Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 83/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 83
Ședința publică din data de 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit dispozițiilor art. 2781Cod proc. penală de petenta persoană vătămată domiciliată în,-, județul P împotriva rezoluțiilor nr. 32/P/2009 din 24.02.2009 și nr. 327/II/2/2009 din 20.03.2009 adoptate în dosarul nr. 32/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, lipsă fiind intimații, R, R, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petenta având cuvântul arată că în dovedirea plângerii depune la dosar un set de acte cuprinzând copii de pe decizia nr. 355/13.03.2005; decizia nr. 48/10.01.2006 ale Curții de APEL PLOIEȘTI; sentința nr. 1359/10.05.2006 a Judecătoriei Câmpina; decizia nr. 1039/05.11.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, hotărâri ce sunt definitive și irevocabile, arătând că nu a fost citată și nici audiată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul invocă excepția de necompetență materială a instanței precizând că doi dintre intimații făptuitori din prezenta cauză - și - au calitatea de judecători cu grad de C de apel. Solicită declinarea competenței materiale pentru soluționarea plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Petenta având cuvântul se opune excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public privind necompetența materială a instanței, precizând că intimații la data săvârșirii faptelor nu aveau grad de judecători de C de apel.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 40 Cod proc. penală privind competența în caz de schimbare a calității inculpatului, față de dobândirea calității de judecători cu grad de C de apel după săvârșirea infracțiunii și dispoz. alin. 2 din același articol, potrivit cărora competența inițială nu se menține în cazul infracțiunilor săvârșite de persoanele prev. la art. 29 al. 1 lit. f Cod proc. penală, între care se regăsesc judecătorii de la curțile de apel, împrejurarea că anterior finalizării urmăririi penale și după sesizarea instanței, judecătorii și au dobândit grad de judecători de C de apel, admite excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public ca legală. Cauza va fi înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală. Totodată se mențin actele procedurale efectuate până în prezent.
Se ia act că s-au depus la dosar un set de acte însoțite de opis de petenta.
CURTEA
Asupra acțiunii penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin plângerea înregistrată sub nr- petenta persoană vătămată, domiciliată în orașul,-, județul P, a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 32/P/2009 din 24.02.2009 și nr. 327/II/2/2009 din 20.03.2009 adoptate în dosarul nr. 32/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, R, R - judecători la ribunalul Prahova, și - judecători în funcție la Curtea de APEL PLOIEȘTI, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, art. 249 Cod penal, art. 264 Cod penal, art. 271 Cod penal, art. 289 Cod penal și art. 291 Cod penal, constatându-se că faptele nu există.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 2781Cod proc. penală iar în fapt s-a precizat că motivele de nelegalitate și netemeinicie vor fi depuse în scris după studierea dosarului de urmărire penală deoarece în procedura actelor premergătoare aceasta nu a fost citată și nici audiată.
Pentru soluționarea plângerii din oficiu s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 32/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI iar petenta a depus ca înscrisuri noi în fața instanței de judecată, xerocopii ale deciziilor civile nr. 355/13 martie 2005, nr. 48/10 ianuarie 2006, nr. 1039/05 noiembrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI precum și ale sentinței civile nr. 1359/10 mai 2006 Judecătoriei Câmpina.
În ședința publică de la data de 14 mai 2009 reprezentantul parchetului a ridicat excepția privind necompetența materială a instanței pentru soluționarea plângerii formulate conform art. 2781Cod proc. penală față de împrejurarea că rezoluțiile atacate de petenta privesc soluții adoptate și față de intimații și, magistrați care după finalizarea urmăririi penale au dobândit calitatea de judecători de C de apel, funcționând în prezent la Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Excepția ridicată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin plângerea penală înregistrată sub nr. 32/P/2009 din 27 ianuarie 2009 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, petenta persoană vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații care au pronunțat sentința civilă nr. 2094/03 martie 2005 Judecătoriei Ploiești și decizia civilă nr. 1173/14 decembrie 2005 Tribunalului Prahova, respectiv magistrații, R, R, și, la aceea dată judecători în funcție la ribunalul Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 Cod penal, art. 249 Cod penal, art. 264 Cod penal, art. 271 Cod penal, art. 289 Cod penal și art. 291 Cod penal.
În esență, în fapt s-a susținut că cele două hotărâri s-au adoptat cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauzele deduse judecății, împrejurare ce i-a produs " consecințe deosebit de grave", că intimata R "prost pregătită profesional" a redactat decizia civilă nr. 548/2006 iar în motivarea acesteia a făcut referire la decizia nr. 1173/2005, motivată tot de aceasta la interval de cinci luni.
