Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1178/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 1178/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din data de 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător ales avocat.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și cercetarea inculpatului în stare de libertate arătând că încheierea tribunalului este nelegală și netemeinică, s-au încălcat normele privind motivarea încheierii, judecătorul fondului s-a bazat pe caracterizări generale, a analizat în general fapta și nu s-a bazat pe persoana inculpatului în mod concret. Mai arată că cea de-a doua condiție de la art. 148 lit. f) cu C.P.P. privire la pericolul concret pentru ordinea publică nu este îndeplinită, încheierea nefiind motivată nici pe această problemă. Mai arată că nici cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara nu a fost motivată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii Tribunalului Timiș ca fiind legală și temeinică arătând că nu s-au schimbate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin încheierea penală de ședință din data de 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală și art. 160 ind. b Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 02.04.1980 în T, jud. T, CNP -, domiciliat în T,-,. A,. 1, jud. T, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/26.06.2008 emis de Curtea de Apel Timișoara, și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 09.02.2009.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1451Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Tribunalul a reținut următoarele:
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, instanța a apreciat că, raportat la probatoriul administrat în faza de urmărire penală, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 68 ind. 1, art. 139 și 160 ind. b Cod procedură penală, conform cărora măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea de către inculpat a faptelor care i se impută.
De asemenea, instanța a considerat că față de inculpat continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia reprezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat atât la circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor prin actul de sesizare a instanței de judecată, cât și la natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și la caracterul activității infracționale.
În acest sens, s-a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului aduc atingere integrității fizice și psihice a persoanelor, acestea având un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează, impunând obligația de se lua toate măsurile necesare și rezonabile pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.
De asemenea, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației, iar mai mult decât atât acest gen de fapte neurmate de o ripostă fermă a societății implică întreținerea climatului infracțional și sfidarea legii.
S-a apreciat că prin menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat se urmărește stabilirea unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
Totodată, instanța a considerat că persoana inculpatului nu determină convingerea instanței că, în stare de libertate, va da dovadă de o conduită corespunzătoare normelor de conviețuire socială normală, raportat la fișa de cazier judiciar a acestuia.
Pentru aceste considerente și având în vedere că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică, întrucât alte măsuri preventive restrictive de libertate nu oferă la acest moment procesual garanții suficiente pentru protecția opiniei publice, în temeiul art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 09.02.2009, și pe cale de consecință, în temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1451Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 12.12.2008 în dosarul nr- din 21.08.2008 a declarat recurs inculpatul -. Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă prin decizia penală nr. 664/R/26.08.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prelungită prin încheierea penală nr. 95/CC/24.07.2008 a Tribunalului Timiș și menținută prin încheierile penale din 25.08.2008 și 15.10.2008 ale Tribunalului Timiș.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru sănătatea sau chiar viața cetățenilor, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului (complicitate la trafic internațional de droguri de risc și mare risc, consum de droguri de risc și mare risc și finanțarea traficului internațional de droguri), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului - recurent (față de starea de recidivă postcondamnatorie, care denotă perseverența infracțională; cantitatea totală de droguri pusă în vânzare; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul antisocial).
Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate a acestora reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la cantitatea mare de droguri traficată, rețeaua mare de traficanți de droguri în care se presupune că este integrat, comportarea nesinceră a inculpatului, nerecunoscând implicarea proprie și manifestând o atitudine care conferă persoanei acestuia o periculozitate deosebită, acesta putând proceda la exercitarea unor presiuni asupra persoanelor care urmează a fi audiate în cauză, cu consecința firească a zădărnicirii aflării adevărului.
Instanța de recurs observă că sunt neîntemeiate și criticile apărătorului inculpatului la adresa încheierii recurate, respectiv că aceasta ar fi nemotivată, respectiv motivată doar generic, și că nu a fost motivată nici respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Prima instanță a procedat la o examinare atentă a temeiurilor care justifică măsura arestării preventive, soluția adoptată fiind motivată în mod detaliat, iar în considerentele hotărârii atacate s-a arătat că respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara este o consecință a constatării menținerii temeiurilor care au dus la arestarea preventivă. Așadar, în mod firesc la soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive au fost avute în vedere aceleași împrejurări deja analizate cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Curtea apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și prelungirii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 12.12.2008 în dosarul nr- din 21.08.2008.
Văzând și disp. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 12.12.2008 în dosarul nr- din 21.08.2008.
În temeiul art. 192 al. 2.C.P.P. obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2008.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
GREFIER,
Red /19.12.2008
Dact P 2.ex./24.12.2008
Prima inst. - jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu
