Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1323/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.988
Ședința publică de la 7 IULIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Podar Viorel Adrian
JUDECĂTOR 2: Mustață Stan
JUDECĂTOR 3: Bădescu
GREFIER:
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de către petenta SC BĂNEASA SA B împotriva sentinței penale nr.385 din data de 9 aprilie 2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta petentă SC BĂNEASA SA B prin reprezentantul său legal - consilier juridic, intimatul, personal și asistat de apărător ales - avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public invocă tardivitatea recursului declarat de petenta SC BĂNEASA SA B în raport de împrejurarea că la dezbateri, în data de 9 aprilie 2009 petenta a fost prezentă, iar recursul a fost declarat la data de 26.04.2009 - având în vedere plicul de la fila 3, astfel încât potrivit art.363 alin.3 Cod procedură penală pentru partea prezentă termenul de 10 zile curge de la pronunțare, iar față de actele dosarului rezultă că recursul este tardiv.
Reprezentantul recurentei petente SC BĂNEASA SA B lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Apărătorul ale al intimatului, de asemenea, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând, constată că prin sentința penală 385 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a admis plângerea formulată de petenta " Panificație Băneasa" și a fost oblibată aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 28.07.2006, petenta " Panificație Băneasa" a formulat plângere împotriva A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 51 din Legea 129/1992 și art. 5 lit. a din Legea 11/1991, constând în aceea că în perioada iunie 2004 - februarie 2005 a fost reprodus și folosit, fără acordul titularului dreptului, desenul și modelul industrial nr.-/23.04.2001 ambalajul produs de A, fiind de natura sa provoace confuzie cu cel folosit legitim de societatea reclamanta.
Prin rezoluția din data de 27.11.2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 5 lit.a din Legea 11/1991 și art. 51 din Legea 129/1992, întrucât în calitate de Departament la Marketring în perioada iunie 2004 - februarie 2005 a reprodus și folosit desenul și modelul industrial nr.-/23.04.2001, ambalajul produs de A, neavând acordul titularului dreptului, fiind de natură să provoace confuzie cu cel folosit legitim de societatea parte vătămata.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.4892/P/2006 data în 10.04.2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a inv. potrivit disp. art 228 alin.6 C.P.P. rap. la art. 10 lit.b/1 și C.P.P. art. 18/1 Cp. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 51 din Legea 129/1992 și art. 5 lit.a din Legea 11/1991 și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 500 RON, iar față de numitul s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 51 din Legea 129/1992, soluție menținută prin ordonanța prim procurorului acestui parchet din data de 18.06.2008.
În urma cercetărilor s-a stabilit că petenta " Panificație Băneasa" este titulara desenului și modelului industrial înregistrat sub nr.-/23.04.2004 (prelungit la data de 22.03.2005) la, care, conform art. 33 din Legea 129/1992, conferă societății un drept exclusiv de exploatare a desenului și modelului industrial, ambalaj pentru paste făinoase, făină și griș.
În perioada iunie-iulie 2004, a comandat societății comerciale Plast SRL executarea unor ambalaje pentru paste făinoase, designul și modelul acestora fiind stabilit de către inv., asistent manager la acea data în cadrul SC SA, datele furnizate de aceasta fiind prelucrate de către, agent de marketing în cadrul Plast În perioada 06.08.2004 - 11.02.2005 a recepționat produsele de la Plast, ambalajele astfel achiziționate fiind folosite la împachetarea și comercializarea pastelor făinoase produse de
Întrucât petenta a constatat ca ambalajele folosite de conțin caracteristici foarte asemănătoare cu cele ale ambalajelor proprii a chemat În judecată pe aceasta din urma, pronunțându-se sentința comerciala nr.3002/05.03.2007 prin care s-a dispus interzicerea reproducerii fabricării, comercializării sau oferirii spre vânzare, folosirii, stocării în vederea comercializării de către A de ambalaje pentru paste făinoase în care este incorporat desenul și modelul industrial aparținând " Panificație Băneasa"
În aceasta cauza comercială s-a efectuat și un raport de expertiză tehnico-judiciară din concluziile căruia reiese că în speță s-a realizat o contrafacere în înțelesul art. 51 alin. 1 din Legea 129/1992, prin aceea că, fără acordul " Panificație Băneasa", a pus în circulație ambalaje care conțin elemente grafice și de formă asemănătoare cu cele aferente modelului industrial înregistrat sub nr.-/23.04.2004. pus în circulație de nu este protejat legal pe teritoriul României și, date fiind asemănările cu ambalajul părții vătămate, care este protejat, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală a titularului. Mai mult decât atât, ambalajul exploatat conținând elemente de aspect definitoriu asemănătoare cu ale modelului înregistrat sub nr.-/23.04.2004 la reprezintă acte de contrafacere în înțelesul disp. art. 51 din Legea 1290/1992 republicată.
Deși petenta a susținut ca se impunea efectuarea cercetărilor față de persoanele din conducerea executivă a societății care au aprobat efectiv folosirea ambalajului contrafăcut și continuarea vânzărilor, chiar și după comunicarea notificării o perioada de aproximativ 2 ani - 04.03.2005 - 05.03.2007, totuși tribunalul a apreciat că în cauză nu se impunea extinderea cercetărilor, întrucât din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inv. a fost cea care a decis cu privire la ambalajul în care s-au comercializat pastele făinoase și s-a ocupat direct de toate activitățile de comandare, achiziționare a ambalajelor si de comercializarea produselor in respectivele ambalaje. Drept urmare, atât timp cât funcția pe care o deținea îi conferea dreptul de a decide pe acest segment, reiese ca nu era necesară cercetarea persoanelor din conducerea executivă a
În ceea ce privește soluția dispusă față de inv., tribunalul a apreciat că aceasta este una legală și temeinică, întrucât sancțiunea amenzii administrative a fost judicios stabilită, în raport de criteriile prev. în art. 18/1 alin. 2 Cp. referitoare la modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, urmările produse avându-se în vedere și părerea exprimata de, din care reiese că deosebirile dintre ambalaje sunt suficient de mari pentru a nu crea confuzie în rândul consumatorilor, conduita bună înainte de săvârșirea faptelor, învinuită nefiind cunoscuta cu antecedente penale, are studii superioare și un loc de muncă stabil, ambalajele contrafăcute au fost retrase de pe piață, iar produsele nu mai sunt comercializate în ambalajele respective.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta " Panificație Băneasa", susținând în motivele scrise că în mod greșit s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, precum și faptul că nu s-a dispus efectuarea cercetărilor față de persoanele din conducerea societății, care, potrivit Legii nr.31/1990 aveau calitatea de a angaja societatea.
Examinându-se sentința, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, potrivit disp. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, se constată că recursul este tardiv.
Rezultă din actele dosarului că la data de 26 martie 2009 când au avut loc, dezbaterile în fond cauzei, petenta a fost prezentă prin consilier juridic.
Potrivit disp. art. 3853rap. la art. 363 alin. 3 Cod procedură penală pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, termenul curge de la pronunțare.
În speța de față, petenta avea la dispoziție 10 zile de la data pronunțării soluției, respectiv de la 9 aprilie 2009, astfel încât recursul declarat la data de 26 aprilie 2009 (fila 3) este tardiv și urmează a fi respins ca atare potrivit disp. art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de petenta Panificație Băneasa împotriva sentinței penale nr.385 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. -
Dact./20.08.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Podar Viorel AdrianJudecători:Podar Viorel Adrian, Mustață Stan, Bădescu