Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
R OMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.771/ DOSAR NR-
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Complet de judecată format din
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Manuela Filip
- - - JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 360/S din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 03 noiembrie 2009,apoi pentru data de 10 noiembrie 2009, iar apoi față de lipsa obiectivă a unui membru din completul de judecată a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17 noiembrie 2009 când,
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr. 360/S din 30 iunie 2009 în dosar -, Tribunalul Brașova respins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din data de 11.02.2009 în dosarul nr.297/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov confirmată prin rezoluția prim-procurorului nr. 265/II-2/31.03.2009.
A menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art.208 al. 1, 209 al. 1 lit. i Cod penal, art. 217 al. 1 Cod penal, art. 220 al. 1 Cod penal, art. 182 al. 1 Cod penal, art. 180 al. 1 Cod penal, art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, art. 193 Cod penal.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a obligat recurentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Relativ la infracțiunile de furt reclamate, din cercetările întreprinse (audieri de martori, audierea petentului, precum și înscrisuri nu a rezultat că bunurile pretinse a fi sustrase s-ar fi aflat în incinta societății administrate de petent și nici că acestea ar fi fost sustrase într-adevăr de petent.
Referitor la infracțiunea de tulburare de posesie asupra stației de apă și a puțului a rezultat că acesta din urmă este situat pe terenul proprietatea făptuitorului, se află în sfera de dispoziție a acestuia și deci nu există latura obiectivă a infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin 1 Cod penal.
În legătură cu infracțiunile prev. de art. 182 alin 1 Cod penal și art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, aceste încadrări juridice au fost date de către petenți, apreciind că făptuitorul a urmărit suprimarea vieții lor, iar leziunile produse ar fi condus la rezultate deosebit de grave pentru aceștia.
Din certificatele medico legale depuse la dosar rezultă însă că leziunile constatate asupra persoanelor vătămate sunt vindecabile într-un număr mic de zile de îngrijiri medicale, nu există nici o consecință din punct de vedere medical care să se suprapună peste textul prev. de art. 182 Cod penal și de asemenea nu rezultă nici un element de natură obiectivă care să contureze latura obiectivă a acestei infracțiuni. Mai mult lămuririle suplimentare oferite de SML B au condus la concluzia că aceste leziuni s-ar fi putut produce atât prin lovire cu corp dur cât și prin cădere și lovire de un plan dur.
Făptuitorul a recunoscut că în data de 26.o4.2005 a avut o discuție cu cei 2 petenți, că le-a reproșat acestora faptul că descarcă gunoi pe drumul de servitute însă nu i-a lovit pe aceștia și nu a inițiat nici o acțiune de lovire a lor
A fost audiat martorul G care contrar celor descrise în plângerile petenților a declarat că făptuitorul ar fi lovit-o pe - cu ușa autoturismului iar apoi l-ar fi lovit pe petentul cu pumnul în zona feței ( nici unul din petenți nu descrie în plângeri o astfel de stare de fapt)
Polițiștii din cadrul Poliției care s-au prezentat la locul faptei au precizat că în momentul în care au ajuns acolo i-au găsit pe cei 2 petenți având sânge pe față însă nu mai era de față nici o altă persoană.
Petenții nu au indicat existența nici unui alt martor la acest incident context în care nu a putut fi înlăturată prezumția de nevinovăție asupra făptuitorului și dubiul care îi profită acestuia în aceste condiții. În legătură cu infracțiunea de amenințare nu există nici o probă care să indice că făptuitorul ar fi comis o astfel de faptă ( relativ la anul 2005); relativ la anii 2003-2004 nu au existat plângeri penale depuse în termenul de 2 luni prevăzut de lege.
Deși petentul prin plângerea sa a criticat actele de cercetare penală ca fiind incomplete și a cerut restituirea cauzei la procuror nu a fost în măsură să precizeze ce alte acte de cercetare penală ar mai trebui administrate pentru lămurirea în mod concret a stării de fapt; a solicitat audierea martorilor propuși de către păți în faza de cercetare penală însă acești martori au fost audiați, declarațiile lor existând la dosar.
De altfel multitudinea de infracțiuni reclamate de către petenți, datele diferite la care acestea au fost comise (în susținerea petenților) de către făptuitor sunt înșiruite în plângerile penale și în declarațiile ulterioare ale acestora fără ca nici măcar petenții să ofere o stare de fapt clară în legătură cu fiecare infracțiune reclamată.
Instanța apreciază că raportat la modalitatea formulării plângerilor penale au fost administrate și efectuate toate actele de cercetare penală posibile și nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru completarea acestora (în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de furt, persoana vătămată ar fi trebuit să facă dovada proprietății sau posesiei acestora, cu privire la infracțiunea de distrugere partea vătămată nu a precizat în ce constă degradarea porții de acces, în legătură cu infracțiunea de tulburare de posesie s-a constatat conform înscrisurilor oficiale că făptuitorul are un drept de proprietate asupra stației de apă și a puțului existent pe terenul său, iar asupra leziunilor constatate de certificatele medico - legale pentru cei 2 petenți nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă și nici de tentativă la omor, prev. de art. 182 și art. 20 rap. la art. 174 Cod penal, existând un dubiu în favoarea făptuitorului că acesta nu ar fi cel care a produs aceste leziuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că organul de cercetare penală nu a dat eficiență probelor care dovedesc faptul că cele două părți vătămate au suferit leziuni. Se mai arată că temeiurile de drept indicate în rezoluție cu privire la soluția pronunțată, sunt contradictorii. Există plângerile părților vătămate, precum și faptele reclamate, în toate elementele lor privind lovirea, furtul, distrugerea și tulburarea de posesie. Se critică și faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor, cu referire la cele prevăzute de art. 180 Cod penal și de art. 20, raportat la art. 174 Cod penal.
Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, curtea reține următoarele:
Prima instanță a realizat o judicioasă analiză a actelor premergătoare efectuate în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, cu privire la plângerile penale formulate de persoanele vătămate și - împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal, art. 220 alin. 1 Cod penal, art. 182 alin. 1 Cod penal, art. 180 alin. 1, art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 Cod penal, art. 193 Cod penal, precum și a rezoluției de neîncepere a urmăriri penale dispusă de către procuror, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Astfel, prima instanță a motivat de ce nu putea fi dispusă începerea urmăriri penale față de făptuitor, pentru fiecare dintre faptele reclamate de către persoanele vătămate.
Într-adevăr, pentru infracțiunea de furt calificat nu există nici o probă care să dovedească faptul că bunurile la care se făcea referire în plângere s-ar fi aflat în incinta societății, sau că acestea ar fi fost sustrase de către făptuitor. Din analiza situației juridice a terenurilor folosite de către părți, nu rezultă indicii privind săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. 1 Cod penal, stația de apă este situată pe terenul proprietatea făptuitorului, astfel că nu este conturată latura obiectivă a infracțiunii.
Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal, 182 alin.1 Cod penal și art. 20, raportat la art. 174 Cod penal, în mod întemeiat s-a reținut faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor sau de vătămare corporală gravă, având în vedere leziunile descrise în certificatele medico-legale, precum și faptul că există un puternic dubiu privind săvârșirea de către făptuitor a infracțiunii de lovire sau alte violențe. Leziunile descrise în actele medico-legale nu susțin modalitatea descrisă de către persoanele vătămate în plângerile penale formulate, cu privire la faptele de lovire, nici cele constate de către polițiștii din cadrul Poliției, care s-au prezentat la locul faptei și nici cele declarate de către martorul G, astfel că nu se poate reține săvârșirea de către făptuitor a faptelor de lovire reclamate de către persoanele vătămate, existând într-adevăr, un puternic dubiu cu privire la modalitatea producerii leziunilor descrise în certificatele medico-legale și la săvârșirea acestora de către făptuitorul.
În legătură cu infracțiunea de amenințare din anul 2005 nu există nici o probă care să indice că făptuitorul ar fi comis o asemenea faptă, iar pentru faptele de amenințare din anii 2003-2004, la care petentul a făcut referire în plângerea sa din anul 2005, nu au existat plângeri penale depuse în termenul de 2 luni prevăzut de lege.
Temeiurile reținute pentru soluțiile de neîncepere a urmării penale față de faptele reclamate sunt corecte, iar nu contradictorii, acestea fiind diferențiate pentru infracțiunile pentru care s-a formulat plângere, în funcție de situația relevată de actele premergătoare efectuate. Totodată, s-au dispus soluții pentru faptele reclamate.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de petentul și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul petent va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, acesta va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către intimatul făptuitor, reprezentând onorariul avocatului angajat în recurs, în sumă de 714 lei, conform chitanței de la fila 7 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.360/30.06.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurentul petent să plătească cheltuieli judiciare intimatului suma de 714 lei, iar statului suma de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt. - - - -
aflată în concediu fără
plată, semnează
Președinte complet,
- -
Grefier,
- -
Red./14.12.2009
/18.12.2009
2 exemplare
Jud.fond
Președinte:Simona FranguloiuJudecători:Simona Franguloiu, Manuela Filip, Elena Barbu
