Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 109/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-. operator de date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.109/
Ședința publică din 12 decembrie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr. G -, președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și de inculpații, fiul lui G și, născut la data de 17 septembrie 1988, și, fiul lui - și, născut la data de 26 decembrie 1986, în prezent ambii aflați în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, împotriva încheierii nr. 111/CC din data de 11 decembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat ales, și recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, apărătorii aleși ia legătura cu recurenții inculpați care se află în stare de arest.
Întrebați fiind de instanță, recurenții inculpați arată că, nu doresc să dea declarații în fața instanței de recurs, motiv pentru care s-a consemnat această opțiune într-un proces verbal, semnat de fiecare inculpat în parte, și s-a atașat la dosarul cauzei.
Părțile prezente, și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursurilor, acordând părților prezente cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admiterea recursului, casarea în parte a încheierii pronunțate de tribunal în sensul prelungirii duratei arestului preventiv a celor doi inculpați cu încă 30 de zile.
Prin hotărârea tribunalului s-a admis în parte propunerea parchetului privind prelungirea arestării preventive a celor doi inculpați, pe o durată de 10 zile. Apreciază că, prelungirea măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpați pe o durată de numai 10 zile, motivat de faptul că această perioadă este suficientă pentru efectuarea tuturor perchezițiilor informatice autorizate și stabilirea prejudiciilor cauzate, este insuficientă pentru definitivarea cercetărilor, în sensul în care s-a solicitat prin referatul anexat prezentei sesizări.
Astfel, parchetul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, avându-se în vedere tocmai complexitatea cauzei și a măsurilor ce urmează a fi luate în vederea administrării acestor probe și care necesită o perioadă mai îndelungată de timp, un argument în plus fiind și împrejurarea că domiciliul inculpaților se află în alte localități, iar în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor, este de remarcat că, în cauză au fost prejudiciate mai multe instituții bancare iar activitatea inculpaților s-a desfășurat pe raza mai multor localități.
Avocat pentru inculpatul cu privire la recursul parchetului arată că acesta trebuia să fie și motivat. Solicită a se înlătura susținerile parchetului având în vedere că, este a treia lună de arest iar încadrarea juridică este tot globală. Toate motivările sunt realizate în sistemul "copy" și "paste", și de aceea ele sunt nemotivate.
Arată că, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
Cu privire la recursul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea propunerii de arestare cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Susține că, prezentul dosar de urmărire penală este cercetat numai pentru statistică și nu pentru că ar exista probe că inculpații sunt vinovați. Din acest motiv arată că, cercetarea penală suferă pentru că nu există chestiuni concrete care să conducă la o concluzie.
În continuare face referire la practica CEDO și la două hotărâri în special, respectiv că împotriva inculpaților se poate lua o altă măsură, mai ușoară.
Avocat pentru inculpatul solicită respingerea recursului parchetului.
Cu privire la recursul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond punerea în libertate a inculpatului.
Susține că, s-au încălcat prevederile art. 156 alin. 5 din Codul d e procedură penală, care prevede că, "când în aceeași cauză se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanța pentru unul dintre inculpați va sesiza, totodată, instanța și cu privire la ceilalți inculpați", acesta fiind un caz de nulitate absolută a propunerii parchetului în prezentul dosar. În încheierea tribunalului se menționează că termenul prevăzut de lege,este unul de recomandare și nu obligatoriu. Dar după părerea sa, din lecturarea textului anterior menționat, rezultă clar caracterul imperativ, astfel că, încheierea este lovită de nulitate absolută.
De asemenea, susține că, prin comparare, referatele parchetului sunt identice, numai numele inculpaților diferă. Arată că, din aceste referate nu rezultă și nu se înțelege nimic. Nu se precizează câte acte materiale au săvârșit fiecare dintre inculpați, câte carduri au falsificat fiecare dintre ei, câte extrageri de pe cardurile falsificate au făcut, în dauna căror persoane sau bănci și mai ales în ce sumă.
Au trecut patru luni de anchetă și nici până la acest moment nu se cunoaște prejudiciul cauzat. În referatele parchetului nu s-a motivat dacă prezintă pericol concret pentru ordinea publică sau dacă a săvârșit unul sau mai multe acte materiale. Mai mult decât atât trebuie să se stabilească participația efectivă a inculpatului la săvârșirea faptei sau faptelor.
Face referire în continuare la practica CEDO, respectiv la cauza ".
contra Austriei". În raport de această hotărâre precizează că, trebuie încetată starea de arest a inculpatului, care este o stare de excepție, deoarece această măsură trebuie luată pe o perioadă de timp limitată.
În propunerea parchetului de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților sunt indicate actele ce urmează a se efectua iar instanța de fond a reținut acest fapt, respectiv că trebuie efectuată o percheziție informatică, dar nu s-a specificat niciunde că, expertiza informatică a fost efectuată încă din luna august sau septembrie, în realitate nefiind depus la dosar raportul de expertiză (raportul de constatare).
Insistă asupra aspectului că, inculpatul nu trebuie arestat pentru că cineva nu a efectuat acest raport de constatare.
Se mai susține în motivarea tribunalului că, scopul măsurii este asigurarea desfășurării procesului în bune condiții. Dar nicăieri nu se indică ce infracțiuni vor mai săvârși inculpații sau cum vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului dacă ar fi puși în libertate. În hotărârea recurată se face o singură referire la inculpați, iar acea referire îl privește pe inculpatul. Mai mult hotărârea nu este motivată pe aspectul că a considerat necesar a se prelungi măsura arestării numai pentru o perioadă de 10 zile și numai în ceea ce-l privește pe inculpatul. Nici motivarea referitoare la pericolul concret pe care-l prezintă inculpații, după trecerea a 4 luni de când sunt arestați, nu se regăsește în încheierea atacată.
Apreciază că, nu se mai impune starea de arest a inculpaților, urmărirea penală nu poate suferi din pricina inculpaților dacă aceștia ar fi puși în libertate. Nu există probe că, lăsați în libertate ar săvârși alte infracțiuni.
Cu privire la părțile vătămate arată că acestea se pot constitui părți civile până la citirea actului de sesizare al instanței, dar până la acest moment oricum nu se cunoaște nici prejudiciul, părțile civile nici atât.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursurilor declarate de inculpați. ca nefondate.
Arată că, în motivarea propunerii de prelungirea măsurii arestului preventiv al inculpaților s-a precizat că, prelungirea arestării se impune tocmai pentru a se preciza și prejudiciul cauzat.
Avocat precizează că, nu s-a menționat care este justificarea că inculpații trebuie să stea arestați, și pentru ce anume.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită liberarea sa.
CURTEA:
Constată că, prin încheierea nr.111/CC din 11 decembrie 2009, TRIBUNALUL ARGEȘa admis propunerea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ.
În baza 155 -159 Cod procedură penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, născut la data de 17.09.1988 în mun. C, fiul lui G și, CNP- -, domiciliat în C,-, jud. și ( fiul lui - și, născut la 26.12.1986 în C, domiciliat în C, str. -. -, nr.68, -. C,.52, jud. C, ambii aflați în Arestul IPJ. A, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 14.12.2009 și până la 23.12.2009, inclusiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția nr. 319/P/2009 din data de 16.08.2009 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, s-a început urmărirea penală față de învinuiții - și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.de art.24 alin.1 și 2, art.25 și art. 27 alin.1 din Legea 365/2002, respectiv falsificarea de instrumente de plată electronice, punerea în circulație a acestora, fabricarea de echipamente în vederea contrafacerii de instrumente de plată electronice, punerea în circulație a acestora, fabricarea de echipamente în vederea contrafacerii de instrumente de plată electronice și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.
S-a reținut că în noaptea de 15/16.08.2009,inculpații au fost depistați, în urma unei sesizări telefonice la Serviciul 112, în timp ce utilizau instrumente electronice falsificate și efectuau operațiuni financiare frauduloase, la bancomatul BCR din mun. Pitești, cartierul. Asupra lor și în autoturismul pe care îl utilizau s-au găsit 36 de carduri, două baghete de culoare gri necesare citirii codului pin, bunuri necesare confecționării dispozitivelor de copiere a datelor de pe card( de lipit, cositor, bandă adezivă, dispozitive artizanale),precum și suma totală de 12.429 lei și 500 euro și 10 telefoane mobile.
Prin ordonanța din data de 16.08.2009 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘa fost luată față de cei doi învinuiți, măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 16.08.2009 ora 12,00 până la 17.08.2009,orele 12,00.
Prin încheierea de ședință nr. 67/CC/17.08.2009 TRIBUNALUL ARGEȘa admis propunerea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru 30 de zile, reținând ca temei al arestării preventive disp art 148 lit f Cod pr pen.
Măsura arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați a fost prelungită în două rânduri de către TRIBUNALUL ARGEȘ prin încheierile de ședință din 14.09.2009 și din 10.11.2009.
În raport de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază că este justificată prelungirea arestării preventive a inculpaților, existând cel puțin indicii temeinice, în sensul prevăzut de art 143 alin 1 Cod pr pen cu referire la art.68/1 Cod pr pen, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, relevante sub aspect probatoriu fiind declarația martorei, care a sesizat serviciul 112, relatând că trei tineri efectuează operațiuni suspecte la bancomatul BCR și au fugit la apariția organelor de poliție, care se coroborează cu procesul verbal întocmit de agenții de siguranță publică din cadrul Secției nr. 5 Poliție Pitești, în cuprinsul căruia se consemnează că, la aproximativ 45 de minute de la sesizarea telefonică, inculpații din cauza de față au revenit în zona unde abandonaseră autoturismul cu intenția de a-l recupera, au demarat în trombă și ulterior nu au oprit la semnalul organelor de poliție, fiind în final blocați de echipajele de poliție. De asemenea, faptul că în autoturismul cu care s-au deplasat inculpații s-au găsit 36 de carduri, 2 baghete de culoare gri destinate citirii codului Pin, un număr impresionant de bunuri necesare confecționării dispozitivelor de copiere a datelor de pe card, precum și suma totală de 12.429 lei și 500 euro și că asupra inculpatului s-au descoperit 3 carduri cu bandă magnetică ( proces verbal fila 15 dosar up), constituie de asemenea un indiciu temeinic în sensul că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
Toate aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că inculpații se aflau într-o altă localitate de cât cea de domiciliu, la o oră înaintată, au format instanței convingerea că aceștia sunt implicați activități de utilizare de instrumente electronice falsificate și efectuarea unor operațiuni financiare frauduloase.
Prima instanță apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prevăzute de disp.art.148 lit.f Cod procedură penală. Tribunalul a motivat în sensul că există probe potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
Se mai reține că inculpatul a fost arestat la 13.06.2008 și eliberat la 5.12.2008 pentru infracțiuni prevăzute de Legea 365/2002, așa cum se menționează în rezoluția din 18.08.2009 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ.
De asemenea s-a apreciat că prelungirea duratei măsurii arestării preventive este justificată și de necesitatea finalizării urmăririi penale și îndeplinirea actelor procesule menționate în referatul de propunere a prelungirii arestului preventiv. Apreciem că este oportună menținerea arestării preventive a inculpaților și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal în sensul cerut de art.136 Cod pr. pen. fiind necesar soluționării cauzei și aflării adevărului să se efectueze actele de urmărire penală menționate de reprezentantul parchetului.
În ceea ce privește durata pe care se va dispune prelungirea arestării preventive, instanța are în vedere că anterior s-a cerut de către parchet ( la 14.09.2009 și 10.11.2009.) luarea unei măsuri similare, motivat de împrejurarea că această măsură este necesară în vederea desfășurării unor activități identice cu cele enumerate în referatul anexat propunerii judecate la acest termen.
Astfel, prin încheierile de ședință din 14.09.2009 și 10.11.2009. ambele pronunțate de TRIBUNALUL ARGEȘ, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe 30 de zile tocmai pentru a da posibilitatea organelor de urmărire penală să efectueze actele necesare finalizării urmăririi penale, ceea ce nu s-a realizat până în prezent.
Prima instanță a apreciat însă că față de propunerea sumar motivată a parchetului se impune prelungirea duratei arestării preventive pentru cei doi inculpați numai pe o durată de 10 zile.
S-a apreciat că nerespectarea de către parchet a dispozițiilor art.156 alin.5 Cod procedură penală nu este sancționată cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ și inculpații G, respectiv.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ critică încheierea pentru netemeinicie deoarece în mod greșit s-a apreciat că se justifică prelungirea arestării preventive pentru fiecare inculpat numai pe o durată de 10 zile. Acest interval de timp este insuficient pentru definitivarea cercetărilor în sensul în care s-a susținut propunerea de prelungire a arestării preventive.
