Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 100/

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Milan Danilov

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de apărător din oficiu, avocat G, din cadrul Baroului T

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apărătorul din oficiu solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate, având în vedere infracțiunile comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege precum și numărul de acte materiale săvârșite.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, arată că a recunoscut faptele, în cauză au fost audiați martorii, se află arestat de 1 an și 8 luni, timp în care a avut două decese în familie pierzându-și ambii părinți.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în baza art. 23 alin.6 din Constituție, rap. la art. 3002și art. 160 alin.1 și 3.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată de instanța de judecată înaintea expirării termenului legal de 60 de zile (20.03.2008).

Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, existând indicii că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În aprecierea pericolului social s-a reținut modul de săvârșire al faptei cu privire la care există presupunerea rezonabilă că a fost comisă de inculpat, numărul actelor materiale sesizate ce denotă o perseverență infracțională a autorului, precum și împrejurarea că fapta privește nu numai patrimoniul ci și siguranța personală a cetățenilor, ceea ce atrage obligația statului de a le asigura securitatea publică.

În ceea ce a privit depășirea termenului rezonabil, invocat de apărătorul din oficiu al inculpatului, instanța a apreciat că trebuie avută în vedere gravitatea consecințelor infracțiunii cu privire la care există indicii că ar fi fost săvârșită. Astfel, s-a apreciat că interesul public de protecție al cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, și din consecințele acesteia, prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.

Împotriva încheierii de ședință din 21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 832.8/30 din 29.01.2008.

În motivarea recursului, inculpatul a solicitat să fie judecat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, iar durata detenției s-a prelungit în mod excesiv.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul P ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).

Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de trafic și consum de droguri de risc aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv circulația liberă a bunurilor, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. AN /06.02.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 08.02.2008

Prima instanță:

Președinte:Milan Danilov
Judecători:Milan Danilov, Laura Bogdan, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Timisoara