Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 79/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.79
Ședința publică din data de 04 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 Cod procedură penală, de petentul, domiciliat în comuna, sat, județul P, împotriva rezoluției nr. 360/P/2007 și nr. 429/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimații, și.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare privind pe intimatul, a fost restituită la dosar cu mențiunea că "acesta a fost transferat la Judecătoria Iași ".
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul, având cuvântul personal, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri. Depune la dosar trei notificări în copie xerox trei cereri adresate Primăriei comunei - și adresa nr.149/18.03.2005 eliberată de către această primărie, aflate la filele 35 - 42.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Petentul având cuvântul, învederează instanței că la termenul de judecată din data de 15 mai 2008 adus la cunoștința d-lui președinte de complet că dorește să se judece cu numiții G, și, funcționari în cadrul Primăriei comunei, județul P, întrucât aceștia au refuzat să-i elibereze proces verbal de punere în posesie asupra unui teren conform deciziei civile nr.319 din 10 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
A mai precizat că nu dorește să se judece cu procurorii și judecătorii, respectiv intimații din cauza de față.
Față de precizările petentului, de la acest termen de judecată, conform cărora nu înțelege să se judece cu judecătorii și procurorii care au dispus soluțiile în dosarele în care figurează ca parte, Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Petentul solicită a se lua act că nu înțelege să se judece cu procurorii și judecătorii și solicită instanței trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de
- 2 -
APEL PLOIEȘTI pentru a se efectua cercetări față de numiții G, și, pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate în actele pe care le-a depus la dosar și arată că nu este de acord a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, datorită vârstei înaintate și afecțiunilor medicale cât și față de faptul că aceste persoane au încălcat legea.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită instanței a se lua act de retragerea plângerii formulată de petent împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale emise de parchet, față de precizările exprese ale petentului.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin rezoluția nr.360/P/2007 din 29 ianuarie 2008 Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus în temeiul disp.art.228 alin.4 rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 și art.264 Cod penal, față de intimații:, și.
S-a reținut astfel că petentul a solicitat cercetarea față de intimați, aceștia fiind procurori și judecători care s-au pronunțat în cauzele în care acesta a fost implicat, depunând plângere în acest sens.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că aceștia, în calitatea pe care o dețin au soluționat cauze în care petentul a fost implicat și că nu rezultă comiterea de către magistrați a faptelor reclamate și anume cele prevăzute de art.246 și art.264 Cod penal.
Împotriva rezoluției procurorului petentul s-a adresat cu plângere conform art.278 Cod procedură penală, procurorului ierarhic superior astfel că prin rezoluția nr.429/II/2/2008 din 03 martie 2008 procurorului General al parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petent ca neîntemeiată, constatându-se că în mod corect s-a reținut că nu există infracțiune de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, deoarece magistrații nu și-au încălcat sarcinile de serviciu, ci au dispus soluțiile în conformitate cu probele administrate, petentul fiind practic nemulțumit de aceste soluții.
Împotriva celor două rezoluții petentul s-a adresat cu plângere în conformitate cu art.278/1 Cod procedură penală, instanței de judecată respectiv Curții de APEL PLOIEȘTI, susținând în plângerea sa că au fost încălcate dispozițiile legale de către numiții G, și care prin exces de putere și rea credință l-au obligat să părăsească terenul proprietatea sa, cauzându-i vătămarea drepturilor legale și producându-i grave consecințe juridice.
La termenul de judecată din data de 04 iunie 2008 în ședință publică petentul a precizat în mod expres că nu înțelege să insiste în plângerea sa formulată împotriva magistraților ce au participat la judecata cauzelor în care a fost implicat și că nemulțumirea sa vizează în realitate faptele pretins comise de numiții G, și, solicitând tragerea la răspundere a acestora.
- 3 -
Față de manifestarea expresă de voință a petentului, exprimată personal în ședință publică, Curtea urmează a lua act de retragerea plângerii formulată de către acesta împotriva celor două rezoluții prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorilor și procurorilor care au participat la judecata cauzelor vizându-l pe petent.
Este adevărat că această soluție nu este prevăzută în mod expres în disp.art.278/1 alin.8 Cod procedură penală, care în conținutul său stabilește soluțiile ce pot fi dispuse în procedura instituită de art.275 și urm.Cod procedură penală.
Însă, instanța supremă pe calea recursului în interesul legii a statuat că în cazul anumitor cereri formulate de persoanele interesate, instanțele pot lua act de retragerea acestor cereri
Chiar dacă hotărârea instanței supreme vizează cererile adresate în procedura prevăzută de dispozițiile legii, ulterior pronunțării hotărârilor, Curtea apreciază că o asemenea hotărâre devine aplicabilă și în materia prevăzută de art.278/1 Cod procedură penală.
Aceasta, deoarece în această materie funcționează principiul disponibilității, câtă vreme dispozițiile instituite în art.275 - 278/1 Cod procedură penală, devin aplicabile numai în urma manifestării exprese de voință persoanei interesată care se adresează cu plângere organului de cercetare penală, procurorului sau instanței de judecată.
Așadar, potrivit principiului simetriei se poate lua act de retragerea plângerii formulate în procedura instituită de art.278/1 Cod procedură penală.
Referitor la solicitarea petentului de a se efectua cercetări față de persoanele indicate în plângerea sa, Curtea observă că o atare cerere este admisibilă și în procedura instituită de art.278/1 Cod procedură penală, deoarece plângerea inițială a petentului a vizat chiar aceste persoane.
De altfel, chiar în rezoluția procurorului se reține că prin declarația dată petentul a susținut că nu înțelege să se plângă împotriva magistraților care au pronunțat soluțiile, ci doar față de numiții G, și, față de care solicită a se efectua cercetări, însă procurorul a apreciat că nu se poate lua act de retragerea plângerii câtă vreme faptele reclamate nu fac parte dintre cele pentru care legea penală prevede posibilitatea retragerii plângerii.
În această situație, Curtea observă că nemulțumirea petentului nu vizează soluțiile dispuse de magistrați în cauzele în care petentul a figurat ca parte.
Este adevărat că în aceste cauze se face o referire indirectă la faptele pretins comise de numiții G și, întrucât au fost analizate susținerile petentului în legătură cu faptele comise de aceste persoane.
Cum însă, nemulțumirea petentului este legată de refuzul eliberării titlului de proprietate asupra terenului, considerându-se că aceasta s-a făcut în mod abuziv și că cele trei persoane s-ar face vinovate de săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu acest lucru, Curtea constată că se impune efectuarea unor cercetări mai ample în legătură cu pretinsele fapte comise de cele trei persoane indicate de petent în plângerea sa.
De altfel, este lesne de observat că în plângerea adresată instanței de judecată, petentul nu face nicio referire la faptele comise de magistrați ci se referă
- 4 -
doar la cele trei persoane, G, și despre care afirmă că prin rea credință încalcă legea, prejudiciindu-i drepturile.
Așa fiind, pentru considerentele expuse mai sus și ținând seama de manifestarea de voință expresă a petentului, exprimată atât personal în ședință publică cât și prin declarația dată procurorului și plângerea de față adresată instanței, Cutea constată că se impune efectuarea de cercetări mai ample față de persoanele indicate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 și art.289 cod penal, infracțiuni care au fost indicate de petent în plângerile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.360/P/2007 din 29 ianuarie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și a rezoluției nr429/II/2/2008 din 03 martie 2008 Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, pentru a se efectua cercetări cu privire la numiții G, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal, art.289 Cod penal, indicate de petent în plângerile formulate.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru intimații lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04 iunie 2008.
Președinte Grefier
Red.CG
Tehnored.EV
3 ex./17.06.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu