Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 86/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA Nr. 86 Dosar nr-

Ședința publică de la 29 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean

Grefier - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta impotriva rezoluției din 19 mai 2008 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr 54/P/2008.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa părtilor.

Procedura indeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 19 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta în raport de cererea apărătorului făptuitorului de amânare a pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronuntarea pentru 25 2008, apoi din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru 29 2008, când,

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Constată că prin rezoluția din data de 19.05.2008 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul - notar public relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, dispunându-se totodată neînceperea urmăririi penale față de numitul - notar public și făptuitorii și - relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1-3 Cod penal.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a arătat în esență că petenta a sesizat parchetul solicitând efectuarea de cercetări penale în vederea tragerii la răspundere penală numitului - notar public și a numiților și - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune afirmând că prin inducerea sa în eroare, cu ajutorul notarului public care a întocmit acte false, fiica sa - și ginerele său încearcă să o deposedeze de imobilul în care locuiește; inițial a susținut că nu a semnat în fața notarului nici antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 de către notarul public și nici declarația legalizată de același notar la data de 22.12.2005 care atestă primirea banilor pentru imobilul în discuție.

Actele de cercetare prealabilă efectuate însă în cauză au condus la concluzia că plângerea formulată de petentă este nefondată întrucât acestea au relevat împrejurarea că la data de 15 iulie 2005 petenta și soțul acesteia G s-au prezentat la biroul notarului public unde au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care soții au promis să vândă imobilul în care locuiesc, situat pe- din și pe care l-au dobândit în baza Legii 112/1995, soților și -. Prețul convenit a fost de 70.000 lei din care s-a achitat suma de 10.000 lei la perfectarea antecontractului; contractul a fost autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 la Biroul Notarului Public, iar părțile s-au obligat să perfecteze contractul de vânzare cumpărare cu respectarea clauzei de interdicție a înstrăinării imobilului impusă de art. 9 din Legea 112/1995, stipulându-se în final că părțile au citit conținutul actului pe care l-au semnat întrucât a corespuns voinței lor și condițiilor stabilite de comun acord.

La data de 22.12.2005 petenta s-a prezentat din nou la același notar public declarând că a primit diferența de preț de 60.000 lei de la promitenții cumpărători și - situație în care notarul a redactat o declarație în acest sens, semnată de petentă și a legalizat semnătura de pe declarație sub nr. 6082/22.12.2005.

În ceea ce privește întocmirea și autentificarea de către notarul public a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 petenta a revenit, recunoscând că a fost semnat de ea în fața notarului și că a fost de acord cu conținutul acestuia însă în ceea ce privește întocmirea și autentificarea de către același notar public declarației legalizate sub nr. 6082/22.12.2005 petenta a continuat să susțină că nu ar fi semnată de ea.

După întocmirea în cauză a raportului de constatare științifică de natură grafică care a stabilit că semnătura de pe ambele exemplare ale declarației și de pe cererea de legalizare a declarației au fost realizate și executate de petentă, aceasta nu a contestat rezultatele expertizei ci susținut în continuare că nu ar fi primit banii.

În raport de cele relevate de actele de cercetare prealabilă efectuate în cauză procurorul a reținut că petenta a semnat ambele acte notariale de bună voie și implicit a acceptat conținutul acestora asumându-și responsabilitatea asupra realității clauzelor stipulate situație în care nu apar indiciile elementelor constitutive ale comiterii vreunei infracțiuni care să fie comise de vre-unul dintre făptuitori; la întocmirea și autentificarea celor două înscrisuri autentice notarul public respectat toate prevederile Legii 36/1995 - legea notarilor publici

Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV solicitând în esență ca în urma admiterii plângerii să se infirme soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată față de făptuitorii, și - și să se trimită cauza organelor de urmărire penale competente în vederea administrării de probe care să dovedească vinovăția făptuitorilor relativ la comiterea infracțiunilor prev. de art. 289 și art. 215 Cod penal.

Prin Rezoluția din 6.06.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 379/II/2/2008 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată plângerii formulate de petenta împotriva rezoluției date în dosarul nr. 54/P/2008 din 19.05.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pentru a adopta această soluție s-a arătat în considerentele ordonanței că actele de cercetare prealabilă efectuate de procuror nu au confirmat susținerile reclamatei, procurorul constatând în cuprinsul ordonanței că notarul public și-a îndeplinit atribuțiile specifice în conformitate cu prevederile legii nr. 36/ 1995 privind activitatea notarilor, iar din cercetarea efectuată nu rezultă indiciile săvârșirii de către ceilalți doi făptuitori și - a comiterii infracțiunilor reclamate.

Împotriva rezoluției din data de 19.05.2008 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV prin care s-a dispus neâncepere a urmăririi penale față de notarul public și față de făptuitorii și - și a celei din 6.06.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 379/II/2/2008, a formulat plângere conform art. 278/1 Cod procedură penală petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea ei și în principal reținerea cauzei spre judecare conform art. 278/1 alin 8 pct. c Cod procedură penală și tragerea la răspundere penală a celor trei făptuitori pentru infracțiunea de înșelăciune iar în ceea ce-l privește pe notarul public și pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal; a solicitat de asemenea anularea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 la Biroul Notarului Public și a declarației legalizate sub nr. 6082/22.12.2005 de același notar public.

În motivarea plângerii formulate la instanță, petenta a arătat, în esență, că în speță făptuitorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, iar împreună cu ceilalți făptuitor se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât la data legalizării declarației nu i-a explicat ce semnează, în realitate nu a primit banii despre care se face vorbire în conținutul declarației, fiind înșelată de fiica sa și ginerele său care i-au promis că îi vor da bani pentru medicamente și o vor duce la doctor, iar ulterior vor da o sumă de bani și celorlalți copii ai săi, lucru care nu s-a întâmplat. Petenta a mai arătat în plângerea sa că deși nu s-a încheiat până în prezent un contract de vânzare cumpărare fiica și ginerele său doresc să-i ia casa în detrimentul celorlalți copii; atât fiica sa cât și ginerele său locuiesc în prezent în Italia și lucrează acolo, fără să-i acorde ajutorul promis și fără să-i despăgubească pe ceilalți copii cu suma de bani promisă. A arătat de asemenea că ginerele său i-a furat documentele casei.

La dosarul instanței a fost atașat dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, precum și dosarul nr. 379/II/2/2008 în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa pronunțat rezoluția din 6.06.2008 prin care a respins ca neântemeiată plângerea formulată de împotriva rezoluției nr. 54/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV. De asemenea, în probațiune petenta a depus în mai multe exemplare xerocopii ale antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 la Biroul Notarului Public și a declarației legalizate sub nr. 6082/22.12.2005 de același notar public, precum și numeroase memorii:

Analizând plângerea formulată în instanță de către petenta împotriva rezoluției din data de 19.05.2008 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cu o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a numiților - notar public relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, și față de numitul - notar public și făptuitorii și - relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1-3 Cod penal.

Inițial, petenta a afirmat că prin inducerea sa în eroare, cu ajutorul notarului public care a întocmit acte false, fiica sa - și ginerele său încearcă să o deposedeze de imobilul în care locuiește; a susținut în plângere că nu a semnat în fața notarului nici antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 de către notarul public și nici declarația legalizată de același notar la data de 22.12.2005 care atestă primirea banilor pentru imobilul în discuție.

Ulterior, în declarația dată în fața procurorului petenta a recunoscut că a fost împreună cu soțul său la notar în cursul anului 2005 unde a încheiat un act "promisiune de vânzare" în favoarea fiicei ei - și a ginerelui care în acea vreme locuiau împreună cu ei în același imobil însă pretinde că a semnat un înscris olograf cu acea ocazie și nu unul dactilografiat; a afirmat însă că nici una dintre semnăturile de pe antecontract nu îi aparțin ca de altfel nici semnătura de pe declarația legalizată de același notar la data de 22.12.1005 și că în realitate soții au înșelat-o pentru aod eposeda de imobil fără nici un.

