Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.752/
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de petenta - domiciliată în municipiul C,-, -E1, Sc.A, Ap.2, județul C și cu l procesual ales în municipiul C,-, -11, Sc.C, Ap.54, județul C, la cabinet avocat, împotriva sentinței penale nr.197 din data de 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluției nr.1910/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:
- intimatului făptuitor;
- recurentei petente pentru care răspunde apărătorul ales al acesteia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.82945/2009, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;
Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Avocat, apărător ales al recurentei petente, depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător ales al recurentei petente, având cuvântul, solicită admiterea recursului și, rejudecând, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Solicită a se avea în vedere că la pronunțarea hotărârii instanței de fond dar și la soluția dată de către parchet, s-a avut în vedere faptul că făptuitorul este cel care a cesionat această creanță și nu se poate reține fapta de înșelăciune în sarcina acestuia întrucât cel vătămat de săvârșirea unei asemenea infracțiuni ar putea fi, cel căruia i sa cesionat întreaga creanță de 600 de milioane lei, fără a se ține cont de partea din creanță pe care ea a achitat-o iar făptuitorul a dat chitanță pentru această parte de creanță.
Astfel, se va dovedi că cea vătămată este recurenta petentă pentru că în dosarul de executare silită, acest făptuitor a pornit executarea silită în baza acelui contract de împrumut pentru întreaga sumă de 600 milioane lei, fără să țină cont nici de cesiunea de creanță și nici de faptul că petenta a plătit iar acesta a admis, scriind personal și semnând că i-au fost plătite 260 milioane lei, situație în care fapta de înșelăciune este pe deplin concretizată și în mod cert, soluția dată de procuror precum și cea dată de prima instanță, sunt netemeinice și nelegale.
Ca atare, solicită admiterea recursului declarat în cauză.
Deși a primit acești bani și a semnat în acest sens, acesta vine și execută acum, 600 de milioane lei, motiv pentru care, este o evidentă inducere în eroare a petentei.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune respingerea plângerii formulată de petentă ca nefondată având în vedere că nu rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză de către premergător, inducerea în eroare, deci obiectul material al infracțiunii de înșelăciune, menținându-se soluția procurorului de neînceperea urmăririi penale față de in fracțiunea reclamată considerându-se că între părți există doar un litigiu civil.
Prin urmare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală mr-197/16.04.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată plângerea formulată de petenta - împotriva rezoluției procurorului nr.1910/P/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul, cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art.215 al.1 și 3 Cod Penal.
Totodată, a fost menținută rezoluția atacată și în temeiul prevederilor art.192 alin.2 cod procedură penală a fost obligată petenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate tribunalul a reținut următoarele:
" La data de 06 martie 2006 petenta a primit de la făptuitorul suma de 60.000 lei cu titlu de împrumut, situație concretizată în contractul de împrumut, autentificat la. sub numărul 466/06 martie 2006, data scadentă stipulată de contract fiind 06 septembrie 2006.
Întrucât petenta nu a restituit suma împrumutată la data scadentă, numitul a demarat împotriva acesteia procedura executării silite, în vederea recuperării creanței, iar la data de 06.12.2006, pentru a opri acest proces, petenta s-a întâlnit cu reclamatul și i-a înmânat acestuia suma de 26.000 lei, obținând de la acesta în scris o altă dată scadentă, pentru restul sumei de 34.000 lei, respectiv data de 20.03.2007.
Acest aspect este confirmat de soțul petentei, numitul și de martorul, dar și de făptuitorul, care a confirmat olograf, pe verso-ul contractului de împrumut, primirea sumei de 26.000 lei de la debitoarea sa.
La data de 15 decembrie 2006 făptuitorul a cedat drepturile care-i reveneau din contractul de împrumut nr. 466/06 martie 2006 numitului printr-un contract de cesiune de creanță autentificat în cadrul cu nr.4990.
La data întocmirii contractului de cesiune de creanță, respectiv 15 decembrie 2006, nu a menționat împrejurarea că petenta i-ar fi restituit din suma de 60.000 lei împrumutată, suma de 26.000 lei.
Numitul a declarat organelor judiciare faptul că a luat legătura cu făptuitorul, prilej cu care acesta a negat că ar fi primit vreo sumă de bani de la petentă și a justificat mențiunile olografe cuprinse pe verso-ul contractului de împrumut prin aceea că a primit asigurări de la petentă că în scurt timp va primi o parte din împrumut.
Coroborând înscrisurile depuse la dosar cu declarațiile părților, respectiv ale petentei și ale făptuitorului, dar și cu depozițiile martorilor, și date în faza actelor premergătoare, se constată că în mod corect atât procurorul, cât și procurorul ierarhic au conchis asupra lipsei indiciilor săvârșirii infracțiunii reclamată de petent.
Astfel, se apreciază că modalitatea în care s-au derulat faptele nu creează presupunerea rezonabilă că petenta persoană vătămată ar fi fost indusă în eroare prin nerecunoașterea de către făptuitor că ar fi primit o parte din suma pe care o împrumutase acesteia. Mențiunea de pe verso-ul contractului de împrumut, încheiat în formă autentică, dar și justificarea dată de făptuitor cu privire la această mențiune apreciem că sunt elemente ale unui litigiu civil și nicidecum nu pot constitui aspecte care să formeze convingerea că în cauză s-ar impune începerea urmăririi penale față de făptuitorul.
De asemenea, apreciem corectă opinia procurorului, în sensul că deși actualul titular al contractului de împrumut, care a dobândit această calitate, în urma cesiunii de creanță, a trecut la executarea silită a contractului în integralitatea sa, această împrejurare nu echivalează cu existența elementului material al infracțiunii de înșelăciune, atâta vreme cât petenta se afla în posesia contractului de împrumut pe care erau făcute însemnările olografe ale făptuitorului.
Pe de altă parte, apreciem corectă și susținerea procurorului, în sensul că, dacă în cauză ar exista indiciile comiterii infracțiunii de înșelăciune, eventuala persoană indusă în eroare cu prilejul încheierii contractului de cesiune de creanță ar fi doar numitul, căruia nu i s-a adus la cunoștință faptul că o parte din debit a fost restituit, iar suma pe care o mai are de primit este de 34.000 lei, și nicidecum 60.000 lei.
În consecință, se apreciază că rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de numitul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 3 cod penal, este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea formulată de petenta va fi respinsă ca nefondată, iar rezoluția procurorului va fi menținută.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2 cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr.197/16.04.2008 a declarat recurs, în termen legal, petenta -, criticând-o pentru netemeinicie și neegalitate.
În esență, recurenta petentă a susținut că, nici procurorul, nici instanța de fond, nu au luat în considerare faptul că, intimatul a înșelat-o cu bună știință, atunci când nu i-a adus la cunoștință celui căruia i-a cesionat creanța, adevărata valoare a acesteia.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și urmare rejudecării, să se admite plângerea, să se desființeze rezoluția parchetului și să se trimită cauza aceluiași organ de cercetare penală pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorul, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 al.1 și 3 Cod Penal.
Examinând sentința penală nr.197/16.04.2008 a Tribunalului Constanța, în raport de criticile din recursul petentei -, de probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856cod procedură penală constată că, este legală și temeinică iar recursul nefundat, pentru următoarele considerente;
Potrivit prevederilor ar.t215 Cod Penal constituie infracțiunea de înșelăciune fapta de inducere în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă fapta adevărată în scopul obținerii unui folos material injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
În alineatul 3 al articolului 215 Cod Penal se specifică faptul că, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, constituie de asemenea infracțiunea de înșelăciune.
În speță, între petenta - și făptuitorul a intervenit un contract de împrumut pentru suma de 60000 lei, în care se stipula faptul că împrumută pe petenta - cu respectiva sumă, urmând ca restituirea împrumutului să se facă la data de 06.09.2006 (vezi contract de împrumut autentificat sub numărul 466/06.03.2006 la Biroul Notarului Public " ").
Întrucât petenta nu a respectat termenul de rambursare a împrumutului a început procedura executării silite și pentru a opri respectiva procedură, petenta s-a întâlnit cu acesta din urmă, la data de 06.12.2006, când i-a înmânat 26000 lei din împrumut, stabilindu-se un nou termen de scadență pentru diferența de 34000 lei la data de 20.03.2007.
La data de 06.12.2006 a scris pe verso contractului de împrumut faptul că a primit 26000 lei din împrumut și noul termen de scadență, semnând respectiva mențiune.
La data de 15.12.2006 prin contractul autentificat sub nr.4990 de P, a cesionat creanța ce o avea față de petenta -, numitului, care la data de 18.12.2006 a somat-o pe debitoare să restituie întreg împrumutul de 60000 lei.
Raportat la situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, curtea constată că nu există date sau indicii că s-ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune de către cu ocazia încheierii contractului de cesiune de creanță.
Fapta lui de a nu-i fi adus la cunoștință lui plata unei părți din creanța cedată acestuia și stabilirea unui nou termen de scadență, nu este de natură să o prejudicieze în nici un fel pe petentă, câtă vreme aceasta în baza mențiunii olografe a lui are posibilitatea să stopeze procedura executării silite până la împlinirea noului termen de scadență și să-și execute obligația de rambursare numai pentru diferența de 34000 lei, pe calea unor acțiuni civile.
În consecință, curtea constată că, în mod temeinic și legal, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în ceea ce-l privește de făptuitorul, față de petenta -, situație în care se va respinge recursul ca nefondat.
Cum în urma examinării din oficiu a hotărârii atacate nu s-au identificat alte motive pentru o eventuală reformare a acesteia va fi menținută ca legală și temeinică.
În temeiul prevederilor art.192 al.2 cod procedură penală va fi obligată recurenta petentă - să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515alin.1 pct.1 lit."b" cod procedură penală Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta petentă - domiciliată în municipiul C,-, -E1, Sc.A, Ap.2, județul C și cu l procesual ales în municipiul C,-, -11, Sc.C, Ap.54, județul C, la cabinet avocat, împotriva sentinței penale nr.197 din data de 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,
- - - - - -
lipsă de la instanță,
cf.art.312 pr.pen.
Semnează,
PREȘEDINTE DE COMPLET,
- - -
Grefier,
Jud.fond:
Red.jud./ 01.02.2010
Tehnored.Gref./ 2 ex.
Data: 02.02.2010
Președinte:Eleni Cristina MarcuJudecători:Eleni Cristina Marcu, Viorica Lungu, Maria
