Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 87/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 53/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR.87
Ședința publică de la 2 APRILIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitrița
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulate de către petentul în contradictoriu cu intimații și împotriva rezoluției nr.2023/II/2/2008 din data de 11 decembrie 2008 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.1621/P/2007 al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 19 MARTIE 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, și când Curtea, în temeiul art.306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2009 și 2 aprilie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei penale:
Petentul, din comuna M, județul C, a formulat - în temeiul prevăzut de art.2781Cod procedură penală, plângere împotriva rezoluției nr.2023/II/2/2008 din 11 decembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr-1621/P/2007 din 14.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus în baza art.10 lit.f și g din Codul d e procedură penală neînceperea urmăririi penale față de numiții pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.291 Cod penal și art.25 Cod penal, raportat la art.260 alin.1 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.217 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Secția I-a Penală, sub nr- la data de 12 ianuarie 2009.
Prin plângerea formulată, petentul a criticat soluțiile parchetului ca fiind nelegale și netemeinicie, întrucât organul de cercetare penală și de urmărire penală nu au administrat probatoriul necesar pentru a demonstra existența infracțiunilor de fals, uz de fals și fals în declarații și reținerea acestora în sarcina intimatului și a infracțiunii prevăzute de art.217 alin.1 Cod penal, ce trebuia reținută în sarcina intimatului.
În plângerea formulată a arătat petentul că, în mod greșit i s-au respins probele solicitate și anume expertiza grafoscopică a semnăturii defunctului său tată, la dosarul cauzei existând două chitanțe,în final, contestând autenticitatea semnăturii tatălui său în actul de promisiune de vânzare-cumpărare.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluția nr.1621/P/2007 din 14.11.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, avocat în cadrul Baroului B, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.291 Cod penal și art.25 Cod penal raportat la art.260 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.217 alin.1 Cod penal.
În fapt, prin plângerea formulată la parchet,petentul a menționat faptul că soții și au prezentat la instanță cu ocazia soluționării dosarului civile nr.1124/1999 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.989/14.10.1999 chitanțe false, pe baza cărora li s-a pronunțat în favoare o hotărâre judecătorească ce ține loc de act de vânzare-cumpărare, hotărâre definitivă prin decizia civilă nr.1511/4.05.2000 a Curții de Apel București.
În realitate, numiții și au cumpărat la data de 14 mai 1991 de la tatăl petentului -, decedat la data de 25.08.1999 - un teren în suprafață de 1600, situat în comuna M, sat, județ C, pentru care au plătit suma de 32.000 lei și au încheiat un înscris sub semnătură privată.
Pe acest teren, cumpărătorii și-au construit un imobil și au plantat pomi fructiferi.
În ceea ce îl privește pe,petentul a arătat că i-a distrus lucerna (art.217 alin.1 Cod penal), ce era cultivată pe terenul respectiv, construind un imobil, o cabană.
Este important de precizat că, din actele dosarului rezultă clar, cu certitudine că moștenitorii defunctului sunt: petentul, și, toți trei au fost chemați în judecată pentru a le fi opozabilă hotărârea judecătorească, ce urma a se pronunța în respectiva cauză civilă, promovată de cumpărătorii și, însă nemulțumirea și-a manifestat-o numai petentul și numai față de cumpărători și avocatul acestora -, ceea ce înseamnă că la soluționarea cauzei civile, astfel cum rezultă din acte, petentul din cauza dedusă judecății nu s-a înscris în fals în raport de respectivele chitanțe, presupuse a fi false și nici ceilalți doi moștenitori.
Curtea apreciază că soluțiile pronunțate de parchet sunt legale și temeinice, motivat de faptul că în mod legal, s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.122 lit.d din Codul penal, față de intimatul, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare urmare a acestui impediment. Față de anul 1999 când s-a pronunțat sentința civilă nr.989/14.10.1999 de către Judecătoria Lehliu -Gară, fiind împlinit.
Deși este moștenitorul defunctului, petentul din 1991 când a fost distrusă cultura de lucernă a aflat în anul 1999 cine este autorul infracțiunii de distrugere, însă plângerea trebuia să o facă în termenul de două luni de la data când a aflat (art.284 alin.1 C.P.P.).
Prin urmare, soluția dispusă în baza art.10 lit.f din Codul d e procedură penală este corectă.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii că intimatul a uzitat de acte false în instanță pentru că pe baza înscrisului fals să i se recunoască dreptul de proprietate, iar respectivul să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în cauză a intervenit termenul de prescripție prevăzut de art.122 lit.d din Cod penal și în consecință o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale și de începere a urmăririi penale.
Așadar, Curtea, în baza art.2781alin.1, lit.a din Codul d e procedură penală, urmează a respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, urmează a-l obliga pe petent la 15 lei, cheltuieli judiciare statului și la 700 lei către intimatul, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată ocazionate de către acesta, conform chitanței nr.98/17.02.2009 (fila 21 dosar fond ), apreciind că onorariul solicitat - de 1.500 lei - trebuia cenzurat de instanță, în raport de serviciile juridice prestate: dosarul a suportat trei termene pe rolul Curții (2.01.2009, 26.02.2009 și 19.03.2009), delegația avocatului a fost emisă la data de 09.02.2009, astfel încât intimatul a fost asistat la două termene de judecată, cauza nu a fost complexă și nici nu s-au depus note scrise, apreciindu-se astfel că poate fi aplicat în cauză principiul disponibilității cu privire la cenzurarea și obligativitatea petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul în contradictoriu cu intimații și împotriva rezoluției nr.2023/II/2/2008 din data de 11 decembrie 2008, adoptată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.1621/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Obligă pe petent la 15 lei cheltuieli judiciare către stat și la 700 lei către intimatul, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată ocazionate de către acesta conform chitanței nr.98/17.02.2009 (fila 21 dosar fond ), prin aplicarea principiului disponibilității.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.3
Președinte:Piciarcă DumitrițaJudecători:Piciarcă Dumitrița
