Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1059/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1059
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii penale nr.138/CC/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpata în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatei a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și rejudecând, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și în consecință, continuarea cercetărilor cu inculpata în stare de libertate. În motivare a arătat că, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș nu este motivată, întrucât ambii inculpați au fost tratați la fel în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, iar în decurs de 30 de zile nu s-a administrat nici un act de urmărire penală. În speță, cererea de prelungire a măsurii arestării preventive este abuzivă, probatoriul ce urmează a fi administrat se poate efectua și cu inculpata în stare de libertate, având în vedere și declarațiile contradictorii existente la dosar și împrejurarea că actele de violență, cruzime și tranșarea victimei au fost exercitate de coinculpatul.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea primei instanțe fiind temeinică și legală, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, în speță prevederile art. 143 și 148 lit.f p Cod Penal. În cauză, există indicii suficiente care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, iar raportat la gravitatea faptelor și impactul avut asupra opiniei publice, se justifică menținerea stării de arest preventiv față de inculpată.
Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.138/CC/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a respins excepția nulității absolute a propunerii de prelungire a arestării preventive, invocată de apărătorul inculpatului.
S-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și în baza art.159 alin.7 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f C.P.P. s-a prelungit măsura arestării preventive față de inculpații și pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.10.2009 până în data de 28.11.2009 inclusiv.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de apărătorul inculpatului, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul inculpatei.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 23.10.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații și, pentru o perioadă de 30 zile.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 al.1 și Cod Penal art. 319.Cod Penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, constând în aceea că, în data de 31.07.2009, inculpatul, cu ajutorul inculpatei, l-a ucis pe numitul cu mai multe lovituri de cuțit aplicate în inimă, într-o cameră a 1-2 al
De asemenea, s-a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost extinse cercetările penale față de ambii inculpați privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 319.Cod Penal, iar încadrarea juridică privind faptele inculpatei a fost schimbată sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prev. de art. 174 alin. 1.
Cod PenalÎn propunere s- mai precizat că, având în vedere gravitatea faptelor și necesitatea completării materialului de urmărire penală, se impune prelungirea stării de arest întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, urmând a se proceda la testarea inculpaților cu aparatul poligraf, efectuarea unei confruntări între inculpați, audieri de martori, examinarea biocriminalistică a obiectelor și probelor biologice ridicate de la fața locului, reaudierea inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală și emiterea unei soluții legale în cauză.
Având în vedere gravitatea faptei săvârșită de către inculpați, procurorul a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol social concret, astfel încât se impune prelungirea arestării preventive.
În drept au fost invocate prevederile art.23 din Constituție, art.155 și utm. Cpp.
În probațiune, s-a atașat la dosarul cauzei, dosarul nr. 1987/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, judecătorul a reținut că prin ordonanța din data de 02.08.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timișs -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin.1 Cod Penal, constând în aceea că, la data de 31.07.2009, cu ajutorul inculpatei, l-a ucis pe numitul prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit în inimă, într-o cameră a 1-2
Tot in data de 02.08.2009, prin ordonanță, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 26.Cod Penal raportat la art. 174 alin.1 Cod Penal, constând în aceea că, la data de 31.07.2009, l-a ajutat pe inculpatul să-l ucidă pe numitul, prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit în inimă, într-o cameră a 1-2
Prin încheierea penală nr. 107/02.08.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive fata de cei doi inculpați pe o perioada de 30 zile, emițându-se in acest sens mandatele de arestare preventivă nr. 57 si 58 / 02. 08.2009.
Arestarea preventivă a celor doi inculpați a fost prelungită prin încheierile penale nr. 113/CC/27.08.2009 a Tribunalului Timiș, de la data de 31.08.2009 până la data de 29.09.2009 și 128/CC/24.09.2009 a Tribunalului Timiș, de la data de 30.09.2009 până la data de 29.10.2009, inclusiv.
În privința excepției nulității propunerii de prelungire a arestării preventive, invocată de avocatul ales al inculpatului, instanța a respins- pentru următoarele considerente.
Potrivit art.156 alin.1 Cpp "prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală".
În codul d e procedură penală nu se prevede care anume trebuie să fie conținutul unei astfel de propuneri, astfel încât se poate aprecia că aceasta trebuie să cuprindă: manifestarea de voință a procurorului în sensul sesizării instanței de judecată; indicarea nominală a persoanelor față de care se solicită prelungirea măsurii; indicarea temeiului de drept în baza căruia se justifică prelungirea arestării; motivația factuală în raport de care instanța să poată face o analiză a temeiurilor ce justifică prelungirea.
Din lecturarea propunerii formulate de procuror a rezultat că aceste elemente menționate anterior se regăsesc, chiar dacă motivarea este succintă și face trimitere în special la piesele dosarului de urmărire penală.
În acest context instanța a apreciat excepția invocată neîntemeiată.
Cu privire la fondul propunerii de prelungire a arestării, s-a reținut că propunerea parchetului a fost motivată sub două aspecte: urmărirea penală nu este finalizată până în prezent și se impune completarea probatoriului, urmată de emiterea unei soluții în cauză; sunt probe și indicii temeinice că cei doi inculpați suspectați au săvârșit fapte de natură penală pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Arestarea preventivă a inculpatului nu poate fi prelungită decât dacă se regăsește în cauză vreunul dintre cazurile enumerate de art.148 alin.1 lit.a-f Cpp.
Din lecturarea acestui text de lege nu rezultă că arestarea preventivă a unei persoane să poată fi luată dacă organul de urmărire penală apreciază că nu a finalizat urmărirea penală și că mai trebuie să administreze probe, fie pentru demonstrarea vinovăției, fie pentru lămurirea unor aspecte ale faptelor imputate.
De altfel, a dispune arestarea preventivă într-o asemenea ipoteză ar fi nelegală întrucât ar veni în contradicție cu prevederile art.143 Cpp potrivit căruia arestarea preventivă poate fi dispusă numai dacă există mijloace de probe sau indicii temeinice. Prin urmare, o persoană nu poate fi privată de libertate pe motiv că organul de urmărire penală dorește să strângă probe de vinovăție sau nevinovăție față de aceasta.
Din acest punct de vedere, propunerea procurorului s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
În privința incidenței în cauză a prevederilor art.143 Cpp raportat la art.148 alin.1 lit.f Cpp, instanța a apreciat întemeiată propunerea parchetului.
Din coroborarea celor două texte de lege rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din analiza probelor administrate până în prezent în faza de urmărire penală rezultă că au stabilite următoarele aspecte: moartea victimei a fost violentă și s-a datorat loviturilor de cuțit care i-au atins inima; decesul victimei a avut loc în camera de cămin închiriată de cei doi inculpați; victima a fost dezmembrată și s-a încercat transportarea cadavrului de la locul în care a survenit decesul; ambii inculpați au fost prezenți în camera în care a avut loc decesul victimei.
Aceste elemente de fapt rezultă din coroborarea declarațiilor inculpaților, ale martorilor oculari, din actele medico-legale, din procesul-verbal de constatare, din examinarea mijloacelor materiale de probă.
Ceea ce comportă discuții și necesită lămuriri este contribuția efectivă a celor doi la săvârșirea faptei de omor.
În concluziile verbale formulate, apărătorul inculpatei a susținut că, în contextul în care suspecții se acuză reciproc de aplicarea loviturilor de cuțit în inima victimei, nu se poate stabili cu certitudine care dintre aceștia a săvârșit omorul. În consecință, nici măsura arestării preventive nu poate fi luată și prelungită față de clienta sa cât timp nu există mijloace de probă care să lămurească acest aspect, decât declarațiile contradictorii ale inculpaților.
Este adevărat că uciderea victimei a avut loc într-o cameră de cămin în care au fost de față doar cei doi inculpați, iar pe de altă parte aceștia se acuză reciproc de aplicarea loviturilor de cuțit în pieptul victimei. Pe de altă parte, ambii recunosc că au agresat victima, punând-o în imposibilitate de a se apăra: inculpata prin pulverizarea conținutului unui spray lacrimogen iar inculpatul prin lovirea repetată și cu intensitate a victimei în zone vulnerabile (lovituri cu piciorul în cap când victima era căzută la podea). Aceste din urmă acțiuni se circumscriu elementului material al infracțiunii de omor ("uciderea") întrucât, chiar dacă nu au avut ca finalitate imediată suprimarea vieții victimei, au fost săvârșite în scopul înlăturării sau diminuării rezistenței acesteia, fiind acțiuni prin care s-a contribuit indirect la comiterea faptei (acte de executare).
În consecință, s-a apreciat că sunt suficiente elemente în prezent care conturează participarea celor doi inculpați la săvârșirea faptei de natură penală prevăzută de art.174 Cod penal, chiar dacă nici unul dintre ei nu își asumă acțiunea de lovire a victimei cu cuțitul.
Cu privire la pericolul social concret, s-a reținut că fapta, prin modul de săvârșire (uciderea a fost urmată de dezmembrarea cadavrului în scopul transportării de la locul faptei), locul în care a avut loc (cămin studențesc), persoanele implicate (tineri studenți) a generat în mod cert un sentiment de oroare din partea cetățenilor, care se așteaptă la o reacție promptă din partea autorităților pentru cercetarea și eventual tragerea la răspundere a persoanelor suspectate.
În acest moment, la aproximativ 3 luni de la comiterea faptei, instanța a apreciat că subzistă pericolul social concret, motivat de gravitatea deosebită a faptei și reacția particulară a opiniei publice, aspecte de natură să determine o tulburare a ordinii publice.
Împotriva încheierii penale nr. 138/CC/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpata, solicitând să se dispună cercetarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar cu ocazia susținerii orale a acestuia, motivele invocate fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatei în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală. Față de criticile formulate de apărătorul inculpatei în ce privește probatoriul sau anumite elemente care nu ar fi lămurite, instanța de recurs reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.și C.P.P. art. 139.C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică, făcând și o analiză judicioasă și completă a incidenței normelor și temeiurilor aplicabile în cauză.
În completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată și că infracțiunea de omor aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează viața și siguranța persoanei.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatei și din consecințele acesteia. Astfel, la acest moment procesual, măsura privării de libertate a inculpatei își menține caracterul de necesitate în cauză, respectând criteriile prevăzute de art. 136 alin. 8.
C.P.P.În ce privește susținerile apărătorului inculpatei în sensul că propunerea de prelungire a arestării preventive nu ar fi fost motivată, instanța de recurs constată că acestea sunt nefondate, referatul nr. 1987/P/2009 din 23.10.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș indicând aspectele pentru care se solicită această măsură, respectiv stadiul urmăririi penale, actele procedurale ce mai trebuie efectuate în cauză, aprecierile privind pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea inculpatei în libertate. Astfel, în mod corect prima instanță a respins excepția de nulitate a actului de sesizare, neregăsindu-se în prezența nici unuia dintre situațiile reglementate de dispozițiile art. 197.C.P.P.
Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale nr. 138/CC/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpata la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale nr.138/CC/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpata la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.LB/30.10.09
Tehnored AJ/2 ex/4.10.09
Prima instanță: Trib. T-
04 2009
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Laura Bogdan
