din Codul d e procedură penală.

Numai așa a fost posibil să fie mistificat adevărul de către notarul public, pe bază de aparențe construite pe unele asemănări de nume, fără ca ele să coincidă cu datele privind numele real al proprietarei inițiale a imobilului în discuție, pentru a elibera certificatul de calitate de moștenitor numitei, descendentă, pe linie maternă, a familiei, iar nu a familiei, dincareprovenea adevărata născută, ca fiică a lui și a, așa cum este consemnat în toate actele de stare civilă privind pe aceasta, inclusiv în extrasul din registrul de deces de la 30 martie 1959 (fila 2 din dosarul de urmărire penală nr.298/P /2007).

Ca urmare, soluția pronunțată prin sentința atacată cu recurs apare a fi rezultatul unei aprecieri incomplete și greșite a materialului probator din dosar în ansamblul său, precum și al unei insuficiente exercitări a rolului activ, pentru clarificarea adevărului liniei de ascendență pe linie maternă a pretinsei moștenitoare, ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință considerarea ca valabil a certificatului de moștenitor emis fără temeiuri care să justifice că această persoană avea în ascendența sa familia.

Or, această situație constituie în mod vădit cazul de casare prevăzut în art.385/9 alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, încât se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, tot la Curtea de APEL CLUJ - alt complet de judecată.

Rejudecând plângerea petenților împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007, dată în dosarul nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin rezoluția nr.7/1I/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța de trimitere va trebui să administreze probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei, respectiv a urmașilor reali ai persoanei născute cu numele, fiica lui și a născută.

În această privință, este necesar să se verifice și realitatea copiilor actului de renunțare la succesiune din partea fabricantului față de mama sa, văduva lui, născută (fila 53 din dosarul de urmărire penală nr.298/P/2007), să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete și cu legală examinare a eventualelor inadvertențe între acestea, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală ca efect al decesului născută la 27 august 1875 în localitatea, din părinți și născută, să nu poată reveni decât urmașilor ei firești, hotărârile date în materie civilă neputând produce efecte în măsura în care actele pe care s-au bazat sunt urmarea unor fapte penale.

Așadar, în funcție de dispozitivul decizie, cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la Curtea de APEL CLUJ, primind numărul de mai sus.

Judecătorul cauzei, având de pășit la rejudecarea plângerii petenților împotriva rezoluției procurorului din data de 30.10.2007, se vede însă ținut, înainte de a trece la orice dezbatere pe substanță a plângerii formulate, de o serie de aspecte de ordin procedural, ce vor determina în final, în opinia acestuia, la reținerea incidenței disp.art.278/1 al.8 lit.c pr.pen. în sensul admiterii plângerii petenților, de desființare a rezoluției atacate și de reținere a cauzei spre judecare.

O astfel de soluție este grefată, în primul rând, pe considerentele deciziei de casare a precum și pe îndrumările exprese date de către instanța supremă.

Din acest punct de vedere invocăm disp.art.385/18 pr.pen. în care se specifică expres că "instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs" - îndrumările date având caracter obligatoriu. Aceste dispoziții legale se impun a fi coroborate cu întreg conținutul procedurii speciale de instrumentare a plângerii în fața judecătorului împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, așa cum sunt ele inserate în cuprinsul art.278/1 pr.pen. exprese sunt de făcut raportat la soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul, înscrise la art.278/1 al.8 pr.pen. precum și modalitatea de instrumentare a unor astfel de plângeri, înserată în cuprinsul art.278/1 al.7 pr.pen, în care se arată că "judecătorul soluționând plângerea verifică soluția atacată pe baza probelor și lucrărilor dosarului cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Pe fondul analizei plângerii petenților, a reținut expres următoarele:

"În urma cererilor adresate la 24 noiembrie 2003 de, mandatar pentru, prin care s-a solicitat deschiderea procedurilor succesorale privind pe, decedată la 29 martie 1959, precum și pe și, au fost formulate, în cadrul Biroului notarului public, dosarele nr.212/2003, 213/2003 și nr.214/2003, acestea fiind conexate, prin încheierea din aceeași zi, în dosarul succesoral nr.212/2003. Pe baza încheierii finale din ședința de la 24 noiembrie 2003, fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr.164 din 24 noiembrie 2003, prin care notarul public a certificat că:

-succesiunea defunctei, născută, decedată la 29 martie 1959, revine fiicei sale (născută ), decedată la 5 martie 1966;

-succesiunea defunctei revine soțului acesteia, decedat la 1 iulie 1973, precum și fiicei, născută la 13 noiembrie 1926;

-succesiunea defunctului revine fiicei sale (născută ).

În această privință, este de observat că în extrasul din registrul de naștere s-a consemnat că s-a născut la 12 ianuarie 1897, având ca tată pe, iar ca mamă pe (filele 93 și 61 dosar primă instanță), aceiași părinți fiind menționați și în extrasul din registrul de botezați (fila 159 de la același dosar). Totodată, în extrasul din registrul de căsătorie s-a menționat că la data de 28 septembrie 1920 intervenit căsătoria între - și -, născută la 12 ianuarie 1897, părinții acesteia fiind și, specificându-se că la 26 februarie 1947 s-a încuviințat schimbarea numelui patronimic al soțului în "" (filele 94 și 160 dosar urmărire penală).

În extrasul din registrul de naștere depus la dosarul notarial s-a înscris că la data de 13 noiembrie 1926 fost născută -, menționându-se că la 10 martie 1947 s-a pronunțat desfacere a căsătoriei dintre și Edita, că la 12 aprilie 1947 intervenit căsătoria acesteia cu, de care a divorțat la 7 februarie 1957, că s-a căsătorit din nou la 10 martie 1957 cu -, de care a divorțat la 8 iunie 1961, recăsătorindu-se la 23 ianuarie 1964 cu de la care a preluat numele "" (fila 19 dosar notarial).

Așa fiind, devine inexplicabil de ce notarul public a mentionat în certificatul de calitate de moștenitor nr.164 din 24 noiembrie 2003 că născută, bunica moștenitoarei, ar fi născută "".

Sub acest aspect, se impunea să se aibă în vedere diferențele ce rezultă în ansamblu între actele de stare civilă de la dosar.

De asemenea, în copia actului de cununie aflată la fila 22 din dosarul notarial s-a consemnat că, în vârstă de 18 ani, fiica lui și a, s-a căsătorit, la data de 31 iulie 1893, cu, pentru ca în copia actului de deces din 14 octombrie 1941 fostului ei soț, trecut cu numele incomplet, să fie menționată, ca soție a acestuia, tot (fila 14 din același dosar).

Este adevărat că, în calitatea sa de notar public, a pretins mandatarei numitei să prezinte unele acte de stare civilă și că, așa cum rezultă din copia adresei aflată la fila 1 din dosarul ce l-a întocmit, a cerut chiar ea, de la Primăria, certificat de naștere pentru și certificat de căsătorie cu privire la căsătoria acesteia cu. Dar, inexplicabil, nu a mai stăruit pentru obținerea certificatului de naștere a numitei și nici pentru verificarea pe alte căi a împrejurării dacă, căreia i-a aparținut imobilul naționalizat ce a fost revendicat de este, într-adevăr, bunica acesteia din urmă.

Luarea unei declarații sumare martorei (fila 28 din dosarul notarial), copil având doar 6 luni atunci când a încetat din viață și numai 7 ani și J atunci când a intervenit decesul mamei celei care a pretins certificatul de calitate de moștenitor, în condițiile în care presupusa ei bunică a mai trăit încă aproape 33 de ani după nașterea sa, astfel că s-ar mai fi putut găsi persoane care să dea relații pertinente cauzei despre legăturile pe care eventual le-a avut cu născută și cu fiica acesteia, Apare deci fie ca o consecință a insuficientei sale preocupări de a clarifica raporturile juridice pentru care i s-a cerut să încheie actul, fie ca o modalitate de a escamota adevărul pe care nu a dorit să-I stabilească.

În continuare, ca și îndrumări de ordin obligatoriu pe care le va avea de respectat judecătorul Curții de APEL CLUJ, cu ocazia rejudecării plângerii, expres vorbește de faptul că instanța de trimitere va trebui să administreze efectiv probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei respectiv a urmașilor reali ai persoanei născute cu numele, fiica lui și precum și să verifice realitatea copiilor unui act de renunțare la succesiune din partea fabricantului, să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete și cu legală examinare a eventualelor inadvertențe ale acesteia, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală a numitei să nu poată reveni decât urmașului ei firești.

Ori, în funcție de aceste îndrumări obligatorii ale, coroborat cu modalitatea de instrumentare efectivă a unor astfel de plângeri înscrisă în disp.art.278/1 al 7.pr.pen. evident că singura soluție procesuală ce să permită un cadru legal de dezbatere a unor astfel de probleme juridice este acela de investire efectivă a instanței de judecată, în conformitate cu normele legale, în care actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanelor ce au inițiat întregul dosar penal, așadar o soluție ce se mulează pe deplin pe disp.art.278/1 al.8.lit.c pr.pen.

Nu în ultimul rând, sunt de făcut trimiteri atât la disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - procurorii, în calitate de magistrați ai ministerului public nu îndeplinesc cerința de independență (Vasilescu contra României, hotărârea din 22 mai 1998 și Pantea contra României) - ce stă la baza posibilității, ce se vrea a fi amplă, a unor organe judiciare independente în a instrumenta plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată; la reclamația concretă a unor persoane private - victimologia fiind de esența întregii proceduri înscrise concret la art. 278/1 în Codul d e procedură penală; precum și la deciziilor în interesul legii pronunțate în această materie, a plângerilor împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, respectiv decizia nr.48/2007, nr.15/2006, nr.44/2008.

Este reală împrejurarea că în cauză soluția propusă de către procuror este aceea de neîncepere a urmăririi penale față de numita, însă după cum s-a arătat, totul trebuie să fie circumscris normelor procesual penale incidente menționate. Este de acceptat că existența și "suficiența" probelor la care se referă soluția de la art. 278/1 al.8 lit c este cel mai bine asigurată în cadrul urmăririi penale însă instanța de casare a specificat că soluția pronunțată prin sentință - care practic a apreciat și reluat constatările din dosarul de urmărire, apare a fi rezultatul unei aprecieri greșite "materialului probator din dosar în ansamblul său", cu directive de administrare și de alte probe, ceea ce presupune și administrarea lor în cadru legal și deci impune reținerea cauzei spre judecare.

În continuare este de făcut trimitere la conținutul deciziei nr.15/2006 a, ce arată că judecătorul cauzei a devenit incompatibil să soluționeze fondul acesteia, într-o astfel de situația ca cea mai sus arătată.

Conform Deciziei nr. 44/2008 a Jî ncheierea de admitere a plângerii, dată de judecător, constituie și act de punere în mișcare a acțiunii penale, având situația unei sesizări ce s-a făcut prin plângerea unor persoane vătămate, va fi de datoria completului legal investit în a păși la o judecare efectivă a cauzei, în funcție de întregul context faptic desprins și din considerentele deciziei de casare, cu luarea în considerare însă a actelor și lucrărilor dosarului, așa cum a fost realizat până la momentul de față, precum și cu administrarea legală,într-un cadru procesual ce-i va permite acest lucru, a probelor despre care se face trimitere în considerentele deciziei Înaltei Curți, fiind de datoria sa ca în final să pronunțe oricare dintre soluțiile înscrise în cuprinsul art.345 pr.pen. respectiv condamnare (viind de evaluat problema prescripției), dar și, evident, achitare sau încetarea procesului penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.278/1 alin.8 lit.c pr.pen. admite plângerea formulată de către petenții, și, împotriva rezoluției din data de 30 octombrie 2007 procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, desființează rezoluția atacată și reține cauza spre judecare.

Constată că potrivit Deciziei XV/2006 judecătorul cauzei a devenit incompatibil să soluționeze fondul acesteia și trimite cauza în vederea repartizării aleatorii.

Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

RED.SM/MB

16.11.09/

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința secretă din 4 noiembrie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:, judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată de d-l judecător, în cauza ce face obiectul dosarului nr-, privind pe, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

În susținerea cererii formulate au fost invocate dispozițiile Deciziei XV/2006 pronunțată de ÎCCJ, judecătorul cauzei devenind incompatibil să soluționeze fondul acesteia.

Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la examinarea declarației de abținere.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cererii de abținere.

CURTEA

Prin cererea depusă la dosar, d-l judecător a arătat că se abține de la judecarea dosarului nr- al Curții de APEL CLUJ, fiind invocate dispozițiile Deciziei XV/2006 a ÎCCJ.

Examinând cererea de abținere formulată de către d-l judecător, cu privire la soluționarea dosarului nr- având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului, Curtea constată că aceasta este fondată.

Prin Încheierea penală nr.75 din 3 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ, s-a admis plângerea formulată de către petenții, și împotriva rezoluției din data de 30 octombrie 2007 procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a fost desființată și s-a reținut cauza spre judecare.

Potrivit Deciziei XV/2006 a ÎCCJ publicată în Monitorul Oficial nr.509 din -, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia.

Prin urmare, având în vedere că d-l judecător s-a pronunțat în dosar nr-, în sensul admiterii plângerii, desființării rezoluției atacate și reținerii cauzei spre judecare, acesta devenind incompatibil să soluționeze fondul cauzei, urmează a se admite cererea de abținere, iar în baza art.98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat prin Hotărârea CSM nr.387/2005, dosarul se va repartiza aleatoriu unui alt complet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea de abținere formulată de d-l judecător în dosar nr-.

În baza art.98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat prin Hotărârea CSM nr.387/2005, dosarul se repartizează aleatoriu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- -

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

CĂTRE,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Alăturat vă înaintăm dosarul mai sus menționat în vederea soluționării recursului declarat de către intimata, împotriva încheierii penale nr.75/3 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ.

Dosarul conține un nr.de 180 file la care sunt atașate dosarele - al Înaltei Curți de Casație și Justiție ( 219 file), - al Curții de APEL CLUJ ( 211 file), 212/2003 al Biroului Notarial Public T, ( 33 file), - al Curții de Apel Timișoara ( 59 file), 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ( 106 file) și 7/II/2/2008 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ( 19 file).

C N la 20 noiembrie 2009

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

CĂTRE,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Alăturat vă înaintăm dosarul mai sus menționat în vederea soluționării recursului declarat de către intimata, împotriva încheierii penale nr.75/3 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ.

C N la 20 noiembrie 2009

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei

#Judecator Sandel Macavei

Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Încheierea 75/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Încheierea 75/2009. Curtea de Apel Cluj