Cu privire la intimata, persoana vătămată a arătat că a săvârșit infracțiunea de fals intelectual constând în aceea că în cuprinsul deciziilor civile nr. 3/2008 (dosar nr. 4966/2008) și nr. 4/2008 (dosar nr. 4967/2008) ar fi inserat date necorespunzătoare referitoare la citarea părților și publicitatea ședinței de judecată.
Urmare actelor premergătoare efectuate conform art. 228 Cod proc. penală, procurorul sesizat a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei șapte magistrați intimați, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 10 lit. a Cod proc. penală deoarece nu s-a probat existența vreunor indicii temeinice de natură a justifica continuarea cercetărilor și punerea sub învinuire sub aspectul infracțiunii sesizate.
Prin documentația transmisă după investirea instanței de judecată conform art. 2781Cod proc. penală, Curtea de APEL PLOIEȘTIa confirmat faptul că în considerarea gradului profesional de judecător de C de apel obținut în noiembrie 2008, începând cu data de 01 și respectiv 28 aprilie 2009, intimatele și au fost promovate efectiv în această funcție de execuție, la secția litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul acestei instanțe.
Or, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 teza ultimă Cod proc. penală, atunci când competența instanței este determinată de calitatea făptuitorului împotriva căruia s-a formulat plângerea penală, în cazul infracțiunilor comise de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1 litera f) între care și magistrații ce dețin gradul profesional de judecători de C de apel, dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii determină schimbarea competenței materiale, indiferent de stadiul procesual în care se află cauza.
Pe de altă parte, conform art. 35 rap. la art. 33 Cod proc. penală în cazul în care la săvârșirea unor infracțiuni se pretinde că au participat mai multe persoane, dacă competența după calitatea făptuitorilor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca respectiva cauză revine instanței superioare în grad.
Regulile referitoare la competența după calitatea persoanei sunt de strictă interpretare, fiind confirmate atât de jurisprudența instanței supreme de control judiciar inclusiv prin decizia nr. 51/ 07 aprilie 2003 adoptată de fosta C Supremă de Justiție - Completul de 9 judecători, doctrină, cât și opinia majoritară exprimată prin soluțiile adoptate de celelalte instanțe judecătorești.
Ca atare, constatându-se că plângerea penală introdusă de petenta persoană vătămată are ca obiect infracțiuni pretins a fi comise și de intimații magistrați și, judecători în funcție la Curtea de APEL PLOIEȘTI, fapt ce potrivit art. 2781alin. 1 comb. cu art. 29 pct. 1 lit. f) Cod proc. penală, atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru judecata cauzei în primă instanță, rezultă că în actuala fază procesuală se impune schimbarea competenței materiale inițiale, în favoarea acesteia, inclusiv pentru faptele reclamate ca săvârșite de cei patru judecători cu grad de tribunal, R, și R.
Așa fiind, excepția ridicată de procurorul de ședință se apreciază ca legală și în baza art. 42 comb. cu art. 40 alin. 2 teza a II-a rap. la art. 29 pct. 1 lit. f comb. cu art. 35 rap. la art. 33 și art. 2781Cod proc. penală, se va dispune declinarea competenței materiale pentru soluționarea plângerii formulată împotriva rezoluțiilor adoptate în dosarul nr. 32/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în favoarea acestei instanțe, superioară în grad și Curții de APEL PLOIEȘTI.
Cauza se va trimite la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală pentru continuarea judecății, menținându-se actele procedurale efectuate până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca legală.
În baza art. 42 comb. cu art. 40 alin. 2 teza II-a, art. 29 pct. 1 lit. f și art. 2781alin. 1 Cod proc. penală declină competența materială pentru soluționarea plângerii formulate conform art. 2781Cod proc. penală, de petenta persoană vătămată, domiciliată în,-, județul P, împotriva rezoluțiilor date în dosarul nr. 32/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați, R, R - judecători în funcție la ribunalul Prahova și respectiv și - judecători în funcție la Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246, art. 249, art. 264, art. 271, art. 289 și art. 291 Cod penal, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca primă instanță.
Trimite cauza la ÎCCJ - Secția penală pentru continuarea judecății, menținând actele procedurale efectuate până în prezent.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2009.
Președinte,
Grefier,
Red. NE
2 ex./22.05.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu