Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 99/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR. 99/

Ședința publică din 20 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-au luat în examinare plângerile petenților și, împotriva rezoluției din 26 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 7/P/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prin intermediul serviciului arhivă petenții au depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată și, totodată, a se solicita Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI dosarul de cercetare penală nr. 665/II/12/2009, în care s-a soluționat de către procurorul general plângerea împotriva învinuiților și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 242, 246 și 249 Cod penal.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii formulate de petiționari, atât de amânare a cauzei cât și de atașare a dosarului, având în vedere că la dosar se află atașat dosarul și rezoluția adoptată de procuror în prezenta cauză, motiv pentru care instanța se poate pronunța pe legalitatea și temeinicia soluției adoptate.

Curtea reține că plângerea formulată în prezentul dosar vizează rezoluția procurorului din dosarul nr. 7/P/2008 și în raport cu dispozițiile art. 278/1 alin. 7 Cod procedură penală potrivit cu care judecătorul verifică rezoluția doar pe baza materialului din dosarul cauzei, urmează ca cererea petenților de a atașa un alt dosar la prezentul este neîntemeiată și urmează aor espinge.

Reprezentantul parchetului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerilor ca nefondate, potrivit art. 278/1 pct. 8 lit. a Cod procedură penală, apreciind că în mod corect procurorul a constatat că nu există infracțiunile reclamate.

CURTEA

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de la data de 30 iulie 2009 petenții și, domiciliați în comuna, sat. Linia, județul V au formulat plângere împotriva rezoluției din 26.05.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.7/P/2009.

Prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva subinspectorului de poliție, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și sustragere sau distrugere de înscrisuri incriminate prin art.246, 249 și 242 din Codul penal.

În susținerea soluției procurorul a constatat din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză că nu se poate reține în sarcina subinspectorului de poliție comiterea infracțiunilor reclamate de petent întrucât nu există nici un fel de indicii în legătură cu aceste fapte.

Mai arată procurorul că actele de cercetare penală se efectuează într-adevăr, de lucrătorul de poliție, dar sub supravegherea și controlul procurorului căruia îi revine în cele din urmă competența decizională în cauză.

Din conținutul plângerii rezultă nemulțumirea petenților în legătură cu modul în care a fost instrumentat dosarul de urmărire penală, și soluția greșită la care procurorul a ajuns în cele din urmă, în condițiile în care în opinia acestora, polițistul nu a valorificat probatoriile administrate în cauză, interpretându-le greșit și nici nu a administrat anumite probe care se impuneau pentru stabilirea adevărului.

Curtea a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr.7/P/2009 ce conține rezoluția atacată, având atașat și rezoluția din 13 iulie 2009 nr.511/II/2/2009 prin care procurorul general a respins în baza art.278 Cod procedură penală plângerea formulată de petiționari împotriva aceleiași rezoluții din 26 mai 2009.

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală și a înscrisurilor depuse de petiționari, curtea reține că la 5.01.2008 susnumiții și au formulat plângere penală împotriva subinspectorului de poliție din cadrul Poliției Râmnicu V pe care l-au acuzat de neglijență în serviciu și abuz în serviciu și sustrageri de înscrisuri, fapte incriminate de art.246, 249 și 242 Cod penal.

Petenții arată că în dosarul nr.4364/P/2007 în care făptuitorul a efectuat cercetări împotriva numiților și, acesta nu a studiat suficient plângerea formulată, nu a avut în vedere actele depuse de ei, care ar fi arătat fără îndoială cum cei doi, au vândut în anul 2002, soților - și un alt teren decât cel dobândit în anul 1991, afectându-i în acest mod în exercițiul dreptului lor de proprietate.

Curtea reține că împotriva acelorași și, în legătură cu aceleași fapte, petenții au mai formulat plângere, formându-se dosarul nr.2924/P/2002 repartizat inspectorului principal din cadrul Poliției municipiul Râmnicu V finalizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin rezoluția nr.2924/P/2004 din 20.02.2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, - și, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații, înșelăciune, abuz în serviciu și respectiv tulburare de posesie.

Împotriva rezoluției petenții s-au adresat cu plângere conform art.278/1 Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care prin sentința penală nr.1478/2004 a respins ca nefondată plângerea petenților, sentință menținută în recurs de către Tribunalul Vâlcea prin decizia penală nr.327/2005.

În dosarul nr.4364/P/2007 instrumentat ulterior de către având la bază plângerea petenților și împotriva acelorași făptuitorii și, se face referire la aceleași fapte, iar prin referatul întocmit de subinspectorul de poliție, acesta precizează că anterior s-a mai instrumentat un dosar cu același obiect, soluția fiind confirmată definitiv de către instanțele de judecată prin hotărârile precizate în paragraful anterior.

În acest context, nu putea face abstracție de hotărârile instanțelor și evident că propunerea sa materializată în referatul amintit a fost de a nu se începe urmărirea penală împotriva făptuitorilor, soluție de altfel similară cu cea adoptată în dosarul anterior nr.2924/P/2002, confirmată definitiv de instanțele judecătorești.

La originea nemulțumirilor semnalate de petenții și se află de fapt un conflict civil generat de faptul că în anul 2002, soții, au vândut soților - și prin actul de vânzare-cumpărare autentic nr.1558/4.11.2002 proprietatea lor din localitatea, respectiv construcția și 800. teren, care se pare că se suprapune așa cum susțin petenții peste o parte din proprietatea lor.

Aceste neînțelegeri nu se rezolvă însă prin intermediul plângerilor penale, deoarece se pune problema comparării titlurilor de proprietate, operațiuni pentru care instanța civilă este suverană.

În altă ordine de idei, așa cum a subliniat și parchetul în cuprinsul rezoluției atacare, conform art.209 Cod procedură penală, procurorul este acela care supraveghează urmărirea penală și în exercitarea acestei atribuții, procurorii conduc și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, cât și a altor organe de cercetare speciale.

Așadar, modul cum debutează și continuă urmărirea penală într-un anumit dosar, se află sub controlul strict al procurorului desemnat cu supravegherea și se desfășoară după o schemă elaborată tot de acesta din urmă.

În mod corect, prin urmare, în rezoluția atacată, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de, astfel încât având în vedere aceste argumente, prin prisma dispozițiilor art.278/1 pct.8 lit.a Cod procedură penală, curtea va respinge plângerea petenților, menținând rezoluția parchetului, iar cheltuielile judiciare vor fi suportate de aceștia, conform art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Conform art. 278/1 pct.8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondate plângerile petenților și, împotriva rezoluției din 26 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 7/P/2009.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petenții la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

- - -

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./10.11.2009.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 99/2009. Curtea de Apel Pitesti