Actele de cercetare prealabilă efectuate însă în cauză sunt suficiente și concludente conduc la concluzia că în speță faptele de care sunt acuzați cei trei făptuitori nu au corespondent în realitate. Astfel, reiese din actele de cercetare efectuate în cauză că la data de 15 iulie 2005 petenta și soțul acesteia G s-au prezentat la biroul notarului public unde au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care soții au promis să vândă imobilul în care locuiesc, situat pe- din și pe care l-au dobândit în baza Legii 112/1995, soților și -. Prețul convenit a fost de 70.000 lei din care s-a achitat suma de 10.000 lei la perfectarea antecontractului restul urmând să se achite până la data de 31.12.2005; contractul a fost autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 la Biroul Notarului Public, iar părțile s-au obligat să perfecteze contractul de vânzare cumpărare cu respectarea clauzei de interdicție a înstrăinării imobilului impusă de art. 9 din Legea 112/1995, stipulându-se în final că părțile au citit conținutul actului pe care l-au semnat întrucât a corespuns voinței lor și condițiilor stabilite de comun acord. Aceste aspecte reies din declarația petentei, a soțului acesteia G - audiat ca martor precum, a notarului public precum și din conținutul antecontractului de vânzare cumpărare a cărui xerocopie se află la dosar.

La data de 22.12.2005, adică anterior termenului limită stabilit prin antecontractul menționat petenta s-a prezentat din nou la același notar public declarând că a primit diferența de preț de 60.000 lei de la promitenții cumpărători și - situație în care notarul a redactat o declarație în acest sens, semnată de petentă și a legalizat semnătura de pe declarație sub nr. 6082/22.12.2005.

În mod corect a reținut procurorul că la redactarea și legalizarea semnăturii de pe acest act s-au respectat dispozițiile Legii 36/1995 - Legea notarilor publici - întrucât s-a verificat manifestarea de voință a părții, identitatea acesteia și s-a legalizat semnătura acesteia, semnătură care potrivit Raportului de constatare tehnico - științifică nr. -/3.04.2008 întocmit în cauză de IPJ B, Serviciul criminalistic efectuat în cauză din dispoziția procurorului îi aparține petentei. Nici cu ocazia redactării acestei declarații și nici cu ocazia autentificării antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1345/15.07.2005 la Biroul Notarului Public, notarul nu a comis vre-o acțiune sau inacțiune care să se circumscrie elementului material din cadrul laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal.

Notarul public nu avea cum să verifice dacă petenta a primit în realitate banii, întrucât, potrivit art. 8 din Legea 36/1995 i s-a solicitat redactarea declarației și legalizarea semnăturii, astfel de acte urmând procedura prevăzută de art. 89 din legea menționată.

Întrucât din cercetarea prealabilă efectuată în dosar nu rezultă existența vre-unei înțelegeri între notar și făptuitorii și - în sensul inducerii în eroare a petentei, nici împrejurarea că vre-unul dintre făptuitori ar fi realizat acțiuni care să intre în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune sau că ar fi fost încălcat vreun text de lege de către notar sau făptuitorii și - la momentul încheierii antecontractului sau a legalizării declarației, în mod corect s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale față de făptuitori relativ la comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1-3 Cod penal; pentru nerespectarea contratului de către promitenții cumpărători petenta are posibilitatea de a se adresa cu acțiune în justiție care să vizeze rezilierea sau anularea actelor constatate.

De asemenea, în mod judicios a constatat procurorul că plângerea petentei privind sustragerea de către a unor documente referitoare la imobilul în care petenta locuiește formează obiectul unui alt dosar aflat în cercetare sub nr.-/1.11.2007 la Poliția orașului, astfel încât orice referire la această împrejurare excede cadrului procesual.

În considerarea celor exprimate, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 19.05.2008 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul - notar public pentru infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal și față de făptuitorii, - și pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin 1-3 Cod penal, menținându-se rezoluția atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva Rezoluției dată la 19.05.2008 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul 54/P/2008 prin care s-a dispus neânceperea urmăririi penale față de numitul pentru infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal și față de numiții, - și pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin 1-3 Cod penal.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă petenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petenta și intimatul și de la comunicare pentru intimații și -.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2008.

PREȘEDINTE

- - GREFIER

- -

Red. NH/20.10.2008

Dact MB/21.10.2008

- 2 exemplare -

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 86/2008. Curtea de Apel Brasov