Inculpații critică încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece: motivarea primei instanțe este generală; nu există indicii și probe că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt acuzați; se apreciază că nerespectarea dispozițiilor art.156 alin.5 din Codul d e procedură penală atrag sancțiunea nulității absolute a actelor procedurale; parchetul nu motivează în mod corespunzător propunerea de prelungire a arestării preventive nu sunt menționate detalii în legătură cu efectuarea unor percheziții informatice; prima instanță nu motivează în mod corespunzător pericolul concret pe care îl reprezintă inculpații pentru ordinea publică dacă ar fi puși în libertate; lăsarea în libertate a recurenților nu este de natură să influențeze desfășurarea procesului penal.
Examinând încheierea supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele.
Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță care în mod corespunzător a aplicat dispozițiile legale în materie.
În cauză, există indicii temeinice și probe, în sensul dispozițiilor asrt.143 și art.148 Cod procedură penală potrivit cărora inculpații au săvârșit infracțiuni de natura acelora pentru care sunt cercetați.
În acest sens amintim înregistrările video puse la dispoziție de instituțiile bancare care surprind momentul în care au fost montate dispozițiile de copiere a cardurilor bancare și momentul efectuării retragerilor frauduloase de bani. Relevante sunt și perchezițiile domiciliare efectuate la inculpați, printre care și la recurenți, ocazie cu care au fost descoperite sisteme informatice și medii de stocare a datelor. La acestea se mai adaugă și cardurile contrafăcute găsite la cei doi recurenți inculpați.
În mod corespunzător prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 litz.f Cod procedură penală care justifică prelungirea duratei arestării preventive.
probelor administrate până în prezent în cauză privind pe cei doi recurenți inculpați, precum și natura infracțiunilor pentru care aceștia sunt cercetați demonstrează pericolul pe care îl reprezintă pentru ordinea publică persoana acestora. Lăsarea în libertate a inculpaților în acest moment procesual este de natură să lezeze în mod grav valorile și relațiile sociale care formează ordinea publică, să aducă atingere încrederii colectivității în fermitatea legii penale și să perturbe ordinea de drept bazată pe un comportament corect cerut pentru toți membrii societății.
Încheierea supusă recursului este motivată corespunzător. Instanța nu poate examina în această procedură în detaliu întreg probatoriul administrat și mai mult decât atât este obligată să respecte prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații. Curtea constată că motivarea primei instanțe este corespunzătoare în sensul că este realizată în limitele cerințelor impuse de dispozițiile art.143 și urm. privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive.
Având în vedere complexitatea acestei cauze, durata arestării preventive pentru fiecare recurent inculpat, de aproximativ 4 luni, nu a depășit un termen rezonabil, în sensul legislației și jurisprudenței interne, dar și a jurisprudenței CEDO.
Nerespectarea dispozițiilor art.156 alin.5 din Codul d e procedură penală, în sensul că parchetul nu a propus în același timp, pentru toți inculpații implicați în această cauză, prelungirea durate arestării preventive nu se sancționează cu nulitate absolută, deoarece nu este una dintre cauzele care atrag această sancțiune potrivit dispozițiilor art.197 din Codul d e procedură penală.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘa motivat în mod corespunzător propunerea de prelungire a duratei arestării preventive pentru fiecare dintre recurenții inculpați. În acest sens, din referatul întocmit în cauză rezultă că sunt în curs de desfășurare perchezițiile informatice autorizate.
Recursul declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ este fondat.
Complexitatea acestei cauze precum și necesitatea efectuării tuturor perchezițiilor informatice autorizate și stabilirea prejudiciilor cauzate justifică prelungirea duratei arestării preventive pe o durată de 30 de zile.
Având în vedere aceste argumente și în temeiul disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ.
Se va casa în parte încheierea recurată, în sensul că perioada pentru care se prelungește măsura arestării preventive a inculpaților va fi de 30 de zile începând cu data de 14 decembrie 2009.
Se vor menține în rest dispozițiile încheierii.
În temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, care, în temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ împotriva încheierii nr. 111/CC din data de 11 decembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ Secția penală, în dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată, în sensul că perioada pentru care se prelungește măsura arestării preventive a inculpaților este de 30 de zile, începând cu data de 14 decembrie 2009.
Menține în rest dispozițiile încheierii.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și, născut la data de 17 septembrie 1988, și, fiul lui - și, născut la data de 26 decembrie 1986, în prezent ambii aflați în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, împotriva aceleiași încheieri, pe care îi obligă la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Marius
Dr.Gh.- - dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehnored.:
2 ex./28.12.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius